CE ESTE POCĂINŢA ?

O poveste extraordinara de viata - Întoarcerea prostituatei la Dumnezeu (experientele unui taximetrist grec credincios)

De multe ori, in rugaciunea mea, am cerut de la Hristos sa ma lumineze ca sa inteleg ce este adevarata pocainta, pentru ca simteam si imi dadeam seama ca pocainta mea nu era cea pe care o voia Dumnezeu. Asadar, intr-o dimineata, cu destui ani in urma, prin anii 1996-1997, am luat o fata in taxi ca sa o duc la destinatie. Pe drum m-a intrebat ce era ceea ce ascultam. I-am spus ca este o caseta cu o predica despre pocainta si, dupa ce a ascultat cateva clipe, la scurt timp m-a intrebat din nou:

- De fapt, ce este pocainta ?

- Pocainta este, draga mea, dupa putinele mele cunostinte, sa-si simta cineva pacatosenia, sa-si dea seama ca este bolnav sufleteste si ca are nevoie de vindecare. Iar eu, cel care iti vorbesc, sunt primul care trebuie sa fac aceasta.

Privind-o insa pe fata in oglinda, in timp ce-i vorbeam, i-am vazut ochii lucind de emotie pe care zadarnic incerca sa o ascunda si ma intreaba din nou:

- Si cand vine aceasta vindecare?

- Cand luam aceasta hotarare eroica sa incepem sa ne judecam pe noi insine, nu pe vecini, pentru ca pe vecini ii judecam usor si cu mult avant, deci numai pe noi insine, zdrobindu-ne multul nostru egoism, mandria, trufia, ingamfarea, semetia si infumurarea.
Pentru ca pacatul a devenit deja o stare permanenta inlauntrul nostru si patimile prind radacini asemenea platanilor, de aceea este nevoie de purificare. Iar purificarea vine atunci cand sufletul se pleaca sub epitrahilul duhovnicului cu lacrimi de pocainta si omul incepe sa-si marturiseasca pacatele, ca sa ia aceasta binecuvantat iertare de pacate, pentru a putea, mai apoi, sa se impartaseasca cu trupul si Sangele lui Hristos. Si atunci, crede-ma draga mea, vin clipe cand mergi sa citesti Pavecernita si lacrimile ajung la glezna, nu doar pe obraz. De pe glezne le stergi si zici: ,,Dulcele meu Iisus, ce-am facut atatia ani ? Pe unde am umblat ? Ce filozofii si teorii am urmat ? Am facut-o pe desteptul. De ce atatia ani pierduti ? de ce ? De ce ?.

Dupa cum spune si Cuviosul Paisie : ,,daca tinerii ar gusta o singura data harul lui Dumnezeu, cu macaraua de ii vei trage din biserica nu-i vei mai putea scoate.”

Un alt sfant al Bisericii noastre Sf.Siluan Athonitul, si acesta o spun pentru voi, fratilor, cand ingenunchea sa se roage, zicea:,,Hristoase al meu, Te rog, nu-mi da alta bucurie deoarece inima mea nu o mai poate duce si cedeaza”. Vai, vai! Nu „Da-mi”, ci „Opreste-Te Doamne!”. Si zic Parintii ca inima lui se topea de dulceata, de cereasca adiere, de cercetarea Preasfantului Duh.

Vedeti, fratilor, la ce masura de sfintenie poate sa ajunga omul, cand pune inceput pocaintei ? Intodeauna, desigur, numai cu harul lui Dumnezeu. Aceasta sa nu o uitati niciodata.
Insa, in timp ce incercam sa-i explic, o priveam in oglinda si, pentru prima data in viata mea, am vazut o asemenea cainta la un om: lacrimile se revarsau din ochii ei in senul propriu al cuvantului. Pe unele le stergea de pe obraz, dar altele curgeau pana la pieptul ei. Dupa ce si-a sters lacrimile de mai multe ori, m-a intrebat:

- Hristos iarta si primeste prostituatele ? Si si-a acoperit fata cu mainile si a inceput a plange in hohote si cu suspinari.

- Da, desigur, draga mea, pentru noi pacatosii a venit Hristos. Stii de ce bratele Lui sunt intinse sus, pe cruce ? Pentru a imbratisa pe fiecare om care se pocaieste si pe fiecare pacatos si mai intai pe mine, cel care iti vorbesc. Aminteste-ti ce zice Hristos: „Nu am venit sa chem pe cei drepti, ci pe cei pacatosi la pocainta” (Mt.9,13).

Dar o clipa ! Cand spui prostituata,la ce te referi ? Lucrezi la vreun local sau la vreun bar ?

- Nu, nu, domnule Atanasie, prostituata in adevaratul sens al cuvantului, sunt platita pentru aceasta si o fac de multi ani. Dar, crede-ma, altii m-au determinat sa fac sa devin asa. Si iarasi incepu a plange in hohote.

- Nu, draga mea, nu, chiar daca asa au fost lucrurile, dupa cum spui, nu foloseste sufletului nostru sa aruncam responsabilitatea noastra personala asupra altora, pentru ca asa fugim de pocainta si ne justificam pe noi insine. De altfel, in ziua Judecatii, nu ne va intreba Hristos: „De ce ati pacatuit?!”

Nu, pentru ca toti suntem pacatosi. Insa ne va intreba: „De ce nu v-ati pocait ? Si atunci, vom ramane fara raspuns. Ce pacat ! Iti voi spune ceva metaforic. Daca Hristos s-ar duce in iad si i-ar intreba pe cei care se chinuiesc acolo: „Vreau sa va fac un dar, ce v-ati dori cel mai mult ?, toti ar striga intr-un singur glas: „Sa ne dai cinci minute, Doamne!”. Dar ce sa faceti cu ele?. „Sa ne pocaim, Doamne !”.

„Bine, dar v-am dat saizeci, saptezeci, optzeci de ani si nu ati gasit cinci minute sa mergeti la un duhovnic, sa va deschideti inima si sa va marturisiti pacatele. Atatia ani v-am asteptat, ce ati facut ?. Am spus ca este metaforic. Daca ar lua, in aceea zi, carnetul de sanatate pe care-l avem fiecare si l-ar deschide, ar gasi inauntru: Stampila cardiologului, a stomatologului, a oftamologului, a medicului de familie - si al meu si al tau sunt pline de stampile - si m-ar intreba in aceea zi „Bine, Atanasie, dar stampila duhovnicului tau unde este ? Pentru trupul tau ai alergat, si bine ai facut, dar pentru sufletul tau ce-ai facut pe pamant ?. Vai ! Ce-I voi spune si cum ma voi justifica ? Spune-mi, te rog !

Imi amintesc de raspunsul fetei, pe care l-am primit imediat:

- Numai eu sunt vinovata, domnule Atanasie, nimeni altcineva. De-ati sti ce dezgustata sunt de mine insami, cata sila simt inlauntrul meu ! Credeti-ma, nu ma voi mai intoarce la acest mod de viata. Iata, cheile acestea pe care le tin in mana nu vor mai deschide niciodata usa aceasta.

- A inceput iarasi sa planga cu suspine, cerand incontinuu iertare. De multimea lacrimilor, i se stersesera vopselele de pe fata si rujul, iar chipul sarmanei devenise intr-un hal fara de hal.

- Draga mea, i-am spus, nu te nelinisti si nu te rusina, nu este nevoie sa-ti ceri iertare. De altfel, aceste lacrimi sunt cele mai frumoase, sunt lacrimile pocaintei pentru ca numai acestea pot spala sufletul de murdaria pacatului.

Imi amintesc ca mi-am spus atunci in sine: „Hristoase al meu, de-as avea si eu asemenea lacrimi, ca aceasta fata.”
- Domnule Atanasie, va rog, duceti-ma la un duhovnic chiar acum, sa scot afara toate acestea pe care le am inlauntrul meu, pentru ca ma apasa foarte mult.

- Esti sigura, draga mea ?

- Este singurul lucru de care sunt sigura.
- Uite, putin mai sus de locul in care ne gasim, pe strada Eptapirghio, sta duhovnicul meu, un batranele bland si smerit, plin de dragoste. S-au spovedit mii de suflete; sun epitrahilul lui. Ce zici, mergem ?

- Mergem, domnule Atanasie si, va rog, grabiti-va ! Pe drum fratilor, timp de cateva minute, pana sa ajungem, ma cam pierdusem. Incercam sa inteleg ce se intampla si ce dimineata era aceasta. Ma rugam inlauntrul meu si ziceam: „Hristoase al meu, Te rog ,ce sa fac ? Lumineaza-ma, miluieste-ma !

Cand am ajuns la usa, m-am intors si am privit-o in ochi, spunandu-i pentru ultima oara: - Esti sigura, draga mea ? Si, cu lacrimile curgand, mi-a raspuns: -Va rog, spuneti-i parintelui sa ma primeasca.
Atunci am inteles ca harul lui Dumnezeu a cercetat acest suflet si ca numai trebuie sa amanam. Intrand, asadar, in casa, l-am vazut pe fiul parintelui si l-am intrebat:

- Unde este parintele ?

- Nu este acasa.

- Dar unde este ?

- Este in Kalijratia.

- Ah,chiar acum !

Mi-a dat telefonul si l-am sunat imediat:
- Parintele meu, aceasta si aceasta se intampla, ce sa fac? Ma gandesc sa-i spun fetei sa venim acolo, dar fara sa plateasca nimic.
- Bine, intreab-o daca vrea, dar nu insista.
- Nu, parintele meu, nu.

Cand am mers la taxi si i-am spus ca parintele nu este aici, ci este plecat la Kalikratia, s-a intristat mult.

- Putem sa mergem si acolo si te rog sa ma crezi ca nu trebuie sa-mi platesti nimic.

- Nu e vorba de bani, domnule Atanasie, de acestia am o multime. Dar ia spuneti-mi va rog, pe aici prin apropiere, nu este nici o biserica ?

- Cum sa nu, putin mai jos, este biserica „Sfintii Doctori fara de arginti” si cred ca la aceasta ora parintii sunt inca acolo. Se vede ca asa a fost voia lui Dumnezeu. Cand am ajuns la biserica, putin inainte de a ne desparti, mi-a spus.

- De acum inainte, domnule Atanasie, ma veti vedea in fiecare duminica la aceasta biserica.
- Numai ca eu nu merg la aceasta biserica, draga mea. Dar ce importanta are sa te vad eu, important este ca te va vedea Hristos si Se va bucura. Dar si tu te vei bucura cand vei intra in biserica. Il vei vedea pe Hristos rastignit si-I vei spune ce ai in sufletul tau: „Hristoase al meu, am venit. Pentru Tine am venit, pentru ca ma iubesti si Te iubesc”. Aceasta este iubirea concreta, cand presupune o jertfa cat de mica, chiar si o ora. Acum insa, vreau sa faci si tu ceva pentru mine.

- Tot ce doriti, domnule Atanasie.

- Acum ca te vei spovedi, vreau sa te rogi pentru toti soferii, pentru ca astfel voi fi si eu printre acestia.

Coborand din taxi, a venit sa-mi stranga mana, dar era atat de emotionata incat lacrimile, multele ei lacrimi, imi amintesc fratilor, cadeau calde pe mainile noastre si cu multa greutate, incat abia am inteles, mi-a spus ultimile ei cuvinte:

„Prietene, nu te voi uita niciodata”, si a plecat repede, urcand scarile bisericii.

Mi-am sters ochii, I-am multumit lui Dumnezeu si m-am pregatit pentru urmatoarea cursa. Nu am mers decat o suta de metri mai jos si mi-am amintit de rugaciunea pe care am facut-o Mantuitorului Hristos sa-mi arate cum trebuie sa fie o pocainta reala, sincera si adevarata. Si atunci, inlauntrul meu, tainic, am primit raspunsul: „Iata, asa vreau sa fie pocainta !”.

De atunci n-am mai vazut-o pe aceea fata. As dori sa o revad, pentru a o strange in brate si a-i multumi mult, pentru ca mi-a aratat in practica ce inseamna pocainta si intoarcerea la Dumnezeu. Sa aiba Dumnezeu grija de ea, oriunde s-ar afla. Ii doresc din toata inima sa aiba parte de mantuire.