Viaţa lăuntrică a lui
Isus - Suferinţa simţului mirosului
Am suferit şi în acest simţ. Am fost privat de tot ce înseamnă frumuseţea
şi prospeţimea acestui simţ. Am oferit aceasta Tatălui Meu ca ispăşire pentru
acele ofense pe care fraţii Mei le comit cu acest simţ.
Chiar dacă simţul mirosului este mai puţin potrivit pentru a păcătui,
totuşi provocă mari daune sufletului dacă omul îl utilizează spre îndestularea
poftelor şi astfel omul ofensându-L pe Creator. Nu-ţi voi explica ţie mai pe
îndelete păcatele simţului mirosului, logodnica Mea dragă, fiindcă nu ai fi
capabilă să le înţelegi. (Isus spune
acestea fiindcă vorbeşte unei călugăriţe - editorul). Îţi spun doar că cel care îşi
înfrânează acest simţ poate obţine multe merite pentru sine.
Renunţarea Mea nu s-a extins doar la plăcerea firească a mirosului, ci
M-am înfrânat şi de la a mirosi acea mireasmă nespus de plăcută pe care
omenitatea Mea unită cu Cuvântul Veşnic o emana din Mine. Puterea Dumnezeirii
Mele emana din Trupul Meu cea mai plăcută mireasmă posibilă. Această mireasmă
au simţit-o doar puţini, potrivit voinţei Mele, printre ei şi Mama Mea. Dar din
când în când o privam şi pe ea de această plăcere pentru ca să poată şi ea
exersa renunţarea de sine şi astfel să obţină merite. Eu însă am renunţat la
toate plăcerile şi bucuriile de care omenitatea Mea s-ar fi putut bucura.
Am vrut să Mă privez de orice consolare pământească, ca
să plătesc datoriile fraţilor Mei. Prin mortificarea simţurilor Mele
am ispăşit pentru senzualitatea omenească ce duce la păcat.
Mult iubita Mea logodnică, te miri de cele auzite că Trupul Meu emana o
mireasmă atât de plăcută? Adevăr îţi spun: că mireasma emanantă din Trupul Meu
a fost atât de puternică şi plăcută încât îi înviora pe cei care îi învredniceam
cu aceasta. Spun aceasta fiindcă nu toţi cei care au venit în apropierea Mea au
putut-o simţi. Acesta a fost un har deosebit. Acele suflete au fost nevinovate
şi drepte. Au simţit mireasma Mea nu cu simţul mirosului, ci cu sufletul lor.
Aceste suflete au alergat la Mine, datorită atracţiei miresmei Mele plăcute. În
Cântarea Cântărilor, Logodnica sfântă vorbeşte aşa iubitului ei logodnic, care
înfăţişează o prefigurare a omenităţii Mele: „Miresmele tale sunt plăcute
pentru miros, mireasmă revărsată, numele tău: de aceea te iubesc fecioarele.”
Au fost şi oameni care au ajuns până-ntracolo încât, simţind mireasma
Mea, au recunoscut Dumnezeirea întrupată şi M-au adorat ca „Fiu” adevărat al
lui Dumnezeu. Aşa au făcut cei trei crai de la răsărit, dreptul Simeon,
profetesa Ana şi alţii, pe parcursul vieţii Mele pământeşti.
Să nu crezi, logodnica Mea dragă, că aceasta este o mireasmă oarecare!
Mireasma emanată de Dumnezeirea Mea este un amestec de miresme deosebit de
plăcute şi minunate. Un mir este alcătuit din mai multe miresme, din mai multe
feluri de plante, flori şi mireasma fiecăreia se intrepătrunde una cu cealaltă,
iar împreună emană o singură mireasmă plăcută. În cazul Meu, mireasma emanată
de Dumnezeirea Mea a fost alcătuită din multele miresme a fiecărei virtuţi în
parte.
Mireasma Mea era
atât de puternică încât dacă un om ar fi putut să o simtă cu simţul mirosului,
atunci imediat ar fi fost dus în Rai. Harul ca această mireasmă să fie simţită
şi cu simţul trupesc, nu doar cel sufletesc, l-a primit doar Mama Mea. Adeseori
Tatăl Ceresc a întărit-o ca nu cumva să moară mirosind-o. Nu am dat altui om
această capacitate, la care Eu însumi am renunţat, pentru că aşa a voit Tatăl
Meu, aşa i-a plăcut.
Viaţa lăuntrică a lui
Isus - Suferinţa membrelor
În timpul petrecut în
pântecele Mamei Mele, am fost privat de utilizarea simţurilor. Dar nu am putut
să Îmi folosesc nici mâinile şi nici picioarele. Aproape că am fost răstignit,
întrucât eram atât de îngrădit în mişcare.
Am oferit Tatălui şi
aceste suferinţe ca ispăşire pentru multele şi marile ofense care-L ating prin
păcatele săvârşite de întregul neam omenesc prin folosirea mâinilor şi a
picioarelor.
Am văzut clar păcatele
săvârşite cu aceste membre de către fraţii Mei. Am văzut pe fiecare om din
toate timpurile. Am văzut fiecare pas şi fiecare mişcare făcută. M-a cuprins o
mare durere la vederea fărădelegilor lor, cu care Îl rănesc pe bunul
Dumnezeu.
.
Fraţii Mei au primit
simţurile şi membrele pentru a le folosi spre folosul lor şi spre mai mare
slavă a lui Dumnezeu - dar ei fac total pe dos: le folosesc în dauna sufletului
lor şi spre ocaraTatălui Ceresc.
Datorită oferirii Mele
Tatăl a fost îndestulat şi a fost dispus să ierte fiecăruia, ori de
câte ori se vor întoarce la El cu căinţă. Am cerut să dăruiască fiecăruia atâta
putere şi har cât este necesar pentru a se putea îndrepta. Să umble înaintea lor
cu lumina şi călăuzirea Sa Dumnezeiescă şi să le conducă paşii şi munca
spre desăvârşire. Aceste rugăminţi i-au plăcut Tatălui Meu şi de atunci le
îndeplineşte încontinuu.
Doar voinţa umană
încăpăţânată şi împietrită împiedică efectele harului Dumnezeiesc. Omul respinge
harul lui Dumnezeu, se complace în deciziile sale de neclintit şi instictele
sale, îşi satisface propriile dorinţe şi ignoră Voinţa lui Dumnezeu.
Şi astfel alungă din inima sa harul Dumnezeiesc şi, prin falsele străluciri ale
viciilor sale ce produc orbire sufletească, întunecă acea lumină pe care Tatăl
Meu i-o dă.
L-am mai rugat pe Tatăl
ca toţi cei care simt durere în membrele lor datorită proniei Sale necunoscute
să poată îndura suferinţa cu răbdare.
L-am mai rugat să dea
haruri deosebit de multe celor care, renunţând la sine şi exersând virtuţiile,
îşi utilizează membrele spre mai mare slavă a lui Dumnezeu. Iar Tatăl a arătat
îndurare faţă de rugămintea Mea: şi poţi vedea şi tu că atunci când cineva se
străduieşte spre virtute şi lepădare de sine, cât de mult şi minunat îl
sprijină harul Dumnezeiesc.
Toate acestea, logodnica
Mea dragă, sunt roade ale rugăciunilor Mele.
Dar cei care în mod
nesăbuit alungă din inima lor şoaptele Dumnezeişti, se chinuiesc mereu pentru
că tot trebuie să îndure ceea ce Tatăl le-a destinat. Prin voinţa lor de
împotrivire şi în disperarea lor deja de aici de pe pământ încep să sufere
chinurile iadului. Dar ar putea scăpa de ele dacă s-ar supune voinţei
Dumnezeieşti. Am pătimit nespus de mult pentru ei, fiindcă a trebuit să văd că
tot ceea ce am îndurat şi toate rugăciunile Mele, pentru ei au fost în zadar.
Am privit cu mare compasiune la ei, dar şi aceasta s-a dovedit a fi zadarnic.
Nu au vrut să se abandoneze Tatălui Meu.
Aşa a făcut şi Ierusalimul. Oh, câte lacrimi
de durere am vărsat pentru el ca să îndepărtez distrugerea lui, dar lacrimile
Mele nu au folosit fiindcă, în încăpăţânarea lor, s-a împotrivit harului.
