mesajul

duminică, 31 ianuarie 2016

NOVENA MÂNTUIRII : 1 - 7 Februarie 2016



Să ne reamintim că de mâine avem Novena Mântuirii:

Cum se întemeiază ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU ?



(Isus către oamenii din Gherasa şi către cei care citesc aceste rânduri)

„Eu, pentru iubirea pe care o are Dumnezeu pentru Omenirea creată de El, am venit să vă aduc aminte că numai o singură Împărăţie este sfântă, şi anume aceea a Cerurilor şi am venit să o propovăduiesc pentru ca oamenii cei mai buni să alerge către aceasta. Ah, Eu aş voi ca toţi, chiar şi cei mai răi, să vină, întorcându-se spre bine, eliberându-se de diavol, care îi ţine în robie în chip vădit – punând stăpânire asupra trupului, nu numai asupra sufletului – ori tainic – punând stăpânire numai pe suflet. Pentru aceasta umblu Eu tămăduind bolnavii, alungând demonii din trupurile celor posedaţi, întorcându-i la bine pe cei păcătoşi, iertând întru numele Domnului, învăţând cele ale Împărăţiei, împlinind minuni pentru a vă încredinţa de puterea Mea şi de faptul că Dumnezeu este cu Mine. Aceasta pentru că nu poate săvârşi minuni cel care nu este întru prietenie cu Dumnezeu. De aceea, dacă Eu alung demonii cu degetul lui Dumnezeu, îi tămăduiesc pe cei bolnavi, îi curăţ pe leproşi, îi întorc la bine pe cei păcătoşi, vestesc Împărăţia dând învăţătură asupră-i şi chemându-i pe oameni la aceasta în numele lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este vădit şi neîndoios îngăduitor faţă de Mine, numai vrăşmaşii necredincioşi putând spune alminteri, aceasta este semn că Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns între voi şi trebuie zidită, pentru că acesta este ceasul când este întemeiată.

Dar cum se întemeiază Împărăţia lui Dumnezeu în lume şi în inimi ? Prin întoarcerea la Legea mozaică sau prin cunoaşterea limpede a acesteia dacă omul nu o ştie şi, mai cu seamă, prin punerea în practică desăvârşită a Legii în el însuşi, în orice i s-ar întâmpla şi în fiece clipă a vieţii. Dar ce este această Lege? Este ea oare un lucru atât de aspru încât să fie cu neputinţă de împlinit? Nu. Ea este un şir de zece porunci sfinte şi lesne de urmat, pe care însuşi omul, cel care este sănătos din punct de vedere moral, bun cu adevărat, simte că trebuie să le urmeze, chiar dacă este cineva îngropat sub acoperişul împletit din crengi ale celor mai de nepătruns păduri din tainica Africă.

Aceasta spune:

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău şi nu este vreun alt Dumnezeu în afară de Mine.

Să nu rosteşti Numele lui Dumnezeu în zadar.

Cinsteşte sabatul potrivit poruncii lui Dumnezeu şi trebuinţei făpturii.

Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta dacă voieşti să trăieşti îndelung şi să ai parte de bine pe pământ şi în Cer.

Să nu ucizi.

Să nu furi.

Să nu săvârşeşti adulter.

Să nu rosteşti mărturie strâmbă împotriva aproapelui tău.

Să nu doreşti soţia altuia.

Să nu pizmuieşti ceea ce este al altcuiva.

Oare care om cu suflet bun, chiar dacă este un sălbatic, rotindu-şi privirea a tot ce-l înconjoară, nu ajunge să-şi spună: „Nimic din toate acestea nu s-au putut alcătui de la sine. Prin urmare există Cineva, mai puternic decât natura şi decât omul însuşi, care a făcut toate acestea”? Oare nu i se închină el Celui puternic, fie că-i cunoaşte ori nu-i cunoaşte Numele Preasfânt, simţind că există ? Și oare nu are faţă de El o atât de mare cinstire încât, numai rostind numele pe care i l-a dat sau pe care a fost învăţat să-l rostească pentru a-l chema, se cutremură de respect şi simte că se roagă numai numindu-l cu cinstire ? Și într-adevăr este o rugăciune şi faptul de a rosti Numele lui Dumnezeu cu intenţia de a-l adora sau a-l face cunoscut oamenilor care nu-l cunosc.

La fel, fie şi din simplă prevedere morală, fiece om simte că trebuie să acorde odihnă mădularelor sale pentru ca acestea să reziste atâta timp cât ţine viaţa. Cu atât mai mult omul care-l cunoaşte pe Dumnezeul lui Israel, Creatorul şi Domnul universului, simte că această odihnă trupească trebuie să i-o consacre Domnului pentru a nu se asemăna cu viţelul care, ostenit fiind, se odihneşte în iesle rumegând ierburi în dinţii-i puternici.

Și numai sângele ne cere cu glas puternic să-i iubim pe aceia din care ne tragem, putem vedea aceasta şi la acel mânz al asinei care aleargă acum răcnind înaintea mamei sale care se întoarce de la târg. Se juca în turmă, a văzut-o, şi-a amintit că a fost alăptat de ea şi lins cu iubire, apărat, încălzit de mamă, şi vedeţi cum îşi freacă nările-i moi de gâtul său şi cum îşi mai saltă tânara-i crupă lângă pântecele care l-a purtat. A ne iubi părinţii este o îndatorire şi o desfătare. Nu există animal care să nu o iubească pe cea care i-a dat născare. Și atunci, fi-va oare omul mai prejos decât viermele care trăieşte în tina unei brazde ?

Omul bun la suflet nu ucide. Samavolnicia îi stârneşte scârbă. El simte că nu este lucru îngăduit să ia viaţa numănui, căci numai Dumnezeu care ne-a dat-o are dreptul să ne-o ia. El fuge de omucidere.

La fel, cel sănătos la suflet nu pune stăpânire pe lucrurile altuia. Mai bine-i pare să mănânce paine goală cu conştiinţa împăcată lângă un izvor cristalin decât o friptură suculentă pe care a dobândit-o prin furt. Mai mult îi place să doarmă pe jos cu capul rezemat de o piatră şi având stele prietene deasupra capului său, cernând pace şi mângâiere peste conştiinţa-i cinstită, decât să aibă somnul tulburat într-un pat dobândit prin furt.

Și dacă omul este sufleteşte sănătos, nu pofteşte alte femei în afară de cele care sunt ale sale şi nu intră, murdar şi josnic, în iatacul altuia. Dimpotrivă, el vede în femeia prietenului său o soră şi nu îndreaptă către ea priviri şi nu simte faţă de ea pofte pe care nu le are faţă de propria soră.

Omul cu suflet drept, chiar dacă este drept numai din fire, fără a avea altă cunoaştere a Binelui în afara aceleia care vine de la conştiinţa-i bună, nu-şi îngăduie niciodată să mărturisească lucruri neadevărate, acest lucru părându-i-se totuna cu omorul şi furtul şi aşa este. El are însă buzele cinstite după cum cinstită îi este inima şi, odată cu acestea, are privirile cinstite, drept pentru care nu pofteşte la soţiile altora. El nici măcar nu pofteşte, pentru că simte că pofta este cel dintâi imbold spre a păcătui. El nu pizmuieşte, pentru că este bun. Cel bun nu pizmuieşte niciodată pe nimeni, ci rămâne senin în soarta-i.

Oare vi se pare legea aceasta atât de aspră încât să fie cu neputinţă de împlinit ? Nu fiţi nedrepţi faţă de voi înşivă! Eu sunt încredinţat că nu vă veţi purta cu nedreptate. Și dacă nu veţi face aceasta, veţi întemeia Împărăţia lui Dumnezeu în voi şi în cetatea voastră şi că veţi regăsi, într-o zi, fericiţi, laolaltă cu aceia pe care i-aţi iubit şi care, asemeni vouă, vor fi cucerit Împărăţia cea veşnică întru bucuria fără de sfârşit a Cerului.

Însă chiar înlăuntrul nostru se găsesc pasiunile ca tot atâţia cetăţeni închişi în inelul zidurilor cetăţii. Este de trebuinţă ca toate pasiunile omului să voiască unul şi acelaşi lucru, şi anume sfinţenia. Altminteri, în zadar vor tinde spre Cer o parte din ele, dacă mai apoi cealaltă parte lasă nestrăjuite porţile şi îngăduie ca pe acolo să pătrundă ispititorul ori nimiceşte prin certuri şi trandăvie ceea ce întreprind cetăţenii cei spirituali, făcând să piară cetatea cea tainică şi lăsând-o în stăpânirea urzicilor, a plantelor otrăvite, a buruienilor, a şerpilor, a scorpionilor, a şoarecilor, a şacalilor, şi a buhelor, adică în prada patimilor celor rele şi a îngerilor Satanei. Este de trebuinţă să veghem fără încetare ca nişte gărzi puse la ziduri pentru a împiedica să pătrundă Cel rău acolo unde voim noi a construi Împărăţia lui Dumnezeu.

Cu adevărat vă spun că, până ce omul păzeşte cu arme intrarea casei sale, este sigur asupra a tot ce se află în ea. Dacă însă vine cineva mai puternic decât el ori dacă lasă el nepăzită poarta, atunci îl biruie cel mai puternic, îl dezarmează, iar el, lipsit de armele în care-şi punea încrederea, se înjoseşte şi se predă, iar cel puternic îl face prizonier despuindu-l de toate pe cel înfrânt. Dacă însă omul vieţuieşte întru Dumnezeu, prin credincioşia faţă de Lege şi dreptatea practicată cu sfinţenie, Dumnezeu este cu el, Eu sunt cu el şi nimic rău nu i se poate întâmpla. Comuniunea cu Dumnezeu este arma pe care nu o poate birui nimeni dintre cei mai puternici. Comuniunea cu Mine înseamnă a fi încredinţaţi că veţi birui şi că veţi cuceri în luptă virtuţile cele veşnice, pentru care pe vecie veţi dobândi un loc în Împărăţia lui Dumnezeu. Acela însă care se desparte de Mine sau îmi devine vrăşmaş respinge în consecinţă armele şi siguranţa vorbelor Mele. Cel care respinge Cuvântul îl respinge pe Dumnezeu. Cel care-l respinge pe Dumnezeu îl cheamă pe Satana. Cel care-l cheamă pe Satana distruge tot ce avea pentru a cuceri Împărăţia.

Pentru aceea, cel care nu este cu Mine este împotriva Mea, iar acela care nu cultivă ceea ce am semănat Eu culege ceea ce seamănă Vrăşmaşul. Cel care nu culege împreună cu Mine împrăştie ce are şi are să se înfăţişeze gol înaintea supremului Judecător, care are să-l trimită la stăpânul căruia i s-a vândut punându-l pe Belzebut înaintea lui Cristos.

Locuitori ai Gherasei, construiţi în voi şi în cetatea voastră Împărăţia lui Dumnezeu !”

Un glas de femeie plin de modulaţii se ridică limpede ca un cânt de ciocârlie peste murmurul mulţimii căzute în admiraţie, cântând noua fericire, şi anume slava Mariei: „Ferice sunt pântecele care te-au purtat şi sânul la care ai supt”.
Isus se întoarce înspre femeia care o fericeşte pe Maica, admirându-i Fiul. Surâde, pentru că îl îmbucură lauda adusă Născătoarei, dar apoi spune: „Mai fericiţi sunt aceia care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi îl împlinesc. Fă aceasta şi tu, femeie.”

După aceea binecuvântează şi se îndreaptă înspre ţarini, urmat fiind de apostolii care îl întreabă : „Pentru ce ai spus aceasta?”
„Deoarece cu adevărat vă spun că în Cer nu sunt aceleaşi măsuri ca pe Pământ şi însăşi Mama mea are să fie fericită nu atât datorită neprihănitului ei suflet, cât pentru că va fi ascultat Cuvântul lui Dumnezeu şi că-l va fi împlinit întru ascultare. Faptul că sufletul Mariei a fost creat făr’ de păcat este o minune a Creatorului – Lui i se cuvine aşadar laudă pentru aceasta – dar faptul că Maria a spus „fie mie după cuvântul tău” este o minune a Maicii mele – drept pentru care mare îi este meritul, atât de mare încât numai pentru faptul că a fost în stare să-l asculte pe Dumnezeu care a grăit prin gura lui Gabriel şi pentru că a voit a împlini cuvântul lui Dumnezeu, fără a sta să cântărească greutăţile şi durerile ce aveau să urmeze atunci şi mai târziu acestei adeziuni, a venit Izbăvitorul în lume. Vedeţi aşadar că Ea este Maica-mi fericită nu doar pentru că mi-a dat născare şi m-a alăptat, ci şi pentru că a ascultat cuvântul lui Dumnezeu şi l-a împlinit întru ascultare.(...)”

Sursa : Maria Valtorta – „Evanghelia, asa cum mi-a fost revelata”, vol. 4, pag. 453-455.


Cele 10 porunci (Cele 10 reguli de Viaţă adevărată) :
1.    Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
2.    Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
3.    Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.
4.    Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.
5.    Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.
6.    Să nu ucizi.
7.    Să nu preacurveşti.
8.    Să nu furi.
9.    Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
10. Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.

Primele patru reglementează relaţia omului cu Dumnezeu şi ultimele 6 ţin de relaţia noastră cu aproapele, adică cu ceilalţi oameni.

Când a fost întrebat de către un învăţător al Legii Vechiului Testament, care este cea mai mare poruncă lăsată de Dumnezeu, Mântuitorul a rezumat aceste 10 porunci în două şi i-a răspuns:

Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.” (Matei 22:37-40)


joi, 28 ianuarie 2016

INTALNIREA

TU, ce ai face in locul lor ? Ca cine dintre ei te-ai comporta ?
Doamne, recomanda-mi si daruieste-mi tot ce doresti Tu pentru mine  :)
Slavit sa fii in veci de veci ! Amin !

CE MINUNATA ESTE ROMANIA !


AS ZICE CA LE-A DEZGHETAT LA TOTI INIMILE ....

Marturia Gloriei Polo - 23 ian 2016 - Timisoara


Partea 1
Partea 2
Partea 3
Partea 4

 
Povestea de dincolo de moarte. Gloria Polo le-a spus totul timisorenilor: Dumnezeu mi-a restituit viata 

Articol scris de Adrian Panduru 

Sute de credincioși s-au adunat, vineri seara, la Biserica Greco-Catolică „Sf. Maria Regina Păcii” din Timișoara, nu numai pentru a participa la slujbă. Oamenii s-au înghesuit să asculte mărturiile Gloriei Polo, o femeie din Columbia, care susține că a fost în lumea de dincolo.


Mărturisitoarea Gloria Polo din Columbia „a fost la Porţile Cerului şi ale Iadului”. În 5 mai 1995, ea a fost trăsnită de fulger, carbonizată parţial şi în moarte clinică, timp în care, spune ea, a avut experienţa vieţii de după moarte, revăzându-şi propria viaţă prin ochii lui Dumnezeu şi a realităţilor vieţii veşnice.

Medic stomatolog de meserie, ea se credea o bună creştină pană în acel moment al adevărului, trăind în vanitate şi aroganță, cu o credință complet formală, chiar dacă era catolică, dispreţuindu-şi părinții, modestia şi sărăcia lor, le-a povestit timișorenilor.
Programul de la Timișoara a început cu o Noapte de Veghe (n.r. vineri spre sâmbătă), apoi Sf. Liturghii, meditaţii, mărturii, procesiuni, cântece de laudă şi preamărire lui Dumnezeu şi ocazie de spovadă.

„Când a căzut fulgerul m-am simțit învăluită profund într-o iubire, pace, seninătate indescriptibilă”.

„Ploua foarte tare, mergând spre facultate a căzut un trăsnet. Trăsnetul ne-a lăsat fără viață pe nepotul meu și pe mine. Soțul meu a fost și el lovit de trăsnet, dar doar parțial, peretele de la biblioteca de alături l-a protejat. Nepotului meu trăsnetul i-a trecut prin inimă și i-a ieșit prin picioare. Purta o mică medalie cu imaginea pruncului Iisus. I-a rămas întipărită imaginea medaliei pe piept, deasupra inimii. Nepotul meu nu s-a ars, nici trupul, nici hainele, însă nu s-a întors la viață atunci când medicii au încercat să-l resusciteze. Nepotul meu a murit. Mie, fulgerul mi-a intrat prin braț, mi-a ars tot brațul, până și unghiile, pieptul, coastele mi-au rămas descoperite, fără carne, tot trupul meu a fost ars, mai ales picioarele. Fulgerul a ieșit prin piciorul drept. Picioarele mele au rămas negre, aproape ca și cărbunele. Ficatul, plămânii, rinichii, ovarele, inima, toate organele mele interne au fost grav afectate prin această arsură electrică. Noi săream, chiar fără viață fiind, ca niște mingi de cauciuc, răspândeam electricitate. Până când nu s-a descărcat din trupul nostru electricitatea nu ne-au putut duce înăuntru pentru a ne resuscita. Fiindcă eram mult mai grav decât nepotul meu, toate hainele mele s-au carbonizat. Fiind mult mai grav decât el, când s-a făcut resuscitarea cardiacă Dumnezeu mi-a restituit viața. Însă eu am trăit o experiență care mi-a schimbat viața total. Când am sosit la universitate treceam prin cea mai gravă criză de credință – credeam că Dumnezeu nu există, diavolul nu există, că biserica este o invenție. Credeam că tot ceea ce conta la o persoană este inteligența. Când a căzut fulgerul m-am simțit învăluită profund într-o iubire, pace, seninătate indescriptibilă. Eram liberă, în afara timpului și a spațiului. Am văzut într-o clipită întreaga omenire, îi vedeam pe toți în interiorul lor. Era atât de mare iubirea care m-a inundat încât îmi doream ca toată lumea să simtă această iubire. Persoanele nu mă simțeau. Doar fiica mea de 9 ani a fost singura care simțit că eu am îmbrățișat-o. Am văzut omenirea cufundată într-o mare de nedreptate, încarcerată, locuită de păcat”, le-a mărturisit Gloria celor prezenți.

Biserica din zona Bălcescu a fost vineri seară plină de credincioși, oamenii ascultau cu sufletul la gură povestea mărturisitoarei.

Gloria Polo: Sufletele păcătoase trăiesc ca niște anesteziați morți, în indiferență

Gloria a văzut și păcatul, descris de ea ca o creatură oribilă.

„Pe mine m-a impresionat foarte mult păcatul, ca o creatură oribilă, care intră în interiorul vieții persoanelor și le supune. Diavolul cel viclean a convins lumea că el nu există, asta este cea mai mare strategie a lui. De aceea persoanele nu caută să se spovedească și păcatele îi locuiesc, îi sclavizează, îi fac să fie cumplit de urâți. Un suflet care se află în păcat mortal emană un miros extrem de urât. Aceste suflete nu simt nevoia de a-l căuta pe Dumnezeu și cu atât mai puțin durere sau compătimire pentru persoanele care le înconjoară. Ar putea să petreacă ore întregi în fața unui televizor, dar sunt anesteziați și trăiesc ca niște anesteziați morți, în indiferență față de tot restul”, a spus Gloria Polo la Timișoara.

Păcatul foarte grav al mândriei

După marea de păcate, Gloria a început să pășească spre porțile Raiului…

„Pe deasupra acestei mări se aflau niște persoane deosebit de frumoase, cu un foc alb, frumos, strălucitor, ca și când ar ieși din pieptul lor. Toate aceste persoane erau unite, ca un trup, unite de Duhul Sfânt. Încercau să tragă afară persoanele care erau cufundate în mare de dedesubtul lor. Simțeam înțelepciunea pe deasupra, cu mult deasupra inteligenței mele. În această înțelepciune mi-am dat seama că se află biserica și văd că este biserica extinsă în lumea întreagă și îmi dau seama că biserica e lumea lui Hristos. Văd în aceste persoane această lumină. Eu i-am îmbrățișat pe toți, în această comuniune de iubire i-am văzut pe părinții mei, bunicii, străbunicii și îi văd vii, în prezentul etern al lui Dumnezeu. Îmi dau seama cât de proastă am putut să fiu lăsându-mă acaparată de mișcarea «new age», am crezut timp îndelungat că persoanele când mureau urmau să se reîncarneze. Minciună! Bunica mea se afla unde o vedeam acum. Fusesem înșelată de către Lucifer, care este părintele tuturor acestor științe. Toate aceste cunoștințe pe care le dobândisem în viața mea terestră, cu toate aceste cercetări despre «new age», nu veneau de la capacitățile mele, era egocentrismul meu, orgoliul meu, care mă făcea să cred că am foarte multe puteri. Veneau de la Lucifer. Puteam să îndoi linguri cu puterea minții și mi-am dat seama de unde veneau – de la un înger căzut, care-l înșală pe om în inteligența sa. Pe măsură ce urcam și mai mare iubire mă învăluia. Am văzut o lumină mare care nu poate fi comparată cu nimic, o lumină vie din care iese o iubire vie, o apă vie, un foc viu. Cu cât urcam mai mult, cu atât mai mare iubire mă inunda. M-am simțit atât de iubită, mi-am dat seama că această lumină este sfânta euharistie, inima lui Iisus. Când m-am apropiat de inima lui am văzut-o deschisă, rănită. Doi pomi deosebit de frumoși de-o parte și de alta a porții. Pomi foarte vii, indescriptibili, emanau această iubire și frumusețe. Am văzut o grădină deosebit de frumoasă, o câmpie, un lac cu apă vie. Doream mult să intru în lac, dar când am încercat să intru îmi dau seama că nu pot intra. Vicleanul Diavol, la 13 ani m-a scos de la spovada sacramentală și eu afirmam că nu mă voi spovedi cu un om mai rău decât mine – eu mă spovedesc de una singură cu Dumnezeu – mândria, păcatul foarte grav al mândriei”, a mărturisit Gloria.

Medicii au spus că nu mai e nimic de făcut, au spus că sunt pe moarte.

Gloria Polo credea că Dumnezeu nu există și spune că nimic nu este mai groaznic decât atunci când sufletul realizează că a renunțat la credință. Toate poveștile ei s-au întâmplat într-un moment unic, au aflat credincioșii timișoreni.

„Iisus dorea mântuirea mea. Mi-a arătat cât de mulți preoți, cât de multe călugărițe au fost în viața mea pe care Iisus le-a trimis pentru mine și pe care eu nu am vrut să le ascult. Este atât de mare iubirea pe care o are Iisus pentru noi, vrea mântuirea noastră, însă respectă libertatea noastră. Am ajuns să fiu atât de mândră, încât în ultimele clipe ale vieții mele credeam că Dumnezeu nu există. Nimic nu este mai teribil decât atunci când sufletul își dă seama că a renunțat la iubirea lui Dumnezeu. Toate cele pe care vi le spun s-au întâmplat în același moment. Nu există sus, jos, dedesubt, deasupra, întâi, după aceea. În acest moment, soțul meu își vine în fire. Când vede trupul meu sărind și emanând fum, el își dă seama că suntem fără viață și că ne-a lovit fulgerul. Când m-a văzut complet arsă, abia atunci și-a dat seama că mă iubea. În viața noastră de până atunci, căsătoria a fost oribilă. Era un om care bea, bărbat disprețuitor față de femei, iar au am devenit o feministă, acasă la mine era un război, nu cu mâinile, ci cu cuvintele. Am crescut doi copii într-o violență familială. Un grav păcat, Căsătoria e sfântă”, a povestit femeia.

Columbiana le-a spus timișorenilor cât de groaznic a fost să revină din viața de dincolo în trupul ei desfigurat…

„Când soțul meu m-a văzut fără viață a început să plângă și și-a dat seama că mă iubea. A început să strige: întoarce-te Gloria, copiii noștri! Când soțul meu plângea mi-a atras atenția, atunci Domnul extinde milostivirea lui și mă face să mă întorc în trupul meu. Ce durere mare să părăsesc acea iubire. Eu nu doream să mă întorc, eu doream să mă bucur de această iubire. Mă coboară Domnul, văd trupul meu fără viață, cu medici care luptau să mă aducă la viață, intru în trupul meu și încep să am convulsii. A fost ceva teribil să intru din nou în acest trup ars, desfigurat, după atâția ani petrecuți în săli de gimnastică eram sclava trupului meu. Într-o clipă tot trupul meu era complet desfigurat și carbonizat. Durerea unei arsuri este teribilă. La spital, medicii încep cu operațiile chirurgicale, ca să îndepărteze părțile de țesut arse. Starea mea a început să se agraveze, rinichii mei nu mai funcționau, plămânii erau plini de apă, ficatul ars, ovarele erau carbonizate, iar medicii încercau din nou să mă reanimeze. Eram inflamată ca un monstru. Medicii adresându-se soțului și surorii mele au spus că nu mai e nimic de făcut, au spus că sunt pe moarte. Sora mea știa că eu eram o apărătoare a eutanasiei, dar spiritul meu a inspirat-o pe sora mea să spună medicilor să mă conecteze la aparate. Am fost transferată la o altă clinică, unde am stat trei zile în comă profundă. A treia zi, Dumnezeu m-a restituit, demonstrând că este singurul stăpân al vieții. După 13 ani de la acest accident, la o emisiune la televizor i-au luat interviu unuia dintre doctorii care m-au operat. L-au întrebat pe doctor: Spuneți un singur cuvânt pentru care Gloria se află astăzi aici. Doctorul răspunde: «Minune!»”, le-a mai dezvăluit Gloria celor prezenți.

Femeia din Columbia a mai avut și a doua experiență, atunci când s-a agravat situația sa în sala de operație. A ieșit pentru a doua oară din trup, trăind însă cu totul altceva, spune ea.

„Am văzut cum din toți pereții au început să iasă persoane cu privire de ură și dispreț. Când a sosit înțelepciunea mi-am dat seama că toate acele făpturi care mă priveau cu ură erau păcatele mele pe care le-am comis de la 13 ani, de la ultima spovedanie, până în ultima clipă a vieții mele. Simțeam o teroare când mi-am dat seama că veneau să mă ia. Am încercat să intru din nou în trupul meu, dar acesta mă respingea. Terorizată, am traversat peretele sălii de operație și a fost un salt în gol. Am intrat într-o mulțime de tuneluri, am trecut de la lumină la întunecime…”, a povestit Gloria în continuare.





Un alt film cu mărturia completă a Gloriei Polo cu subtitrare in limba română: