Și voi veţi muri.
Preferaţi să vă salvaţi sau să vă condamnaţi ?
O prietenă a făcut odată un comentariu, spunând că "moartea este cel
mai rău şi mai teribil lucru care ni se poate întâmpla". În general
suntem atât de săraci interior şi ne temem de moarte pentru că suntem legaţi
de lume şi de lucrurile lumeşti şi nu vedem mai departe de această tristă
realitate. Dacă avem într-adevăr credinţă solidă, de ce ne vom teme? Dacă
ne gândim însă la aceste omilii pe care le auzim zilnic despre cât de bun şi
milostiv este Dumnezeu şi că "toţi, absolut toţi ne vom salva" de
ce ne temem de momentul final? Simplu, pentru că aceste discursuri nu le
crede nici măcar cel care le spune, pentru că sunt nişte vorbe fără sens pe
care nici un copil nu le crede, spuse de preoţi ne-formaţi şi totalmente
ataşaţi de cele lumeşti, care ne trag spre lucruri pământeşti, ne trag să
devenim ca ei.
Sufletul este
precum corpul sportivului, trebuie să facă exerciţii zilnice pentru a fi în
formă, pentru ca în momentul final să nu dorească altceva decât să fie în
braţele lui Isus.
Se trăieşte mai mult în păcat de moarte decât în harul lui Dumnezeu, de
aceea ne e frică de moarte. Deşi negăm asta, suntem conştienţi de sărăcia
noastră interioară. Când vedem că hainele ne sunt murdare le punem imediat
la spălat, însă cu sufletul facem exact pe dos, lăsăm să se acumuleze
mizeria în continuare.
Zilele astea am
ascultat cu toţii discursul politic al sfântului părinte care vorbea de
arme, de război, de şomeri, de plante, de conştiinţa morală, de carta
magna, de mediul ambient etc, totul foarte actual şi pe gustul omului
secolului 21. Citind toate aceste discursuri - disponibile pe pagina de
internet a Vaticanului - mă gândesc că papei i se vor da onorurile unui
lider şi revistele îl vor alege omul anului; dar cât va dura asta? Doar o
clipă. Și la ce serveşte asta? La absolut nimic. Căci ascultând aceste
discursuri, nimeni nu se va duce la confesional şi nu va decide să-şi
schimbe viata, pentru că nu există în aceste discursuri nicio vorbă care să-i
invite să facă asta. "Dumnezeu" a fost cuvântul tabu în aceste
acte pe care le primim ca pe o bucurie de moment. Avem nevoie ca păstorii
noştrii să ne vorbească de Cristos şi să o facă fără teama de a fi judecaţi
de o lume care trăieşte cu spatele la Credinţă; este imperios să ni se
reamintească Magisteriul bisericii. NU DORIM UN SFÂNT PĂRINTE CARE ESTE
LIDER DE MASE, care se uneşte cu alţi conducători ca să vorbească de o fiinţa
superioară cu nume diferite după religia fiecăruia. ACEASTA ESTE EREZIE! NU
există decât un singur Dumnezeu adevarat!
Tot ceea ce vedem şi
auzim la tv, pe internet, în predici, nu este aliment pentru suflet.
Corpului nostru îi putem da nutrienţi care să-l facă puternic şi sănătos
sau alimente industriale care să-l facă gras, leneş şi bolnav. Tot aşa cu
sufletul, îl putem îngriji ca să devină puternic sau îl putem neglija şi
devenim nişte slăbănogi care, în loc să-l iubească pe Dumnezeu, iubesc
lumea şi lucrurile lumeşti.
La ce duce deformarea sufletului? La teama de moarte, la boală. Este
posibilă schimbarea? Poate omul să nu se teamă de moarte sau de calamităţi?
Bineînţeles! Un suflet îndrăgostit de Isus şi care traieşte în har nu are
de ce să se sperie, moartea este doar un pas iar boala este o mare ocazie
de a ispăşi şi de a te primeni.
Maşina, casa, apartamentul...Moartea lui Isus pe Cruce nu a fost pentru ca
noi să fim bogaţi material şi să ne bucurăm de o viaţă de distracţie şi ca
moartea să ne găsească picotind pe fotoliu fără să ne dăm seama de nimic, şi
nici ca în ziua judecăţii Domnul să ne aplice o doză de milostivire în
pastile şi să intrăm direct în rai. Să nu ne minţim , să nu fim naivi,
istoria noastră de dragoste cu Dumnezeu nu este un basm de adormit copii,
este o poveste reală în care noi suntem protagonişti şi noi decidem cum se
sfârşeşte. Preferaţi să vă salvaţi sau să vă condamnaţi?
Acele întâlniri
mistice ale sfinţilor cu Dumnezeu sunt posibile, însă nu putem cere ca într-o
zi să sărim din pat, să mâncăm pe fugă micul dejun şi să fugim spre servici
şi în metrou pe neaşteptate să avem o întâlnire mistică cu Isus. Domnul ne
aşteaptă în fiecare zi să venim la el, ca să ne vorbească, să ne asculte şi
să ne întărească. Domnul este viu şi ne aşteaptă, să nu-i refuzăm chemarea.
Cum e posibil să avem timp pentru toate mai puţin pentru El? Dacă pe scara
noastră de valori nu este Domnul în primul rând, atunci trebuie imediat să
ne reorganizăm sufletul pentru că este în pericol. Sufletul se duce să-l întâlnească
pe Dumnezeu numai când dorim noi, pentru că El ne aşteaptă zi şi noapte. Nu
vă lăsaţi înşelaţi, lăsaţi temerile absurde şi copilăreşti şi trăiţi din
plin relaţia voastră cu Isus; timpul este scurt şi nu ştim când vine ziua,
poate fi azi sau mâine, ceea ce e sigur e că dacă ducem o viaţă intensă de
pietate şi rugăciune, dacă frecventăm sacramentele şi îndeplinim Poruncile
lui Dumnezeu ci nu cele propuse de societate, nu avem de ce ne teme,
dimpotrivă, putem spune precum Sf. Tereza a lui Isus "să mor, pentru că
nu mor".
|
