Cuvânt înainte
“Viaţa lăuntrică a
lui Isus” vrea să ne arate simţămintele Preasfintei Inimi a lui Isus şi anume
cum L-a iubit pe Tatăl Ceresc şi pe noi încă din primele clipe ale vieţii Sale
umane.
Cinstirea Preasfintei
Inimi a lui Isus este deosebit de importantă mai ales pentru ultimele timpuri
şi este destinată pentru ca inimile reci – după ce vor cunoşte şi meditează la
lumea lăuntrică a simţăminteor lui Isus - să se reaprindă de dragoste
lăuntrică şi să le îndemne la imitare în ispăşire şi reparaţie.
Devoţiunea la Preasfânta
Inimă a avut patru propovăduitoare, în patru ere diferite, date la patru
călugăriţe cu viaţă sfântă.
1. Sfânta Matilda
de Hackenbor (+1298) – ea a fost mătuşa Sfintei Gertruda, a scris
deja şi ea despre cinstirea Sfintei Inimi.
2. Marea Sfântă Gertruda
(1256 – 1302) a cărei carte “Ambasadorul iubirii Dumnezeieşti” a fost scrisă pe
baza revelaţiei lui Ioan Evanghelistul.
3. Sfânta Margarita
Alacoque (+1690) – în data de 27 decembrie 1673, de sărbătoarea Sfântului Ioan
Evanghelistul a primit revelaţia Preasfintei Inimi a lui Isus.
4. Maria Cecilia Baij, stareţa mănăstirii
Sfântul Petru din Montesfiascone, Italia (1694 –1766) – În 27 decembrie 1729 îl
primeşte în mod mistic ca patron şi frate spiritual pe Sfântul Ioan
Evanghelistul / Aici nu vom ocupa de revelaţiile date ei.
Cum să citim
revelaţiile?
Maria Cecilia spune:
“ Eu am cunoscut doar ceea ce Isus Cristos, în marea lui îndurare, mi-a revelat. O voce interioară mi-a dictat ceea ce s-a petrecut într-un mod cu totul deosebit şi minunat. Cu toate acestea, a fost vorba de revelaţie spirituală.”.
“ Eu am cunoscut doar ceea ce Isus Cristos, în marea lui îndurare, mi-a revelat. O voce interioară mi-a dictat ceea ce s-a petrecut într-un mod cu totul deosebit şi minunat. Cu toate acestea, a fost vorba de revelaţie spirituală.”.
“Părinte, dumneavoastră
doriţi să ştiţi prin ce mod aud şi văd toate cele pe care le aştern pe
hârtie?...Despre asta vreu să vorbesc într-un mod cât se poate de simplu, însă
nu ştiu de voi găsi cuvintele adecvate. În primul rând declar că nu văd nimic
cu ochii mei fizici şi nu simt nimic nici cu simţurile mirosului sau auzului.
Totul se petrece într-un mod cu totul deosebit în adâncul sufletului meu.
După Sfânta Împărtăşanie,
în adoraţia profundă şi alinarea pe care o simt, recunosc prezenţa lui Isus.
Aud vocea lui ca şi o adiere în surdină. O aud cu totul încet în mine nu ca şi
vorbirea omenească, ci ca şi o adiere dulce şi blândă. Vorbesc cu acest glas
interior şi, fără să mă gândesc la aceasta, am o asemenea certitudine încât, în
astfel de ocazii, nici nu aş putea răspunde vreunei întrebări venite din altă
parte. Întrucât acest contact cu Cristos durează de vreo 18-20 de ani, mă simt
într-o asemenea siguranţă, încât mă abandonez în totalitate Lui!”
Însuşi Domnul a utilizat
această comparţie pitorescă ca să o convingă pe Maria Cecilia despre
veridicitatea revelaţiilor:“Dacă burlanul nu este alimentat de acoperiş, nu
va curge apă din el. Dacă gândurile tale nu ar fi fecundate de sus, nu ar
conţine nimic valoros!”
Ca semn, Isus i-a promis
solemn Ceciliei că Biserica luptătoare va slăvi Inima Sfântă şi vor institui o
sărbătoare în cinstea Preasfintei Inimi. După multe întorsături şi deznădejdi,
încă în tipul vieţii Ceciliei, în 6 februarie 1765, s-a aprobat şi instituit
Liturghia şi sărbătoarea Sfintei Inimi a lui Isus.
Însuşi sfântul Lenart de
Porto Maurizio (+1751),- care la început i-a făcut multe reproşuri slujitoarei
lui Dumnezeu şi a catalogat-o ca fiind posedată de diavol – după ce a citit
scrierile, şi-a schimbat părerea: “Am citit “Viaţa lăuntrică a lui Isus” cu
o asemenea bucurie spirituală, încât nu pot exprima în cuvinte ceea ce am
simţit. Cu cât am citit mai mult din ea am înţeles din ce în ce mai bine cuvintele
lui Isus adresate stareţei Maria Cecilia: “ Cuvintele Mele dovedesc
cel mai clar faptul că Eu sunt cel care lucrez în tine. Aceste cuvinte sunt
pline de Lumină. Toţi cei care le citesc vor vedea adevărata lumină şi nu au
motiv de îndoială! – Acum sunt convins că această scriere este
de mare folos sufletelor.
Din această carte reiese
faptul că prin cererile Mântuitorului, jerfele şi recunoştinţa repetate el nu a
obţinut DEODATĂ, toate harurile pentru noi, ceea ce ar fi fost mai comod. Isus
a obţinut fiecare har separat, prin iubirea nemărginită a Inimii Sale
Mântuitoare.
VA VENI VREMEA CÂND VEI
ADUCE BUCURIE INIMII MELE, DEOARECE PRIN TINE, MULŢI OAMENI VOR CUNOAŞTE ŞI VOR
CINSTI CU O DEVOŢIUNE ADECVATĂ INIMA MEA.
“VOI ÎNSCRIE ÎN
INIMA MEA NUMELE TUTUROR ACELORA CARE VOR RĂSPÂNDI ACEASTĂ DEVOŢIUNE!”
Cuvânt înainte dat de Mântuitorul
“Omul, pe pământ,
trăieşte două feluri de viaţă. Una este exterioară: cea ACTIVĂ. Cealaltă este
lăuntrică: VIAŢA CONTEMPLATIVĂ.
Una este vizibilă
tuturor, este evidentă; pe cealaltă o cunosc doar Eu. Într-o viaţă bine trăită
ambele – cea exterioară şi cea lăuntrică – se contopesc atât de mult, astfel
încât nici una nu o frânează pe cealaltă. Dacă, atât cea exterioară cât şi cea
lăuntrică, au ca ţel o mai mare cinstire a Mea, atunci ţin pasul una cu
cealaltă. Din desăvârşirea uneia oricine poate recunoaşte demnitatea celeilate.
În această scriere
despre viaţa Mea lăuntrică, vei avea senzaţia, cu adevărat, că le însoţeşti pe
amândouă în acelaşi timp. Şi, chiar dacă cei răi au umilit viaţa Mea
exterioară, totodată cei drepţi au preamărit-o şi au cinstit-o.
Viaţa Mea exterioară a
fost foarte plăcută Tatălui. El însuşi ne-a înştiinţat aceasta cu aceste
cuvinte spuse la Iordan: “ACESTA ESTE FIUL MEU PREAIUBIT, ÎN CARE AM GĂSIT
PLĂCERE” (Matei 3:17)
Aşadar, nu te mira, logodnica Mea dragă, dacă
Eu, înainte de a-ţi revela viaţa Mea lăuntrică, îţi explic cum fiecare om de pe
pământ trăieşte o viaţă dublă: exterioară şi interioară. Să fii sigură de
aceasta ca să poţi aşterne pe hârtie, tot ce îţi poruncesc şi astfel să fie în
concordanţă cu ascultarea. Chiar dacă ţi se pare că este foarte greu, vei vedea
nu doar că este uşor ci va sluji şi ca mare alinare şi ajutor sufletesc.
Logodnica Mea, fii curajoasă şi nu-ţi fie teamă de greutăţi. Eu îţi voi revela
totul cu aceeaşi iubire deplină pe care o simt pentru tine.
Potrivit voinţei Mele, te rog să răspunzi la
această mare iubire străduindu-te să Mă imiţi în toate cele pe care ţi le-am
revelat şi pe care ţi le voi mai revela din abundenţă. Vreau să scrii toate
acestea pentru ca viaţa Mea lăuntrică să se întipărească mai bine în inima ta.
Aşa a făcut David cu
legea Mea când a spus: “ŞI LEGEA TA, O, DOAMNE, ÎNTIPĂREŞTE-O ÎN ADÂNCUL INIMII
MELE!” (Ps 39,9) Spune şi tu împreună cu el: “VIAŢA TA, DOAMNE, FIE ÎN CENTRUL
INIMII MELE!”, pentru a Mă putea imita cu desăvârşire şi pentru a fi logodnica
Mea adevărată şi dreaptă.”
Viaţa
lăuntrică a lui Isus - Întruparea
“ După ce sufletul Meu, care a
trebuit să suţină în viaţă trupul Meu muritor capabil de suferinţă, a fost întrupat,
M-am unit cu el într-o asemenea desăvârşire
încât sufletul Meu a recunoscut toate atributele Dumnezeieşti, respective propria
demnitate. Unit cu Cuvântul lui Dumnezeu, a adorat Preasfânta Treime. Iluminat pe
deplin s-a supus cu desăvârşire voinţei Dumnezeieşti. Sufletul Meu a acceptat să
se pogoare în sânul Preacuratei Fecioare şi să vieze acel mic trup, pe care a
Treia Persoană Dumnezeiască l-a întrupat în acelaşi moment în pântecele feciorelnic.
“
“În momentul în care, Eu, Cuvântul întrupat,
Fiul Unul-Născut, m-am unit cu firea omenească, M-am oferit
Tatălui ca jertfă.
M-am oferit să pătimesc şi să îndur
tot ceea ce a hotărât şi-I era plăcut. Nu am vrut să Mă folosesc de Dumnezeirea
Mea ca să Mă fac scăpat de orice suferinţă, întrucât în Ceruri nu am fost supus
nici suferinţei nici durerii; ci ca să pot susţine această viaţă omenească,
care nu ar fi putut să vieţuiască pe lângă atâta durere, dacă Dumnezeirea Mea
nu ar fi fost unită cu adevărat cu ea.”
Primele pătimiri
(suferinţe)
PRIMELE BĂTĂI DE INIMĂ
OMENEASCĂ ALE LUI ISUS
Imediat după unirea Mea cu natura
umană, M-am cufundat în adorarea Tatălui Meu. I-am mulţumit pentru binele pe care
l-a dat omenirii, fiindcă M-a dăruit pe Mine, Fiul Său Unul-Născut spre
mântuirea neamului omenesc. L-am adorat şi I-am mulţumit în numele tuturor
făpturilor raţionale. De acolo încolo M-am auto proclamat ca fiind Frate
al lor.
Am spus că tot ce voi face şi pătimi în timpul vieţii mele
pământeşti, vreau să le fac şi să le îndur pentru fraţii Mei. Prin aceasta am
vrut să ofer îndestulare Tatălui Meu fiindcă ei sunt plini de greşeli şi
lipsuri.
După prima adorare şi recunoştinţă
am cerut de la Tatăl Veşnic un har pentru Mama Mea. Acesta a fost: ca pe durata
şederii Mele în pântecele Ei, ori de câte ori Mă voi mişca, să crească cu câte
un grad în harul sfinţitor. Am cerut acest har pentru ca încă în această viaţă
pământească să primească însutit recompensa pentru că Mi-a hrănit trupul
omenesc din inima ei preacurată. La această cerere Tatăl şi-a exprimat marea plăcere.
În acelaş timp, i-am făcut acestea cunoscute şi Mamei Mele, pentru ca bucuria
ei să fie şi mai mare şi să ofere sălaş iubitului ei “Fiu” cu o şi mai mare
încântare sufletească.
După ce Tatăl Mi-a îndeplinit
rugămintea, în mod obligatoriu i-am mulţumit pentru aceasta împreună cu Mama Mea. Dar i-am
mulţumit şi mamei Mele. În ochii Tatălui Meu, această recunoştinţă ca Om şi
Dumnezeu a fost deosebit de valoroasă şi plăcută.
PRIMELE SUFERINŢE ŞI
PRIMELE BUCURII
Mireasa Mea, am simţit dureri şi în
acelaşi timp bucurii de nedescris, în această situaţie dificilă. Ştiam că
îndeplinesc voia Tatălui. Mă aflam în pântecele unei făpturi pe care o iubeam
nespus şi în care Mi-am găsit toată plăcerea. Am oferit Tatălui Meu această
suferinţă pe care am îndurat-o fiind închis, Eu, Dumnezeu, într-un pântece
strâmt, ca ispăşire pentru acel libertinaj în care mulţi dintre fraţii Mei
trăiesc – împotriva voinţei Tatălui Meu.
Am oferit-o pentru aceia care au
fost închişi pentru că M-au iubit, i-am compătimit dinainte promiţându-le
sprijinul şi ajutorul Meu. Dar acea suferinţă a
stării de strâmtorare din pântecele mamei am oferit-o Tatălui Meu pentru
tot acel libertinaj în care trăiesc oamenii, perindându-se de colo-colo în lume
şi satisfăcându-şi poftele şi distracţiile nepermise, în timp ce Îl rănesc pe
Tatăl Ceresc.
Am mai oferit această suferinţă şi
pentru acei călugări care din plictiseală părăsesc clauzura şi resping pe
deplin regulile. Am oferit suferinţa Mea şi pentru aceia care, cu faptele şi
dorinţele lor, încalcă regulile şi năzuiesc după acea libertate cochetă şi
periculoasă pe care cândva au repudiat-o atât de tare – însă acum şi-o doresc,
deoarece sufletul le-a lâncezit piezându-şi însufleţirea. Pentru îngrădirea şi
strâmtoarea Mea I-am cerut Tatălui să fie îndurător cu ei şi dacă,
recunoscându-şi eroarea, îşi reînsufleţesc evlavia şi se supun din nou
îngrădirii clauzurii şi ordinii călugăreşti, să îi ierte.
Am oferit situaţia Mea de îngrădire,
în mod deosebit pentru răufăcătorii care, din cauza greşelilor lor, au avut
parte de pedeapsa primită în urma unor sentinţe judecătoreşti, care trebuie
să-şi ducă traiul greu încătuşaţi în închisori. L-am rugat pe Tată Meu, ca
fiind cu privire la situaţia Mea de îngrădire, să le dea harul de a ispăşi cu răbdare pedepsele primite pentru fărădelegile lor. Tatăl
a primit toate acestea şi a promis că le dă acest har, dar cu condiţia ca robii
să nu se împotrivească harurilor şi insuflărilor Sale şi vor reprima în ei
împietrirea şi încăpăţânarea lor, precum şi dorinţa de răzbunare îndreptată
împotriva celor care i-au pedepsit.
I-am văzut pe acei oameni care au
trait în trecut, pe cei care trăiau atunci şi pe cei care vor trăi de-alungul
secolelor până la sfârşitul lumii. Am văzut toate faptele lor şi tot ce au
întreprins, atât pe cele exterioare cât şi pe cele interioare. Am văzut
păcatele pe care oamenii le-au comis vreodată, pe care le-au comis tocmai
atunci şi pe cele care vor fi comise până la sfârşitul lumii. Am văzut
imperfecţiunea tuturor oamenilor, greşelile, slăbiciunile şi evitarea de a se
pune în slujba lui Dumnezeu. M-a cuprins tristeţea şi durerea pentru fiecare
om. I-am oferit Părintelui viaţa Mea şi suferinţele izvorâte din situaţia Mea
de strâmtorare.
