Superbe învăţături despre Sfânta Fecioară Maria revelate
tinerei vizionare Maria Magdalena, explicând unele nume date de Biserică
Sfintei Fecioare, în litania lauretană:
Poarta Cerului
Duminică, 14.10.2012
A apărut în faţa mea Ierusalimul Ceresc aşa
cum este descris şi în Cartea Apocalipsei. Un oraş construit din aur pur şi
pietre preţioase şi am mai văzut cum Sfânta Fecioară conduce sufletele copiilor
ei în acest oraş.
Tatăl Ceresc: „Copiii Mei, cereţi Preasfintei Mele Fiice să mijlocească pentru
voi harul statorniciei, ca odată, cu ajutorul ei, să intraţi şi voi în
Ierusalimul Ceresc. Luaţi în considerare faptul că vocaţia voastră este să
trăiţi Ierusalimul Ceresc, deja din timpul vieţii voastre pământeşti, ca în
gând, să trăiţi în Paradis. Aşadar dacă înviaţi cu Cristos, căutaţi cele de
sus, acolo unde Cristos stă de-a dreapta Tatălui! Oare cine ar putea să ridice
spre Cer gândurile voastre pământeşti? Nu e altcineva decât Maria cu frumuseţea
şi bunătatea ei. În Crez, adesea mărturisiţi: cred în împărăşirea sfinţilor.
Câţi oameni sunt în lume care nu gândesc de loc atunci când rostesc aceste
cuvinte, sau de fapt nu înţeleg că şi acestea fac un apel la viaţa din Cer.
În afara casei voastre pământeşti mai
restrânse, mai aveţi şi o alta; Biserica care constă din comunitatea sfinţilor.
Pe pământ, voi sunteţi membri ai Bisericii. Dincolo, în veşnicie, comunitatea
sfinţilor populează două mari locuri: Purgatorul (Locul de purificare) şi
Paradisul. Cel din urmă este locul unde sufletele şi-au primit deja răsplata şi
se bucură de vederea Sfintei Treimi; iar primul este locul unde sufletele
trebuie să-şi plătească datoriile înainte de a intra în fericirea veşnică.
Harul este cel care susţine comunitatea sfinţilor. Printre ei nu există diferende
entice, de rang social pentru că sunt una cu Mine. Exersaţi învăţătura
comunităţii sfinţilor şi începeţi să trăiţi în Cer încă de pe pământ, vorbind
cu cei din Cer. Dacă gândurile voastre sunt îndreptate către oştirile
nevinovaţilor celor din slava veşnică şi către cei din Purgator (nevinovaţi
sunt şi cei din locul de purificare care suferă doar pentru păcatele lor
trecute), atunci şi sufletul vostru se va transforma şi vă eliberaţi mai uşor
de sub povara păcatelor trupeşti.
Este foarte important
să ştiţi că Maria este Poarta Cerului. Dacă ţineţi la Sfânta Fecioară, atunci
întotdeauna veţi fi în faţa porţii Paradisului. Iar când va bate ceasul, atunci
nu trebuie să faceţi altceva decât să apucaţi clanţa şi puteţi intra, chiar
dacă nu imediat în fericirea veşnică, dar măcar în antecameră, în Purgator. Din
nefericire, mulţi trăiesc în întuneric şi resping ajutorul Meu. Pentru voi,
Sfânta Fecioară vă oferă o siguranţă. Ea este poarta. De aceea rezistaţi cu
loialitate faţă de ea pe parcursul întregii voastre vieţi şi atunci, în ceasul
morţii, puteţi intra şi voi în Rai.”
Tradafir Tainic
Joi, 18.10.2012
A apărut în faţa mea Sfânta Fecioară într-o frumuseţe
cerească strălucitoare şi ne-a spus: “Copiii mei, eu sunt trandafirul tainic.
Cu siguranţă v-aţi gândit deja, de ce Maica Biserică îmi conferă acest titlu
frumos. În gând, luaţi în mână un trandafir frumos şi analizaţi-l mai
îndeaproape! Dacă îl priviţi în întregul lui, veţi vedea că este de o frumuseţe
desăvârşită, iar dacă îl desfaceţi în petale, veţi vedea că fiecare petală în
sine este o capodoperă. Nu există pe pământ artist care să poată imita
frumuseţea, culoarea, forma, conturul delicat, textura fină şi parfumul minunat
al unei petale de trandafir. Este o capodoperă a Creatorului. Iar într-o tufă
de tradafiri se găsesc sute de astfel de petale. Aşadar mă puteţi numi un
tradafir şi în sensul că eu, nu sunt o minunăţie doar în întregime şi sunt
alcătuită din frumuseţe. Darurile minunate, privilegiile, virtuţile divine şi
morale sunt tot atâtea petale de trandafir încântătoare.
Luaţi pe rând aceste petale! Zămislire neprihănită, plină de har, fără de
păcat, smerenie desăvârşită;
darurile Duhului Sfânt: înţelepciune, ştiinţă, bun
sfat, curaj, evlavie şi frica de Dumnezeu; virtuţi dumnezeieşti: credinţă, nădejde, iubire; virtuţi morale: putere, deşteptăciune, măsură, dreptate şi nenumăratele virtuţi care însoţesc acestea
şi toate celelalte, fără să lipsească nici măcar una. Da, pentru că acest
trandafir are toate petalele, nu a lăsat să cadă niciuna.
Când am apărut
Bernadettei la Lourdes, picioarele mele goale au fost împodobite cu câte un
tradafir de aur. Un astfel de tradafir minunat sunt şi eu, fără nicio
veştejire. Aici pe pământ, trupul meu neprihănit, preasfânt, nu a fost scutit
de obligativitatea morţii, deşi s-a manifestat doar prin separarea sufletului
şi nu prin putreziciunea trupului. De altfel am fost scutită şi de celelalte
urmări ale păcatului strămoşesc.
Dar această mare frumuseţe a mea, nu cumva să aibă asupra voastră o
influenţă descurajatoare! Să vă spuneţi, că în această privină nu puteţi să mă
imitaţi! Oare nu ar fi comic ca micul bănuţel, toporaşul sau floarea de
nu-mă-uita, nu ar dori să frumoase, doar pentru că trandafirul este mai frumos
ca ele?
Şi sufletul vostru este o minuată operă de
artă a lui Dumnezeu şi atunci când străluciţi în lumina harului, slujiţi spre
minunăţia tuturor oştirilor cereşti, exact aidoma sfinţilor care, chiar dacă
găsesc că trandafirul este mai frumos, sunt capabili, pe deplin, să se minuneze
de micuţele flori de camp. Sufletul vostru are o
valoare mai mare decât întregul univers material. Care este preţul lui? Priviţi la Sfântul meu
Fiu, care pe cruce şi-a vărsat fiecare picătură de sânge pentru voi! Asta este
valoarea voastră! Atât sunteţi de importanţi! Aşadar îngrijiţi asiduu petalele
sufletului vostru! Priviţi, nu cad oare, nu se veştejesc oare? Şi dacă da,
atunci faceţi să crească altele.
Ce înseamnă expresia Trandafir Tainic? Printre harurile mistice,
la cel mai înalt grad se situează căsătoria spirituală în care, Dumnezeu
păşeşte într-un legământ lăuntric trainic cu sufletul omenesc şi voinţa omului
se contopeşte perfect cu Voinţa lui Dumnezeu, respectiv se sudează, se uneşte
în flacăra fierbinte a iubirii dumezeieşti. La mine, această căsătorie sufletească a fost atât de perfectă,
ca la nimeni niciodată, întrucât rodul acestui legământ a fost Sfântul meu Fiu.
Am trăit în acest legământ pe parcursul întregii mele vieţi pământeşti. Voinţa
mea, nu ar fi putut devia nici măcar milimetric faţă de Voinţa lui Dumnezeu,
nici măcar în mijlocul celor mai înspăimântătoare suferinţe sufleteşti, nici la
piciorul crucii. Aici, inima mea, aproape că a sângerat de moarte, dar nu aş fi
putut putut protesta. Dumnezeu aşa a vrut,
aşadar eu am putut doar să repet întruna: în toate să se împlinească sfânta
Voinţă a lui Dumnezeu.
O mare parte a sfinţilor mărturiseşte că viaţa spirituală nu se prea poate
închipui fără oarecare haruri mistice. Nu, prin aceste haruri mistice ei nu se referă la viziuni, stări
de extaz şi altele de acest gen, ci rugăciunea liniştită, contemplarea supranaturală. La acest nivel vrea Domnul să vă ridice şi
pe voi, dacă dispuneţi de condiţiile necesare pentru o viaţă spirituală mai
înaltă, de exemplu dacă dispuneţi de acea străduinţă de a trăi o viaţă
spirituală mai profundă. Dar indiferent de sunteţi dintre cei care contemplă
sau nu, în viaţa voastră spirituală trebuie să ajungeţi la acel apogeu în care
sufletul vostru să se unească în iubire cu Dumnezeu, iar voinţa voastră trebuie
să se contopească perfect cu Voinţa Lui. Iar dacă la asta se adaugă şi
circumstanţa că această dorinţă de contopire nu este doar ceva vremelnic, care
se reînnoieşte din când în când, ci devine pe deplin o a doua natură a voastră,
atunci, ce mai este nevoie pentru a se înfăptui şi la voi acea căsătorie
sufletească? La ce ar mai fi necesare, de exemplu, viziunile, extazele şi alte
asemenea haruri ieşite din comun, pe care Dumnezeu obişnuieşte să le dea unora,
când are anumite planuri cu acestea?
Iată, dacă mă urmaţi pe calea Trandafirului
tainic, ce uşor vă va fi să atingeţi cele mai înalte haruri mistice.”
Chivotul Legii
Vineri, 19.10.2012
Duhul Sfânt : Copiii Mei, acum Eu vă predau o meditaţie despre Sfânta Fecioară, ca Arcă a Legii Noului
Testament. Mai întâi citiţi în
Vechiul Testament cum a fost construit acest sfânt Chivot al Legii. “Să facă
o arcă din lemn de salcâm; lungimea ei să fie de doi coți și jumătate, lățimea
de un cot și jumătate și înălțimea de un cot și jumătate. S-o acoperi cu
aur curat: s-o acoperi pe dinăuntru și pe dinafară și să-i faci un chenar de
aur de jur împrejur. Să torni pentru ea patru verigi de aur și să le pui
la cele patru colțuri ale ei: două verigi de o parte și două verigi de cealaltă
parte. Să faci niște drugi din lemn de salcâm și să-i acoperi cu
aur. Să introduci drugii în verigile de pe laturile arcei ca să poată fi
purtată arca; drugii să rămână în verigile arcei și să nu fie scoși din
ele. …
Să faci un capac al ispășirii din aur curat;
lungimea lui să fie de doi coți și jumătate și lățimea lui de un cot și
jumătate. Să faci doi heruvimi din aur, să-i faci din aur masiv. Să-i faci la
cele două capete ale capacului ispășirii; să faci un heruvim la un capăt și un
heruvim la celălalt capăt ale capacului ispășirii; să faceți heruvimii la cele
două capete ale lui. Heruvimii să fie cu aripile întinse deasupra acoperind cu
aripile lor capacul ispășirii și cu fețele lor întoarse una spre alta;
heruvimii să aibă fața întoarsă spre capacul ispășirii.
Acolo mă voi întâlni cu tine; voi vorbi cu
tine de deasupra capacului ispășirii, dintre cei doi heruvimi care sunt pe
chivotul mărturiei și îți voi da toate poruncile mele cu privire la fiii lui
Israel.” (Exod 25,10-15.17-20.
22)
Aşadar iată acesta a fost acel chivot, centrul
cinstirii lui Dumnezeu şi totodată cel mai sfânt, care este o prefigurare a
Sfintei Fecioare. Apoi, la porunca Tatălui Meu, Moise a pus în chivot cele două
table de piatră ale Legii, un vas umplut cu mană şi toiagul înflorit a lui Aron.
Acest chivot era purtat de leviţi înaintea mulţimilor când erau în pustie, iar
de campau era aşezat în Cortul legământului, în partea total acoperită cu
văluri, în Sfânta Sfintelor.
După ocuparea Tărâmului făgăduit, locul
chivotului era întotdeauna centrul cinstirii lui Dumnezeu. Regele David l-a dus
sus pe muntele Sion, Solomon i-a construit un templu măreţ. Şi acolo a
stat timp de secole în Sfânta Sfintelor, în spatele vălurilor, în templul din
Ierusalim, iar cei doi drugi de lemn s-au curbat în spatele vălurilor, pentru
ca să poată fi văzut de afară prezenţa lui. Deoarece în spatele vălurilor putea
intra doar marele preot şi acela doar o dată pe an în ziua marii purificări.
Probabil cu toţii ştiţi ce mare cinstire a cerut Tatăl Meu faţă de chivotul Legii
şi cum au fost pedepsiţi cu moarte imediată cei care au luat prea simplu aceste
lucruri.
Apoi, după ce babilonienii au luat în
totalitate independenţa statului evreu şi au ocupat Ierusalimul, profetul
Ieremia a reuşit să salveze chivotul. În secret, l-a dus pe muntele Nebo şi l-a
acuns într-o peşteră. Odată cu sfârşitul robiei, evreii care s-au întors acasă,
însă nu l-au mai putut găsi. Prin asta Tatăl Meu a vrut să pregătească poprul
evreu pentru apariţia chivotului noului legământ.
Aţi auzit în mai multe rânduri cu ce grijă şi
cu atotoputernicie deplină validă a pregătit Tatăl noul său chivot al legii,.
Ştiţi, Neprihănita Zămislire i-a furnizat materialul nobil şi l-a îmbrăcat
pe dinăuntru şi pe dinafară cu măiestria Lui desăvârşită cu aurul plinătăţii
harului. L-a împodobit cu dubla coroană
a virginităţii şi a maternităţii şi aşa mai departe. Acum, îndreptaţi-vă atenţia la ce a aşezat
Tatăl în acest chivot.
Chivotul legii vechiului legământ cuprindea
doar simboluri: tablele de piatră a celor Zece Porunci, vasul cu mană şi
toiagul înflorit care i-a conferit lui Aron demnitatea de mare preot. În Noul
Legământ, după vestirea îngerului, se află acolo însuşi Decalogul, însăşi mana
dătătoare de viaţă şi însuşi veşnicul mare preot. S-a întrupat în el a doua persoană
a Dumnezeirii, Cuvântul Tatălui, Autocunoşterea, Conceptul, Gândul, propria
Imagine în oglindă. Aşadar însuşi adevărul nemărginit, din care poate fi citit
nu doar Decalogul, ci tot ce este necesar pentru îndrumarea vieţii spirituale
în înalt. Acolo se află adevărata mană, pâinea vieţii, care este chemată nu
doar pentru a hrăni până la moarte pelerinii Tărâmului făgăduinţei, ci să le
asigure viaţa veşnică. Acolo se găseşte adevăratul mare preot, intermediarul
dintre Dumnezeu şi om.
Aşadar această sfântă arcă a legii ascunde în
ea nespuse comori şi sunt păstrate pentru voi. Sfânta Fecioară nu îndreaptă atenţia voastră asupra ei însăşi, ci
asupra Sfântului ei Fiu. Ea vrea să vi-L dea pe Isus. Aşadar când voi mergeţi
la ea, când vă rugaţi, când o cinstiţi, ea vi-L întinde pe Copilul ei
Dumnezeiesc, şi se străduieşte să vă facă a cunoaşte valoarea Lui. Privirea israeliţilor nu a rămas pierdută
asupra exteriorului chivotului, în acele rare ocazii când au putut vedea
tronul Dumnezeirii în el, ci L-au adorat pe Dumnezeu când s-au prosternat în
faţa lui. Asemănător sunteţi şi voi. Numai că pe voi, fireşte că, în afară de
cinstirea Sfintei Fecioare ca şi chivot viu al legii, vă leagă şi cea mai
duioasă iubire filială şi vă simţiţi fericiţi la picioarele ei atunci când vi-l
întinde pe Fiul ei.
Maică Preacurată
Duminică, 21.10.2012
Padre Pio: “Copiii mei, astăzi vă voi vorbi despre
minunata îmbinare a castităţii şi maternităţii Sfintei Fecioare. Ea a fost pe
deplin castă nu doar trupeşte şi ci sufleteşte.Gândiţi-vă ce înseamnă castitate
sufletească. Aceasta este una dintre cele mai frumoase însuşiri ale
sufletului, cu condiţia că este aurită de har şi este însoţită de smerenie.
Pentru că nu este nimic ceea ce să-l înjosească mai mult pe om la nivelul
animalelor, ca instinctele simţurilor opuse acestei viruţi. Este ca un şuvoi
murdar ce inundă în inchipurea omului şi umple cu imagini abjecte templul lui
Dumnezeu (trupul omenesc). La opusul acestuia, ce frumos este sufletul unui
copil nevinovat în care încă nu s-au trezit aceste insticte şi-n a cărui
imaginaţie nu există nimic din acestea.
Dar la copii, motivul acestei curăţii este nedezvoltarea trupească şi lipsa de
cunoaştere care, mai ales la copiii mici, privează puritatea de orice merit.
Castitatea unui trup matur, fie al unei femei sau bărbat, este mult mai înaltă,
aşa cum a fost de pildă la Sfânta Tereza, al cărei suflet a fost păstrat curat,
prin harul lui Dumnezeu, într-o asemenea măsură încât ea nu a avut nici măcar o
ispită de acest fel. Acea circumstanţă de a nu şti aceste lucruri, nu mai erau
la ea necunoaşterea copilărească, ci mai degrabă un mare merit în măsura
în care dorinţa curăţiei caste a împiedicat-o să caute după aceste lucruri sau
să se intereseze despre ceea ce ar fi putut întina sufletul ei alb ca zăpada.
Ştia atât cât a avut nevoie.
Aşa a fost şi Sfânta Fecioară. Întrebarea pe care i-a adresat-o îngerului – “ Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc
bărbat?” (Lc 1, 34) – ne arată îndeajuns
că nu era neştiutoare. A cunoşte sau a nu cunoşte bărbat, era la
evrei o expresie uzuală, care însemna a fi o femeie căsătorită sau a fi
fecioară. Nici mai mult nici mai puţin. Şi Sfânta Fecioară ştia că un copil se
naşte în cadrul unei căsătorii. Aceasta i-a fost de ajuns. La ce i-ar fi
trebuit să-şi însuşească alte noţiuni care să-i pângărească sufletul ei atât de
pur. A fost plină de har şi astfel nu putea să ajungă la sufletul ei
nimic necurat. A parcurs viaţa pământească fără să fi observat implicaţiile
înjositoare, animalice ale acestora. Sufletul ei era atât de minunat îmbogăţit şi în privinţa
cunoaşterii, dar această cunoaştere s-a îndreptat către lucrurile divine; în gândirea ei, lucrurile materiale nu au
ocupat prea mult loc, iar în ceea ce priveşte cele necurate, chiar nimic.
Cufundaţi-vă în contemplarea castităţii sufletului ei curat!
Primăvara devreme, de mergeţi în natură, florile vă încânta privirile. Micul
ghiocel îşi scoate capul de sub stratul de zăpadă. Iar apoi, când omătul se
topeşte, apare micuţul bănuţel, apoi floarea galbenă a untişorului, apoi
dediţeii mov, crinii, iar de Rusalii apar frumoşii trandafiri de migdal (Prunus
triloba). Ia priviţi la cei din urmă! Sunt plini de frumuseţe şi dintr-o
dată, ca printr-o vrajă, petalele cad şi apare învelişul fructului. Floarea a
fost fecundată: şi în loc, a apărut fructul. Aidoma este şi la om. Cu preţul
virginităţii, femeia trebuie să plătească pentru maternitate. Să nu spuneţi că
schimbul nu este avantajos, deoarece şi maternitatea este ceva sublim, pentru
că femeia este înveşmântată într-o altfel de glorie, cu condiţia să fie alipită
harulului şi smereniei. Şi totuşi ce păcat, că nu-şi poate păstra
şi strălucirea de dinainte, castitatea. Dar iată, că Atotputernicul, i-a
acordat Sfintei Fecioare acest mare privilegiu. „Duhul Sfânt va veni asupra ta și puterea Celui
Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naște va fi numit Fiul lui
Dumnezeu. (Lc 1,35). Sfânta Fecioară a rămas pe deplin nealterată,
strălucirea castităţii nu a fost umbrită nici măcar pentru o clipă, ci a fost
înconjutată de o altă minunată coroană de lumină: cea a maternităţii şi
pedeasupra cea a Mamei a lui Dumnezeu! O astfel de minune nu s-a mai întâmplat niciodată şi nici nu se
va mai întâmpla. Nici Atotputernicia Dumnezeiască nu ar fi fost capabilă s-o
înzestreze pe fiica cea mai dragă cu o frumuseţe mai mare decât a făcut-o prin
aceasta. Expresia, „Femeia îmbrăcată în soare” (Ap. 12,1) i se potriveşte
perfect, deoarece privirea limitată a omului nu este capabilă a se uita la ea
fără să se minuneze.
Literatura universală
are cunoştinţă de două mari sentimente fireşti. Primul, este dragostea
bărbatului pentru a fată castă pe care vrea s-o ducă la altar spre a-i fi
soţie. Al doilea, iubirea pătimasă a copilului pentru mama sa. Şi primul
sentiment poate fi curat şi nobil, iar al doilea este aşa prin natura lui
firească. Aşadar eu vă vorbesc aici despre sentimente curate. Şi iată, că Domnul, în Sfânta Fecioară, a întrunit
ambele sentimente, deoarece ea este modelul castităţii şi totodată cea mai
sensibilă şi dulce mamă. Daţi-i inima
voastră, fără nicio reţinere! Iubiti-o
ca pe cea mai curată Fecioară şi ca pe cea mai scumpă mamă!”
