mesajul
joi, 29 noiembrie 2018
miercuri, 28 noiembrie 2018
Mesajul Sfintei Fecioare Maria din 25 noiembrie 2018 (Medjugorje)
„Dragi copii,
acesta este timp de har, timp al așteptării și al dăruirii. Dumnezeu ni se
dăruiește ca să Îl iubim mai presus de toate. De aceea, copilașilor, deschideți
inima și familia voastră ca această așteptare să devină rugăciune și iubire, în
special dăruire. Eu sunt cu voi, copilașilor și vă îndemn să nu încetați a face
binele, căci roadele se văd și se aud până departe. De asta dușmanul e mânios
și se folosește de orice ca să vă îndepărteze de rugăciune. Vă mulțumesc că ați
răspuns la chemarea mea. ”
Sursa: https://www.medjugorje.ws/ro/messages/181125m/
vineri, 23 noiembrie 2018
joi, 22 noiembrie 2018
LANŢ DE RUGĂCIUNE PENTRU ROMÂNIA
Și anul acesta, pe 30 NOIEMBRIE, de ziua SFÂNTULUI ANDREI,
apostolul care a încreștinat țara noastră, organizăm un LANȚ de RUGĂCIUNE
pentru ROMÂNIA.
Domnul să se îndure de țara noastră scumpă și dragă, să-i
întoarcă pe români şi pe toţi locuitorii la credință căci fără credință ne vom
scufunda. Răul a luat proporții uriașe, valorile creștine sunt înlocuite de
nonvalori, urâciunea a ajuns şi la copiii noștri. Dacă nu implorăm ÎNDURAREA
DOMNULUI peste țara noastră, vom ajunge la distrugerea totală, în toate
domeniile și în toate aspectele.
Așadar, ROMÂNIA are NEVOIE de RUGĂCIUNE, are NEVOIE de DUMNEZEU!
În ziua de 30 noiembrie, cu mic, cu mare, ne unim în rugăciune
pentru salvarea națiunii noastre din ghearele celui rău. Rugăm pe preoți să
oficieze Sfinte Liturghii la această intenție. Noi, ceilalți, ne rugăm cu o
credință puternică ceea ce crede fiecare de cuviință: catolicii - rozariul,
litanii; ortodocșii - acatiste, paraclise, alte rugăciuni, fiecare după crezul
său. Ar fi bine dacă rugăciunea noastră ar fi însoţită de post şi alte jertfe,
fiecare după posibilităţi. Acest mare Lanţ de rugăciune pentru România, să fie
darul nostru, al credincioşilor, oferit lui Dumnezeu cu iubire şi credinţă, în
ajunul Centenarului Marii Uniri. Noi aşa vom sărbători!
Doamne, Te rugăm, prin mijlocirea Mamei
noastre Cerești, a Sfântului Arhanghel Mihail și a tuturor îngerilor și
sfinților, să privești către GRĂDINA MAICII SFINTE cu milă și iertare.
IARTĂ-NE de toată necredința, de ură şi dezbinare, de uciderea atâtor prunci
nevinovați, de tot răul făcut aproapelui nostru, de insultele aduse SFINTEI
TREIMI, Sfintei Fecioare Maria, de sacrilegiile și profanările care se fac zilnic,
de tot păcatul făcut de poporul nostru. Smulge buruienile, curăță GRĂDINA ca să
domnnească pacea și iubirea. Dăruieşte-ne conducători buni şi creştini care să
lupte pentru binele ţării şi al tuturor locuitorilor ei. Ai milă, DOAMNE, și de
toți românii care pribegesc pe alte meleaguri!!! AMIN.
AȘA SĂ NE AJUTE BUNUL DUMNEZEU!
Rugăminte: distribuiți evenimentul pentru a ajunge la cât mai
mulţi români!
Aşadar,
până în 30 noiembrie vă rugăm să ne confirmaţi localităţile unde se vor spune
rugăciuni pentru ţară. Ne puteţi scrie pe mailul lantderugaciunepentruromania@gmail.com sau pe pagina
de Facebook Lanţ de rugăciune pentru România (în
privat).
Pe
site-ul http://lantderugaciunepentruromania.ro/ veti
putea urmari, numarul localitiilor care sunt puse pe harta.
marți, 20 noiembrie 2018
Biserica Saint Bonaventure din Lyon = restaurant de ziua saracilor !!!
Cu ocazia Zilei Mondiale a Sărăciei, Biserica
Saint-Bonaventure din Lyon, Franța, a devenit un minunat restaurant. 750 de
oaspeți s-au adunat la prânz, duminică, în biserică. Nu se știe dacă înainte
tocmai s-a ținut Sfânta Liturghie şi nici dacă Prezența Reală a lui Isus
(Sf.Euharistie) a fost dusă sau nu, în altă parte.
De data asta Francisc a hranit oamenii in Aula Paul
VI din Vatican
CE SPUNE DOMNUL ISUS DESPRE ACESTEA ?
Deși poate
părea caritabil ca să lumea să vadă că vă pasă de nevoile omului, nu
puteți niciodată să Îl înlocuiți pe Dumnezeu, punând pe primul loc nevoile
omului. Dacă faceți asta Îl insultați pe Dumnezeu. Umanismul, deși are
toate semnele exterioare ale iubirii de Dumnezeu, nu este ceea ce pare. În
spatele măștii iubirii se ascunde iubirea de sine. (mesajul din 27 iulie
2013)
Biserica are
Misiunea de a răspândi Adevărul Învățăturilor Mele. Dacă luați în considerare
un singur aspect al Cuvântului Meu, și anume ajutorarea sărmanilor, acest lucru
este admirabil însă poate să inducă în eroare, deoarece Învățăturile
Mele afirmă clar că voi trebuie să-i ajutați pe cei săraci sufletește.
Ajutați-i să-și vindece sufletele mai înainte de a-i ajuta să se elibereze de
necazurile vieții. Dacă v-aș da un om sărman și v-aș ruga să-l
ajutați, cum ați face aceasta? I-ați da haine? Bani să-și hrănească familia?
Sau ați vrea mai degrabă ca Eu să-i salvez în primul rând sufletul?
Curând vi se
va spune să vă concentrați toată atenția asupra săracilor acestei lumi. Vi se
vor cere bani – iar aceștia vor fi adunați din diferite surse pentru a-i ajuta
pe săracii lumii, pe cei rămași fără loc de muncă și fără adăpost. Vi se va
spune că Eu, Isus Cristos, i-am iubit întotdeauna pe cei săraci. Problema este
aceasta. Eu îi caut mai întâi pe ce săraci sufletește – pentru a-i
elibera de viețile lor pierdute. Cei săraci cu sufletul – cei care au
prea puține sentimente față de Dumnezeu – sunt cei după care tânjesc Eu. (mesajul
din 06 octombrie 2013)
luni, 19 noiembrie 2018
miercuri, 14 noiembrie 2018
duminică, 11 noiembrie 2018
Mesajul Sfintei Fecioare Maria din 2 noiembrie 2018 - Apariţia avută de Mirjana (Medjugorje)
„Dragi copii,
inima mea de Mamă suferă când își vede copiii care nu iubesc adevărul, care îl
ascund, când privește la copiii care nu se roagă cu sentimentele și cu
credința. Sunt tristă când îi spun Fiului meu că mulți dintre copiii mei nu mai
au credință. Nu Îl cunosc pe El, pe Fiul meu. De aceea vă chem pe voi,
apostolii iubirii mele, CONTINUAȚI SĂ PRIVIȚI ÎN ADÂNCUL INIMII OMENEȘTI și
acolo veți găsi cu siguranță o comoară mică, ascunsă. A privi în felul acesta e
milostivire de la Tatăl ceresc. Să căutați binele și acolo unde este cel mai
mare rău, să încercați să vă înțelegeți unii pe alții și nu să judecați - asta
e ce așteaptă Fiul meu de la voi. Iar eu, ca Mamă, vă chem să Îl ascultați.
Copiii mei, DUHUL E MAI PUTERNIC DECÂT TRUPUL, ȘI, PURTAT DE IUBIRE ȘI FAPTE,
EL DEPĂȘEȘTE ORICE PIEDICI. Nu uitați, Fiul meu v-a iubit și vă iubește.
Iubirea Lui e cu voi și în voi, când sunteți una cu El. El e lumina lumii și
nimeni și nimic nu Îl va putea opri în slava cea de pe urmă. De aceea,
apostolii iubirii mele, nu vă temeți să mărturisiți adevărul. Dați mărturie
despre adevăr cu entuziasm: cu faptele, cu iubirea, cu jertfa voastră și, mai
presus de toate, în umilință. Dați mărturie despre adevăr tuturor acelora care
nu l-au cunoscut pe Fiul meu. Eu vă voi fi alături, vă voi încuraja.
MĂRTURISIȚI IUBIREA CARE NU ÎNCETEAZĂ NICIODATĂ, căci vine de la Tatăl ceresc
care e veșnic și care oferă veșnicia tuturor copiiilor Săi. Duhul Fiului meu vă
va fi alături. Din nou vă chem, copiii mei, rugați-vă pentru păstorii voștri,
rugați-vă să poată fi conduși de iubirea Fiului meu. Vă mulțumesc. ”
Sursa: https://www.medjugorje.ws/ro/messages/
luni, 5 noiembrie 2018
4 lucruri despre venerarea relicvelor
Nu vrem să vă răpim mult
timp, însă permiteţi-ne să vă explicăm despre relicve/moaşte...
De ce catolicii (şi ortodocşii-n.tr.) păstrează oasele,
părul, hainele, chiar şi sângele sfinţilor în cutii strălucitoare de aur?
Dumnezeu nu a condamnat idolatria? În timp ce mulţi protestanţi şi catolici
deopotrivă, sunt adesea confuzi de practica venerării relicvelor/moaşelor,
tradiţia are rădăcini biblice adânci.
CE SUNT RELICVELE?
Relicvele sunt lucruri materiale care au o legătură cu un
sfânt şi sunt clasificate în 3 “categorii/clase”. Relicve de primă clasă sunt
toate, ori părţi ale rămăşiţelor fizice ale unui sfânt. Acestea pot fi o bucată
de os, un flacon de sânge, şuviţă de păr sau chiar un craniu ori un corp
neputrezit.
Relicvele de categoria a doua sunt orice obiecte pe care
sfântul le-a folosit des, ca de exemplu, haine, batiste, etc. Relicve de categoria
a treia sunt orice obiecte care au atins relicve de categoria I-a şi a II-a.
Catolicii sunt cunoscuţi că păstrează relicvele sfinţilor
şi cred că harurile lui Dumnezeu se revarsă asupra sufletelor care le
cinstesc, prin intermediul acestor obiecte.
UNDE SE GĂSESC RELICVELE ÎN SFÂNTA BIBLIE?
Utilizarea unor obiecte fizice ale unei persoane sfinte
are rădăcini care merg până în Vechiul Testament. Vom vedea în a Doua Carte a
Regilor care prezintă utilizarea relicvelor.
„ Elizéu a murit şi a fost îngropat. Nişte cete din
Moáb au venit în ţară la începutul anului. Pe când ei îngropau un om,
iată, au văzut o ceată şi au aruncat omul în mormântul lui Elizéu. Omul a
ajuns, a atins oasele lui Elizéu, a revenit la viaţă şi s-a ridicat pe
picioarele lui.” (2Regi 13:20-21)
Chiar şi în Noul Testament vedem cum Dumnezeu utilizează
obiecte materiale pentru a aduce vindecare. În Evanghelia lui Marcu vedem o
femeie care este vindecată pentru că a atins poala hainei lui Isus.
„...auzind despre Isus şi venind din spate prin
mulţime, i-a atins haina; căci îşi zicea: „De voi atinge chiar şi numai hainele
lui, voi fi salvată”. Îndată, hemoragia ei s-a oprit şi a ştiut în trupul
ei că a fost vindecată de boală.” (Mc 5:27-29)
Mai sunt şi alte exemple în viaţa apostolilor care ne
arată clar cum lucrează Dumnezeu prin intermediul obiectelor care au
legătură cu un sfânt.
RELICVELE AU PUTERE?
În timp ce Biserica încurajează practica cinstirii
relicvelor, este important să ne amintim că de fapt nu obiectul respectiv
cauzează vindecare. O bucată de os nu poate vindeca pe cineva care suferă de
cancer terminal. Însă, Dumnezeu poate utiliza o relicvă a unui sfânt ca să
vindece, aşa cum a folosit mantia Sa ca să vindece femeia cu scurgere de sânge.
Relicva este un instrument al puterii miraculoase a lui Dumnezeu.
Recunoaşterea izvorului de putere poate ajuta pe cineva
să-şi ridice sufletul către Dumnezeu.
BISERICA A ÎNCURAJAT ACEASTĂ PRACTICĂ DE-A LUNGUL
SECOLELOR?
Biserica a apărat încă de la începuturi cinstirea
relicvelor. O scrisoare scrisă după martiriul Sfântului Policart în 154 D.C.
explică cum credincioşii au cinstit oasele sale şi au avut o grijă deosebită de
ele.
„Am luat oasele, care sunt mai valoroase decât
pietrele preţioase şi mai fine decât aurul purificat, şi le-am aşezat într-un
loc potrivit, unde Domnul ne va permite să ne adunăm laolaltă cum putem şi să
celebrăm cu bucurie ziua de naştere a martiriului său.”
În scrisoarea sa către Riparius, Sf. Ieronim (m.420
D.C.), scrie în apărarea relicvelor spunând:” Noi nu ne închinăm, noi nu
adorăm, de teama că ar trebui să ne închinăm creaturii mai degrabă decât
Creatorului, dar noi cinstim relicvele martirilor cu scopul de a-L adora mai
bine pe Cel ai cărui martiri sunt.
Biserica reafirmă iarăşi această practică vrednică în cel
mai recent Director al Pietăţii Populare.
„Conciliul Vatican II reaminteşte că sfinţii au
fost tradiţional cinstiţi în Biserică, precum şi relicvele lor autentice şi
imaginile lor expuse spre venerare....Formele variate de venerare populară a
relicvelor sfinţilor, cum ar fi sărutul, decorarea cu flori şi lumini, purtarea
în procesiune nu exclude în nici un fel posibilitatea de a duce relicvele
sfinţilor la cei bolnavi sau muribunzi spre a fi mângâiaţi sau a folosi
mijlocirea Sfântului respectiv pentru a cere vindecare. Aceste lucru ar trebui
să se facă cu mare demnitate şi să fie motivat de credinţă.”
În fine, relicvele sfinţilor ne permit să ne apropiem de
aceşti bărbaţi şi femei din trecut, iar Dumnezeu se foloseşte de aceste obiecte
materiale ca să dăruiască haruri speciale sufletelor credincioase. Lor
niciodată nu trebuie să ne închinăm sau să le adorăm, ci rolul lor este să ne
călăuzească către Cel căruia trebuie să ne închinăm...lui Dumnezeu.
Traducere: I.B.T.
sâmbătă, 3 noiembrie 2018
duminică, 28 octombrie 2018
Lupta cu duşmanul (diavolul)
Diavolul
recunoaşte unui exorcist: „Mi-e frică de Madonna”
“Dacă creştinii ar cunoaşte puterea
Rozarului, ar fi sfârşitul meu!”
Vă împărtăşim din dialogurile private dintre
Satana si Don Gabriele Amorth , decedat de curand (septembrie 2016) la vârsta
de 91 de ani. Satana şi Don Amorth s-au confruntat de nenumărate ori. Don
Amorth a auzit multe, discuţii dure, dar fireşte şi minciuni, întrucât acţiunea
diavolului este bazată pe minciuni.
RĂSPUNSUL DIAVOLULUI
Fabio Marchese Ragona, curatorul blogului
Stanze Vaticane, a scris: “În timpul unui exorcism, Don Amorth l-a întrebat pe
diavol când va părăsi trupul fetei posedate. Diavolul a răspuns că va rămâne
până în 8 decembrie. Aceasta s-a dovedit a nu fi adevărat şi când Don Gabriele
i-a reproşat minciuna, diavolul i-a răspuns: “Nu ţi-au spus niciodată
că sunt mincinos?”(Faro din Roma, septembrie 2016)
CUM POATE FI DIAVOLUL INTEROGAT?
Don Amorth a mărturist site-ului Luce
di Maria (mai 2015) că “exorciştii îl pot interoga pe diavol şi
primeşte răspunsuri de la el”. Dar dacă diavolul este prinţul minciunilor ce
folos este să-l interoghezi?
“ E adevărat că noi apoi trecem prin
răspunsurile lui; poate că Domnul îl obligă pe diavol să spună adevărul ca
să demonstreze ca Satana a fost învins de Cristos şi este obligat să se supună
celor care-L urmează pe Cristos, atunci când ei acţionează în numele Lui.”
CEA MAI MARE UMILIRE
Potrivit lui Don Amorth, cel rău adesea
spune “că este forţat să vorbească, dar el ar face orice ca să evite
asta. Dar, de exemplu, atunci când este obligat să-şi descopere numele, este o
mare umilinţă pentru el – este un semn al înfrângerii. Dar vai exorcistului
care se pierde în întrebări din curiozitate (ceea ce Ritul înterzice în mod
expres), sau dacă se lasă condus în conversaţie de diavol! Tocmai pentru că el
este maestru în ale minciunii, Satana este umilit când Dumnezeu îl
obligă să spună adevărul.”
“EU SUNT MAI PUTERNIC DECÂT
DUMNEZEU”
Într-un interviu acordat Urlo
Magazine (2009), Don Amorth a povestit: “Odată s-a întâmplat ca l-am
întrebat pe demon de ce, în ciuda inteligenţei sale superioare, a preferat să
coboare în iad? El a răspuns: ‘M-am răzvrătit împotriva lui Dumnezeu,
astfel am arătat că eu sunt mai puternic decât El.‘ Aşadar, pentru ei,
răzvrătirea e un semn al victoriei şi al superiorităţii.”
MI-E FRICĂ ATUNCI CÂND
FOLOSIŢI NUMELE MADONEI…”
În cartea Ultimul
exorcist – alcătuită din texte de pe diferite bloguri ca Gloria
TV şi Testimonianze di fede—Don Amorth a redat un întreg
dialog pe care l-a avut, în calitate de exorcist, cu diavolul.
Don Amorth: “Care
sunt virtuţile Madonei care te fac cel mai furios?”
Demonul: Mă
enervează pentru că este cea mai smerită dintre creaturi şi pentru că eu sunt
cea mai mândră; pentru că ea este cea mai pură dintre toate creaturile şi eu nu
sunt; pentru că, dintre toate creaturile, ea este cea mai supusă lui Dumnezeu
şi eu sunt un răzvrătit.”
Don Amorh: Spune-mi
patru caracteristici ale Fecioarei care te fac să-ţi fie atât de frică de ea,
încât îţi este mai frică atunci când rostesc numele Madonei decând atunci când
rostesc numele lui Isus Cristos!”
Demon: “Îmi e
mai teamă când rosteşti numele Madonei, pentru că sunt mai umilit, fiind
înfrânt de o simplă creatură, decât de El…”
Don Amorth:
“Spune-mi o caracteristică a Madonei
care te face cel mai furios!
Demon: Ea
mă învinge mereu pentru că în ea nu a existat nici o urmă de păcat!
Don Amorth îşi aminteşte că în
timpul unui exorcism “Satana mi-a spus, prin persoana posedată că ‘
fiecare Bucură-te, Marie, a Rozarului este ca şi lovitură în cap; dacă
creştinii ar cunoaşte puterea Rozarului, ar însemna sfârşitul meu!”
PRIMA ÎNTÂLNIRE
Pe site-ul Libero (
3 februarie 2012), Don Amorth a amintit prima sa întâlnire cu Satana.
S-a petrecut în timpul unui exorcism:
Dintr-o dată am avut senzaţia
clară a unei prezenţe demonice în faţa mea. L-am simţit pe acest demon că se
uita la mine intens. Mă cerceta. Se mişca în jurul eu. Aerul a devenit rece. A
fost teribil de rece. Padre Candido m-a avertizat mai de mult despre aceste
schimbări bruşte de temperatură, însă una este să auzi vorbindu-se despre
asemenea lucruri şi alta este să le experimentezi tu însuţi. Am incercat să mă
concentrez. Mi-am închis ochii şi mi-am continuat rugăciunea. ‘Pleacă,
aşadar, răzvrătitule. Pleacă seducătorule, cel plin de toată înşelăciunea şi
falsitatea, duşman al virtuţii, persecutor al celor inocenţi. Cedează
locul tău lui Cristos, în Care nu este nimic din lucrarea ta‘ (…)”
Traducere: I.B.T.
Aceasta
este cea mai mare slăbiciune a Satanei
Kosloski | Aug 19, 2018
Şi singura cale prin
care cel rău poate fi distrus.
Când vedem în lume atâta
rău, adesea simţim că trebuie să luptăm cu “foc împotriva focului” şi să
utilizăm aceeaşi tactică ca şi inamicul. Începem prin a ne convinge că dacă am
fi destul de „puternici”, l-am putea învinge pe Satana şi pe toţi slujitorii
săi.
Însă această strategie
ne va răni la sfârşit. Dacă vrem cu adevărat să învingem puterea Satanei
în vieţile noastre, trebuie să urmărim cea mai mare slăbiciune a sa.
Satana iubeşte puterea
şi va folosi dorinţa noastră de putere împotriva noastră. Dar este un lucru pe
care îl urăşte şi singurul care poate răsturna putera sa: umila slăbiciune.
Ar putea suna ciudat şi
puţin contraintuitiv, însă este calea biblică de a-l învinge pe Satana.
Supremul exemplu de
„slăbiciune” care a biruit răul a fost răstignirea lui Isus Cristos pe Cruce.
Îl avem pe Regele Regilor, despuiat, gol, atârnat pe lemnul crucii într-o
agonie supremă. Mâinile şi picioarele Sale sunt pironite, lăsându-L complet
vulnerabil. Călăii Săi pot face ce vor cu El, iar El nu poate face nimic ca să
se protejeze.
Cu toate acestea, în
realitate, acest act de slăbiciune a fost o faptă de iubire extrordinară şi de
jerfă de sine. Puterea iubirii a rupt legăturile morţii şi a deschis porţile
Raiului. Exemplul lui Cristos care şi-a vărsat Sângele ar rezuma pentru noi ce înseamnă,
de fapt, să fii creştin.
De-alungul istoriei,
nenumăraţi bărbaţi şi femei au fost ispiraţi să calce pe urmele lui Isus şi, ca
rezultat, imperii ale răului au fost distruse şi au fost demolate sisteme
politice corupte.
Filosoful Peter Kreeft
subliniază în cartea sa „Filosofia lui Tolkien” că ultima bătălie între bine şi
rău, la fel ca în Apocalipsă, se dă între două animale mitice: Arnion, mielul
blând, şi Terion, teribilul dragon. Şi Mielul învinge Fiara cu o armă secretă:
propriul sânge.”
Kreeft continuă să
explice, „slăbiciunea celui rău este că nu poate învinge slăbiciunea. Nu
contează cât de multă putere are cel rău, mereu va fi învins de libera, iubitoarea
renunţare la putere. Poate fi învins....la fel ca pe Golgota: prin martiriu.”
Satana dispreţuieşte
slăbiciunea întrucât el e în căutarea puterii pământeşti. Cu cât încercăm să
fim mai „puternici” şi „influenţi” în lume, cu atât Satana poate lucra asupra
noastră şi câştigă teren. Gândiţi-vă la Maica Tereza. Ea a lucrat cu cei mai
săraci dintre săraci şi în ochii lumii ea a fost o femeie micuţă, slabă,
fragilă. Cu toate astea, ea a fost cu adevărat una dintre cele mai puternice
femei care a trăit vreodată şi a fost un ghimpe în coasta Satanei. Nu a putut-o
niciodată cuceri şi nici munca vrednică pe care a făcut-o.
Dacă vrem să învingem
răul, calea către biruinţă este căptuşită cu umilinţă şi sacrificiu de sine.
Doar când vom da totul lui Dumnezeu, vom reuşi să învingem răul.
Traducere: I.B.T.
sâmbătă, 27 octombrie 2018
Prezentarea lui Isus la templu. Virtutea lui Simeon şi profeţia Anei.
Văd cum dintr-o căsuţă umilă iese un
cuplu. O mamă nespus de tânără cu un prunc în braţe, înfăşurat într-o ţesătură
albă, coboară pe o scară exterioară.
O recunosc pe Măicuţa noastră. Este tot
Ea, palidă şi blondă, sprintenă şi foarte blândă în fiece gest. Este înveşmântată
în alb, având deasupra o haină de un albastru pal, iar pe cap un văl dalb. Îşi
duce cu multă grijă Pruncul.
În josul scării o aşteaptă Iosif, lângă un
măgăruş gri. Iosif este îmbrăcat tot în maro deschis, aceasta fiind culoarea veşmântului
şi hainei deopotrivă. O priveşte pe Maria şi îi zâmbeşte. Când Maria ajunge lângă
măgăruş, Iosif îşi petrece hamul pe braţul stâng şi ia pentru o clipă în braţe
Pruncul, care doarme liniştit, pentru a-i îngădui Mariei să se aşeze mai bine
pe şaua măgăruşului. Apoi i-l dă iarăşi pe Isus şi o pornesc la drum.
(.....)
Maria coboară de pe măgăruş în apropierea
porţii ce dă într-un fel de loc de staţionare pentru animale. Spun „loc de staţionare”
pentru că este vorba de un soi de staul ori mai bine zis adăpost, unde sunt
paie pe jos şi nişte ţăruşi cu inele de care pot fi legate patrupedele.
Iosif îi da ceva bănuţi unui omuleţ ce i-a
sărit în ajutor, cumpărând cu aceştia un braţ de fân, şi, scoţând dintr-un puţ
rudimentar ce se află într-un colţ o găleată cu apă, îi dă măgăruşului să bea.
Apoi o ajunge din urmă pe Maria şi intră amândoi în incinta Templului.
Se îndreaptă mai întâi spre un portic unde
se află aceia pe care mai târziu Isus avea să-i biciuiască fără milă: vânzătorii
de turturele şi miei, respectiv zarafii. Iosif cumpără doi porumbei albi. Nu
schimbă bani. Este evident că are bani potriviţi.
(.....)
Vine în grabă un preot, nu ştiu dacă
pentru că a fost chemat de Iosif sau vine din proprie iniţiativă. Maria oferă
cei doi sărmani porumbei, iar eu, care ştiu care le este soarta, îmi întorc
privirea în altă parte, remarcând ornamentaţiile grelei porţi monumentale, ale
plafonului, ale atriului. Mi se pare însă că văd cu coada ochiului cum preotul
o stropeşte pe Maria cu apă. Apă trebuie să fie, căci nu văd să i se fi pătat
haina. Apoi Maria, care odată cu porumbeii îi dăduse preotului şi o grămăjoară
de bani (am uitat să spun aceasta) pătrunde împreună cu Iosif în Templul
propriu-zis, însoţită de către preot.
(.....)
Maria oferă Copilul – care s-a deşteptat şi
îşi întoarce nevinovaţii ochi de jur împrejur cu privirea uimită a pruncilor de
doar câteva zile - preotului.
Acesta îl
ia în braţe şi îl înalţă întinzându-şi mâinile, întors fiind spre Templu, cu faţa
la acel altar situat deasupra treptelor. Ritul este împlinit. Pruncul este
redat Măicuţei, iar preotul se duce de acolo.
S-a adunat lume ce priveşte curioasă.
Printre oameni îşi croieşte drum un bătrânel încovoiat şi schiop, care se
sprijină într-un baston. Trebuie să fie foarte în vârstă, aş spune că are fără
doar şi poate peste optzeci de ani. Acesta se apropie de Maria şi o roagă să
i-l dea pentru câteva clipe pe Micuţ. Maria îi face pe plac zâmbindu-i.
Simeon – despre care eu mereu am crezut că
aparţinea castei sacerdotale, este un simplu credincios, cel puţin judecând după
straie – îl cuprinde şi-l sărută. Isus îi zâmbeşte cu expresia nelămurită a
sugarilor. Pare că se uită la el cu multă curiozitate, căci bătrânul plânge şi
râde deopotrivă, iar lacrimile-i alcătuiesc un fel de broderie, strecurându-i-se
printre riduri şi aşternându-i-se ca nişte perle în barba lungă şi dalbă către
care Isus îşi întinde mânuţele. Căci Isus o fi fiind Isus, dar este tot un
copilaş, iar ceea ce i se mişcă pe dinainte atrăgându-i atenţia îl face să-şi
dorească a pune mâna ca să priceapă mai bine despre ce e vorba. Maria şi Iosif
surâd laolaltă cu cei adunaţi prin preajmă, aceştia lăudând frumuseţea Micuţului.
Aud cuvintele bătrânului sfânt (Luca 2,
27-35) şi văd privirea mirată a lui Iosif, pe cea mişcată a Mariei, dar şi
privirile din mica adunare – unele uimite şi mişcate şi altele cuprinse de
bucurie – la vorbele bătrânului. In mulţime se află şi unii dintre membrii bărboşi
şi îngâmfaţi ai Sinedriului; aceştia dau din cap, privind la Simeon cu o compătimire
plină de ironie: trebuie că-l socotesc cu mintea dusă din pricina vârstei.
Surâsul Mariei se topeşte într-o paloare
mai accentuată atunci când Simeon îi vesteşte durerea. Cu toate că Ea ştie, cuvintele lui îi străpung
sufletul. Maria se apropie mai tare de Iosif, ca pentru a cere mângâiere, şi-şi
strânge cu patimă Pruncul la sân, absorbind cu sufletul însetat vorbele Anei,
care a venit şi ea şi care, femeie fiind, se îndură de suferinţa ei şi îi făgăduieşte
că Veşnicul Dumnezeu i-o va îmblânzi dându-i în ceasul durerii o tărie
supranaturală. „Femeie, Celui
care i l-a dăruit poporului său pe Mântuitorul nu-i va lipsi puterea de a-ţi da
un înger să-ţi aline plânsul. Marile femei ale lui Israel nu au dus vreodată
lipsă de sprijinul Domnului, iar tu eşti mai însemnată decât Iudita ori Iaela.
Dumnezeul nostru are să-ţi clădească o inimă de aur curat pentru ca tu să poţi ţine
piept valurilor durerii, drept pentru care ai să fii între toate făpturile cea
mai măreaţă Femeie, Maica. Iar tu, Pruncule, adu-ţi aminte de mine în ceasul
lucrării tale”. Aici îmi încetează viziunea.
2
februarie 1944.
Isus spune:
„Din descrierea pe care tu ai făcut-o răzbat
pentru toţi două învăţăminte:
Cea dintâi învăţătură este aceea că
adevărul nu se dezvăluie preotului cufundat în rituri, dar cu sufletul aiurea,
ci unui simplu credincios.
Preotul, cel care se află
mereu în contact cu Divinitatea, preocupat de tot ce are legătură cu Dumnezeu,
plecat spre tot ceea ce este deasupra celor trupeşti, ar fi trebuit să intuiască
pe dată cine era Pruncul prezentat la Templu în acea dimineaţă. Dar, pentru a
putea întrezări aceasta, trebuia să aibă un spirit viu, nu numai un veşmânt
anume aşternut peste un spirit tare adormit, dacă nu mort de-a binelea.
Spiritul lui Dumnezeu poate, dacă vrea, să
lovească şi să zguduie precum un fulger sau un cutremur şi spiritul cel mai închis.
Poate aceasta. Însă, în genere, pentru că este un Spirit al ordinii, după cum
Dumnezeu este ordine în Fiinţa sa şi în lucrarea sa, El se revarsă şi grăieşte
nu doar într-aceia care merită îndeajuns să primească revărsarea sa – căci
atunci arareori s-ar revărsa, tu însăţi neavând a-i cunoaşte iluminarea – ci
acolo unde vede „dorinţa” cuiva de a merita revărsarea sa.
Cum se manifestă această dorinţă? Printr-o
viaţă alcătuită, pe cât este cu putinţă, numai şi numai din Dumnezeu, întru
credinţă, întru ascultare, întru curăţie, întru caritate, întru dăruire, întru
rugăciune, întru rugăciune, iar nu în practici. Noaptea se deosebeşte mai puţin
de ziuă decât se disting practicile religioase de rugăciune. Rugăciunea este
comuniunea spiritului cu Dumnezeu, roadele sale fiind reînnoirea voastră şi hotărârea
de a deveni tot mai mult ai lui Dumnezeu. Practicile religioase sunt nişte
obiceiuri oarecare, pe care le săvârşiţi pentru un scop sau altul, dar mereu păstrând
un sâmbure de egoism, şi care nu vă transformă nicidecum, ba mai mult, vă mai şi
murdăresc cu păcatul minciunii şi al indiferenţei.
Simeon avea această dorinţă. Viaţa nu-l
scutise de greutăţi şi încercări, dar el nu şi-a pierdut această dorinţă.
Vremea şi vremurile nu i-au ştirbit şi nici nu i-au zdruncinat credinţa în
Domnul şi făgăduinţele sale, şi nu au slăbit dorinţa lui de a fi tot mai
vrednic de a-l primi pe Dumnezeu. Iar Dumnezeu – înainte ca ochii servului său
credincios să se fi închis înaintea luminii soarelui, aşteptând a se redeschide
înaintea Soarelui dumnezeiesc de un roşu aprins din Cerurile descuiate prin înălţarea
mea de după Jertfă – i-a trimis raza Spiritului să-l îndrepte înspre Templu ca
să vadă Lumina venită în lume.
„Din îndemnul Spitului”, spune Evanghelia.
Ah, de ar şti oamenii ce Prieten desăvârşit este Spiritul Sfânt, ce Călăuză, ce
Învăţător ! Dacă ar iubi şi invoca această Iubire a Preasfintei Treimi, această
Lumină din Lumină, acest Foc din Foc, această Cunoaştere, această Înţelepciune,
cât de multe ar şti peste ceea ce este de trebuinţă a şti !
Vezi tu, Maria, vedeţi voi, fiii mei,
Simeon a aşteptat cât i-a fost viaţa de lungă „să vadă Lumina”, să ştie împlinită
făgăduinţa lui Dumnezeu, şi asta fără a se îndoi vreodată; nu şi-a zis niciodată:
„În zadar stărui eu întru nădejde şi rugăciune”. A stăruit şi s-a făcut vrednic
de a „vedea” ceea ce preotul şi membrii sinedriului cei plini de mândrie şi cu
mintea încuiată nu au văzut: pe Fiul lui Dumnezeu, pe Mesia, pe Mântuitorul, în
acel prunc ale cărui căldură şi zâmbete le primea. Dumnezeu i-a surâs prin
buzele mele de Copil, dându-i cea dintâi răsplată pentru viaţa sa cinstită şi
pioasă.
Cea de-a doua învăţătură priveşte
cuvintele Anei. Fiind profetesă şi aceasta, ea l-a văzut în mine, nou-născutul,
pe Mesia. Acest lucru este firesc dată fiind înzestrarea sa cu darul profeţiei.
Însă ascultă, ascultaţi ceea ce-i spune Maicii mele, împinsă fiind de credinţă şi
dragoste. Lasaţi aceste vorbe să lumineze spiritul vostru, care tremură în
acest timp de întuneric şi în această sărbătoare a Luminii. „Celui care l-a dăruit
pe Mântuitorul nu-i va lipsi puterea de a-ţi da un înger să-ţi aline, să vă aline plânsul”.
Gândiţi-vă că Dumnezeu s-a dat pe Sine
pentru a înlătura din spirite lucrarea Diavolului. Nu va putea El oare să-i înfrângă
acum pe diavolii care vă chinuie? Nu
va putea El oare şterge lacrimile voastre punându-i pe fugă pe aceşti diavoli şi
redându-vă iarăşi şi iarăşi pacea lui Cristos? De ce nu-i cereţi oare aceasta,
cu credinţă? Cu o credinţă adevărată, îndrăzneaţă, cu o credinţă înaintea căreia
severitatea lui Dumnezeu, scârbit de mulţimea păcatelor voastre, să se năruie într-un
surâs, izvorând iertarea şi ajutorul său, şi să se reverse binecuvântarea sa
peste acest Pământ asemeni unui curcubeu care să înlăture potopul de sânge pe
care voi înşivă l-aţi dorit ?
Gândiţi-vă că Tatăl, după ce i-a pedepsit
pe oameni prin potop, şi-a spus sieşi şi i-a spus patriarhului: „Nu am să mai
blestem pământul din pricina oamenilor, pentru că simţurile şi cugetele inimii
omului plecate sunt spre rău încă de la vârsta tinereţii; de aceea nu voi mai
lovi vietăţile toate, după cum am făcut”. Şi a rămas credincios cuvântului său,
nemai trimiţând potopul. Dar voi oare de câte ori nu v-aţi spus şi nu i-aţi
spus lui Dumnezeu: „Dacă scăpăm de asta
dată, dacă ne scapi, nu vom mai purta niciodată, niciodată războaie”, pornind
totuşi după aceea altele şi altele, mereu mai înfricoşătoare? Oare de câte ori,
făţarnicilor necredincioşi faţă de Domnul şi de propriul cuvânt? Cu toate
acestea, Dumnezeu v-ar mai ajuta încă o data dacă marea masă a celor credincioşi
l-ar chema cu încredere şi iubire pline de îndrăzneală.
Puneţi-vă – voi care, prea puţini fiind
pentru a face să se încline balanţa de partea voastră şi nu a celor mulţi care înteţesc
asprimea lui Dumnezeu, îi rămâneţi totuşi credincioşi în pofida înfricoşătorului
ceas care se apropie şi creşte din clipă în clipă – puneţi-vă suferinţa la
picioarele lui Dumnezeu. El va şti să vă trimită îngerul său după cum l-a
trimis lumii pe Mântuitorul. Nu vă temeţi. Nu încetaţi să îmbrăţişaţi Crucea.
Aceasta a învins mereu uneltirile diavolului, care caută prin cruzimea omului şi
nenorocirile vieţii să facă inimile pe care nu le poate răpi altminteri să cedeze
deznădejdii ori să se despartă de Dumnezeu.”
Sursa: „Evanghelia,
aşa cum mi-a fost revelată – Maria Valtorta”, vol 1, pag. 190-196.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)