mesajul

miercuri, 21 octombrie 2015

CONȘTIINȚA falsului profet


Să clarificăm puțin cum e cu CONȘTIINȚA asta:

Papa Francisc a afirmat despre atei şi agnostici că divinitatea îi iartă dacă trăiesc o viaţă morală şi dacă se supun conştiinţei proprii. „Dumnezeu îi iartă pe cei care îşi urmează conştiinţa”, a scris pontiful. El a spus că ateii ar trebui să rămână fideli propriilor lor conştiinţe. „A asculta şi a-ţi urma conştiinţa înseamnă să înţelegi diferenţa între bine şi rău”. 

Arhiepiscopul Blaise Cupich din Chicago, numit de Francisc, a afirmat că:
"Oamenii trebuie sa ia o decizie în deplină conştiinţă... Conştiinţa este inviolabilă şi noi trebuie să o respectăm când luăm decizii". 

Iată însă ce spune Cardinalul Francis Arinze din Nigeria, citând din Catehismul Bisericii Catolice:
Conștiința unui om trebuie antrenată pe calea Domnului pentru a putea judeca în mod corect. Conștiința - conform învățăturii catolice, este cea care dictează pe loc ceea ce trebuie sau nu trebuie făcut. Conștiința îl directionează pe om. Însă conștiința trebuie educată pentru a vedea căile lui Dumnezeu, Poruncile lui Dumnezeu, așa cum sunt ele autentic interpretate de către biserică - deci conștiința trebuie formată, trebuie educată".

Arinze a citat din Catehismul Bisericii Catolice referitor la conștiință:
prg 1790: "Ființa umană trebuie ca întotdeauna să se supună anumitor judecăți ale conștiinței sale. ... Totuși, se poate întampla ca această conștiință morală să rămână în neștiință și să facă judecăți eronate asupra actelor care vor fi făcute sau care s-au făcut deja".

Arinze: ”Această conștiință trebuie educată, antrenată am putea zice".
prg 1791: "Această ignoranță poate fi adesea imputată responsabilității personale. Acesta este cazul în care o persoană "nu se obosește să afle ce este bun și adevărat, sau când conștiința îi este în oarecare măsură orbită de obisnuința de a comite păcat. În aceste cazuri, persoana este vinovată de răul pe care îl face".

Arinze : "Aceasta înseamnă că nu este destul ca să spună conștiința "acest lucru se poate face", în cazul în care conștiința a fost orbită de acte rele repetate. Atunci, persoana este responsabilă pentru conștiința sa eronată. Asta e clar".

Din mesajele primite de Maria Divinei Milostiviri aflăm că:
(ISUS ne spune):  ”Diavolul este foarte viclean și va spune acestor suflete ”faceți ce vă dictează conștiința” și îi va convinge să dea întâietate conștiinței lor față de Cuvântul lui Dumnezeu. O, cât de ușor de manipulat este omul care, din cauza păcatului, cade pradă acestei înșelăciuni. Eu vă întreb, cine sunteți voi, cei care hotărâți că știți mai multe despre Mine decât ceea ce v-am învățat Eu? Învățăturile Mele sunt clare, precise și nu se schimbă niciodată. Dacă nu puteți avea încredere în Cuvântul lui Dumnezeu, atunci nu Îl puteți iubi cu adevărat. Prin libera voastră voință voi alegeți în ce să credeți. Dar omul care distorsionează Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca acesta să se potrivească foarte bine opiniei sale despre Cuvântul Meu și să corespundă nevoilor sale personale, este omul care va ceda ispitei celui rău.” (mesajul din 08 februarie 2015)

Surse folosite: