DIVORȚUL ESTE O PROSTITUȚIE LEGALĂ

(Domnul Isus îi vorbeşte romanei Valeria)
 
     Divorţul este o prostituţie legală, punându-i pe bărbat şi pe femeie în situaţia de a săvârşi păcate de desfrânare. Femeia divorţată cu greu rămâne văduvă a unui bărbat viu, ba încă văduvă credincioasă. Bărbatul divorţat nu rămâne niciodată credincios primei căsnicii. Atât unul, cât şi cealaltă, trecând la alte uniuni, coboară de la nivelul de oameni la cel de animale, acestora fiindu-le îngăduit să-şi schimbe muieruşca la fiece chemare a simţurilor. Această desfrânare legală, primejdioasă pentru familie şi patrie, este o fărădelege faţă de cei nevinovaţi. Fiii celor divorţaţi sunt siliţi să-i judece pe părinţi. Aspră este judecata fiilor! Cel puţin unul dintre părinţi este condamnat de copii. Iar fiii sunt osândiţi, din pricina egoismului părinţilor, la o viaţă afectivă mutilată. Iar dacă apoi acestor urmări familiale ale divorţului, care-i lipseşte de tată şi de mamă pe fiii nevinovaţi, li se mai adaugă şi noua căsătorie a soţului căruia i-au fost încredinţaţi copiii, acestei condamnări la o viaţă afectivă mutilată de un mădular al său i se mai adaugă o mutilare, aceea a pierderii, mai mult sau mai puţin depline, a dragostei celuilalt membru, despărţit ori pe de-a-ntregul absorbit de noua iubire şi de copiiii noului soţ.

     A vorbi de nuntă, de căsătorie în cazul unei noi uniuni a unui divorţat ori a unei divorţate înseamnă a pângări înţelesul şi esenţa căsătoriei. Numai moartea unuia dintre soţi şi succesiva văduvie a celuilalt poate justifica o a doua nuntă, deşi Eu socotesc că ar fi mai bun lucru să-şi plece capul înaintea hotărârii mereu drepte a Celui care orânduieşte destinele oamenilor şi să se închidă întru castitate atunci când moartea a pus capăt stării de căsnicie, dedicându-se pe de-a-ntregul copiilor şi iubindu-l pe soţul trecut în viaţa cealaltă în odraslele sale. Aceasta este o iubire despuiată de orice materialitate, sfântă şi veridică. Sărmanii copii! Să cunoască după moartea unui părinte ori după năruirea căminului, asprimea unui al doilea tată ori unei a doua mame şi neliniştea de a vedea mângâierile lor împărţite şi la alţi fii care nu le sunt fraţi!

     Nu. În religia mea nu are să existe divorţ. Adulter şi păcătos fi-va acela care are să ceară un divorţ civil pentru a încheia o nouă uniune. Legea omenească nu are să schimbe hotărârea mea. În credinţa mea căsătoria nu va mai fi un legământ civil, o făgăduinţă morală, făcută şi ratificată în prezenţa unor martori puşi cu acest scop, ci va fi o legătură indisolubilă, afirmată, întărită şi sfinţită de puterea sfinţitoare pe care i-o voi da Eu, aceasta devenind un Sacrament – ca să înţelegi mai bine, un rit sacru – putere care va fi de ajutor pentru a practica întru sfinţenie toate îndatoririle matrimoniale, dar care va fi totodată sentinţă de indisolubilitate a legăturii. Până acum căsătoria este un mutual contract natural şi moral între doi oameni de sexe diferite. Când are să fie legea mea, ea are să fie extinsă la sufletele soţilor. Va deveni de aceea şi un contract spiritual, ratificat de Dumnezeu prin miniştrii săi. Acum tu ştii că nimic nu este mai presus de Dumnezeu. Pentru aceea, ceea ce El va fi unit nicio autoritate, lege ori capriciu omenesc nu va mai putea dezlega. Acel „Acolo unde eşti tu, Caius, acolo sunt şi eu, Caia” din ritul vostru se perpetuează în lumea de dincolo într-al nostru, într-al meu, deoarece moartea nu este sfârşitul, ci o despărţire vremelnică a soţului şi soţiei, iar datoria de a iubi dăinuie şi după moarte. 

     Pentru aceea spun că aş dori curăţia văduvilor. Însă omul nu ştie să fie cast. Și tot de aceea spun că soţii au datoria reciprocă de a-l face mai bun pe celălalt soţ. Nu da din cap. Aceasta este datoria, iar datoria se cere împlinită de către cel care vrea cu adevărat să mă urmeze.

(....)

Sursa : „Evanghelia, aşa cum mi-a fost revelată” – Maria Valtorta, vol 8, pag. 262-263.