Iată-l pe Isus care apare în pragul casei
care-l găzduieşte şi surâde, ridicându-şi braţele spre a-i binecuvânta pe răbdătorii
cetăţeni care-l aşteaptă....
„Pacea fie cu voi cu toţi.
M-aţi aşteptat? Oare vă temeaţi că aveam să
fug fără a vă saluta? Eu nu-mi încalc niciodată făgăduinţele. Astăzi mă aflu în
mijlocul vostru spre a binevesti şi a sta împreună cu voi precum am făgăduit,
spre a vă binecuvânta casele, grădinile şi bărcile, pentru ca fiece familie şi
deopotrivă fiece muncă să fie sfinţite. Însă aduceţi-vă aminte că, spre a fi
rodnică, binecuvântarea mea se cere ajutată de voinţa voastră bună. Iar voi ştiţi
care este voinţa cea bună care trebuie să însufleţească o familie ca să fie sfântă
casa ce o găzduieşte. Bărbatul are a fi aici cap, dar nu tiran, nici pentru soţie,
nici pentru fii, nici pentru servi, având a fi în acelaşi timp rege, dar cu
adevărat rege în sensul biblic al cuvântului. Vă aduceţi aminte de capitolul al
optulea din întâia carte a Regilor? Bătrânii lui Israel s-au adunat ducându-se
la Ramata unde locuia Samuel şi i-au spus: ”Iată, tu eşti de acum bătrân, iar
fiii tăi nu umblă pe căile tale. Numeşte un rege peste noi, aşa cum au toate
neamurile, ca să ne călăuzească”.
Rege aşadar înseamnă „judecător” şi ar
trebui să fie un judecător drept pentru a nu-i face pe supuşii săi nefericiţi în
vremea de acum, prin războaie, samavolnicii, biruri nedrepte, şi în veşnicie,
conducându-şi împărăţia în moliciune şi viciu. Vai de regii aceia care nu îşi îndeplinesc
îndatoririle slujirii lor, care-şi închid urechile la glasurile supuşilor, care
închid ochii înaintea rănilor naţiunii, care se fac părtaşi la durerea
poporului încheind legăminte împotriva dreptăţii, numai ca să-şi întărească
puterea cu ajutorul aliaţilor!
Dar vai şi de acei părinţi care nu-şi îndeplinesc
propria îndatorire, care sunt orbi şi surzi la trebuinţele şi lipsurile
membrilor familiei lor, care sunt pricină de sminteală şi durere pentru
aceasta, care se înjosesc a face compromisul unor nuntiri nevrednice numai ca să
se alieze cu familii bogate şi puternice, fără a cugeta că o căsătorie este o
unire voită spre înalţarea şi mângâierea bărbatului şi femeii, pe lângă procreaţie;
este îndatorire, este slujire, nu este un târg, nu este durere, nu este o
umilire a unuia sau celuilalt dintre soţi. Este iubire, iar nu ură. Drept să
fie aşadar acela ce este capul, nevădind o excesivă asprime ori prea mari
pretenţii, dar nici prea multă îngăduinţă ori prea mare slăbiciune. Însă, dacă
ar fi să alegeţi a fi excesivi în una sau cealaltă, alegeţi-o mai degrabă pe
cea din urmă, deoarece despre aceasta cel puţin Dumnezeu vă va putea spune:
„Pentru ce ai fost atât de bun?”, fără a vă osândi, dat fiind faptul că prea
multă bunătate oricum îl pedepseşte pe om prin samavolniciile pe care şi le îngăduie
ceilalţi asupra celui bun; dimpotrivă, pentru asprime v-ar mustra oricând, deoarece
aceasta este lipsă de iubire faţă de aproapele cel mai apropiat.
Dreaptă să fie şi femeia în casă faţă de
soţul său, de copii şi de servi. Soţului să-i dea ascultare şi respect, mângâiere
şi sprijin. Să-i dea ascultare atâta vreme cât aceasta nu înseamnă a consimţi
la păcat. Femeia trebuie să fie supusă, dar nu degradată. Băgaţi de seamă, o,
soţii, că primul care vă judecă, după Dumnezeu, pentru anumite vinovate îngăduinţe,
este însuşi soţul vostru care vă duce la acestea. Nu întotdeauna este vorba de
dorinţe de dragoste, ci de încercări ale virtuţii voastre. Chiar dacă pe loc nu
se gândeşte la aceasta, poate veni o zi în care soţul să spună: „Femeia mea
este foarte senzuală” şi de acolo să i se trezească bănuieli în ceea ce priveşte
fidelitatea voastră în căsătorie.
Fiţi caste în căsătorie. Faceţi aşa încât
castitatea voastră să-i impună soţului acea reţinere pe care o avem pentru
lucrurile curate şi să se uite la voi ca la nişte persoane deopotrivă cu el,
iar nu ca la nişte sclave ori concubine ţinute numai pentru a da „plăcere” şi
respinse atunci când nu mai plac. Soţia cea virtuoasă, aş spune soţia care şi
după căsătorie păstrează ceva feciorelnic în fapte, în cuvinte, atunci când se
lasă pradă iubirii poate să-şi ducă soţul la o înălţare de la simţ la simţământ,
astfel încât soţul să se despoaie de desfrânare şi să devină cu adevărat una cu
soţia, purtându-se cu ea cu respectul cu care tratează cineva o parte din sine,
şi drept este să fie astfel, pentru că femeia este „os din oasele sale şi carne
din carnea sa” şi nimeni nu-şi maltratează propriile oase şi propriul trup, ci
dimpotrivă, le iubeşte, drept pentru care soţul şi soţia, asemenea primilor doi
soţi, au a se privi fără a-şi vedea goliciunea sexuală, iubindu-se pentru
sufletul lor, fără a simţi o umilitoare ruşine.
Soţia să fie răbdătoare şi maternă cu soţul
ei. Să-l socotească drept primul dintre fiii săi, deoarece femeia este întotdeauna
mamă, iar bărbatul mereu are trebuinţă de o mamă care să fie răbdătoare, prevăzătoare,
afectuoasă, mângâietoare. Ferice de acea femeie care ştie să fie pentru
propriu-i soţ tovarăşă şi totodată mamă pentru a-l susţine şi fiică spre a fi călăuzită.
Soţia să fie harnică. Munca, punând oprelişti deprinderii de a visa, face bine
nu doar pentru pungă, dar şi pentru cinste. Să nu-şi chinuie soţul cu gelozii
neghioabe care nu servesc la nimic. Dacă soţul este cinstit şi credincios, gelozia
neghioabă, împingându-l să fugă de acasă, îl pune în primejdia de a cădea în
plasa vreunei desfrânate. Dacă nu este cinstit şi credincios, nu furiile celei
geloase vor fi spre a-l îndrepta, ci mai degrabă reţinerea gravă, fără strâmbături
şi grosolănii, demnă şi iubitoare, iubitoare iar şi iar, sunt cele ce îl vor
face să reflecteze şi să-şi recapete minţile. Învăţaţi să vă recuceriţi soţul,
atunci când o patimă l-a îndepărtat de voi, prin virtutea voastră, aşa cum în
tinereţe l-aţi cucerit cu frumuseţea voastră. Și, ca să prindeţi putere în
această îndatorire şi să rezistaţi la durerea care v-ar putea face nedrepte,
iubiţi-vă copiii şi cântăriţi binele lor.
O femeie găseşte totul în copiii săi:
bucuria, cununa îngerească pentru ceasurile de bucurie în care este cu adevărat
regina casei şi a soţului său, ca şi alinarea
în ceasurile îndurerate în care o trădare ori alte dureroase experienţe ale vieţii
conjugale îi chinuie fruntea şi mai cu seamă inima cu spinii tristei sale
regalităţi de soţie martiră. Sunteţi voi atât de călcate în picioare încât să
doriţi a vă întoarce în familia voastră, divorţând, ori să aflaţi despăgubire într-un
prieten prefăcut care, poftind muierea, se preface a-i fi milă de inima celei
trădate? Nu, femei, nu ! Copiii aceia, acei copii nevinovaţi, deja tulburaţi,
deja de timpuriu întristaţi de faptul că atmosfera din casă nu mai este senină,
nu mai este dreaptă, au dreptul de a avea o mama, un tată, liniştea unei case în
care, dacă a pierit o iubire, rămâne cealaltă trează să vegheze asupră-le. Acei
ochi nevinovaţi ai lor vă privesc, vă cercetează şi înţeleg mai mult decât aţi
crede şi-şi plămădesc sufletele după ceea ce văd şi înţeleg. Nu fiţi niciodată
pricină de sminteală pentru cei nevinovaţi ai voştri, ci adăpostiţi-vă în ei ca
într-un bastion de crini strălucitori ca diamantul împotriva slăbiciunilor
trupului şi ispitirea şerpilor.
Iar femeia să fie mamă, o mamă dreaptă
care este soră şi totodată mamă, care este prietenă şi totodată soră a fiilor şi
fiicelor ei şi care, mai cu seamă, este o pildă, iar aceasta în toate. Ea
trebuie să vegheze asupra fiilor şi fiicelor sale, să îi îndrepte cu iubire, să-i
susţină, să-i facă să cugete, iar toate acestea fără preferinţe; aceasta
deoarece fiii s-au născut cu toţii din aceeaşi sămânţă şi din acelaşi pântec şi,
dacă este lucru firesc să fie iubiţi, pentru bucuria ce o aduc, fiii cei buni,
este deopotrivă de trebuinţă să fie iubiţi, chiar dacă cu o dragoste îndurerată,
fiii care nu sunt buni, amintindu-ne că omul nu are a fi mai aspru decât
Dumnezeu, care-i iubeşte nu numai pe cei buni, dar şi pe cei care nu sunt buni şi
îi iubeşte pentru a se îngriji să-i facă buni, să le dea prilejul şi timpul de
a deveni astfel, fiind îngăduitor până la moartea omului, amânând a fi drept
Judecător când omul nu mai poate repara.
Iar aici îngăduiţi-mi să vă spun ceva ce
nu ţine neapărat de tema acestei cuvântări, dar care este de folos să ţineţi
seama. De multe ori, de prea multe, auzim spunându-se că oamenii răi au mai
multă bucurie decât cei buni şi că aceasta nu este drept. Întâi de toate vă
spun: „Nu judecaţi după aparenţe şi ceea ce nu cunoaşteţi”. Aparenţele sunt
adeseori înşelătoare şi judecata lui Dumnezeu este necunoscută pe Pământ. Veţi înţelege
dincolo şi veţi vedea că bunăstarea cea trecătoare a celui rău a fost îngăduită
ca mijloc pentru a-l atrage spre Bine şi drept răsplată pentru puţinul bine pe
care până şi cel mai rău om îl poate face. Dar, atunci când veţi vedea totul în
lumina cea dreaptă din cealaltă viaţă, veţi înţelege că timpul de bucurie al
celui păcătos este mai trecător ca viaţa firului de iarbă răsărit în primavară
pe prundişul unui pârâu ce seacă vara, câtă vreme o singură clipă de glorie
cerească este, dată fiind bucuria pe care o aduce sufletului ce are parte de
ea, mai lungă decât cea mai triumfală viaţă de om ce a existat vreodată. Nu
pizmuiţi aşadar prosperitatea celui rău, ci căutaţi, cu voinţa bună, să ajungeţi
a dobândi comoara cea veşnică a celui drept.
Și, revenind la cum trebuie să fie cei
care alcătuiesc o familie şi cei care locuiesc într-o casă pentru ca în ea să rămână
rodnică binecuvântarea mea, vă spun, copiii mei, să fiţi supuşi părinţilor,
respectuoşi, ascultători, pentru a putea fi la fel şi cu Domnul Dumnezeu
vostru. Aceasta pentru că, dacă nu învăţaţi să ascultaţi de măruntele porunci
ale tatălui şi mamei, pe care îi vedeţi, cum veţi putea să vă supuneţi poruncilor
lui Dumnezeu, care vă sunt spuse în Numele său, dar pe care nu-l vedeţi şi nu-l
auziţi? Și, dacă nu vă deprindeţi a crede că acela care iubeşte precum iubesc
un tată şi o mamă nu poate porunci decât lucruri bune, cum veţi putea crede că
sunt bune cele ce vă sunt redate ca porunci ale lui Dumnezeu? Dumnezeu iubeşte,
El este Tată, ştiţi? Dar tocmai pentru că vă iubeşte şi vă vrea cu El, o dragi
copii, vrea să fiţi buni. Iar cea dintâi şcoală unde învăţaţi să deveniţi astfel
este familia. Acolo învăţaţi să iubiţi şi să ascultaţi şi de acolo începe
pentru voi calea ce duce la Cer.
Fiţi aşadar buni, respectuoşi, docili.
Iubiţi-vă tatăl şi dacă vă corectează, deoarece pentru binele vostru o face, şi
mama, chiar dacă vă împiedică să săvârşiţi fapte pe care, datorită experienţei
sale, le socoteşte altminteri decât bune. Cinstiţi-i nefăcându-i să roşească
din pricina faptelor voastre rele. Mândria nu este un lucru bun, dar există o mândrie
sfântă, aceea de a putea spune: „Nu i-am îndurerat pe tatăl şi pe mama mea”.
Acest lucru, care vă face să vă bucuraţi de apropierea lor atâta vreme cât sunt
în viaţă, aduce pacea peste durerea pricinuită de moartea lor, câtă vreme
lacrimile pe care face un fiu să le verse părintele său brăzdează asemenea
plumbului topit inima fiului cel rău şi, orice ar face să potolească acea rană,
aceasta doare, doare şi doare tot mai mult atunci când moartea părintelui îl împiedică
pe fiu să-şi îndrepte greşeala.... Ah, copiilor, fiţi mereu buni, dacă voiţi să
vă iubească Dumnezeu.
În
sfârşit, sfântă acea casă în care, dată fiind dreptatea stăpânilor, drepţi
devin şi servii, şi slujbaşii. Să-şi amintească stăpânii că o purtare rea îi înăspreşte
şi strică pe servi, iar servii că purtarea lor rea îi scârbeşte pe stăpâni. Să-şi
cunoască fiecare locul, însă cu acea legătură a dragostei faţă de aproapele
care scurteaza distanţa dintre servi şi stăpâni.
Iar atunci casa binecuvântată de Mine are
să-şi păstreze binecuvântarea şi Dumnezeu are să poposească în ea. La fel au să
păstreze binecuvântarea şi, deci, ocrotirea, bărcile şi grădinile şi uneltele
de lucru şi pescuit când, lucrând întru sfinţenie în zilele îngăduite şi dedicându-se
întru sfinţenie cultului lui Dumnezeu în sabatul sfânt, vă veţi petrece viaţa
voastră de pescari şi grădinari fără a înşela la vânzare sau cântar, fără a
blestema munca şi fără a o face să se înstăpânească atât de mult peste viaţa
voastră încât să o puneţi înaintea lui Dumnezeu. Aceasta pentru că, dacă munca
vă aduce câştig, Dumnezeu vă dăruieşte Cerul.
Sursa : "Evanghelia, aşa cum mi-a fost
revelată" - Maria Valtorta, vol. 7, pag. 131-135.
