mesajul

miercuri, 25 aprilie 2018

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din 25 aprilie 2018 prin Marija (Medjugorje)


Dragi copii, astăzi vă chem să trăiți cu Isus viața voastră cea nouă. Fie ca Cel înviat să vă dea putere ca în încercările vieții să fiți mereu tari. Iar în rugăciuni să fiți fideli și perseverenți, căci Isus v-a mântuit cu rănile Lui și cu Învierea v-a dat viață nouă. Rugați-vă, copilașilor și nu pierdeți speranța! În inima voastră să fie bucurie și pace și mărturisiți bucuria de a fi ai mei. Eu sunt cu voi și vă iubesc pe toți cu iubirea mea de Mamă. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea. 


marți, 24 aprilie 2018

Un preot osândit vorbește în timpul unui exorcism

(Confesiunile iadului .Ed .TRC; Exorcismul din 5 aprilie 1978)

Demon: Verdi-Garandieu, demon uman.

Mesaj către preoți, avertizări și îndemnuri pentru a reveni la viața Evangheliei

Abatele Verdi-Garandieu, demon uman, fost preot al Diecezei de Tarbes, în secolul al XVII-lea, adresează, prin intermediul îndrăcitului, acest mesaj patetic fraților săi întru preoție, ca să îi adjure – la ordinul Preasfintei Treimi și a Fecioarei Maria - să reia calea îngustă a Evangheliei, și astfel, să evite să sufere la rândul lor, în iadul veșnic, soarta oribilă care i-a revenit din cauza infidelităților lui față de har. În urma exorcismului lui Leon al XIII-lea folosit în acest caz, au fost rostite multe invocări, inclusiv cele ale Sf. Vincent Ferrer, marele misionar spaniol dominican din sec.XIV-XV, care a umblat predicând prin Spania, Italia, Elveția și Franța; el a murit la Vannes în 1419. El a fost de temut pentru demon, de la care a smuls multe suflete, prin viața lui de dragoste și penitență și prin propovăduirile lui înflăcărate.
Pe scurt: Sfântul Vincent Ferrier (a cărui sărbătoare liturgică este tocmai în 5 aprilie) este un model de imitat iar abatele Verdi-Garandieu, un exemplu de NE urmat.
Demonul va vorbi aproape două ore și jumătate, aproape neîntrerupt. Reproducem textul adjurărilor sale, din ordinul Cerului, către preoții din vremea noastră. De fapt, pentru întregul cler, căci după cum spune demonul Garandieu, este adresată și "episcopilor, cardinalilor și vicarilor" (superiori bisericești). Pentru a asigura continuitatea acestui mesaj, atât de important, și ușurința lecturii, am eliminat, în mod excepțional, menționarea intervenției exorcistului prin care obliga demonul să continue să vorbească la ordinul Preasfintei Treimi.
(Verdi-Garandieu, după ce a subliniat că și el a devenit "un demon printre demoni", începe imediat să țipe, spunând:) ”Ce prostie am făcut că nu am corespuns harului, că am dus viața pe care am dus-o!”
(Apoi, scoțând strigăte groaznice, exclamă făcându-l pe posedat să se rdice în picioare):
”De ce m-am lăsat dus așa, dar de ce? De ce am acceptat să primesc preoția, această povară foarte grea, din moment ce nu eram în stare, dacă nu m-am străduit să mă ridic la înălțimea acestui mare ideal? De ce am dat un exemplu greșit, așa cum fac astăzi mii și mii de preoți, ne corespunzând preoției mele. De ce nu am învățat catehismul, așa cum ar fi trebuit să o fac?
Mi-am petrecut timpul uitându-mă după fustele femeilor, mai degrabă, decât respectând poruncile lui Dumnezeu. Într-adevăr, nu eram nici fierbinte, nici rece, am fost căldicel și Domnul m-a vărsat din Gura Sa! În tinerețe, eram încă bun, încă corespundeam harului. (În timp ce vorbea, am auzit strigătele lui prin gura posedatului). Mai târziu, am devenit călduț. Atunci am intrat pe calea cea plăcută și ușoară și am abandonat calea îngustă a virtuții, care nu mai corespunde harului; și apoi, am căzut mai jos și mai jos. La început încă m-am mărturisit, am vrut să mă convertesc, dar nu am reușit pentru că nu știam să mă rog suficient. Nu am corespuns harului, deoarece din călduț am devenit rece. Între călduț și rece, există o distanță subțire numai cât o coajă de ceapă. Dacă aș fi fost fierbinte și arzătoar, n-aș fi cunoscut această soartă mizerabilă. Dacă preoții nu își revin, în zilele noastre, ei bine! vor cunoaște aceeași soartă ca și mine. Astăzi există mii, zeci de mii de preoți care sunt ca mine, care dau exemplu greșit, care sunt călduți și care nu mai corespund harului lui Dumnezeu. Toți, dacă nu se convertesc, nu vor avea un destin mai bun decât cel pe care l-am avut, eu, Verdi-Garandieu.
Ah! Ce soartă pentru mine, dracu'. Dacă măcar nu m-aș fi născut! Dacă aș putea trăi din nou! Ah! Cum aș vrea să mă întorc pe pământ pentru a trăi mai bine! Ah! Ce mi-ar place să-mi petrec nopțile și zilele, în genunchi, în rugăciune, invocându-L pe Cel PreaÎnalt! Aș chema Îngerii și Sfinții din Cer, să mă ajute să părăsesc calea pierzării, dar nu mă mai pot întoarce, eu sunt osândit (termină el cu o voce lamentabilă) .
Din păcate, preoții nu știu ce înseamnă să fii condamnat la iad și ce este iadul. În prezent, aproape toți cei de pe pământ urmează calea minimei rezistențe/calea mai ușoară. Ei vor să guste plăcerile vieții. Ei sunt convinși că a practica umanismul, cum zic ei, și a avea mentalitatea epocii în care trăiesc, este ceva care a fost dobândit de acum pentru totdeauna.
Episcopii, cardinalii și vicarii nu dau un exemplu mai bun decât cel oferit de subordonații lor. Trăiesc ei, oare, conform simplității pe care Cristos a practicat-o la mâncarea Sa și la masa Sa? După cum spune Evanghelia, Isus Cristos a participat cu siguranță la mese întinse, invitat de unii sau de alții, dar la aceste mese nu a mâncat prea mult. Și dacă a mâncat puțin în timpul acestor banchete, trebuie să subliniem și că de multe ori El a preferat să rabde foame. Și Sfânta Familie și Apostolii au postit mult. Altfel, nu ar fi primit toate harurile de care au avut parte. Și totuși, Isus nu trebuia să dobândească harul, deoarece el însuși era Autorul harului, însă voia să dea un exemplu apostolilor săi, desigur, dar și tuturor cardinalilor, episcopilor și preoților din toate secolele. Dar la ce bun, căci în zilele noastre, cardinalii, episcopii și preoții stau la masă într-un cadru luxos și gustă mâncăruri delicioase.
Ei merg atât de departe încât își strică sănătatea, urmând acest mod de viață, dar își închipuie că acest lucru se cuvine poziției lor de episcop, cardinal sau (alte funcții) jurisdicționale. Sărmane bucătărese, care își imaginează că dacă servesc episcopi sau personalități, trebuie să prezinte lucruri sofisticate la masă. Ele își imaginează, săracele, că ar fi o rușine pentru ele să nu pună toate aceste feluri de mâncare pe masă. Ele au uitat că făcând astfel nu-i ajută pe episcopi să-L imite pe Cristos și nici pe preoți. Ar fi mai bine ca bucătăresele să le spună acestor personalități că Cristos a trăit mult mai simplu.
Cei de Sus (și a arătat în sus) țin la respectarea imitației lui Isus Cristos; iar ceea ce se face acum este exact opusul imitației lui Isus Cristos. Se trăiește în rafinament, lux, abundență, până la exces, chiar și până la păcat. Păcatul, de multe ori, a început deja cu masa. Deja începem să păcătuim, când trebuie să practicăm un anumit ascetism și refuzăm să facem acest lucru.
Refuzarea spiritului de sacrificiu nu este păcat, ci este ușă deschisă păcatului, prin care acesta poate intra. Lipsa ascetismului duce încet la păcat. Între cele două, există doar o foiță de ceapă. Dacă preotul nu urmează învățăturile Bisericii, noi (demonii) suntem cei care venim să-l tragem de un capăt al hainei pentru a-l aduce pe căile noastre. Pe moment, apucăm doar un colț al hainei, însă o facem cu speranța de a o înșfăca pe toată.
Mult timp am avut intenția de a deveni un preot bun; însă trebuie remarcat faptul că preoții sunt atacați de noi (demonii) mult mai mult decât laicii. Desigur, și laicii sunt în pericol, în special cei care se străduiesc să fie drepți și cei care au o sarcină importantă. Dar, fiindcă preotul are o mare putere de binecuvântare, preferăm să-l atacăm pe preot, în primul rând pe el.
În ceea ce mă privește, îmi amintesc că eram preot și, la început, îmi exercitam serios preoția. Apoi, cu timpul, mi s-a părut monotonă și, uitând de rugăciune, am uitat și de celibat. Am suprimat rugăciunea, mai întâi pentru că am crezut că sunt foarte ocupat, apoi, în alte zile, am reluat-o și, în cele din urmă, am abandonat-o complet. Am considerat că aceste rugăciuni lungi ale Breviarului erau plictisitoare, inutile și, în final, am pierdut gustul pentru rugăciune.
Când am eliminat Breviarul, am căzut în păcatul impurității și, din acel moment, nu mai aveam dorința de a spune Liturghia. Era un lanț de reacții. Când am căzut în impuritate, a fost o succesiune de reacții. Nu mai spuneam Liturghia cu evlavie, pentru că nu mai eram în starea de har. În starea în care ajunsesem, citirea Bibliei și a Evangheliei, în special, precum și vederea poruncilor lui Dumnezeu, au devenit un reproș pentru mine. Acesta a fost un avertisment pentru mine, și pentru că nu am ținut seama de avertisment, am hotărât să nu-i învăț pe copii așa cum ar fi trebuit să-i învăț. Cum aș fi putut să-i învăț binele dacă nici eu nu-l practicam? Însă cei care se numesc astăzi umaniști și moderniști știu bine acest lucru, așa ca mine. Cum ar putea impune oamenilor laici și copiilor lucruri pe care ei (preoții) nu le cred și nu le practică? Cum ar putea îndura să-i învețe pe oameni așa cum ar fi trebuit, știind că învățătura lor nu corespunde cu ceea ce cred și că astfel ar spune minciuni enorme? Pentru mulți, în timp, inima lor a devenit un abis al morții. Sunt mult mai mulți decât am crede în această stare. Acestea sunt poame stricate; cum ar putea un măr putred să dea un miros bun?”
(Confesiunile iadului .Ed .TRC; Exorcismul din 5 aprilie 1978)
Este Verdi-Garandieu, un preot osândit, care este obligat de Puterea Divină să avertizeze preoții aflați în pericol.
«Doar un preot, care se străduiește la virtute, poate atinge sufletele și le poate da ceea ce ele au nevoie. Dacă preoții dădeau un exemplu de virtute, mai ales tinerilor, aveam o lume complet diferită de cea pe care azi o cunoaștem. Ați avea o lume de o mie de ori mai bună decât cea pe care o aveți acum. Cum vreți să răspândiți binele, dacă nu-l aveți în voi? Cum pot să vorbesc despre Duhul Sfânt, dacă eu mă bucur să nu-L ascult? Cum să prezentăm calea de urmat când noi am părăsit-o? Este o tragedie mult mai profundă decât vă puteți imagina. Tragic e că în momentul în care preotul părăsește calea virtuții, el este tentat să atragă după sine multe suflete.
Aceasta incepe cu Sfântul Sacrificiu al Liturghiei, care, de la început până la sfârșit, e spusă fără tragere de inimă. Prin urmare, nu beneficiem de ea. În orice caz, pentru mine așa a fost, și am dezvoltat o aversiune față de Liturghie și față de textele sale sfinte, care pentru cineva care nu e în regulă sunt ca un reproș permanent.
În ce mă privește, precum și pentru alte mii de preoți, exista cel puțin Transsubstanțierea, cea care permitea credincioșilor să participe într-adevăr la Liturghie, deoarece acești oameni nu pot cunoaște ceea sălășluiește în profunzimea inimii unui preot; dar vai de preoții care nu mai spun ceea ce trebuie să spună pentru a asigura Liturghia și care nu o mai trăiesc.
Vai de cel care îi conduce pe credincioși pe calea greșită. Acești preoți ar face mai bine, să strige de la amvon în public: "Am păcătuit, nu mai sunt capabil să practic virtutea. Rugați-vă pentru mine, ca să mă convertesc și, din nou, să învăț căile virtuții." Ar fi mult mai bine să vorbim astfel, iar noi, demonii, nu am mai avea puterea de a domina acești preoți, pentru că ei ar fi făcut un act de smerenie.
Chiar dacă unora le-ar fi provocat dispreț ca un preot să vorbească astfel, majoritatea celor care-l auzeau ar fi fost convinsă de umilința lui și putea să-l ajute să se recupereze. Majoritatea credincioșilor ar avea respect pentru un preot care se exprimă astfel și așa ar fi mult mai bine decât să continuăm pe calea minciunilor și a ipocriziei.
La ce folosește celebrarea Liturghiei cu fața la popor și a spune oamenilor: "Apropiați-vă ! Dumnezeu vă iartă toate păcatele, El vă înțelege. Apropiați-vă de Tatăl luminilor; și dacă sunteți în întuneric, El vă va așeza din nou în har." Toți uită că mai trebuie făcut ceva înainte, pentru ca Tatăl să vă poată lua înapoi în brațele Sale și să vă readucă în harul Său. Este adevărat că Tatăl își ia copiii în brațele Sale, dar înainte de aceasta este necesar să se căiască și să promită schimbarea direcției vieții lor. Trebuie evitate căile care duc la pierzare.
Preotul trebuie să se gândească: "Trebuie să încep cu mine însumi. Aceasta ar fi singura modalitate de a fi model pentru toți și de a putea predica învățătura Duhului Sfânt și a lui Isus Cristos întregii comunități. Aceasta ar fi și misiunea pe care Cel PreaÎnalt consideră că trebuie să o predic și s-o împlinesc printre oameni".
Vorbim prea mult despre dragostea aproapelui nostru, uitând că această dragoste rezultă din dragostea pe care o avem pentru Dumnezeu. Cum putem vorbi de iubirea față de aproapele nostru, de apropierea unul de altul, dacă uităm prima poruncă, porunca principală: „Să-L iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta, din tot sufletul tău, cu toate puterile tale". Indicația de a-ți iubi aproapele vine doar pe locul al doilea.
Dacă preotul a făcut întâi pace cu Cei de Sus (arată în sus), dragostea față de aproapele va rezulta imediat. Este mascaradă Francmasonică să se spună: "Trebuie să ne iubim unii pe alții, să ne ajutăm unul pe celălalt, să ne sprijinim unul pe celălalt". Dar unde se termină asta? Chiar dacă vorbim despre caritate, sau iertare sau sprijin reciproc, vedem rezultatul, (care e) doar numărul de sinucideri curente.
Este adevărat că este o poruncă să ne iubim aproapele ca pe noi înșine, dar asta vine după cea care spune să-L cinstim și să-L adorăm pe Dumnezeu în primul rând, deci trebuie să începem cu începutul acestei porunci, și mai întâi să-L iubim pe Dumnezeu, ceea ce include cu adevărat și iubirea aproapelui. Întreaga poruncă rezidă în prima parete. Dacă într-adevăr L-am iubi pe Dumnezeu, nu am vorbi mereu despre iubirea aproapelui, sprijinirea lui, ajutarea lui ...
Dar nu se întâmplă așa. În sălile parohiilor, în conferințele episcopilor și chiar la Roma se pălăvrăgește despre asta tot timpul. Pălăvrăgim, discutăm, rezolvăm, ștergem, vrem să primim totul într-un mod pe care Cei de Sus (arată mai sus) nu-l acceptă.
Cei de Sus (arată în sus) nu sunt numai milostivi, ci și drepți și eu, Verdi-Garandieu, știu ceva. Dacă aș fi practicat virtutea, m-aș fi rugat, aș fi făcut penitență, atunci nu aș fi cunoscut pe propria-mi piele, ceea ce cunosc acum. Aș fi cerut cruci, pentru a-mi ajuta oile să se sfințească și să mă sfințesc și eu; dar toate acestea, am uitat să le cer.
În zilele noastre, majoritatea preoților uită că trebuie să practice Calea Crucii, să se sacrifice, să se roage pentru alții, să uite de ei înșiși. Trebuie strigat, în zilele noastre, de la amvoane, (în sens material, demonul amintește că amvonul indică faptul că Cuvântul lui Dumnezeu vine de Sus) credincioșilor noștri, să facă penitență pentru a repara și a-i scoate din noroi pe toți cei care se bălăcesc, acum, acolo. Aceasta ar fi o modalitate de a practica caritatea în adevăr.
Toate, desigur, au importanța lor, dar toate dispar în praf, mai ales că Dumnezeu însuși a promis să ne dea ceea ce avem nevoie pentru a trăi, mai ales în epoca noastră când distribuirea lucrurilor materiale e organizată remarcabil. De aceea, ele nu trebuie să constituie scopul carității noastre, ci mijloacele care ne permit să accedem la cealaltă, cea a lui Dumnezeu.
Bineînțeles că trebuie să-l ajutăm pe cel care are nevoie, dar de aici până la exagerarea de a da deoparte datoria față de Dumnezeu, este prea mult. Ar trebui mai degrabă, să ne preocupăm, de la înalțimea amvonului, să conducem credincioșii să se roage pentru x sau y care este în mare dificultate spirituală, și, prin urmare, în mare pericol; să cerem să fie aprinsă o lumânare binecuvântată, sau să se folosească crucea și apa sfințită, fără să uităm de rozariu, pentru a oferi un ajutor acelei persoane.
Toate acestea aduc binecuvântări, chiar dacă sunt făcute de laici; acestea se fac în mod discret și în tăcere. Iar noi (demonii), în acest caz, trebuie să cedăm în fața acestor lucruri.
Trebuie să se reamintească oamenilor, din înălțimea amvonului, că trebuie să ia religia în serios, să se dedice unul altuia, pentru a menține perseverența în inima tuturor, și, astfel, oamenii să rămână pe calea virtuții. Laicilor ar trebui să li se spună, de asemenea, că trebuie să se roage pentru cler și pentru toate responsabilitățile acestuia, astfel încât clerul să rămână în serviciul lui Dumnezeu și nu cadă în capcanele diavolului. Trebuie să se roage pentru ca preoții să conducă bine credincioșii. Și eu sunt un preot și de aceea sufăr înfricoșător, în iad, din cauza (lipsei) sfințeniei mele. Preoții din amvon, de asemenea, ar trebui să-i invite pe credincioși să se roage pentru ei înșiși, pentru că ar trebui să le aducă la cunoștință credincioșilor că demonii atacă mult mai puternic decât ar crede. Ei trebuie să se roage pentru preoți, ca aceștia să persevereze în lucrarea lor și în direcția corectă, până în ceasul morții lor. Este nevoie, de asemenea, că laicii să se roage unii pentru alții, pentru ca să rămână pe calea virtuții și, în orice caz, a binelui; nu doar ocazional, ci în mod regulat.»
(Confesiunile iadului .Ed .TRC; Exorcismul din 5 aprilie 1978)
Este Verdi-Garandieu, un preot osândit, care este forțat de către Toată Puterea Divină să-i avertizeze pe preoții aflați în mare pericol.
«Este tragedia a mii și mii de preoți și laici că au crescut ca iarba verde. Dintr-o dată, în momentul ispitei, ei sunt călcați în picioare de diavol, așa cum Isus Cristos a spus în Evanghelie, pentru că le lipsește sau soarele sau apa, sau soarele i-a ars. Asta cu atât mai mult cu cât laicii sunt astăzi deturnați de pe calea cea bună de către înșiși preoții, care le spun că ceea ce se făcea pe vremuri e acum aruncat deoparte. Printre ei (preoți și laici), erau unii care practicau o mare virtute, apoi brusc s-au scufundat, pentru că nu erau suficient de înrădăcinați în pământ, în pământ bun.
Eu, Verdi-Garandieu, vă spun că, trebuie mereu să vă rugați pentru preoți și laici pentru a-și menține perseverența. Este necesar să știe cum să spună, mai ales preoții, din amvon, că rugăciunea pentru perseverență este, în zilele noastre, tot mai necesară. Trebuie amintit că perseverența pe Calea Crucii este legea fericirii, pentru că acela care știe să suporte (încercările), se situează pe calea spre Cer. În special, este necesar să li se spună oamenilor săraci că trebuie să fie fericiți că-și poartă nenorocirea, pentru că după aceea vor fi foarte fericiți în Ceruri. Chiar dacă cei săraci trebuie să suporte (lipsuri), ei sunt totuși foarte departe de postul și de jertfele acceptate, de exemplu, de Parohul de Ars și de alți mari sfinți, până la limita extremă a vieții lor. Săracilor trebuie să li se spună că trebuie să-i mulțumească Domnului pentru soarta în care i-a așezat, pentru că această sărăcie acceptată îi poate ajuta mai mult să-L imite pe Isus Cristos.
Dați slavă Domnului, pentru că, în funcție de sărăcia pe care o aveți, aveți mult mai puțin timp să puteți ceda ispitei, deoarece trebuie să lucrați mereu. Cei care au o familie mare și, prin urmare, au multe de făcut pentru a-i educa și hrăni pe membrii ei, trebuie să-i mulțumească BunuluI Dumnezeu de trei ori pe zi, pentru că ei au toate ocaziile de a scăpa de plăcerile acestei lumi și de a se pregăti mai bine pentru Împărăția Cerurilor, unde locul lor este rezervat.
Când, în familii, se ajunge la cel de-al patrulea copil, atunci este o tragedie, și pentru anturaj și pentru familia în sine. Ce să facă? Ceea ce este adevărat despre cel de-al patrulea este, de asemenea, adevărat, uneori, pentru al doilea sau al treilea; și, din păcate, preoții intră într-o empatie în fața acestor plângeri și acceptă ca acești credincioși să folosească pilula pentru a evita copilul. Credincioșii nu-și dau seama de pericolul în care se pun, deoarece, între luarea pilulei (greșeală deja gravă) și avort (greșeală și mai gravă), distanța este mică.
Avortul este o crimă și, prin urmare, un păcat foarte grav.
În zilele noastre, nu se mai vrea să se recunoască a fi adevărat ceea ce a fost cu mii și mii de secole în urmă. Deci, chiar dacă Dumnezeu nu pedepsește direct onanismul, cum a pedepsit păcatul lui Onan, Dumnezeul nostru consideră mijloacele anticoncepționale la fel de grave ca faptul în sine. Atunci imaginați-vă ce poate să gândească de avort! Pentru că toate aceste fărădelegi sunt contrare planului mântuirii gândit de Dumnezeu.
Astfel, eu, Verdi-Garandieu, mă văd obligat de a spune tuturor, episcopi, cardinali și preoți, că trebuie să strige din amvon – ce anume? - "Urmați calea Domnului, pentru că acolo unde există renunțare și sacrificiu, există și posibilitatea de har".
În cazul în care nu există nici sacrificiu, nici renunțare, nu e posibil nici harul.
Și acolo unde nu există nici renunțare, nici sacrificiu, cea mai mică fisură ne oferă ocazia (nouă demonilor) de a deveni cu ușurință stăpâni, cu viclenia noastră. Această mică fisură ne este suficientă pentru a răsturna întreaga casă, ceea ce este cazul tuturor bisericilor voastre acum.
Este necesar să se reia misiunile populare (exerciții spirituale, cateheze) și poporului să i se propovăduiască, nu de la pupitru, ci de la amvon, așa cum am spus deja mai înainte. Există chiar biserici în care trebuie să se coboare spre altar în loc să se urce și oamenii sunt distrași, deoarece privirea lor nu mai este îndreptată în sus, ci spre distragerile care vin de jos și chiar de foarte jos, de la noi (demonii). Aceste misiuni populare ar trebui reintroduse, pentru că atunci când calea virtuții este propusă astfel, o ploaie de haruri este oferită poporului.
Influența unui preot care trăiește conform legilor Domnului este enormă, este cea care poate fi observată în viața Parohului de Ars. Parohul de Ars nu a salvat sufletele prin călătorii, mâncând la o masă foarte bogată, participând la tot felul de conferințe, ci rămânând în camera lui și în fața Preasfântului Sacrament, ceea ce ar fi trebuit să fac și eu, Verdi-Garandieu. În schimb, mi-am neglijat îndatoririle pastorale în fața întregii mele parohii și am condus-o în acest fel, în această direcție. În zilele noastre, ar fi nevoie de mii și mii de Parohi de Ars și, dacă nu există încă, ar trebui să ne gândim să imităm acest om.
Asta este ceea ce eu, Verdi-Garandieu, sunt obligat să spun: că preoții trebuie să evite contactul obișnuit cu femeile și trebuie să recite Breviarul complet. În realitate, dacă preoții nu se roagă Breviarul, ei sunt în mare pericol de a ceda tentației; pe de altă parte, dacă ei îl spun, Cel PreaÎnalt îi ajută să o depășească, deoarece preoții sunt supuși unor mari ispite pe această temă. Trebuie remarcat că, chiar și atunci când preotul cade în păcat și, în ciuda acestui fapt, se roagă Breviarul, Cel PreaÎnalt îi oferă posibilitatea de a-și continua lucrarea și de a fi un instrument folositor pentru credincioși.
Trebuie să spunem tuturor celor care se confruntă cu dificultăți majore, că trebuie să persevereze în a-și pune speranța în Domnul, pentru că Domnului îi place să-i încerce pe cei care-L iubesc, mai ales într-o epocă în care resursele financiare permit oamenilor să se apere de suferință și încercări. Trebuie repetat de multe ori, din amvon, că trebuie mai întâi să se încreadă în Domnul, ca să poată lupta împotriva încercărilor lor și să le poată suporta.
În momentul de față, trebuie să insistăm foarte mult asupra acestui punct, deoarece aceste mijloace financiare reprezintă o oportunitate pentru slăbiciuni, mai ales în comunitățile parohiale și, pentru că viața ușoară și plină de plăceri (sau nepăsare) a preoților și chiar a episcopilor, nu aduce cu ea imitația lui Isus Cristos, ci mai degrabă duce la pierderea sufletelor. Cum ar putea Duhul Sfânt să intervină în suflete, dacă preotul crează căi ușoare, ne dându-le oamenilor sentimentul păcatului și fluturându-le pe sub nas că Dumnezeu este milostiv și iartă totul foarte ușor, fără ca vreunul să fie chemat la căință și la practicarea căinței. Trebuie să se strige, de pe fiecare acoperiș, că Calea Crucii este cerută de Cer. Urmând Crucea lui Isus Cristos, ajutăm cel mai mult la mântuirea aproapelui nostru, pentru că această penitență, Bunul Dumnezeu o folosește; sau mai degrabă, Bunul Dumnezeu folosește această penitență pentru a ajuta la mântuirea aproapelui. Pentru că, dacă se realizează prima parte a poruncii lui Dumnezeu, se realizează și a doua parte a acestei porunci a iubirii.
Înseamnă într-adevăr că practicăm dragostea pentru Dumnezeu dacă celebrăm Liturghia cu fața la popor, ca și cum ar fi adresată poporului și nu lui Dumnezeu? Preoții trebuie să spună Liturghia în așa fel încât să se înțeleagă că prin această jertfă se caută doar slujirea și cinstirea lui Dumnezeu. Tot restul este doar supliment sau completare; preoții predică prea mult despre lucrurile din viața de zi cu zi; și despre iubirea față de aproapele, în general sau în particular, uitând că iubirea lui Dumnezeu e cea care duce la adevărata iubire a aproapelui și la adevărata practică a carității. Acest mod de a face și de a acționa ar permite, prin practica renunțării și a penitenței, mântuirea a mii și a mii de suflete, dacă am aplica-o cu adevărat. Atât de multe suflete cad ca niște fulgi de zăpadă, în iad, așa cum ne-au amintit deseori sufletele privilegiate.
Dacă episcopii și preoții persistă în menținerea acestei situații dezastruoase, mii și mii de biserici nu vor mai fi Biserica, ceea ce începe să se întâmple chiar acum. Pentru mii și mii de credincioși, slujbele curente din biserici sunt oportunități de a rămâne fleșcăiți la slujba Domnului; în consecință, ele sunt instrumente ale morții, deoarece ele nu conduc direct la Cer și nu ne fac să ne gândim la el.
Toate acestea s-au întâmplat deoarece preotul însuși s-a lenevit și nu a mai trăit nici el prima poruncă a iubirii lui Dumnezeu. Ca un măr, el are viermele în interior și nu mai este ghid, așa cum ar trebui să fie. Dacă episcopii, preoții și parohii ar fi trăit conform regulilor stabilite de Domnul, nu ați avea parte de catastrofa pe care o vedeți acum la Roma. Dacă așa s-ar fi întâmplat, Domnul nu ar fi tolerat că altul înafară de Papa Paul al VI-lea să pretindă că domnește sub numele său.
Această realitate, care a izbucnit incidental în afara Vaticanului, este opera Francmasoneriei. Dar dacă, în întreaga lume, milioane de credincioși s-ar fi adunat în exerciții spirituale pentru a se ruga și a face penitență și a cere, în același timp, Domnului să ne scoată din această situație, Cerul ar fi evitat și nu nu ar fi permis ca această catastrofă să sosească. Dacă ar fi început cruciadele de rugăciune, Roma ar fi în continuare Roma.»
(Confesiunile iadului .Ed .TRC; Exorcismul din 5 aprilie 1978)
Este Verdi-Garandieu, un preot osândit, care este forțat de către Toată Puterea Divină să-i avertizeze pe preoții aflați în pericol teribil.
«Trebuie să spun și asta: trebuie să le spun miilor și miilor de preoți din prezent că femeile pot deveni pierzarea lor și că asta nu s-ar întâmpla dacă s-ar înarma cu rugăciunea. Dacă preoții își luau Breviarul și se hrăneau cu doctrina Doctorilor Bisericii care, prin rugăciune, au avut o experiență umană, atât de mare, lucrurile ar fi diferite pentru ei; în timp ce, în caz contrar, ei vor face parte dintre acei mii și mii de preoți care, în prezent, trăiesc în păcat de moarte.
Mii de preoți trăiesc în afara harului și nu mai spun Breviarul, așa cum m-am făcut și eu. Dacă, cel puțin, i-aș fi cerut ajutorul Îngerului meu păzitor; dar nu, am refuzat toate mijloacele care mi-ar fi permis să mă recuperez și, urmând acest mod de viață, am neglijat, cu siguranță, educarea tinerilor; și totuși, am fost mult mai puțin rău decât ceea ce se face acum cu preoții și tinerii. Acest avertisment ar trebui să fie o lumină pentru preoții care se află pe calea pierzării.
În trecut, mai erau încă mulți preoți care vegheau la propria sfințire, dar astăzi au adoptat calea cea largă și, în același timp, calea pierzării. Dacă nu se roagă cineva pentru ei, dacă nu apar suflete penitente pentru ai apăra și pentru a le obține haruri, ele se vor pierde. Sună incredibil, este tragic, dar trebuie să spun aceasta așa cum este.
Acest lucru este și mai tragic, pentru că Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu care seamnană cu un om de zahăr. El a creat legi, aceste legi sunt veșnice. Ei trebuie să le asculte, iar credincioșii nu trebuie să-i asculte pe aceia din cler care susțin schimbarea, pentru că nu clerul este cel care stabilește legile, ci Domnul, și Legile Lui rămân veșnic. Nu degeaba a subliniat Domnul în Evanghelie ”că este mai bine să intri în Împărăția Cerurilor cu un singur ochi, decât cu doi ochi în iad".
De fapt, privirea este cea din cauza căreia preotul se pierde din ce în ce mai mult, în zilele noastre. Astăzi, preoții nu își mortifică suficient privirea. Ei acceptă în inimile lor prea multe imagini care constituie o pacoste pentru viața lor interioară. Începe la televizor și continuă în lucrările de la parohie, unde femeile sunt acum multe. În vremurile vechi, femeile din biserică aveau capul acoperit. În prezent, nu se mai întâmplă așa. Deci, de ce întoarceți altarul cu fața la popor? Eu, Verdi-Garandieu, am spus Liturghia, cu spatele la oameni, dar totuși am fost sedus de femei; actualii preoți, cu liturghiile ținute spre popor, au mai multe ispite decât oricând.
Nu degeaba a spus Domnul în Evanghelie, că este mai bine să intri orb (în Împărăție), sau doar cu o singură mână și un singur picior, decât să pătrunzi în chinul teribil al iadului cu ambii ochi, ambele mâini și ambele picioare. Cred, oare, preoții că Evanghelia și-a pierdut astăzi valoarea și că ei o pot prepara pe gustul lor? Cred, oare, că Domnul Isus a vorbit numai pentru oamenii cărora le-a dat atunci mesajul? În zilele lui, se purtau haine lungi. Nu le vine în minte gândul că, probabil, El ar fi vorbit mai degrabă pentru oamenii din vremea noastră, când pierzarea se răspândește din ce în ce mai mult prin mijloace tehnice și când nimeni nu poate opri nimic. Este un cuptor arzând al pierzării, care nu poate fi stins de ploaia eforturilor unui anumit număr de preoți buni care luptă ici colo.
Domnul se adresează mereu libertății fiecăruia. Mai mult, Biblia este acolo, în special Evanghelia; precum și toate mesajele care ne amintesc în mod constant de directivele pe care le-a stabilit Domnul. Dacă refuzăm să le ascultăm, Cerul nu poate face nimic în această privință, mai ales dacă ne face plăcere să adaptăm Evanghelia după pofta noastră.
Dacă aruncăm toate aceste îndurări în vânt, ce poate face Cerul?
Cum poate să acționeze harul dacă nu se mai citesc cărți sfinte sau cărți ale sfinților, cum ar fi viața lui Catherine Emmerich sau cea a Parohului de Ars sau chiar cea a lui Padre Pio, care a dat un mare exemplu în zilele noastre. Fiecare dintre acești sfinți simte aceeași iubire pentru același sacrificiu, în aceeași renunțare, din iubire față de ceilalți. Penitența acestor sfinți a fost acceptată de PreaÎnalt.
Acesta din urmă ar fi gata să accepte și alte reparații, alte sacrificii, în scopul convertirii. Adesea, Bunul Domn ar dori ca noi să putem să-i spunem: "Eu accept suferințele pe care mi le veți trimite. Dați-mi harul de a le suporta, pentru convertirea acestuia sau a celuilalt". Dar vedem mai degrabă că atunci când Domnul trimite suferință, de cele mai multe ori creștinii o resping cu oroare și cu toată puterea lor. Omul prea adesea face tot posibilul pentru a evita suferința. Ar fi de datoria preoților să trăiască aceste moduri de a vedea lucrurile și să le predice credincioșilor.

Toți aceia care refuză suferința și nu căută decât să o elimine, nu trăiesc în conformitate cu prima poruncă a lui Dumnezeu. A fi mai în concordanță cu Voia lui Dumnezeu este mai mult decât a spune: "Să se facă voia Lui, nu a mea!" Această modalitate de a se uni cu agonia lui Cristos ar fi cea mai bună cale de a cinsti iubirea Domnului. Dacă suferința ar fi unită cu acceptarea voinței lui Dumnezeu, ar avea o valoare foarte mare.»

adjurá vt [At: CADE / Pzi: adjúr / E: fr adjurer, lat adjurare] (Rar) 1 A ruga stârnitor în numele divinității. 2 A ruga stăruitor pe cineva Si: a conjura, a implora.

joi, 19 aprilie 2018

COREEA DE NORD: CAMPIOANA MONDIALA LA PERSECUTIA CRESTINILOR

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIAStr. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro
office@alianta-familiilor.ro
                                                                                                      19 aprilie 2018

COREEA DE NORD: CAMPIOANA MONDIALA LA PERSECUTIA CRESTINILOR
 
Coreea de Nord este campioana mondiala la persecutia crestinilor. Rar, pe parcursul celor 2000 de ani de crestinism, au fost crestinii persecutati atit de intens si cu atita cruzime cum sunt ei persecutati astazi in Coreea de Nord. Rare, deasemenea, au fost incercarile atit de crunte si determinate ale unui regim politic pentru eradicarea crestinismului ca si in Corea de Nord. Subiectul nu e discutat in mass media occidentala ori chiar romana. Subiectul nu e de interes jurnalistilor ori politicienilor. Dimpotriva, interesant pentru ei, chiar daca nu pentru cetatenii de rind, e ofensiva de farmec ("charm offensive") pe care masina de propaganda a regimului totalitar nord coreean o duce, cu foarte mult succes, in Occident si America de Nord. Jocurile Olimpice din Coreea de Sud din februarie sunt un exemplu graitor si recent. Ele au fost folosite de comunistii nord coreeni pentru a proiecta la nivel international o imagine fermecatoare a regimului totalitar. Sute de tineri si tinere nord coreeni care aratau sanatosi, imbracati frumos, si sora tiranului nord coreean au fost subiectele care au dominat reportajele jurnalistice occidentale despre Coreea de Nord. Acelasi subiect a dominat si reportajele despre vizita recenta a dictatorului nord coreean in China. La fel, zilele astea mass media e preocupata de summitul dintre Coreea de Nord si SUA programat in iunie. Lipsa libertatii si tirania politica nu sunt discutate. Asa e: cind ai rachete nucleare directionate spre o tinta precisa, castigi si razboiul propagandistic si iti amutesti oponentii. Pe linga toate acestea, insa, un adevar incontestabil este ca in prezent Coreea de Nord este campioana mondiala la persecutia crestinilor. Oferim, in acest sens, un material pregatit pentru dvs de Parintele Emil Ember (AFR Baia Mare). Materialul a fost tradus si abreviat, dar cei interesati pot citi articolul in intregime aici: https://torontolife.com/city/life/spent-919-days-north-korean-prison/. E un articol scris de un pastor sud corean stabilit in Canada care a stat 919 de zile ani in inchisorile nord coreene pentru credinta.
 
Pastorul sud coreean
 
Legatura mea cu Coreea de Nord a fost unica. Eram un pastor presbiterian din Mississauga (Ontario, Canada) venit sa ofere ajutor intr-o tara care avea o reala nevoie. Prima mea vizita in Coreea de Nord a avut loc in 1996, dupa potopul care a ruinat recoltele, paralizand tara si conducand la moarte un milion de cetateni pe o perioada de cinci ani, din cauza infometarii. Pe durata acestei vizite am facut voluntariat la un orfelinat. In vizitele care au urmat, am ajutat la construirea unui nou orfelinat si a cinci centre de zi in orasul portuar Rason cu donatiile de la biserica noastra. Biserica noastra a donat haine de iarna, cizme si ochelari. Trecand timpul, am devenit un cunoscut al oficialilor guvernamentali, care mi-au oferit o viza si autorizatie speciala pentru acces in tara. Am coordonat un proiect pentru a construi opt azile de batrani, am adunat o echipa pentru a ajuta profesorii sa invete engleza. Am consturit ferme si am angajat localnici pentru a repune pe picioare agricultura. Am facut o fabrica de taietei, care produce acum 40.000 de pachete de noodles / taietei pe zi. Am investit intr-o statie de benzina in Hamhung, al doilea oras ca marime din tara si am folosit profitul pentru a ajuta orfelinatele noastre. Pana in 2015, vizitasem Coreea de Nord de 150 de ori, cateodata insotit de sotia mea, Keum Young, alteori de alti membrii din biserica si nu am avut prea mari batai de cap. Pentru mine, o vizita la Pyonyang a devenit la fel de putin periculoasa ca o plimbare la mall.
 
Un apel telefonic
 
Spre finele lui 2014, eram acasa cand am primit un telefon de la un misionar corean pe care il stiam ca lucreaza in China. Ministrul comertului nord coreea, spunea el, a cerut o intalnire cu mine. Excursia ar fi durat o zi si tema intalnirii era legata de turism. Am plecat cu masina spre granita. Garzile inarmate pazeau frontiera si zeci de oficiali in uniforme au verificat documentele. Un grup de oficiali guvernamentali, dintre care pe unii i-am intalnit pe durata vizitelor mele anterioare, ma asteptau si m-au informat ca planurile s-au schimbat si trebuia sa ma prezint la Pyongyang, ceea ce insemna 17 ore de condus. Cam mult pentru o excursie de o zi. Mi-au aratat o masina de teren stralucitoare si am urcat in ea. Conducand pe drumuri pavate, am vazut muntii inaltandu-se la distanta, am trecut de nord-coreeni plimbandu-se in haine fabricate in China la vrac. Dupa cateva ore, am ajuns la un hotel mic in Pyongyang. In vreme ce 10,5 milioane de rezidenti sunt subnutriti, localitati ca Pyongyang sunt bogate in hoteluri, galerii de arta si o retea de metrou functionala. Eram flamand, asa ca m-am indreptat imediat spre restaurant. Dupa ce am mancat, am urcat in camera ca sa dorm.
 
Cand ma intindeam, am auzit usa deschizandu-se. In graba sase oameni pe care nu i-am mai vazut, imbracati in haine simple si cu arme in maini au intrat in camera mea. Unul dintre ei m-a insfacat, ridicandu-ma in picioare si m-a impins afara. Eram dezorientat. „Ce se intampla?” am intrebat. „Care este problema? Unde ma duceti?” Ei nu mi-au raspuns deloc. Unul m-a legat la ochi si m-a impins pe bancheta din spate a unui vehicul. Cand mi-au luat legatura de la ochi, eram pe podeaua de ciment a unei celule, despre care am aflat ulterior ca se afla intr-un centru de detentie de langa Pyongyang. Nu exista pat, nicio fereastra – doar o toaleta acoperita cu mucegai si o chiuveta. Curand, un tanar a intrat in celula mea. Nu s-a prezentat, dar mi-am dat seama ca lucra pentru guvern. El a inceput s-mi puna intrebari despre o predica pe care am tinut-o la o conferinta in Texas, care a ajuns pe internet. In acea predica, spuneam celor care ascultau ca nu ar trebui sa venereze familia lui Kim ca pe niste zei. Asta simteam. Cred ca in Coreea de Nord sta diavolul, si Kim Jong-un spala creierul poporului sau, cum a facut-o si tatal lui. A-i obliga pe cetateni sa-i considere zei este un sacrilegiu. Aparent, aceste puncte de vedere au ajuns la cineva cu influenta.
 
Vizitatorul meu a facut aluzie la un rand din predica mea din 2010 in care spuneam: „Daca Dumnezeu va permite... in cativa ani, Coreea de Nrd va fi evanghelizata si isi va recupera gloria de altadata”. Acum mi-am dat seama ce se intampla. Kim Jong-un m-a considerat un inamic al statului. Dupa trei saptamani de interogatorii zilnice – ei voiau sa stie cu cine mai colaboram pentru sabotarea guvernului – un judecator de stat a venit sa ma vada. Mi-a explicat ca am fost acuzat de atac la demnitatea conducerii supreme a tarii, incercand sa folosesc religia pentru a distruge guvernul, facand propaganda negativa despre Coreea de Nord coreenilor de peste ocean si ajutand dezertorii din nord. Eram uimit. Dupa toate cate am facut pentru a le ajuta poporul, imi spuneam, cum ar fi putut sa ma trateze astfel? Mi-am dat seama ca puteam sa-mi petrec restul vietii intr-o celula. Nu apreciezi niciodata regula legii pana cand pierzi. O singura data, un barbat de vreo 50 de ani cu par negru si gros a intrat in celula mea si mi s-a prezentat ca fiind avocatul meu din oficiu, apoi m-a certat. „De ce ai injurat dinastia Kim?” m-a intrebat.
 
Un proces judecatoresc fantoma
 
Stiam ca pretinsul sistem de justitie era fals si ca oricine pretindea ca este de partea mea era de fapt o capcana – toti avocatii din Coreea de Nord lucreaza pentru stat. „Imi pare rau”, am spus-o cu simplitate. Vizita lui nu a durat mult. Interogatoriile erau zilnice, cu aceleasi intrebari iar si iar. Le-am vorbit despre munca de caritate pe care am realizat-o de-a lungul anilor, dar ei nu voiau sa auda despre asta. Am stiut ca ar fi riscant sa cer sa vorbesc cu un reprezentant al guvernului canadian. Ceea ce puteam face pentru a fi la adapost era sa cooperez, sa evit sa agravez situatia si sa ma rog ca aceasta mizerie sa se termine cat de curand. In fiecare zi, la pranz si la cina, gardienii impingeau un castron printr-o fanta din usa mea. Era aproape intotdeauna orez uns cu noroi si continand bucati de pietris pe care le aruncam. Il mancam cu mainile goale, cu picioarele incrucisate pe podea. Aveam probleme cu tensiunea, dar nu aveam ce sa fac in acele conditii. O data pe saptamana, gardienii aruncau o galeata cu apa fierbinte in incapere, asa ca ma puteam spala. Cea mai grea era lupta cu plictiseala. Un minut parea uneori o ora. M-am gandit adesea la frumoasa mea sotie, Keum Young. Gandurile la familia mea m-au linistit un pic si m-au ajutat sa-mi ocup mintea. Ocazional, mi se permitea sa primesc resturi de hartii si un creion pe care le foloseam ca sa scriu imnuri. Am cerut niste carti si gardienii mi-au adus biografiile lui Kim Jong-il si a tatalui sau, Kim Il-sung. Gardienii sperau, cred, ca o astfel de literatura m-ar indoctrina. Dimpotriva, doar mi-a adancit hotararea mea impotriva lor, impotriva acestor oameni considerati semizei.
 
Dupa un an, am decis sa schimb directia. Am confirmat toate acuzatiile lor absurde. Pe 15 decembrie 2015, doi gardieni m-au ridicat de pe podeaua celulei mele. Pana acum, am fost tinut captiv pentru 316 zile. Mi-au pus o haina neagra si m-au legat la ochi ca sa ma conduca la tribunal. Afara, gardienii mi-au permis sa vorbesc cu patru delegati canadieni care venisera sa fie observatori la procesul meu. „Ai fost torturat?” m-a intrebat un barbat. Am clatinat din cap. Am fost condus inauntru cu catuse pentru a fi infatisat inaintea a trei judecatori care sedeau in tronuri din lemn de cires. Steagul tarii atarna drept in spatele lor si un card de reporteri de stat inregistrau fiecare miscare a mea cand stateam in boxa pe o parte. Procuratorii au prezentat dovezile – o filmare video cu mine predicand si transcrieri ale altor adrese. Audierea a durat mai putin de o ora. Am promis ca nu voi mai aduce prejudicii Coreei de Nord de acum inainte. Mi-am tinut capul plecat cata vreme judecatorii au deliberat.
 
Condamnat la moarte
 
„Esti condamnat la moarte”, a anuntat unul dintre ei. Simteam cum urca furia in mine. Judecatorii mi-au acordat insa, reducandu-mi pedeapsa, sentinta pe viata intr-un lagar de munca. Ei nu au oferit nicio explicatie pentru aceasta schimbare. Am fost usurat. Gardienii m-au escortat la masina si mi-au tinut capul aplecat astfel incat eu nu am putut vedea unde mergeam. Cand mi s-a permis sa-mi ridic capul, am vazut un complex gri in forma de U, inconjurat de un gard electric si cu camere de securitate montate pe pereti. Gardienii purtau haine militare si aveau arme in maini. Inauntru, cladirea era ramolita si mirosea a gaz datorita unei scurgeri. Am fost condus la celula mea – o incapere mica cu un pat, toaleta si chiuveta. Era fierbinte si mirosea urat, cu tantari si paduchi roiind in aer. Nu am mai dormit intr-un pat de aproape un an de zile, dar bucuria mea a fost scurtata. Salteua era infestata de gandaci de bucatarie care se urcau noaptea pe mine. Carcasa lor era prea tare pentru picioarele mele goale, asa ca am folosit un bat de lemn care atarna de chiuveta, omorand pana la 30 pe zi. In prima noapte, m-am asezat pe pat, holbandu-ma in gol, si lasand valuri de furie, indoiala si nesiguranta sa ma cuprinda. M-am rugat. Am plans. Am cautat sa ma gandesc la versete din Biblie care puteau sa-mi dea putere. Eram determinat sa nu-mi pierd mintile.
 
Zilele mele au devenit o rutina posomorata. La 6 dimineata, o boxa anunta zgomotos desteptarea. Micul dejun consta din sase felii subtiri de paine alba si apa. Munca incepea la 8. Sarcina mea principala era sa sap gropi – un metru latime pe un metru adancime – pentru o livada de meri. Si de indata ce terminam una, trebuia sa incep o alta groapa. Cateodata mi se dadea o lopata. Altfel, trebuia sa sap cu mainile goale. Ma intorceam in celula la 6 seara. Pranzul si cina erau intotdeauna acelasi castron cu orez murdar impestritat cu variate bucatele de grohotis necomestibil. Mi se dadea un ou fiert pe saptamana, un cartof ocazional si foarte rar, varza cu sare. Intre 8 si 10 seara, eram fortat sa particip la doua ore de ceea ce ei numeau „timp cultural”. Dar de vreme ce nu mi se dadea nimic cultural de consumat, am preferat sa ma rog si sa ma tin de Dumnezeu pentru a da sens proastei mele situatii.
 
Trupul meu incepea sa se deterioreze. Iarna, degetele mele de la picioare se invineteau de la frig, chiar si cand imi puneam ciorapi si imi inveleam picioarele in pungi de plastic, intr-o incercare esuata de a le tine cald. Aveam cam o treime din greutatea corporala de la inceput. Cedam. Probabil, gardienii si-au dat seama si m-au dus la un spital. Dar spitalele din Coreea de Nord sunt bune pentru convalescenta, nu pentru tratament. Medicii de acolo mi-au dat calmante expirate. Am stat acolo doua luni inainte sa fiu trimis din nou in lagar.
 
Nu stiam la acea vreme ca guvernul canadian facea eforturi pentru eliberarea mea. Canada nu are o reprezentanta consulara in Coreea de Nord, dar se bazeaza pe cea suedeza pentru a se ocupa de problemele consulare si pentru a comunica cu prizonierii din alte tari. Totusi, oficialii canadieni au discutat cazul meu cu ministru afacerilor externe din Coreea de Nord. Astfel ca mi s-a permis sa primesc cateva scrisori de la familia mea, care mi-au fost livrate de diplomati suedezi, si am aflat astfel ca ei faceau tot ce le statea in putinta pentru a primi orice informatie de la reteaua noastra de contacte de misionari din Coreea si din China.
 
Presa occidentala
 
In ianuarie 2016, mi s-a permis sa dau un interviu lui Will Ripley, un jurnalist de la CNN pentru care guvernul nord coreean a garantat accesul inainte. Ne-am intalnit in sala de conferinte a unui hotel din Pyongyang. Ripley m-a intrebat daca viziunea mea despre conducerea tarii s-a schimbat si am raspuns da. „Inainte credeam ca ei isi deifica lierii prea mult, dar ei nu isi zic zei”, i-am spus. Asta nu era adevarat, desigur. Ripley m-a intrebat daca am nevoie de ceva si i-am cerut o Biblie. Curand dupa aceea, un gardian mi-a adus una in celula, trimisa de sotia mea, cu luni inainte, alaturi de medicatia pentru tensiune. In dimineata de 9 august 2017, eu sapam gropi ca de obicei cand un gardian mi-a cerut sa ma opresc si m-a insotit inauntru, spunandu-mi sa-mi adun lucrurile. Mi-am luat Biblia si cateva hartii, inclusiv un imn pe care l-am compus, si m-au impins intr-o masina. Dupa treizeci de minute, eram tras intr-o mica sala de conferinte dintr-un hotel din Pyongyang. De o parte a mesei era un rand de oameni canadieni, am presupus. Am aflat mai tarziu ca era Daniel Jean, un consultant pe probleme de siguranta nationala al Primului Ministru Trudeau si un fost deputat ministru de afaceri externe, plus inca cinci delegati. De cealalta parte, erau sase nord coreeni. Nimeni nu a vorbit si niciunul nu m-a bagat in seama. Un oficial nord coreean a intrat purtand o scrisoare si unul din echipa lui a citit-o cu voce tare. De indata ce a rostit cuvantul coreean „eliberat”, am stiut ca am scapat. Au fost 919 zile – doi ani, sase luni si o saptamana – de cand am fost incarcerat. Iesind incet din incapere, ma simteam ca si cum ma trezeam din visare. Dar doar dupa ce am ajuns in siguranta in avion, privind spre muntii indepartandu-se prin fereastra, am explodat de bucurie. Eram in sfarsit liber.

SOLICITAM VOLUNTARI PENTRU REFEREND
 
Informatiile publicate in presa in ultimele saptamini ne dau nadejde ca referendumul pentru casatorie va fi programat curind. Avem la dispozitie cel mult 30 de zile sa ne mobilizam pe noi si publicul din Romania sa se prezinte la vot. E nevoie ca cel putin 30% din intregul electorat roman sa se prezinte la vot pentru ca amendamentul la Articolul 48 sa fie adoptat. Conform datelor oficiale, in intreaga lume sunt aproximativ 18 milioane de cetateni romani cu drept de vot, adica persoane care locuiesc in Romania ori in afara Romaniei, au peste 18 ani si detin un buletin de identitate ori pasaport romanesc valabil, si un cod numeric personal. Restul romanilor ori cetatenilor romani care nu ideplinesc aceste conditii nu pot vota.
 
Concret, deci, e nevoie ca cel putin 5,4 milioane de cetateni sa se prezinte la referend si sa voteze. Daca luam in calcul ca 10% din voturi ar putea fi anulate din diferite motive, e necesar ca cel putin 6 milioane de cetateni sa se prezinte la vot. La prima vedere, numarul acesta pare sa intimideze si sa descurajeze, o impresie pe care mizeaza cei care se opun referendumului.
 
Am ajuns la ultima suta de metri si se impune sa ne continuam alergarea cu toata convingerea, perseverenta si determinarea pina la capat. Din 2006 incoace ati dat 3 650 000 de semnaturi pentru Articolul 48 si trebuie sa dublam acest numar pentru revizuirea lui oficiala prin prezenta la vot. Lucrul acesta e posibil, dar avem nevoie de mobilizare. Incepind chiar de astazi sugeram cetatenilor tarii sa faca din referend preocuparea lor principala zilnica si subiectul lor principal in discutiile cu cei din familie, biserici, parohii, omilii si persoane terte. Sa-si incurajeze prietenii, colegii si pe toti ai lor sa voteze.
 
De ce e nevoie?
 
Vom coopera cu celelalte grupuri pro-familie din Romania si ne vom coordona eforturile pentru mobilizarea publicului. In principal, avem nevoie de voluntari care sa distribuie fluturasi si materiale in sprijinul referendumului peste tot unde este permis de lege: in spatiul public, la birou, in biserici, la vecini, etc. Avem nevoie de mii de voluntari.
 
Intentionam deasemenea sa facem intruniri cetatenesti in diferite orase si localitati din Romania pentru mobilizarea publicului. Nu mizam pe acces la mass media. Dimpotriva, ne asteptam ca mass media sa ne stea impotriva, sa dezinformeze, sa distorsioneze mesajul nostru si al vostru, sa va descurajeze, sa atace Biserica, persoanele si organizatiile cetatenesti care promoveaza referendumul, si sa acorde spatiu generos celor care ni se opun.
 
Repetam: avem nevoie de mii de voluntari. Cei interesati sa ajute ca voluntari sunt rugati sa raspunda acestui email ori sa ne scrie separat la adresa office@alianta-familiilor.ro. Avem nevoie de (1) numele dvs intreg; (2) orasul in care locuiti; si (3) numarul de telefon pentru a va putea contacta in timp util. Important: avem nevoie de toate aceste informatii. Daca una din ele lipseste nu va vom putea contacta si, deci, folosi.
 
Sali de conferinte: Cei care ne puteti pune la dispozitie sali de conferinte unde ne putem intilni cu voluntarii si cetatenii, va rugam sa ne scrieti.

IMPORTANT: Ca urmare al apelului lansat in editiile precedente, deja am primit multe mesaje din partea dvs dorind sa fiti voluntari. Datorita numarului mare de mesaje, nu putem raspunde individual fiecarui voluntar care ne scrie, dar confirmam primirea mesajelor dvs. Va vom contacta odata ce data exacta a refendumului este anuntata oficial de autoritati. 
 
Pentru familie, casatorie si viitorul copiilor nostri si al Romaniei!
 
Va multumim! 
Alianta Familiilor din Romania!

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI 
 
Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ... Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului". Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!

JOIN US ON FACEBOOK / URMARITI-NE SI PE FACEBOOK!
 
Publicam comentariile noastre de joi si pe Facebook. Va rugam sa ne urmariti si sa deveniti prietenii nostri pe Facebook: https://ro-ro.facebook.com/Alianta.Familiilor/

VRETI SA FITI INFORMATI?
 
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile si valorile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.   

FACETI-NE CUNOSCUTI! 
 
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim. 

ANUNTURI
 
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro. 
 
Alianta Familiilor din Romania
www.alianta-familiilor.ro
 

vineri, 13 aprilie 2018

MESAJ DE LA DOMNUL NOSTRU ISUS CRISTOS CĂTRE MULT IUBITA SA FIICĂ LUZ DE MARIA - 29 MARTIE 2018


JOIA SFÂNTĂ

Mult iubiții Mei copii:
ÎN FIECARE CUVÂNT AL MEU SE GĂSEŞTE IMPLICIT ȘI ESENȚA IUBIRII MELE.

MIRUL BINECUVÂNTĂRII MELE ÎNSOŢEŞTE PE FIECARE DINTRE COPIII MEI, ÎN SPECIAL PE CEI CE SUFERĂ DIN CAUZA CREDINȚEI LOR ÎN MINE.

Poporul Meu este testat constant (supus încercării –n tr.) cu scopul de a pierde Flacăra Iubirii Mele.

Copiii Mei permit dușmanului sufletului să îi copleșească cu o singură insinuare …

POPORUL MEU ASCULTĂ GLASUL PĂSTORULUI LOR ȘI ACEST PĂSTOR ESTE IUBIREA ( Ioan 10 : 4, 11 ).

Umanitatea duce lipsă de Dragoste.  Azi trebuie să luați o decizie fermă de îndreptare spre Iubirea Mea Dumnezeiască și să reparați toate faptele și lucrările făcute din lipsă de dragoste, săvârşite în  casele voastre, la locurile de muncă și în fiecare loc şi moment în care ați stat, fapte care M-au ofensat pe Mine şi pe semenul vostru care au fost onfense aduse Mie și aproapelui vostru….Voi trebuie să fiți mesagerii Iubirii Mele.

Mult iubitul Meu Popor:

NU RĂTĂCIŢI CALEA ! …

FĂRĂ DRAGOSTEA MEA PREZENTĂ ÎN VOI,  NU VEȚI ATINGE ȚELUL PE CARE VI L-AM PREGĂTIT.

Răul lucrează continuu pentru a insufla lipsa dragoste în Poporul Meu.  Știți foarte bine că unde Dragostea Mea lipsește, răul profită și cauzează prăpăd.

Răul atacă cu înverșunare familiile … Să știți că fără Dragostea Mea prezentă în familii, răul destabilizează pe deplin toată Umanitatea.

Vă rog să practicați Caritatea cu cei pe care îi iubiți …

Vă rog să fiți umili în fața celor pe care îi iubiți și deasemenea cu semenii  voştri

Nu doresc să vă uitați la fețe umane, ci mai degrabă vă îndemn să vă uitați la Mine în aproapele vostru,  şi astfel veți fi capabili să păstrați tot timpul Pacea Mea în voi ( Ioan 14:27 ).

Arătați Dragostea Mea – Iubiți cu generozitate – și restul vi se va da pe deasupra.

ÎN ACEASTĂ NOAPTE DUREROASĂ ÎMI DORESC CA TOȚI SĂ SE TRANSFORME PE SINE PENTRU A CREȘTE CONTINUU ÎN IUBIREA PENTRU SEMEN.

ÎN ACEASTĂ NOAPTE DUREROASĂ,  CÂND M-AM SIMȚIT CU ADEVĂRAT SINGUR, ÎMI DORESC SĂ VĂ TRANSFORMAȚI PE VOI ÎNȘIVĂ CA SĂ CREŞTEŢI CONTINUU ÎN IERTARE, UNITATE ȘI FRATERNITATE .

Sufăr pentru Poporul Meu, sufăr din Dragoste.

Fiți fermi și să nu scădeți în credinţă.

Rugați-vă pentru lumea întreagă.

Vă binecuvântez .

Al vostru Iisus.

BUCURĂ-TE PREACURATĂ MARIE, CONCEPUTĂ FĂRĂ DE PRIHANĂ

BUCURĂ-TE PREACURATĂ MARIE, CONCEPUTĂ FĂRĂ DE PRIHANĂ

BUCURĂ-TE PREACURATĂ MARIE, CONCEPUTĂ FĂRĂ DE PRIHANĂ
  
MANIFESTARE: JOIA SFÂNTĂ


În această zi sublimă, Domnul nostru Isus Cristos, nu ne-a biecuvântat doar cu al Său Cuvânt, ci Îşi arată Iubirea printr-o manifestare vizibilă cu scopul de a ne reafirma Jertfa Sa pentru Omenire.  [un Crucifix, s-a umplut de mir –  a se vedea în videoul de pe site-ul din lb. engleza – n.tr.]




ESENŢA IUBIRII MELE SE GĂSEŞTE IMPLICIT ÎN FIECARE CUVÂNT AL MEU.
ULEIUL BINECUVÂNTĂRII MELE ÎNSOŢEŞTE PE FIECARE DINTRE COPIII MEI, ÎN SPECIAL PE CEI CARE SUFERĂ DIN CAUZA CREDINŢEI LOR ÎN MINE.

Domnul nostru Isus Cristos, 29 martie 2018