Papa Francisc este acum efectiv în război cu
Vaticanul. Dacă va câştiga el, Biserica Catolică s-ar putea destrăma
de Damian
Thompson
Ieri (18 oct) papa Francisc a adresat un
discurs în plenul profund divizatului Sinod al familiei, prin care şi-a
confirmat planul de a descentraliza Biserica Catolică - dând conferinţelor
episcopale locale mai multă libertate, ca ele să-şi găseasca propriile soluţii
la problemele privind divorţul şi homosexualitatea.
Acest lucru este coşmarul
cardinalilor catolici inclusiv - deloc surprinzător - cei din Vatican. Ei
credeau că au majoritate suficientă în sinod pentru a opri ridicarea
interdicţiei pentru catolicii divorţaţi şi recăsătoriţi de a se împărtăşi, sau
de a opri orice încercare de "îndulcire"a atitudinii bisericii faţă
de cuplurile gay.
Dar, în notabilul sau discurs
ţinut ieri, când sinodul intra în ultima sa săptămână, Francisc le-a spus
episcopilor că descentralizarea va fi impusă de sus.
Referindu-se în mod deliberat
la sine ca "Episcop al Romei" pentru a sublinia solidaritatea sa cu
episcopii locali de pretutindeni (în opoziţie cu Curia Romană, identificată cu
Vaticanul), papa a invocat puterea sa ca Suveran pontif de a face reglementări
care îi privesc şi pe simplii cardinali. "Parcursul sinodului culminează
cu ascultarea faţă de episcopul Romei, chemat să vorbească cu autoritate ca
păstor şi învăţator al tuturor creştinilor" - a spus el. Acest limbaj este
cel mai autoritar din ultimii ani, şi semnificaţia sa este: “Eu am ultimul
cuvânt. În definitiv, voi ascultaţi de mine, nu eu de voi".
În special
una dintre afirmaţii i-a îngrozit pe conservatori: Francisc le-a spus că
"sensul credinţei nu permite separarea rigidă dintre Biserica care învaţă
şi Biserica care primeşte învăţătura, deoarece turma are propriul său
"simţ" de a discerne căile noi pe care Domnul le revelează
bisericii..." Ce se înţelege prin asta? Va trebui să aşteptăm până când
papa va da raspunsul final la sinod, anul viitor.
Aceasta
este o evoluţie surprinzătoare care merită o analiză completă odată ce sinodul
se va sfârşi.
Iată de ce cred eu că
descentralizarea nu va funcţiona:
1. Acesta
este sinodul la care Biserica africană şi-a arătat muşchii. Ea este foarte
conservatoare. Cardinalul Robert Sarah din Guineea a declarat că "lobby-ul
gay este pentru creştinătate o ameninţare la fel de mare ca şi ISIS. Sarah este
Prefect al Congregaţiei pentru Adoraţia Divină şi deci este un cardinal de
înalt rang al Curiei. În intervenţia sa, el a dat de înţeles că vorbeşte în
numele a aproape 200 milioane de catolici africani. Dacă este aşa sau nu, este
o chestiune de opinie, dar mă îndoiesc că mulţi dintre ei ar fi contra
demonizarii pe care el a facut-o homosexualilor.
Nota:
Sarah şi alţi cardinali africani nu spun că "Nu vom tolera niciodată
împărtăşania celor divortaţi şi recăsătoriţi - dar atât timp cât ne lăsaţi în
pace, diocezele vestice pot face ce vor [dar noi nu îi vom urma]". Nu, ci
ei spun că interdicţia existentă trebuie să se aplice întregii biserici
catolice. Sarah priveşte ca erezie propunerea cardinalului Kasper de a permite
episcopilor locali (adică practic preoţilor locali şi în definitiv chiar însăşi
divorţaţilor) să decidă dacă pot primi acest sacrament.
2.
Părinţii sinodali mai liberali, simţind ca papa Francisc se va folosi de
dreptul sau papal în modul în care le convine lor, au susţinut cu toţii o
versiune a planului Kasper - şi probabil curând le vor permite preoţilor să îl
pună în practică. Arhiepiscopul Blaise Cupich din Chicago (numit de Francisc şi
cardinal în devenire) a ţinut vineri o conferinţă de presă în care a spus
despre îmapărtăşania celor divorţaţi şi recăsătoriţi civil: "Oamenii
trebuie sa ia o decizie în deplină conştiinţă...Conştiinţa este inviolabilă şi
noi trebuie să o respectăm când luăm decizii; iar eu am facut mereu aşa" .
Dacă prin aceasta el înţelege că acei catolici divorţaţi pot lua singuri
decizia dacă să primească sau nu împărtăşania "conform conştiinţei
lor", aceasta îl plasează în contra cardinalului Timothy Dolan din New
York, unul dintre semnatarii scrisorii semnate şi de alţi cardinali de frunte
al Vaticanului, prin care aceştia îl avertizau pe papa că acest sinod ar putea
rupe biserica în două. Dintre toate căile spre schismă, cea mai rapidă este cea
de a-ţi exprima părerea în public despre Sfânta Împărtăşanie.
3.
Papa Francisc nu mai prezintă credibilitate pentru mulţi catolici conservatori,
şi numărul lor a crescut enorm de la ultimul sinod - pe care în opinia mea el a
greşit grav în modul în care l-a condus. Preoţi şi persoane laice care îl
plăceau iniţial pe papa - dacă nu stilul sau liturgic, măcar persoana sa - şi
care credeau că el este de fapt un conservator în ciuda remarcilor sale
necugetate gen "cine sunt eu să judec", acum consideră că papa
Francisc este o ameninţare la adresa unităţii bisericii. Unii liberali îşi dau
seama că ne-unitatea este inevitabilă dar consideră că Duhul Sfânt deja este pe
cale să rezolve această problemă, şi anume că în cele din urmă africanii vor
ajunge să împărtăşească impulsurile lor de compasiune faţă de catolicii care au
fost forţaţi de valurile vieţii să ignore învăţătura bisericii asupra
comportamentului în familie. Cu alte cuvinte, ei speră într-un miracol. Între
timp, ei au devenit noii ultramodernişti.
4. Nu este
clar pe deplin ce înţelege papa prin "sinodalitate", dar în mod cert
nu înţelege "a da putere Curiei". Ignorând scrisoarea trimisă de
prefecţi ai Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, ai Congregaţiei pentru
Adoraţia Divină şi ai Secretariatului pentru Economie, Francisc se distanţează
de Vatican. În această lumină, refuzul său de a sta în apartamentele papale
devine pe zi ce trece mai semnificativ. El a ascuţit lupta cu Vaticanul - iar
acest lucru, papii îl fac pe riscul lor.
Cardinalii
Muller, Sarah şi Pell (alt cardinal important, prea supărat pentru a semna
scrisoarea) văd Curia ca pe gardianul Magisteriului, depozit al credinţei.
Pentru a păstra acest depozit, Sf Ioan Paul II a centralizat biserica.
Conservatorii interpretează discursul de duminică al lui Francisc ca pe o
declaraţie de inversare a acestui proces - şi, în definitiv, de merginalizare a
moştenirii lăsate de Ioan Paul II, care conţine învăţături greu de reconciliat
cu ideile actualului papa.
Aşadar, în
ochii lor, Francisc îl atacă pe cel mai mare papa din istoria moderna - care
acum că a fost canonizat este recunoscut oficial ca o prezenţă supranaturală în
viaţa bisericii. El [Francisc] poate că ar dori chiar să modifice esenţa
papalităţii - şi asta chiar cât trăieşte predecesorul sau, (Benedict) care
probabil că acum se îndoieşte că Dumnezeu a vrut într-adevăr ca el să
demisioneze.
Mai
sunt multe de spus despre tentativa de revoluţie a lui Francisc asupra
diviziunii dintre lumea laică şi lumea religioasă, diviziune care se adânceşte
în afara bisericii peste tot în lume. Dar despre asta, altă dată. Gândul meu de
încheiere este că dacă papa vrea să facă schimbări cu bătaie lungă asupra
practicii pastorale sau chiar asupra doctrinei, atunci există moduri mai
inteligente de a face asta - căci a ţine un sinod catastrofal de divizat şi
apoi să spună că el oricum va face cum vrea el [este o alegere nefericită].
