mesajul

sâmbătă, 6 mai 2017

Dacă treceţi, veţi ajunge

Am o inimă mâhnită,
Şi viaţa îmi este tristă.
Sunt retras şi abătut,
Despre ce văd şi aud.

E greu timpul, e rea lumea,
Nimic nu-i ca pân’ acuma.
S-a întors totul pe dos,
Şi urâtul e frumos.

Nu mai ştii ce să înţelegi,
Ce să faci şi cum să mergi.
De pleci, parcă te întorci,
Ceva să faci, nu are rost,

Că timpul ce a rămas,
Peste cel ce ne-a fost dat,
De Domnul ce-i Creatorul,
A toate şi universul,

Spune stop, opreşte tot,
De-i pe sus sau e pe jos.
Va bloca orice mişcare,
Natură, vieţuitoare.

Ăsta-i timpul! Ăsta-i omul,
Ce va vedea pe cer Semnul.
Peste tot el va pătrunde,
Şi orice el va cuprinde,

În lumină, cu căldură,
Din puterea ce-i divină,
Ca să scoată, încălzească,
Ce a fost beznă, ce a fost gheaţă,

Că Domnul orice poate,
Atunci din zi să facă noapte.
Căci aşa nu a mai fost,
La rând trei zile, nopţi,

Cu vânt, frig şi spiriduşi,
Vor bate la ferestre, uşi,
Strigând de a le deschide,
Că vă sunt prieteni, rude,

Să-i primiţi că-i frig afară,
Şi bezna îi înconjoară.
Nu sunt rude, cunoscuţi,
Nu-i primiţi, sunt spiriduşi.

Nu deschideţi uşă, geam,
Pentru voi ei au alt plan:
Să vă ia pe totdeauna,
La rău să-i mărească turma.

Să postiţi, rugaţi, vegheaţi,
Trei zile, nopţi rezistaţi.
Dacă treceţi, veţi ajunge,
Pe nou pământ cu nouă lume.


marţi, 2.05.2017, ora 19,53 Anton Ciobanu