mesajul

marți, 30 mai 2017

Mesajele Domnului Isus din 14 si 16 martie 2017 prin Maria Julianna

14 martie 2017. Acasă în ora îndurării, Domnul Isus spune...
Dragii Mei copii! Inima Mea sângerează din mii de răni, atunci când văd răutatea omenească din întreaga lume. Oamenii sunt insectele care sunt orbite de lumină şi, cu toate că le este foame şi hrana este înaintea lor, dar nu o observă. Şi sufletele oamenilor sunt înfometate de Dumnezeu, Care trăieşte în inimile lor, dar nu iau cunoştinţă de El, ci sunt orbiţi de strălucirea falsă şi astfel aleargă după bunuri lumeşti. 

Micuţii Mei! Voi, cei care Îmi aparţineţi, daţi-Mi recunoştinţă mereu fiindcă puteţi fi ai Mei şi că aţi cunoscut Sfânta Evanghelie, pe Mine, Cuvântul Întrupat, cel care am adus Învăţătura Tatălui Meu pe Pământ.

Transpuneţi în fapte învăţătura Mea! Înmulţiţi talanţii pe care i-aţi primit de la Mine! Prin rugăciunile voastre încă îi mai puteţi salva pe aceşti oameni orbiţi de această falsă strălucire, pe aceşti bieţi oameni care căutând fericirea se încarcă cu false valori ca păcatul, venerarea mamonei, curvia, dorinţa de putere şi de slavă deşartă. Îi puteţi influenţa pe aceşti oameni în primul rând prin exemplul vostru, prin cuvintele şi rugăciunile voastre, deoarece permit să nu fie fericiţi şi să se decepţioneze de tot ce au ales. Să Mă caute pe Mine În durerile şi suferinţele lor, să Mă caute pe Mine ca pe unicul refugiu, ca pe Dumnezeul tămăduitor, Cel care îi hrănesc pe ai Mei în fiecare Sfânta Liturghie cu Sfântul Meu Trup şi Sânge, în Preasfântul Sacrament al Altarului. La influenţa rugăciunilor şi a exemplului vostru, mulţi Mă găsesc pe Mine şi astfel se salvează de la osânda veşnică.

Micuţii Mei dragi! Sângele Meu este Vinul celor puternici, pe care doar cei curaţi cu inima, respectiv cei puternici, îl pot bea. Toţi cei care Îl iau în păcat o fac spre osânda veşnică. Rugaţi-vă pentru ca preoţii Mei să propovăduiască des, despre ceea ce s-au dezobişnuit să o facă, şi anume că doar aceia să meargă la Sfânta Împărtăşanie, cei care sunt pregătiţi sufleteşte, adică vor să Mă primească în sufletul curat şi ştie pe Cine primesc, respectiv au avut parte de Prima Sfântă Împărtăşanie. Preoţii Mei ar trebui să spună aceasta în Sfânta Litughie înainte de fiecare împărtăşanie. Rugaţi-vă pentru aceasta fiindcă are o foarte mare însemnătate! Primiţi binecuvântarea Mea întăritoare pe care v-o dau cu iubirea ce revarsă din Inima Mea, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Întărire din Sfânta Scriptură: 2Tim 2,9: „ Cuvântul lui Dumnezeu”

Sursa: http://jezusuzenete.hu/2017-marcius-14-itthon-a-kegyelem-orajaban-az-ur-jezus/


16 martie 2017. Acasă, Domnul Isus spune...
Dragii Mei copii! Sunteţi foarte dragi Inimii Mele. Preascumpul Meu Sânge nu a curs în zadar pentru voi. Mă consolaţi foarte mult în această lume atât de tulbure. Am văzut încă pe cruce sufletele tuturor acelora care, de-a lungul istoriei, vor răspunde cu da chemării Mele şi vor face voia Mea sfântă.

Micuţii Mei dragi! Acum vă vorbesc despre cei care Îmi sporesc tristeţea şi durerile. Ei sunt cei care, prin necredinţa lor, resping mesajele Mele, spunând că odată cu Evanghelia revelaţia s-a încheiat. Au dreptate în măsura în care nimeni nu mai poate spune nimic nou, aşa cum şi Sfântul Apostol Paul a scris: „...dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o nou, să fie anatema!” (Gal 1, 8-9). Dar actualitatea profeţiilor ce figurează în Evanghelia nu poate contestată. Mt 24 14: Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” Acesta este semnul că voi reveni în gloria Mea foarte curând.

Întrucât nici domnia de o mie de ani nu a avut loc încă, în aceşti două mii de ani, ci doar de acum înainte se va împlini, întrucât atâta vreme cât legiunile de diavoli şi demoni împânzesc pământul, chinuie şi ispitesc sufletele, până atunci nu se poate vorbi de pace. De aceea, dragii Mei copii însetaţi de cuvintele Mele, cei care vă deschideţi sufletele către mesajele Mele, sunteţi fericiţi pentru că sunteţi în clar cu semnele timpurilor şi recunoaşteţi cronologia evenimentelor recunoscând timpul în care trăiţi. De aceea, micuţii Mei, pregătiţi-vă de o mare prigoană a creştinilor de nivel mondial care va avea ca rezultat purificarea Bisericii. Pregătiţi-vă de împlinirea a toate pe care vi le-am spus cu mult înainte. Satana încearcă să suprime Biserica Mea; şi în Ea mai întâi pe Mine, Cel care sunt prezent în Preasfântul Sacrament, fiindcă ştie foarte bine că dacă Mă răpeşte de la voi, vă răpeşte acel izvor de putere, pe care ocrotirea Mea o reprezintă. Dar vă spun din nou: nu vă fie frică! Nu disperaţi! Pentru că Eu sunt loial şi drept şi sunt cu voi, în fiecare zi, până la sfârşitul lumii. Mă voi îngriji de voi ca, în ascuns, preoţi drepţi să celebreze iară şi iară Cea mai Sfântă Jertfă, Sfânta Litughie şi să Mă dea pe Mine vouă, ca izvor de putere şi apărare, pe Mine Cel prezent în Sfânta Euharistie. Vă cer, în această epocă atât de haotică şi tulbure să vă înmulţiţi rugăciunile, să cereţi mijlocirea sfinţilor şi a sfinţilor îngeri şi, mai presus de toate, să vă ascund şi asfel nu aveţi de ce vă teme, fiindcă, chiar dacă voi permite ca mulţi dintre voi să moară ca martiri, izbânda finală va fi a voastră, pentru că cel care se încrede în Mine nu va fi ruşinat. Eu, Dumnezeu sunt cel ca va învinge. Oricât de mult se zbate satana şi instrumentul sau, anticrist, amăgindu-şi victimele cu tot felul de miracole false, voi să nu-l credeţi şi să nu mergeţi acolo. Deziceţi-vă de el! Voi să Mă adoraţi doar pe Mine, Cel care domnesc în inimile voastre, pe Mine, Dumnezeul Cel Viu, Rege vostru, Cel care v-am răscumpărat. Eu voi plăti fiecăruia după faptele sale. Cu toţii trebuie să stea în faţa scaunului Meu de judecată ca să-şi ia răplata sau pedeapsa veşnică, potrivit faptelor pe care le-a făcut în timpul vieţii pământeşti.

Micuţii Mei dragi! Fiţi statornici până la moarte! Încredeţi-vă în Mine iar Eu vă voi arăta ajutorul Meu, atotputernicia Mea, chiar şi în cazurile ce par fără de ieşire. Primiţi binecuvântărea Mea plină de iubire, prin care vă întăresc pentru marea bătălie, în care trăiţi deja şi care se va înteţi, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Întăriri din Sfânta Scriptură: 1Tes 5, 19-20. „ Nu stingeţi Duhul. Nu dispreţuiţi profeţiile.” ; Mc 4, 1. Isus...învăţa norodul” 17: „prigoana”.

Sursa: http://jezusuzenete.hu/2017-marcius-16-itthon-az-ur-jezus/