mesajul

luni, 2 ianuarie 2017

LA VREMURI NOI, ARME NOI

... aşa a început a ne spune Pr. Csilik pe Muntele Sfintei Treimi, la sfârşitul anului 2012, ceea ce voiau cei din Ceruri să primim. Şi ne-a spus că o armă foarte puternică împotriva celui rău este Preasfântul Sânge al lui Isus !
Unde o pot folosi ?
Se poate folosi oriunde, acasă, la servici, în comunitate, în biserică .... oriunde sunteti asaltaţi de gânduri rele, căci marele avantaj este că o poţi folosi şi în gând, fără să fii văzut şi auzit de alţi oameni.
Cine o poate folosi ?
O pot folosi individual cei care cred că poate exista o asemenea armă, care cred în puterea Preasfântului Sânge al lui Isus. Da, ai două opţiuni: să crezi sau să nu crezi în această armă. Dacă nu crezi, nu-i mare lucru ... rămâi la fel.... Dacă o să crezi (dacă ai încredere), o să ai bucuria de a-ţi îmbunătăţi arsenalul de arme contra celui rău, cu, după umila mea părere, cea mai eficientă şi puternică armă. Da, pentru că eficienţa o simţi imediat şi urmarea este alungarea celui rău direct în iad !
Când se foloseşte ?
Se foloseşte când vin gânduri negative asupra noastră, gânduri de păcat (ură, mânie, pornografie, etc). Aceste gânduri ne sunt transmise de duhurile rele, care pot fi la depărtare, în apropiere de noi sau, uneori, chiar asupra noastră.
Cum se foloseşte ?
Această armă foarte eficientă se foloseşte astfel: pentru că luptăm împotriva duhurilor (rele) nevăzute, ceea ce constituie un mare avantaj pentru ele, imediat ce conştientizăm că suntem ispitiţi, trebuie să ne imaginăm că aceste duhuri rele le legăm, indiferent unde ar fi ele situate în acel moment, cu Preasfântul Sânge al lui Isus şi că le aruncăm în iad.
Şi pentru ca aceste duhuri rele să nu mai iasă din nou din iad, prin avorturi, trebuie să completăm rugăciunea.
Rugăciunea de legare a acestor duhuri rele se poate spune în gând sau cu vorbe, la alegere, după inspiraţia fiecăruia şi în funcţie de împrejurări. Una din variante ar fi următoarea:
Doamne Dumnezeule, toate duhurile rele care îmi aduc aceste gânduri de păcat, le leg cu Preasfântul Sânge al lui Isus şi le arunc în iad, de unde să nu mai iasă în vecii vecilor şi nici de acolo să nu mai transmită răutatea lor pe Pământ !
Foarte important, pentru eficienţa acestei arme, este să vizualizaţi cum faceţi ceea ce spuneţi: cum legaţi aceste duhuri cu Preasfântul Sânge al lui Isus (ca şi cu o sfoară, daca vreţi o asemănare) şi mai apoi le aruncaţi în iad. Rămâne la latitudinea fiecăruia, după inspiraţie, cum se manifestă în această luptă, cu gesturi sau nu, în funcţie şi de împrejurări.
Ce veţi simţi în urma folosirii acestei arme ?
Minimum: Veţi simţi cum atât acele gânduri apăsătoare şi insistente cât şi starea de încordare şi nelinişte au dispărut, iar pacea din inimă a revenit. Veţi conştientiza că aţi scăpat de acele duhuri rele .... asta nu înseamnă că nu vor mai veni altele .... în fiecare zi avem de luptat ! Dar şi răsplata lui Isus este IMENSÃ: O VIAŢÃ VEŞNICÃ PLINÃ DE BUCURIE, FERICIRE, PACE ... şi asta doar pentru câteva zile de luptă pe acest pământ !!!
Sper că această armă o veţi folosi corespunzător şi că o să vă aducă o mare bucurie de fiecare dată.
De când folosesc acesta armă, nu m-a dezamăgit niciodată. Lăudat, Cinstit, Preamărit si Slăvit să fie Domnul Dumnezeu în veci vecilor ! Amin !
P.S.
Pr. Csilik ne-a spus ceea ce voiau cei din Ceruri să aflăm şi să primim. Completarea rugăciunii de legare cu Preasfântul Sânge al lui Isus („de unde să nu mai iasă în vecii vecilor şi nici de acolo să nu mai transmită răutatea lor pe Pământ !”) a fost făcută în timp, în urma utilizării armei. Cu siguranţă unii dintre voi veţi avea noi inspiraţii ... aşa că ... Slăvit să fie Domnului Isus ! ... şi să o folosiţi cu spor !