De ce atâtea griji, lume?
Ce mai vrei? Ce nu-ţi ajunge?
Ai de toate de ajuns,
Ţi-au fost trimise de sus,
Fără ca să-ţi faci probleme,
Nici în timp, nici pentru vreme.
Ţi-am dat soare cu lumină,
Zi de zi îţi dă căldură.
Noaptea, luna ţi-am dat crai,
Odihnă bună să ai,
Să dormi, să visezi frumos,
Făcând totul cu folos.
Nu mai ai odihnă, somn,
Alergi să fii primul în top,
Ca să te uric cât mai sus,
Şi să cazi tot mai adânc.
Nu mai fugi, stai o clipă,
Şi în urmă te mai uită.
Ce ai din ce a trecut?
Unde eşti, bine ai ajuns?
Uită-te şi înainte,
Şi pe frunte fă o cruce.
Spune: “Doamne, mă opreşte,
Că grija mă prăpădeşte.”
De atât de multă grijă,
Omul singur se afundă,
Într-o groapă, într-un hău,
Unde nu-i bine, ci rău.
Omul poate evita,
Dacă grija şi-ar lăsa,
Cum a lui şi a altora,
Dacă în bine ar umbla.
Tot v-am spus că nu glumesc,
Şi ce-am spus îndeplinesc,
În acest timp de acum,
Care-i la capăt de drum.
marţi, 9.05.2017, ora 17,30 Anton Ciobanu
