Harurile bine sunt,
Aruncate pe pământ.
Asta numai Eu deţin,
Ce sunt Dumnezeu şi Sfânt.
Nimeni nu poate, nu
are,
Cu Mine asemănare.
Numai Unu-I peste
tot,
Cum pe sus, aşa pe jos.
E târziu, e miezul nopţii,
Se hotărăsc lumii sorţii,
De Mine şi de elită.
Vom vedea cine
câştigă,
Că după Semn, Eu v-am
spus,
Pune cipul Anticrist.
Cei ce n-ascultă de
Mine,
Vor căpăta altă minte,
Ce dracul o va
conduce,
Tot ’napoi, deloc
’nainte,
Nu spre rai unde-i
lumină,
Ci în beznă, în ruină,
Unde veşnic îi este locul,
Ce arde permanent
focul.
De-ai căzut în aşa groapă,
Nimeni nu te poată scoată.
Oricât ai striga de
mult,
Nu se aude până sus.
Tu ţi-ai săpat-o adânc,
Cât ai trăit pe pământ.
Rău în stânga, rău în dreapta,
Gura bătând ca talanga,
Că ce-i rău la tine-i bine,
Tu te-ai lăudat prin lume;
Că eşti tare, eşti şi drept,
Numai tu ştii să respecţi,
Cum faci tu aşa e bine,
Lumea să creadă ca tine.
Ţine pasul, lasă nasul,
Şi mai subţire cu glasul,
Dacă vrei. Nimeni obligă,
Groapa de a fi ocolită,
Dacă încerci şi dacă vrei,
Ca să fii printre ai Mei.
Cei de prăpastie au fugit,
S-au rugat şi au postit.
Cât au tăcut, au răbdat,
Ca pe cruce au îndurat,
Reproşuri şi provocări,
Insulte, ameninţări.
Aşa crucea au cărat,
Şi la vale, şi la deal.
De au fost pietre sau gropi,
Ei nu s-au oprit deloc.
Nici cu alţii n-au împărţit,
Singuri crucea ei şi-au dus,
Şi coroniţa cu spini,
De la voi cea cu venin.
Aşa au cărat, au dus,
Până pe Golgota sus.
Voi aţi râs, dar ei au plâns,
Atârnaţi pe cruce sus,
Şi în ploaie şi în vânt,
Rană în inimă făcând,
Cu cuvinte aşa dure,
Că a curs apă şi sânge.
Aşa cum le-a spus Isus,
Crucea zi de zi au dus.
A căra nu e uşor,
Să duci crucea până în cer.
Doar aşa ajungi ca Domnul,
Ca să obţii pe veci cerul,
A îndura, răbda, a tace,
Cu dureri, lacrimi, sânge, se poate.
