„FERICE
DE MINE DE AM SĂ FIU ÎN STARE SĂ PLÂNG FĂRĂ A MĂ RĂZVRĂTI”.
Durerea
se află pe Pământ, iar durerea îi stoarce omului lacrimi. Odinioară durerea nu
era, însă omul a adus-o pe Pământ şi, pervertindu-şi mintea, se sileşte să o
sporească tot mai mult, în toate felurile. Dincolo de bolile şi nenorocirile
care vin din fulgere, furtuni, avalanşe, cutremure, iată că omul, pentru a
suferi şi, mai cu seamă, pentru a-i face pe alţii să sufere – pentru că am voi
ca numai ceilalţi să sufere, iar noi nu, din pricina mijloacelor căutate pentru
a produce suferinţă – iată că omul născoceşte tot mai înfricoşate arme ucigaşe şi
tot mai iscusite chinuri sufleteşti. Ce de lacrimi nu stoarce omul omului împins
fiind de tainicu-i rege care este Satana ! Cu toate acestea, vă spun cu adevărat
că aceste lacrimi nu micşorează omul, ci-l desăvârşesc.
Omul care este ca un copil rătăcit, ca un
uşuratic lipsit de profunzime, ca unul care s-a născut cu mintea întârziată până
ce plânsul nu îl va face să crească, să devină înclinat spre reflecţie, ascuţit
la minte. Numai cei care plâng sau care au plâns ştiu iubi şi înţelege. Știu să-i
iubească pe fraţii lor care plâng deopotrivă, să-i înţeleagă în durerile lor, să-i
ajute cu bunătatea lor, care ştie bine cât de rău este să fii singur atunci când
plângi. Știu deopotrivă să-l iubească pe Dumnezeu, pentru că au înţeles că
totul este durere în afară de Dumnezeu, pentru că au înţeles că durerea se potoleşte
dacă omul plânge la pieptul lui Dumnezeu, pentru că au înţeles că plânsetul
resemnat, care nu frânge credinţa, care nu face rugăciunea stearpă, care nu
este atins de răzvrătire, schimbă firea şi din durere se preschimbă-n mângâiere.
Da, aceia care plâng iubindu-l pe Domnul
vor fi mângâiaţi.
Sursa : "Evanghelia, asa cum mi-a fost revelata" - Maria Valtorta, vol. 3, pag. 89.
