mesajul

marți, 30 august 2016

Pericolul islamist

Trimis de: Ploaia de haruri

Duminică, 07.08.2016

Isus, m-a dus în suflet în Paradis și mi-a arătat o clepsidră, care era înconjurată de îngeri ce plângeau. Un înger a grăit așa: Vă atenționăm cu îngrijorare că o să cunoașteți sfânta mânie a lui Dumnezeu. Nu peste mult, timpul se va scurge, iar omenirea se va confrunta cu pedeapsa. Urmarea păcatelor este pedeapsa, pe care nu o puteți evita decât cu pocăință, rugăciune și convertire. Până acum, oamenii au putut trăi în liniște, în siguranță atașându-se de bunurile lumești, însă acum totul se va schimba. Fericiți cei care se încred în Domnul, deoarece ei nu se vor pierde.”

Pe capacul clepsidrei am văzut un potir. Acest potir s-a umplut și Preascumpul Sânge al Domnului a curs până pe Pământ. Apoi, pe fundul clepsidrei am observat cifrele unui an: 2017 și atunci Domnul Isus a spus: Anul 2017 va fi un an de cotitură nu doar pentru lume, ci și pentru toate religiile și în primul rând pentru creștinism. Vai celor, a căror inimă nu este lipită de a Mea, ci este a lumii, fiindcă ei se vor pierde. Viața veșnică surclasează orice este în lume. Doar Dumnezeu poate umple pe deplin sufletul vostru. Nu vă fie frică, voi cei care Îmi sunteți credincioși, pentru că veți avea parte de tot harul și ocrotire providențială.” În fața Mântuitorului s-au oprit cei patru călăreți din Apocalipsă (Ap 5, 1-8), care deja au călărit de-a lungul unor părți a pământului. Acum a urmat Europa. Prin voința Domnului, acești călăreți au dat ocolul și printre popoarele Europei.

Mai târziu, Mântuitorul m-a dus în fața a nenumărate biserici catolice și priveam cu durere cum de pe turlele multor biserici au fost date jos crucile și înăuntru nu mai era nimic. Înainte de a intra într-una din ele, am văzut că oamenii din orașe și sate au evadat și au căutat scăpare în munți. Motivul, a fost că puhoiul de migranți le-au luat casele și prigoneau pe toți cei care nu au trecut la religia lor. În biserică avea loc o ceremonie islamică și-i auzeam cum se roagă lui Allah. Am văzut aceasta și în alte biserici. Am văzut că migranții erau ca lăcustele. Ocupau totul, mistuiau totul în jurul lor, dar nu vor produce (cultiva) nimic pentru ei înșiși. Urmarea acestui fapt a fost că s-a iscat foamete și s-au răspândit tot mai multe epidemii, nu doar printre oameni ci și printre animale. Isus a spus: ”În curând, Europa va deveni incapabilă să susțină atâția oameni." 

L-am întrebat pe Isus dacă vede a fi bun referendumul din toamna acestui an, iar El a răspuns:
Atât Eu cât și Mama Mea, sprijinim acest referendum, întrucât știm că în spatele lui se găsesc intenții bune. În mod special mă bucur că al vostru conducător face totul pentru ca țara voastră să nu fie invadată de nenumărații islamiști. Cei din Ceruri îl sprijină și toți maghiarii să urmeze acest exemplu. Cu acest vot hotărâți soarta Ungariei. Arătați un exemplu bun și pentru celelalte popoare! Instituția Uniunii Europene, cu toate că este o putere, totuși nu slujește binele oamenilor. În curând sistemul ei se va prăbuși, întrucât în spatele ei se găsește diavolul, iar puterea lui este vremelnică. Ce va fi cu patria voastră? Depinde de credința și de rugăciunile voastre. Mama Mea nu vă va părăsi niciodată. Rugați-vă către ea așa cum au făcut-o și înaintașii voștri.

Maria Magdalena



Angela Merkel denunţă lipsa de solidaritate a ţărilor est-europene în criza refugiaţilor


Ieri (29.08.2016), 15:46  Autor: Mihai Draghici - Mediafax

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a denunţat lipsa de solidaritate a ţărilor central şi est-europene în criza imigraţiei, atrăgând replica Poloniei, care susţine că sistemul UE de distribuire a refugiaţilor reprezintă o încălcare a suveranităţii.

"Este inacceptabil ca unele state membre UE să nu accepte refugiaţi doar pentru că sunt musulmani. Fiecare trebuie să aibă propria contribuţie", a declarat Angela Merkel într-un interviu acordat postului ARD.

Cancelarul Germaniei a subliniat că Uniunea Europeană reuşeşte să găsească soluţii, inclusiv în problema refugiaţilor.

Konrad Szymanski, adjunct al ministrului de Externe din Polonia, a criticat declaraţiile cancelarului Germaniei. "Cred că această atitudine este dăunătoare pentru Europa şi deja atrage o opoziţie puternică", susţine oficialul polonez, citat de site-ul agenţiei AP.

În opinia lui, impunerea cotelor de distribuire a refugiaţilor la nivelul Uniunii Europene ar încălca suveranitatea statelor membre şi ar ameninţa integrarea europeană.

Săptămâna trecută, un membru al Guvernului Italiei a cerut Uniunii Europene să iniţieze proceduri de sancţionare a ţărilor care nu respectă cotele de distribuire a refugiaţilor.

Germania, Franţa şi Austria au sugerat în mai multe rânduri sancţionarea ţărilor europene care nu acceptă cotele de repartizare a refugiaţilor. Fostul cancelar austriac Werner Faymann a pledat, acum câteva luni, pentru solidaritatea ţărilor central şi est-europene membre UE în primirea refugiaţilor, avertizând cu reducerea fondurilor statele care nu acceptă extracomunitari conform sistemului de distribuire.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în spaţiul UE. România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiaţi. Ungaria va organiza, în octombrie, referendum pe tema aplicării cotelor de distribuire a imigranţilor.

Sursa: http://www.zf.ro/politica/angela-merkel-denunta-lipsa-de-solidaritate-a-tarilor-est-europene-in-criza-refugiatilor-15626096