VIAŢA LĂUNTRICĂ A LUI ISUS (5)

Viaţa lăuntrică a lui Isus – Valoarea renunţării

CUNOŞTEREA PREASFINTEI FECIOARE, MARIA ESTE CORĂSCUMPĂRĂTOARE

Înainte de a încheia acest capitol, trebuie să ştii că Mama Mea a fost înştiinţată despre toate câte a trebuit să le pătimesc. Atunci când Părintele Veşnic a ales-o ca şi Mamă a lui Dumnezeu i-a dat suficientă iluminare şi cunoaştere, aşa că a văzut şi a contemplat dinainte toate suferinţele Mele. Mesagerul ceresc pe care Tatăl l-a trimis la ea, a învaţat-o toate în amănunt. De aceea, însufleţită de dorul fierbinte de a Mă imita şi de a fi asemeni Mie într-un mod cât mai desăvârşit, i-a cerut Tatălui ca să-i permită a trăi toate pătimirile Mele ca Om, în măsura capacităţii sale. Prin aceasta Maria s-a consolat pe deplin. În timp ce am suferit mult în sânul matern şi ea a suferit în parte cu Mine.

Cu toate că iubita Mea Mamă i-au rămas libere acţiunea şi folosirea simţurilor, totuşi a simţit împreună cu Mine suferinţa lipsei de simţuri deoarece, în pântecele ei atât de lăuntric unită cu ea astfel, aparent noi doi am fi fost „una”.

RUGĂCIUNEA ŞI SUFERINŢA MÂNTUITORULUI

Am simţit durerea Mamei Mele şi acest lucru mi-a produs un mare chin. Am oferit şi acest chin Tatălui Meu, şi I-am cerut să dăruiască puterea şi harul necesar tuturor acelora care sunt nevinovaţi, care se mortifică, care pătimesc doar pentru că vor să fie asemeni Mie. Tatăl Meu s-a bucurat foarte mult pentru aceasta şi a avut în vedere să le ofere haruri deosebite şi ocrotirea Sa. M-a asigurat că va recompensa suferinţele lor cu o slavă nemărginită. Datorită îndurării şi bunătăţii Sale îi va slăvi şi-i va primi la valoarea lor potrivită. Îţi voi spune mai târziu ce merite mari a obţinut Mama Mea cu aceste suferinţe.

ISUS O ATENŢIONEAZĂ PE MARIA CECILIA

Acum doresc a-ţi spune să te străduieşti a imita ccea ce ţi-am revelat în acest capitol. Voi face posibil acest lucru pentru tine, întrucât te voi priva de toate acele lucruri care ar produce satisfacere simţurilor tale. Cer de la tine nu doar să ocoleşti toată satisfacerea, ce cauzează plăcerea lucrurilor păcătoase, ci să te abţii şi de la acele plăceri care pentru tine par permise şi care nu Mă rănesc.

Cum Mă imiţi pe Mine, dacă renunţi doar la plăcerea celor dintâi, dar de la cele din urmă nu te abţii?....

Întrucât ştii deja că din iubire pentru oameni am renunţat şi la plăcerile permise doar ca să ofer ispăşire pentru păcatele lor. Aşadar trebuie să Mă imiţi şi în aceasta!... Asta cere starea ta şi vocaţia ta. Cu atât mai mult trebuie să faci aceasta, cu cât vrei să Mă imiţi mai mult, Logodnicul tău. Meritele vor fi ale tale şi slujesc la ispăşirea greşelilor tale. Eu am pătimit pentru alţii deoarece pentru Mine nu a fost necesar. Toate meritele sunt ale acelora pentru care am pătimit. Şi, cu toate că ştiam că pătimesc pentru fraţii Mei nerecunoscători, ba mai mult îndărătnici şi duşmănoşi, am făcut-o cu plăcere şi M-am supus pe deplin voinţei Tatălui Meu.

Imită-Mă şi în asta, logodnica Mea dragă, oferă Tatălui Meu suferinţele şi renunţările tale şi uneşte-le cu suferinţele şi meritele Mele.

Oferă suferinţele tale şi pentru cei care ştii că sunt potrivnicii tăi. Roagă-te cu şi mai multă iubire pentru aceştia. Oferă benevol pentru ei faptele tale şi astfel aduci bucurie Tatălui Meu şi vei obţine tot mai multe şi mai multe haruri şi virtuţi.

Sursa: http://metropolita.hu/2013/03/jezus-benso-elete-a-lemondas-erteke/

VIAŢA LĂUNTRICĂ A LUI ISUS – Năzuinţe şi frământări în pântecele Mariei

DORURILE ŞI FRĂMÂNTĂRILE ÎN PÂNTECELE MARIEI

Întrucât era pe sfârşite timpul pe care trebuia să îl petrec în pântecele matern, a trebuit să vin în lume şi a trebuit să trăiesc în afara îngrădirilor strâmte şi M-a cuprins un dor şi o înstrăinare.

Am dorit să vin pe lume ca să pot pătimi şi mai mult pentru neamul omenesc, dar natura Mea umană se frământa de suferinţa ce Mă aştepta. Năzuiam să ies din acel loc strâmt şi totuşi m-a cuprins din nou o frământare că am să părăsesc acest refugiu plăcut şi drag.

Pe de o parte M-am umplut de tristeţe şi  încordare  din cauza acestor frământări şi, pe de alta, de un fel de teamă din dorinţa de a împlini Voia Tatălui Meu, prin tot mai multă suferinţă. Toate acestea le-am oferit Tatălui pentru fraţii Mei care, datorită împrejurărilor ca de exil trebuie să-şi trăiască viaţa şi astfel simt o nelinişte asemănătoare. I-am cerut Tatălui să le dea har şi putere ca să o poată face spre mai mare slavă a lui Dumnezeu şi spre folosul propriu, dacă este potrivit Voinţei Sale Preasfinte şi plăcerii Sale.

VALOAREA VIEŢII LUI ISUS ÎN PÂNTECELE MARIEI

Logodnica Mea, să ştii că aşa a fost viaţa Mea lăuntrică în cele 9 luni petrecute în pântecele matern.

Ţi se pare că, ceea ce ţi-am revelat despre viaţa Mea lăuntrică din timpul celor 9 luni, ar fi puţin?

Să ştii că rugăciunile, implorările şi jertfele pe care le-am oferit Tatălui Meu au fost altfel decât rugăciunile şi sacrificiile tale sau ca ale celorlalţi oameni. Nu! Câteva ore de rugăciune deja ţie ţi se pare mult.

Crezi că prin câteva cereri şi oferiri ai făcut destul.

Gândeşte-te că dacă sfinţii îşi petreceau nu ore ci zile în rugăciune şi implorări adresate Tatălui, şi pe deasupra fără să observe trecerea timpului, atunci îţi dai seama cum a putut trece timpul la Mine în timp ce vorbeam cu Tatăl Meu.

Totul s-a petrecut într-un mod minunat. Eu sunt Fiul Unul-Născut al Părintelui Veşnic şi astfel trăiesc într-o unitate lăuntrică desăvârşită cu El. Am repetat adesea rugăciunile, cererile şi jertfele dspre care ţi-am vorbit. Prin repetare, reînnoire, am produs bucurie mare Tatălui şi am obţinut şi mai multe merite şi haruri pentru fraţii Mei. Aşadar mereu M-am străduit să fac ceea ce este în avantajul lor, ca prin străduinţa şi eforturile Mele, răscumpărarea lor să fie cât mai bogată.

ALINARE ŞI AMĂRĂCIUNE

Aşadar, logodnica Mea dragă, uite câte am gândit, am voit şi am pătimit, în timp ce Mă aflam în sânul Mamei Mele dragi. Să ştii că toate acestea le-am făcut cu bucurie şi le-am pătimit benevol pentru mântuirea neamului omenesc şi spre mai mare slavă a lui Dumnezeu. Pentru Mine nu a fost voie să existe alinare care să nu fi fost plină de amărăciune. Această amărăciune a constat în faptul că a trebuit să văd cum fraţii Mei cât de puţin îmi întorc iubirea şi cât de puţin Îmi oferă pentru tot ce am făcut şi pătimit pentru ei. Prin puterea meritelor Mele, s-ar putea îmbogăţi cu o comoară incomensurabilă.

Sursa: http://metropolita.hu/2012/08/jezus-benso-elete-az-udvozito-vagyodasa-es-idegenkedese-maria-meheben/

VIAŢA LĂUNTRICĂ A LUI ISUS (4)

Viaţa lăuntrică a lui Isus – Suferinţa simţului gustului

Şi privarea de gust mi-a provocat suferinţă. Această suferinţă am îndurat-o pe tot parcursul vieţii Mele şi M-am abţinut până la moarte de tot ceea ce produce încântare acestui simţ, şi totuşi această suferinţă Mi-a cauzat mari chinuri în timpul petrecut în pântecele matern.

Aici am primit hrana necesară de la Mama Mea, însă această hrană nu a însemnat deloc încântare pentru Mine, întrucât s-a înfăptuit la fel ca la ceilaţi copii. Totuşi sufletul Meu se bucura, deoarece trupul Meu se dezvolta dintr-o materie a cărei puritate şi neprihănire Mi-a fost foarte plăcută. Suferinţa provocată de privarea gusturilor plăcute le-am oferit Tatălui Meu pentru toate acele insulte comise prin acest simţ pe care este obligat să le îndure de la fraţii Mei.

Întrucât aceste insulte sunt mari şi dese, M-am oferit pe Mine Însumi ca jertfă, încă din momentul Întrupării. Am hotărât ca pe parcursul întregii vieţi pământeşti să Mă privez de toate acele lucruri care ar fi adus plăcere acestui simţ. De multe ori Mă privam cu plăcere chiar şi de hrana necesară. Vei vedea de câte ori am suferit de foame şi de sete pe parcursul vieţii Mele. Tatăl a primit această ofertă şi S-a reconciliat cu păcătoşii, întrucât meritele Mele au depăşit cu mult amplitudinea păcatelor grave săvârşite din lăcomie.

I-am cerut Tatălui Meu să dea haruri mari celor care sunt dispuşi să-şi stăpânească acest simţ şi, care din iubire pentru El, se abţin de la mâncare şi băutură şi nu doar de la plăcerea nemărginită provocată de acestea, ci chiar de la cele pe care le-ar putea consuma cu plăcere fără a-L răni pe Dumnezeu.

Organul gustului întotdeauna va cere mai mult decât îi este necesar trupului spre a se susţine şi nu vrea să se sature.

Am cerut celor care postesc să guste un pic din acea bucurie pe care sufletul Meu l-a simţit în timp ce trupuşorul Meu se hrănea din trupul neprihănit al Mamei Mele. Tatăl Mi-a dăruit şi acest har. Cei care renunţă la plăcerile acestui simţ, pot simţi în inimă acest dar ceresc. Însă cei care îşi satisfac pe deplin poftele acestui simţ, ceea ce este atât de dăunător sufletului, nu pot experimenta această mângâiere.

Să ştii, logodnica Mea, că toate acele suflete, pe care Eu le văd cât de mult renunţă la sine, care exersează o atât de mare pocăinţă, care se hrănesc doar cu plante şi cu alte alimente puţin preţuite, au primit harul pentru acest mod de viaţă datorită sacrificiilor şi rugăciunilor Mele.

În pântecele Mamei Mele i-am văzut pe toţi cei care exersează renunţarea de sine, cei care postesc şi ispăşesc. M-am bucurat pentru cinstirea ce o arată Tatălui şi M-am veselit la vederea meritelor obţinute prin ispăşirea lor. Şi, întrucât am văzut că toate acestea s-au înfăptuit ca răsplată pentru jertfele şi suferinţele Mele, m-am bucurat şi mai mult. L-am preamărit pe Tatăl şi i-am mulţumit pentru îndurarea Sa nemărginită.

Iar la aceste suflete privesc cu mare iubire, ca la nişte buni fraţi întrucât ele îmi sunt foarte dragi, fiindcă năzuinţa lor fierbinte este să Mă imite şi să Mă urmeze.

Dar am văzut şi acele suflete nenorocite care îşi îndestulează lăcomia în mod păcătos şi devin victime ale ei, nepreocupându-se prea mult cu faptul că din această cauză pierd harul lui Dumnezeu. Întrucât i-am văzut împietriţi în viciul lor, am simţit o mare suferinţă pentru că am oferit ispăşire pentru ei şi doar propria vină este cauza că toate pătimirile Mele nu aduc roadele trebuincioase.

Sursa: http://metropolita.hu/2011/07/az-izleles-szenvedese/

Viaţa lăuntrică a lui Isus – Odihna nocturnă

SUFERINŢE ŞI BUCURII
.
Ceea ce am pătimit în acest simţ am pătimit şi cu resul simţurilor. Mi-au provocat o mare suferinţă toate simţurile sufletului Meu. Dar M-a chinuit cel mai tare faptul să-i văd  pe fraţii Mei care-L insultă pe Tatăl cu toate simţurile şi nu permit să fie convertiţi prin pătimirea şi meritele faptelor Mele bune. A fost o mare consolare atunci când am văzut că mulţi se convertesc datorită pătimirii şi meritelor Mele.ă

ti

M-am bucurat că prin puterea suferinţelor Mele şi din dorinţa de a Mă imita, mulţi s-au lepădat de sine şi merg înainte pe calea virtuţii şi a desăvârşirii. La vederea vieţii lor binevoitoare şi a harurilor Mele, M-am aprins de o iubire şi mai mare pentru ei; am obţinut pentru ei haruri şi mai mari şi mai mult curaj, ca să poată rămâne pe calea cea bună şi să obţină şi mai multe merite pentru viaţa veşnică.

ODIHNA NOCTURNĂ

După ce am făcut toate rugăciunile de mijlocire şi oferirile, natura Mea umană s-o odihnit un pic. În pântecele matern, fiinţa umană există ca “trup”, fără viaţă spirituală, raţională şi fără simţuri; fiindcă acolo se pare că omul nu e capabil a dormi, nici a face altceva cu simţurile. Dar la Mine nu a fost aşa! Doar aparent am fost închis acolo ca şi un copilaş fără posibilitea utilizării simţurilor şi somnului, fără capacitate raţională. În realitate, prin întreaga Mea capacitate raţională, am fost om adevărat şi în acelaşi timp Dumnezeu nemuritor. În timp ce trupul Meu uman s-a odihnit un pic, sufletul Meu s-a bucurat de Dumnezeirea Mea, contempla cu încântare desăvârşirea Dumnezeiască, grandoarea Lui Dumnezeu, puterea Sa, îndurarea Sa, iubirea, dulceaţa, înţelepciunea, bunăvoinţa, bogăţia, guvernarea şi toate – toate cele desăvârşite ale Sale.

Trupul Meu, împreună cu toate simţurile sale a fost privat de toate plăcerile, fiindcă a fost destinat să pătimească şi să fie privat de plăcerile care i-ar fi oferit consolare şi uşurare. Deşi s-a unit cu Dumnzeirea, în timpul somnului am fost privat de acţiunea tuturor simţurilor. Spiritul Meu s-a retras din simţuri, pentru a nu avea parte de alinare. Însă sufletul Meu s-a bucurat mult la vederea desăvârşirii Dumnezeieşti. Bucuria sa era dublă întrucât unit cu Cuvântul Întrupat poate avea parte de o asemenea slavă. L-a preamărit pe Veşnicul Părinte şi a slăvit bunătatea şi îndurarea Sa nemărginită, fiindcă a binevoit să creeze un suflet ce este umplut de o atât de înalte virtuţi şi merite, respectiv desăvârşire.

L-am preamărit pe Tatăl Meu, că a unit într-un mod desăvârşit sufletul Meu cu Cuvântul lui Dumnezeu, născut dintru veşnicie în braţele Tatălui. Eu, Cuvântul veşnic, contemplam cu încântare toată desăvârşirea Dumnezeiască, aşa cum am spus mai înainte, în cel mai măreţ şi desăvârşit mod. Fiindcă Mă bucuram privind ca la cazul propriu, întrucât Eu sunt în acelaşi timp Dumnezeu veşnic, nemuritor şi incapabil de suferinţă.

Dar întrucât M-am unit cu natura umană şi astfel în umanitatea Mea sunt mai puţin decât Tatăl, m-am bucurat asemeni fiului care obişnuieşte să se bucure de bogăţia tatălui, de stima pe care o are şi de puterea lui. Fiul, ca moştenitor şi stăpânitor. Cu cinstea şi supunerea cuvenită – în ochii tatălui - fiul are dreptul de a stăpâni. Dacă Tatăl, în felul în care vrea, El dispune de bogăţia Sa, Fiul se încrede în ceea ce binevoieşte Tatăl; chiar dacă el, ca fiu, are propriul drept. Şi dacă fiul vrea să dispună asupra bunurilor, îl roagă pe Tatăl, iar El, datorită bunătăţii şi a iubirii Sale, încuviinţează cu plăcere îndeplinirea rugăminţilor fiului Său. Tot aşa m-am bucurat şi am dispus de bunurile Tatălui Meu. L-am preamărit şi L-am slăvit neîncetat.

Într-atât de mult s-a unit sufletul Meu cu Cuvântul Veşnic, încât s-a bucurat ca „Unul”. În realitate erau atât de desăvârşit uniţi într-una, încât Cuvântul veşnic şi natura umană erau doar „o persoană”. În acestă plăcere încântătoare, orele treceau repede. Însă atunci când umanitatea Mea se întorcea în simţuri, Sufletul Meu nu mai simţea aceste bucurii ieşite din comun, întrucât prin Dumnezeirea Sa şi altă dată era încântat în sine de acestea, dar se bucura mult mai desăvârşit, dacă în tipul somnului uman, a fost privat de simţurile sale. Iar Trupul Meu mic, avea nevoie de odihnă pentru a trăi şi a creşte.

Draga Mea logodnică, nu am omis să ofer acest somn şi odihnă Tatălui Meu. Şi, întucât această stare a fost pe deplin sfinţită, L-am rugat ca în bunătatea Sa nemărginită şi datorită meritelor somnului Meu, să sfinţească odihna de noapte a fraţilor Mei. Să nu permită ca în aceste ore duşmanul infernal să-i surprindă şi să le cauzeze neplăceri.

Noaptea, demonii au obiceiul să-şi reverese asupra fraţilor Mei ura lor faţă de Dumnezeu mai abitir ca altă dată. În orele nopţii îi stârnesc mai tare la păcat; le întunecă raţiunea, le deviază voinţa şi cu uşurinţă îi determină să consimtă la comiterea păcatului. Tatăl Meu, ca de obicei, şi în acest lucru s-a arătat binevoitor faţă de Mine şi a promis că le va da tuturor fraţilor Mei, ajutor deosebit în timpul orelor nopţii ca să poată învinge duşmanul pentru ca acesta să nu-şi poată realiza planurile sale pline de viclenie. Vor putea experimenta acest ajutor ori de câte ori se vor abţine de la a comsimţi ispitelor; duhul necurat poate obţine o victorie răsunătoare, doar dacă omul nu se peocupă de harul şi ajutorul Dumnezeiesc şi astfel ajunge să se împotrivească Lui.

Mulţi fac aşa. Aceşti demoni, prin consimţirea comiterii păcatului, primesc intrare liberă în inimile lor. Şi în timp ce cad la discuţii cu duhul necurat, îi predau frontul de luptă şi astfel acesta îi poate ataca. Şi, pentru că au refuzat harul Dumnezeiesc, s-au privat ei înşişi de toată puterea, iar demonul îi învinge şi îi înrobeşte.

ISUS O ATENŢIONEAZĂ PE SLUJITOAREA SA MARIA CECILIA ASUPRA UNOR ASPECTE

Nu te mira, logodnica Mea dragă, dacă se iscă în tine câteva dubii asupra celor ce ţi-am spus şi îţi voi mai spune. Întrucât cele transmise până acum, unele amănunte ţi-au fost necunoscute, de aceea duşmanul neamului omenesc se străduieşte să işte îndoieli în sufletul tău, ca să te scârbeşti de munca pe care ai început-o la porunca Mea. Demonul vrea să-ţi răpească pacea şi seninătea de care te bucuri în tipul scrisului. Această pace şi senitătate îţi este dăruită doar de bunătatea şi îndurarea Mea. Fii aşadar curajoasă şi perseverentă; respinge tot ce îţi şopteşte la ureche împotriva acestei munci. Eu nu pot să induc în eroare şi nici să mint.

Sursa: http://metropolita.hu/2012/07/jezus-benso-elete/

VIAŢA LĂUNTRICĂ A LUI ISUS (3)

Viaţa lăuntrică a lui Isus - Suferinţa simţului mirosului 

Am suferit şi în acest simţ. Am fost privat de tot ce înseamnă frumuseţea şi prospeţimea acestui simţ. Am oferit aceasta Tatălui Meu ca ispăşire pentru acele ofense pe care fraţii Mei le comit cu acest simţ.

Chiar dacă simţul mirosului este mai puţin potrivit pentru a păcătui, totuşi provocă mari daune sufletului dacă omul îl utilizează spre îndestularea poftelor şi astfel omul ofensându-L pe Creator. Nu-ţi voi explica ţie mai pe îndelete păcatele simţului mirosului, logodnica Mea dragă, fiindcă nu ai fi capabilă să le înţelegi. (Isus spune acestea fiindcă vorbeşte unei călugăriţe - editorul). Îţi spun doar că cel care îşi înfrânează acest simţ poate obţine multe merite pentru sine.

Renunţarea Mea nu s-a extins doar la plăcerea firească a mirosului, ci M-am înfrânat şi de la a mirosi acea mireasmă nespus de plăcută pe care omenitatea Mea unită cu Cuvântul Veşnic o emana din Mine. Puterea Dumnezeirii Mele emana din Trupul Meu cea mai plăcută mireasmă posibilă. Această mireasmă au simţit-o doar puţini, potrivit voinţei Mele, printre ei şi Mama Mea. Dar din când în când o privam şi pe ea de această plăcere pentru ca să poată şi ea exersa renunţarea de sine şi astfel să obţină merite. Eu însă am renunţat la toate plăcerile şi bucuriile de care omenitatea Mea s-ar fi putut bucura.

Am vrut să Mă privez de orice consolare pământească, ca să  plătesc datoriile fraţilor Mei. Prin mortificarea simţurilor Mele am ispăşit pentru senzualitatea omenească ce duce la păcat.  

Mult iubita Mea logodnică, te miri de cele auzite că Trupul Meu emana o mireasmă atât de plăcută? Adevăr îţi spun: că mireasma emanantă din Trupul Meu a fost atât de puternică şi plăcută încât îi înviora pe cei care îi învredniceam cu aceasta. Spun aceasta fiindcă nu toţi cei care au venit în apropierea Mea au putut-o simţi. Acesta a fost un har deosebit. Acele suflete au fost nevinovate şi drepte. Au simţit mireasma Mea nu cu simţul mirosului, ci cu sufletul lor. Aceste suflete au alergat la Mine, datorită atracţiei miresmei Mele plăcute. În Cântarea Cântărilor, Logodnica sfântă vorbeşte aşa iubitului ei logodnic, care înfăţişează o prefigurare a omenităţii Mele: „Miresmele tale sunt plăcute pentru miros, mireasmă revărsată, numele tău: de aceea te iubesc fecioarele.”

Au fost şi oameni care au ajuns până-ntracolo încât, simţind mireasma Mea, au recunoscut Dumnezeirea întrupată şi M-au adorat ca „Fiu” adevărat al lui Dumnezeu. Aşa au făcut cei trei crai de la răsărit, dreptul Simeon, profetesa Ana şi alţii, pe parcursul vieţii Mele pământeşti.

Să nu crezi, logodnica Mea dragă, că aceasta este o mireasmă oarecare! Mireasma emanată de Dumnezeirea Mea este un amestec de miresme deosebit de plăcute şi minunate. Un mir este alcătuit din mai multe miresme, din mai multe feluri de plante, flori şi mireasma fiecăreia se intrepătrunde una cu cealaltă, iar împreună emană o singură mireasmă plăcută. În cazul Meu, mireasma emanată de Dumnezeirea Mea a fost alcătuită din multele miresme a fiecărei virtuţi în parte.

Mireasma Mea era atât de puternică încât dacă un om ar fi putut să o simtă cu simţul mirosului, atunci imediat ar fi fost dus în Rai. Harul ca această mireasmă să fie simţită şi cu simţul trupesc, nu doar cel sufletesc, l-a primit doar Mama Mea. Adeseori Tatăl Ceresc a întărit-o ca nu cumva să moară mirosind-o. Nu am dat altui om această capacitate, la care Eu însumi am renunţat, pentru că aşa a voit Tatăl Meu, aşa i-a plăcut.

Sursa: http://metropolita.hu/2011/06/a-szagloerzek-szenvedese/

Viaţa lăuntrică a lui Isus - Suferinţa membrelor 

În timpul petrecut în pântecele Mamei Mele, am fost privat de utilizarea simţurilor. Dar nu am putut să Îmi folosesc nici mâinile şi nici picioarele. Aproape că am fost răstignit, întrucât eram atât de îngrădit în mişcare.

Am oferit Tatălui şi aceste suferinţe ca ispăşire pentru multele şi marile ofense care-L ating prin păcatele săvârşite de întregul neam omenesc prin folosirea mâinilor şi a picioarelor. 

Am văzut clar păcatele săvârşite cu aceste membre de către fraţii Mei. Am văzut pe fiecare om din toate timpurile. Am văzut fiecare pas şi fiecare mişcare făcută. M-a cuprins o mare durere la vederea fărădelegilor lor, cu care Îl rănesc pe bunul Dumnezeu. 

.

Fraţii Mei au primit simţurile şi membrele pentru a le folosi spre folosul lor şi spre mai mare slavă a lui Dumnezeu - dar ei fac total pe dos: le folosesc în dauna sufletului lor şi spre ocaraTatălui Ceresc.

Datorită oferirii Mele Tatăl a fost îndestulat şi a fost dispus să ierte  fiecăruia, ori de câte ori se vor întoarce la El cu căinţă. Am cerut să dăruiască fiecăruia atâta putere şi har cât este necesar pentru a se putea îndrepta. Să umble înaintea lor cu lumina şi călăuzirea Sa Dumnezeiescă şi să le conducă paşii şi munca spre desăvârşire. Aceste rugăminţi i-au plăcut Tatălui Meu şi de atunci le îndeplineşte încontinuu.

Doar voinţa umană încăpăţânată şi împietrită împiedică efectele harului Dumnezeiesc. Omul respinge harul lui Dumnezeu, se complace în deciziile sale de neclintit şi instictele sale,  îşi satisface propriile dorinţe şi ignoră Voinţa lui Dumnezeu. Şi astfel alungă din inima sa harul Dumnezeiesc şi, prin falsele străluciri ale viciilor sale ce produc orbire sufletească, întunecă acea lumină pe care Tatăl Meu i-o dă.

L-am mai rugat pe Tatăl ca toţi cei care simt durere în membrele lor datorită proniei Sale necunoscute să poată îndura suferinţa cu răbdare.

L-am mai rugat să dea haruri deosebit de multe celor care, renunţând la sine şi exersând virtuţiile, îşi utilizează membrele spre mai mare slavă a lui Dumnezeu. Iar Tatăl a arătat îndurare faţă de rugămintea Mea: şi poţi vedea şi tu că atunci când cineva se străduieşte spre virtute şi lepădare de sine, cât de mult şi minunat îl sprijină harul Dumnezeiesc.

Toate acestea, logodnica Mea dragă, sunt roade ale rugăciunilor Mele.

Dar cei care în mod nesăbuit alungă din inima lor şoaptele Dumnezeişti, se chinuiesc mereu pentru că tot trebuie să îndure ceea ce Tatăl le-a destinat. Prin voinţa lor de împotrivire şi în disperarea lor deja de aici de pe pământ încep să sufere chinurile iadului. Dar ar putea scăpa de ele dacă s-ar supune voinţei Dumnezeieşti. Am pătimit nespus de mult pentru ei, fiindcă a trebuit să văd că tot ceea ce am îndurat şi toate rugăciunile Mele, pentru ei au fost în zadar. Am privit cu mare compasiune la ei, dar şi aceasta s-a dovedit a fi zadarnic. Nu au vrut să se abandoneze Tatălui Meu.

Aşa a făcut şi Ierusalimul. Oh, câte lacrimi de durere am vărsat pentru el ca să îndepărtez distrugerea lui, dar lacrimile Mele nu au folosit fiindcă, în încăpăţânarea lor, s-a împotrivit harului.

Sursa: http://metropolita.hu/2011/06/jezus-benso-elete-a-tagok-szenvedese/

VIAŢA LĂUNTRICĂ A LUI ISUS (2)

Viaţa lăuntrică a lui Isus - Suferinţa ochilor

Întrucât eram în deplina capacitate a raţiunii Mele, am simţit în toate simţurile o suferinţă de nedescris, fiindcă a trebuit să fiu în acest loc strâmt.

În întunericul pântecelui matern am oferit lipsa de lumină a ochilor Mei, pentru toate păcatele comise cu simţul văzului.

Faptul că nu am putut să-Mi folosesc ochii Îmi producea un chin destul de mare. Am văzut, logodnica Mea dragă, cum mulţi – din cauza curiozităţii lor – cât de tare păcătuiesc cu acest simţ. Am mai văzut şi câte păcate groaznice izvorâte din folosirea abuzivă a ochilor se comit, rănindu-l pe Tatăl Meu.

Am lăcrimat de mai multe ori. Chiar dacă acestea au fost doar picături, valorea lor a fost atât de mare, încât au oferit ispăşire Dreptăţii Dumnezeieşti pentru toate acele păcate pe care oamenii le comit cu ochii. Lacrimile Mele au căpătat acea valoare mare, datorită iubirii cu care le-am vărsat.

Tatăl Mi-a promis că va da acest mare har tuturor păcătoşilor care, cu o inimă sinceră, doresc darul lacrimilor părerii de rău. Şi azi, mulţi-mulţi  păcătoşi sunt atinşi de acest efect, de asemenea şi mulţi drepţi. Pe primii, darul lacrimilor căinţei îi îndreptăţeşte spre ispăşire, iar cei din urmă, au parte de darul lacrimilor pentru a câştiga o cât mai mare cinste şi mângâiere pentru viaţa veşnică. Am întărit aceste cuvinte spunâdu-le discipolilor Mei următoarele cuvinte: “ Fericiţi cei ce plâng că aceia vor fi mângâiaţi.”(Matei 5,5)

Prin puterea suferinţei privării văzului Meu, am cerut Tatălui în mod deosebit acel har pentru cei care, din iubire pentru Mine, se privează singuri de la a privi la lucruri cochete şi deosebite, ba mai mult, nu se uită nici la cele permise, ca să o facă mereu cu o spiritualitate de neclintit.

L-am mai rugat pe Tatăl să le dea putere celor care şi-au pierdut lumina ochilor din cauze naturale şi potrivit intenţiilor Sale, ca să îndure această orbire şi să-i liniştească faptul că a fost potrivit Voinţei şi Proniei Dumnezeieşti. Tatăl a primit această rugăminte cu mare drag şi Mi-a promis că le va da ajutorul Său plin de iubire. Şi, într-adevăr, cei care se oferă  Lui cu o iubire filială, El li se va arăta ca Părinte al Îndurării.

Să ştii, logodnica Mea, că atunci când am rostit aceste rugăciuni, în sufletul Meu i-am văzut pe toţi aceia care sufereau din cauza ochilor. Erau toţi în faţa Mea, i-am privit pe fiecare dintre ei. I-am iubit cu o iubire de frate şi am obţinut pentru ei haruri Dumnezeieşti îmbelşugate.

În înţelepciunea Mea nemărginită, am văzut şi fiecare nenorocit care cu ochii lor Îl rănesc pe Tatăl Meu. Am văzut că, în încăpăţânarea lor, nu vor să se îndrepte. Pentru ei nu am putut obţine acest har fiindcă ei nu vor să accepte insuflările şi harurile Dumnezeieşti. Am privit la ei cu compasiune şi L-am rugat pe Tatăl ca, chiar dacă nu se lasă influenţaţi nici de Îndurarea Lui şi nici de Meritele Mele, atunci măcar să nu îi pedepsească cu deplina severitate a dreptăţii, aşa cum a făcut-o înainte cu mulţi.

Cei care din curiozitate au privit la lucruri interzise, mai demult au avut parte de pedepse mai severe, aşa cum s-a întâmplat şi cu soţia lui Lot.

Tatăl Mi-a ascultat rugămintea. A promis că – datorită meritelor şi rugăciunilor Mele - îi va pedepsi mai puţin sever şi va îndura chiar şi ofensele. Oh, altminteri oare ce ar deveni ei? ...Oare cu câte stane de sare şi alte pedepse grele nu ar fi plină lumea din cauza curiozităţii păcătoase a ochilor lor!

Sursa: http://metropolita.hu/2011/05/jezus-benso-elete-a-szemek-szenvedese/

Viaţa lăuntrică a lui Isus - Suferinţa simţului auzului

Am îndurat o mare suferinţă şi din cauza simţului auzului: întrucât eram închis în pântecele mamei, am fost privat şi de acest simţ.

Am auzit doar suspinele înflăcărate ale Mamei Mele pe care Mi le trimitea din adâncul inimii sale. Am primit cu plăcere aceste dialoguri gingaşe pe care le-a purtat cu Mine în acest fel. Înlăuntrul ei Îmi vorbea cu atâta dragoste şi drăgălăşenie încât Mi-a vrăjit Inima şi a fost imposibil să nu o îndrăgesc şi mai mult.

De altfel am fost privat în totalitate de auz. Aceasta a fost cu adevărat o mare renunţare – am pătimit din cauza aceasta şi am ofertit-o ca ispăşire Tatălui Meu pentru acele multe -multe păcate pe care fraţii Mei le comit cu simţul auzului. Întrucât ascultă cu o mare curiozitate răzvrătirile şi vorbele împotriva legilor Mele şi-şi găsesc plăcerea de a fi atenţi la discuţii imorale, la cele în care îi judecă şi calomniază pe alţii şi alte discuţii nedemne, I-am cerut Tatălui să îi ierte pentru acestea.

Am cerut să le dea o mare putere celor care îşi vor mortifica acest simţ, doar ca să poată scăpa şi să le dea dorinţa sfântă de a asculta vorbe şi învăţături ce slujesc spre mai mare slavă a lui Dumnezeu. În marea bucurie pe care Mi-a dat-o Mama Mea iubită, i-am cerut Tatălui să le dea o mare alinare sufletească celor care, din voinţă proprie, ascultă discuţii sfinte. Iar atunci când bărbaţii şi femeile care Mă urmează vor asculta muzică şi cântece frumoase, să binevoiască a le înălţa sufletele şi năzuinţele către contemplarea lucrurilor cereşti pentru ca atunci când se gândesc la melodiile corurilor îngereşti, sufletul lor să primească multă alinare pentru multele răni şi, totodată, să nu permită ca inima lor să se intineze din cauza vorbelor urâte ce contravin legilor Dumnezeieşti.

Am mai cerut celor privaţi de simţul auzului să le dea acea putere ca să poarte cu bunăvoinţă această cruce, din iubire pentru El.

Tatăl Meu Mi-a promis toate acestea, dar întotdeauna va cere de la fraţii Mei voinţa şi conlucrarea lor. 

.
Sursa: http://metropolita.hu/2011/05/a-halloerzek-szenvedese/

VIAŢA LĂUNTRICĂ A LUI ISUS (1)

Cuvânt înainte

“Viaţa lăuntrică  a lui Isus” vrea să ne arate simţămintele Preasfintei Inimi a lui Isus şi anume cum L-a iubit pe Tatăl Ceresc şi pe noi încă din primele clipe ale vieţii Sale umane.

Cinstirea Preasfintei Inimi a lui Isus este deosebit de importantă mai ales pentru ultimele timpuri şi este destinată pentru ca inimile reci – după ce vor cunoşte şi meditează la lumea lăuntrică a simţăminteor lui Isus -  să se reaprindă de dragoste lăuntrică şi să le îndemne la imitare în ispăşire şi reparaţie.

Devoţiunea la Preasfânta Inimă a avut patru propovăduitoare, în patru ere diferite, date la patru călugăriţe cu viaţă sfântă.

1. Sfânta Matilda de Hackenbor (+1298) – ea a fost mătuşa Sfintei Gertruda, a scris deja şi ea despre cinstirea Sfintei Inimi.

2. Marea Sfântă Gertruda (1256 – 1302) a cărei carte “Ambasadorul iubirii Dumnezeieşti” a fost scrisă pe baza revelaţiei lui Ioan Evanghelistul.

3. Sfânta Margarita Alacoque (+1690) – în data de 27 decembrie 1673, de sărbătoarea Sfântului Ioan Evanghelistul a primit revelaţia Preasfintei Inimi a lui Isus.

4. Maria Cecilia Baij, stareţa mănăstirii Sfântul Petru din Montesfiascone, Italia (1694 –1766) – În 27 decembrie 1729 îl primeşte în mod mistic ca patron şi frate spiritual pe Sfântul Ioan Evanghelistul / Aici nu vom ocupa de revelaţiile date ei.

Cum să citim revelaţiile?

Maria Cecilia spune:
“ Eu am cunoscut doar ceea ce Isus Cristos, în marea lui îndurare, mi-a revelat. O voce interioară mi-a dictat ceea ce s-a petrecut într-un mod cu totul deosebit şi minunat. Cu toate acestea, a fost vorba de revelaţie spirituală.”.

“Părinte, dumneavoastră doriţi să ştiţi prin ce mod aud şi văd toate cele pe care le aştern pe hârtie?...Despre asta vreu să vorbesc într-un mod cât se poate de simplu, însă nu ştiu de voi găsi cuvintele adecvate. În primul rând declar că nu văd nimic cu ochii mei fizici şi nu simt nimic nici cu simţurile mirosului sau auzului. Totul se petrece într-un mod cu totul deosebit în adâncul sufletului meu.

După Sfânta Împărtăşanie, în adoraţia profundă şi alinarea pe care o simt, recunosc prezenţa lui Isus. Aud vocea lui ca şi o adiere în surdină. O aud cu totul încet în mine nu ca şi vorbirea omenească, ci ca şi o adiere dulce şi blândă. Vorbesc cu acest glas interior şi, fără să mă gândesc la aceasta, am o asemenea certitudine încât, în astfel de ocazii, nici nu aş putea răspunde vreunei întrebări venite din altă parte. Întrucât acest contact cu Cristos durează de vreo 18-20 de ani, mă simt într-o asemenea siguranţă, încât mă abandonez în totalitate Lui!”

Însuşi Domnul a utilizat această comparţie pitorescă  ca să o convingă pe Maria Cecilia despre veridicitatea revelaţiilor:“Dacă burlanul nu este alimentat de acoperiş, nu va curge apă din el. Dacă gândurile tale nu ar fi fecundate de sus, nu ar conţine nimic valoros!”

Ca semn, Isus i-a promis solemn Ceciliei că Biserica luptătoare va slăvi Inima Sfântă şi vor institui o sărbătoare în cinstea Preasfintei Inimi. După multe întorsături şi deznădejdi, încă în tipul vieţii Ceciliei, în 6 februarie 1765, s-a aprobat şi instituit Liturghia şi sărbătoarea Sfintei Inimi a lui Isus.

Însuşi sfântul Lenart de Porto Maurizio (+1751),- care la început i-a făcut multe reproşuri slujitoarei lui Dumnezeu şi a catalogat-o ca fiind posedată de diavol – după ce a citit scrierile, şi-a schimbat părerea: “Am citit “Viaţa lăuntrică a lui Isus” cu o asemenea bucurie spirituală, încât nu pot exprima în cuvinte ceea ce am simţit. Cu cât am citit mai mult din ea am înţeles din ce în ce mai bine cuvintele lui Isus adresate stareţei Maria Cecilia: “ Cuvintele Mele dovedesc cel mai clar faptul că Eu sunt cel care lucrez în tine. Aceste cuvinte sunt pline de Lumină. Toţi cei care le citesc vor vedea adevărata lumină şi nu au motiv de îndoială! – Acum sunt convins că această scriere este de mare folos sufletelor.

Din această carte reiese faptul că prin cererile Mântuitorului, jerfele şi recunoştinţa repetate el nu a obţinut DEODATĂ, toate harurile pentru noi, ceea ce ar fi fost mai comod. Isus a obţinut fiecare har separat, prin iubirea nemărginită a Inimii Sale Mântuitoare.

VA VENI VREMEA CÂND VEI ADUCE BUCURIE INIMII MELE, DEOARECE PRIN TINE, MULŢI OAMENI VOR CUNOAŞTE ŞI VOR CINSTI CU O DEVOŢIUNE ADECVATĂ INIMA MEA.

“VOI ÎNSCRIE ÎN INIMA MEA NUMELE TUTUROR ACELORA CARE VOR RĂSPÂNDI ACEASTĂ DEVOŢIUNE!” 

http://metropolita.hu/2013/12/jezus-benso-elete-a-kinyilatkoztatas-tortenete-sorsa-es-baij-maria-cecilia-elete/

Cuvânt înainte dat de Mântuitorul

“Omul, pe pământ, trăieşte două feluri de viaţă. Una este exterioară: cea ACTIVĂ. Cealaltă este lăuntrică: VIAŢA CONTEMPLATIVĂ.

Una este vizibilă tuturor, este evidentă; pe cealaltă o cunosc doar Eu. Într-o viaţă bine trăită ambele – cea exterioară şi cea lăuntrică – se contopesc atât de mult, astfel încât nici una nu o frânează pe cealaltă. Dacă, atât cea exterioară cât şi cea lăuntrică, au ca ţel o mai mare cinstire a Mea, atunci ţin pasul una cu cealaltă. Din desăvârşirea uneia oricine poate recunoaşte demnitatea celeilate.

În această scriere despre viaţa Mea lăuntrică, vei avea senzaţia, cu adevărat, că le însoţeşti pe amândouă în acelaşi timp. Şi, chiar dacă cei răi au umilit viaţa Mea exterioară, totodată cei drepţi au preamărit-o şi au cinstit-o.

Viaţa Mea exterioară a fost foarte plăcută Tatălui. El însuşi ne-a înştiinţat aceasta cu aceste cuvinte spuse la Iordan: “ACESTA ESTE FIUL MEU PREAIUBIT, ÎN CARE AM GĂSIT PLĂCERE” (Matei 3:17)

Aşadar, nu te mira, logodnica Mea dragă, dacă Eu, înainte de a-ţi revela viaţa Mea lăuntrică, îţi explic cum fiecare om de pe pământ trăieşte o viaţă dublă: exterioară şi interioară. Să fii sigură de aceasta ca să poţi aşterne pe hârtie, tot ce îţi poruncesc şi astfel să fie în concordanţă cu ascultarea. Chiar dacă ţi se pare că este foarte greu, vei vedea nu doar că este uşor ci va sluji şi ca mare alinare şi ajutor sufletesc. Logodnica Mea, fii curajoasă şi nu-ţi fie teamă de greutăţi. Eu îţi voi revela totul cu aceeaşi iubire deplină pe care o simt pentru tine.

Potrivit voinţei Mele, te rog să răspunzi la această mare iubire străduindu-te să Mă imiţi în toate cele pe care ţi le-am revelat şi pe care ţi le voi mai revela din abundenţă. Vreau să scrii toate acestea pentru ca viaţa Mea lăuntrică să se întipărească mai bine în inima ta. 

Aşa a făcut David cu legea Mea când a spus: “ŞI LEGEA TA, O, DOAMNE, ÎNTIPĂREŞTE-O ÎN ADÂNCUL INIMII MELE!” (Ps 39,9) Spune şi tu împreună cu el: “VIAŢA TA, DOAMNE, FIE ÎN CENTRUL INIMII MELE!”, pentru a Mă putea imita cu desăvârşire şi pentru a fi logodnica Mea adevărată şi dreaptă.”

http://metropolita.hu/2013/12/jezus-benso-elete-1resz-a-szuzanya-meheben/

Viaţa lăuntrică a lui Isus - Întruparea

“ După ce sufletul Meu, care a trebuit să suţină în viaţă trupul Meu muritor capabil de suferinţă, a fost întrupat, M-am unit cu el  într-o asemenea desăvârşire încât sufletul Meu a recunoscut toate atributele Dumnezeieşti, respective propria demnitate. Unit cu Cuvântul lui Dumnezeu, a adorat Preasfânta Treime. Iluminat pe deplin s-a supus cu desăvârşire voinţei Dumnezeieşti. Sufletul Meu a acceptat să se pogoare în sânul Preacuratei Fecioare şi să vieze acel mic trup, pe care a Treia Persoană Dumnezeiască l-a întrupat în acelaşi moment în pântecele feciorelnic. “

“În momentul în care, Eu, Cuvântul întrupat, Fiul Unul-Născut, m-am unit cu firea omenească, M-am oferit Tatălui ca jertfă.

M-am oferit să pătimesc şi să îndur tot ceea ce a hotărât şi-I era plăcut. Nu am vrut să Mă folosesc de Dumnezeirea Mea ca să Mă fac scăpat de orice suferinţă, întrucât în Ceruri nu am fost supus nici suferinţei nici durerii; ci ca să pot susţine această viaţă omenească, care nu ar fi putut să vieţuiască pe lângă atâta durere, dacă Dumnezeirea Mea nu ar fi fost unită cu adevărat cu ea.”

Primele pătimiri (suferinţe)

După ce Cuvântul unit cu sufletul Meu s-a scoborât ca să locuiască în pântecele strâmt al mamei şi să vieze trupul Meu, imediat, în acea clipă, am simţit toată acea durere şi tristeţe pe care o persoană matură, raţională şi plină de cunoaştere ar simţi-o într-o astfel de “locuinţă”, într-o astfel de îngrădire. Mireasa Mea dragă, (aici, Isus o interpelează pe Maria Cecilia, - nota editorului) Eu am fost închis în pântecele Mamei Mele, asemenea altor copii, dar care acolo sunt privaţi, prin natura lor, de raţiune. Însă Eu, ca Dumnezeu, am fost în deplinătatea cunoaşterii şi astfel sufletul Meu a simţit suferinţă în această situaţie incomodă.

PRIMELE BĂTĂI DE INIMĂ OMENEASCĂ ALE LUI ISUS

Imediat după unirea Mea cu natura umană, M-am cufundat în adorarea Tatălui Meu. I-am mulţumit pentru binele pe care l-a dat omenirii, fiindcă M-a dăruit pe Mine, Fiul Său Unul-Născut spre mântuirea neamului omenesc. L-am adorat şi I-am mulţumit în numele tuturor făpturilor raţionale. De acolo încolo M-am auto proclamat ca fiind Frate al  lor.

Am spus că tot ce voi face şi pătimi în timpul vieţii mele pământeşti, vreau să le fac şi să le îndur pentru fraţii Mei. Prin aceasta am vrut să ofer îndestulare Tatălui Meu fiindcă ei sunt plini de greşeli şi lipsuri.

După prima adorare şi recunoştinţă am cerut de la Tatăl Veşnic un har pentru Mama Mea. Acesta a fost: ca pe durata şederii Mele în pântecele Ei, ori de câte ori Mă voi mişca, să crească cu câte un grad în harul sfinţitor. Am cerut acest har pentru ca încă în această viaţă pământească să primească însutit recompensa pentru că Mi-a hrănit trupul omenesc din inima ei preacurată. La această cerere Tatăl şi-a exprimat marea plăcere. În acelaş timp, i-am făcut acestea cunoscute şi Mamei Mele, pentru ca bucuria ei să fie şi mai mare şi să ofere sălaş iubitului ei “Fiu” cu o şi mai mare încântare sufletească.

După ce Tatăl Mi-a îndeplinit rugămintea, în mod obligatoriu i-am mulţumit  pentru aceasta împreună cu Mama Mea. Dar i-am mulţumit şi mamei Mele. În ochii Tatălui Meu, această recunoştinţă ca Om şi Dumnezeu a fost deosebit de valoroasă şi plăcută.

PRIMELE SUFERINŢE ŞI PRIMELE BUCURII

Mireasa Mea, am simţit dureri şi în acelaşi timp bucurii de nedescris, în această situaţie dificilă. Ştiam că îndeplinesc voia Tatălui. Mă aflam în pântecele unei făpturi pe care o iubeam nespus şi în care Mi-am găsit toată plăcerea. Am oferit Tatălui Meu această suferinţă pe care am îndurat-o fiind închis, Eu, Dumnezeu, într-un pântece strâmt, ca ispăşire pentru acel libertinaj în care mulţi dintre fraţii Mei trăiesc – împotriva voinţei Tatălui Meu.

Am oferit-o pentru aceia care au fost închişi pentru că M-au iubit, i-am compătimit dinainte promiţându-le sprijinul şi ajutorul Meu. Dar acea suferinţă a  stării de strâmtorare din pântecele mamei am oferit-o Tatălui Meu pentru tot acel libertinaj în care trăiesc oamenii, perindându-se de colo-colo în lume şi satisfăcându-şi poftele şi distracţiile nepermise, în timp ce Îl rănesc pe Tatăl Ceresc.

Am mai oferit această suferinţă şi pentru acei călugări care din plictiseală părăsesc clauzura şi resping pe deplin regulile. Am oferit suferinţa Mea şi pentru aceia care, cu faptele şi dorinţele lor, încalcă regulile şi năzuiesc după acea libertate cochetă şi periculoasă pe care cândva au repudiat-o atât de tare – însă acum şi-o doresc, deoarece sufletul le-a lâncezit piezându-şi însufleţirea. Pentru îngrădirea şi strâmtoarea Mea I-am cerut Tatălui să fie îndurător cu ei şi dacă, recunoscându-şi eroarea, îşi reînsufleţesc evlavia şi se supun din nou îngrădirii clauzurii şi ordinii călugăreşti, să îi ierte.

Am oferit situaţia Mea de îngrădire, în mod deosebit pentru răufăcătorii care, din cauza greşelilor lor, au avut parte de pedeapsa primită în urma unor sentinţe judecătoreşti, care trebuie să-şi ducă traiul greu încătuşaţi în închisori. L-am rugat pe Tată Meu, ca fiind cu privire la situaţia Mea de îngrădire, să le dea harul de a ispăşi cu răbdare pedepsele primite pentru fărădelegile lor. Tatăl a primit toate acestea şi a promis că le dă acest har, dar cu condiţia ca robii să nu se împotrivească harurilor şi insuflărilor Sale şi vor reprima în ei împietrirea şi încăpăţânarea lor, precum şi dorinţa de răzbunare îndreptată împotriva celor care i-au pedepsit.

I-am văzut pe acei oameni care au trait în trecut, pe cei care trăiau atunci şi pe cei care vor trăi de-alungul secolelor până la sfârşitul lumii. Am văzut toate faptele lor şi tot ce au întreprins, atât pe cele exterioare cât şi pe cele interioare. Am văzut păcatele pe care oamenii le-au comis vreodată, pe care le-au comis tocmai atunci şi pe cele care vor fi comise până la sfârşitul lumii. Am văzut imperfecţiunea tuturor oamenilor, greşelile, slăbiciunile şi evitarea de a se pune în slujba lui Dumnezeu. M-a cuprins tristeţea şi durerea pentru fiecare om. I-am oferit Părintelui viaţa Mea şi suferinţele izvorâte din situaţia Mea de strâmtorare.