mesajul

joi, 10 august 2017

VIAŢA LĂUNTRICĂ A LUI ISUS (5)

Viaţa lăuntrică a lui Isus – Valoarea renunţării

CUNOŞTEREA PREASFINTEI FECIOARE, MARIA ESTE CORĂSCUMPĂRĂTOARE


Înainte de a încheia acest capitol, trebuie să ştii că Mama Mea a fost înştiinţată despre toate câte a trebuit să le pătimesc. Atunci când Părintele Veşnic a ales-o ca şi Mamă a lui Dumnezeu i-a dat suficientă iluminare şi cunoaştere, aşa că a văzut şi a contemplat dinainte toate suferinţele Mele. Mesagerul ceresc pe care Tatăl l-a trimis la ea, a învaţat-o toate în amănunt. De aceea, însufleţită de dorul fierbinte de a Mă imita şi de a fi asemeni Mie într-un mod cât mai desăvârşit, i-a cerut Tatălui ca să-i permită a trăi toate pătimirile Mele ca Om, în măsura capacităţii sale. Prin aceasta Maria s-a consolat pe deplin. În timp ce am suferit mult în sânul matern şi ea a suferit în parte cu Mine.

Cu toate că iubita Mea Mamă i-au rămas libere acţiunea şi folosirea simţurilor, totuşi a simţit împreună cu Mine suferinţa lipsei de simţuri deoarece, în pântecele ei atât de lăuntric unită cu ea astfel, aparent noi doi am fi fost „una”.

RUGĂCIUNEA ŞI SUFERINŢA MÂNTUITORULUI

Am simţit durerea Mamei Mele şi acest lucru mi-a produs un mare chin. Am oferit şi acest chin Tatălui Meu, şi I-am cerut să dăruiască puterea şi harul necesar tuturor acelora care sunt nevinovaţi, care se mortifică, care pătimesc doar pentru că vor să fie asemeni Mie. Tatăl Meu s-a bucurat foarte mult pentru aceasta şi a avut în vedere să le ofere haruri deosebite şi ocrotirea Sa. M-a asigurat că va recompensa suferinţele lor cu o slavă nemărginită. Datorită îndurării şi bunătăţii Sale îi va slăvi şi-i va primi la valoarea lor potrivită. Îţi voi spune mai târziu ce merite mari a obţinut Mama Mea cu aceste suferinţe.

ISUS O ATENŢIONEAZĂ PE MARIA CECILIA

Acum doresc a-ţi spune să te străduieşti a imita ccea ce ţi-am revelat în acest capitol. Voi face posibil acest lucru pentru tine, întrucât te voi priva de toate acele lucruri care ar produce satisfacere simţurilor tale. Cer de la tine nu doar să ocoleşti toată satisfacerea, ce cauzează plăcerea lucrurilor păcătoase, ci să te abţii şi de la acele plăceri care pentru tine par permise şi care nu Mă rănesc.

Cum Mă imiţi pe Mine, dacă renunţi doar la plăcerea celor dintâi, dar de la cele din urmă nu te abţii?....

Întrucât ştii deja că din iubire pentru oameni am renunţat şi la plăcerile permise doar ca să ofer ispăşire pentru păcatele lor. Aşadar trebuie să Mă imiţi şi în aceasta!... Asta cere starea ta şi vocaţia ta. Cu atât mai mult trebuie să faci aceasta, cu cât vrei să Mă imiţi mai mult, Logodnicul tău. Meritele vor fi ale tale şi slujesc la ispăşirea greşelilor tale. Eu am pătimit pentru alţii deoarece pentru Mine nu a fost necesar. Toate meritele sunt ale acelora pentru care am pătimit. Şi, cu toate că ştiam că pătimesc pentru fraţii Mei nerecunoscători, ba mai mult îndărătnici şi duşmănoşi, am făcut-o cu plăcere şi M-am supus pe deplin voinţei Tatălui Meu.
Imită-Mă şi în asta, logodnica Mea dragă, oferă Tatălui Meu suferinţele şi renunţările tale şi uneşte-le cu suferinţele şi meritele Mele.

Oferă suferinţele tale şi pentru cei care ştii că sunt potrivnicii tăi. Roagă-te cu şi mai multă iubire pentru aceştia. Oferă benevol pentru ei faptele tale şi astfel aduci bucurie Tatălui Meu şi vei obţine tot mai multe şi mai multe haruri şi virtuţi.



VIAŢA LĂUNTRICĂ A LUI ISUS – Năzuinţe şi frământări în pântecele Mariei

DORURILE ŞI FRĂMÂNTĂRILE ÎN PÂNTECELE MARIEI

Întrucât era pe sfârşite timpul pe care trebuia să îl petrec în pântecele matern, a trebuit să vin în lume şi a trebuit să trăiesc în afara îngrădirilor strâmte şi M-a cuprins un dor şi o înstrăinare.

Am dorit să vin pe lume ca să pot pătimi şi mai mult pentru neamul omenesc, dar natura Mea umană se frământa de suferinţa ce Mă aştepta. Năzuiam să ies din acel loc strâmt şi totuşi m-a cuprins din nou o frământare că am să părăsesc acest refugiu plăcut şi drag.

Pe de o parte M-am umplut de tristeţe şi  încordare  din cauza acestor frământări şi, pe de alta, de un fel de teamă din dorinţa de a împlini Voia Tatălui Meu, prin tot mai multă suferinţă. Toate acestea le-am oferit Tatălui pentru fraţii Mei care, datorită împrejurărilor ca de exil trebuie să-şi trăiască viaţa şi astfel simt o nelinişte asemănătoare. I-am cerut Tatălui să le dea har şi putere ca să o poată face spre mai mare slavă a lui Dumnezeu şi spre folosul propriu, dacă este potrivit Voinţei Sale Preasfinte şi plăcerii Sale.

VALOAREA VIEŢII LUI ISUS ÎN PÂNTECELE MARIEI

Logodnica Mea, să ştii că aşa a fost viaţa Mea lăuntrică în cele 9 luni petrecute în pântecele matern.

Ţi se pare că, ceea ce ţi-am revelat despre viaţa Mea lăuntrică din timpul celor 9 luni, ar fi puţin?

Să ştii că rugăciunile, implorările şi jertfele pe care le-am oferit Tatălui Meu au fost altfel decât rugăciunile şi sacrificiile tale sau ca ale celorlalţi oameni. Nu! Câteva ore de rugăciune deja ţie ţi se pare mult.

Crezi că prin câteva cereri şi oferiri ai făcut destul.

Gândeşte-te că dacă sfinţii îşi petreceau nu ore ci zile în rugăciune şi implorări adresate Tatălui, şi pe deasupra fără să observe trecerea timpului, atunci îţi dai seama cum a putut trece timpul la Mine în timp ce vorbeam cu Tatăl Meu.

Totul s-a petrecut într-un mod minunat. Eu sunt Fiul Unul-Născut al Părintelui Veşnic şi astfel trăiesc într-o unitate lăuntrică desăvârşită cu El. Am repetat adesea rugăciunile, cererile şi jertfele dspre care ţi-am vorbit. Prin repetare, reînnoire, am produs bucurie mare Tatălui şi am obţinut şi mai multe merite şi haruri pentru fraţii Mei. Aşadar mereu M-am străduit să fac ceea ce este în avantajul lor, ca prin străduinţa şi eforturile Mele, răscumpărarea lor să fie cât mai bogată.

ALINARE ŞI AMĂRĂCIUNE

Aşadar, logodnica Mea dragă, uite câte am gândit, am voit şi am pătimit, în timp ce Mă aflam în sânul Mamei Mele dragi. Să ştii că toate acestea le-am făcut cu bucurie şi le-am pătimit benevol pentru mântuirea neamului omenesc şi spre mai mare slavă a lui Dumnezeu. Pentru Mine nu a fost voie să existe alinare care să nu fi fost plină de amărăciune. Această amărăciune a constat în faptul că a trebuit să văd cum fraţii Mei cât de puţin îmi întorc iubirea şi cât de puţin Îmi oferă pentru tot ce am făcut şi pătimit pentru ei. Prin puterea meritelor Mele, s-ar putea îmbogăţi cu o comoară incomensurabilă.