mesajul

sâmbătă, 30 martie 2019

Rămășița Bisericii Mele, cei doi martori la care se referă Cartea Apocalipsei

Mesajul (402) din Cartea Adevărului
Duminică, 15 aprilie 2012 la ora 07:16
Scumpa Mea fiică, îmi dau seama că unele dintre aceste mesaje ți se pare că nu au niciun sens, dar trebuie să ai încredere în Mine și să știi că trebuie să revelez conținutul Cărții Apocalipsei, pentru ca sufletele să cunoască la ce să se aștepte în aceste timpuri.
Pentru cei cu credința slabă, dar care acceptă Cuvântul Meu dat prin acest profet, să știți că smerenia voastră și dorința născută din iubirea curată pentru Mine v-a adus mai aproape de Inima Mea Sfântă.
Voi sunteți Rămășița Bisericii Mele. Voi sunteți Biserica menționată în Cartea Apocalipsei.
Voi sunteți cei născuți din femeia care a dat naștere unui fiu și care a fost alungată în pustie, unde veți fi izolați dar vă veți uni ca unul pentru a proclama Sfântul Meu Cuvânt și a predica adevăratele Evanghelii.
Femeia dă naștere Bisericii Mele adevărate, turmei Mele fidele, pe care Falsul Profet nu va putea s-o inducă în eroare.
Voi, Biserica Mea, veți fi exilați în pustiu, unde veți găsi refugiu pentru 1260 de zile. Dar prin darul Spiritului Sfânt, veți fi hrăniți cu roadele iubirii Mele.
Cei care care-l vor respinge pe falsul profet și care trebuie să țină Biserica Mea unită, sunt acei membri fideli ai Bisericii Mele Creștine, inclusiv slujitorii Mei sfințiți.
Va trebui să mă cinstiți în secret deoarece sub domnia Falsului Profet Liturghia se va schimba, devenind de nerecunoscut.
Voi sunteți adevărații Mei discipoli și toate harurile Cerului se revarsă peste sufletele voastre prețioase.
Copii, cât de mult vă iubesc și cât de mult Îmi ușurați suferința! Dar câtă suferința este în Inima Mea din cauza acelor discipoli care vor refuza să Mă asculte.
Ei vor cădea în mrejele Falsului Profet, în întuneric, și Eu nu pot să îi salvez.
Din propria lor voință Mă vor pălmui peste față.
Rămășița Bisericii Mele va trebui să răspândească Cuvântul, celorlalți copii ai Mei incluzând și pe cei care nu Mă cunosc de loc.
Voi, Rămășița Bisericii Mele, va trebui să proclamați profețiile Mele și Sfântul Meu Cuvânt, celor care nu sunt creștini, sau celor care nu cunosc Cele Zece Porunci.
Sarcina voastră va fi să vă asigurați că Sfânta Biblie este citită și înțeleasă.
Va fi sarcina voastră să informați lumea despre înțelesul complet al peceților cuprinse în Cartea Apocalipsei pe care îl voi revela Mariei a Milostivirii Divine.
Cei doi martori din Cartea Apocalipsei:
Voi, cei care Mă urmați, sunteți unul dintre Cei Doi Martori la care se referă Cartea Apocalipsei, și care vor fi protejați din Ceruri.
Cuvântul Meu dat vouă, Rămășiței Bisericii Mele, poate fi aruncat la o parte ca un leș, dar Cuvântul Meu nu va muri niciodată.
Evreii vor fi al doilea dintre Cei Doi Martori.
Cele două sfeșnice sunt Bisericile Mele Creștine, Biserica tradițională adevărată și acei discipoli care Mă urmează și care vor fi aruncați la o parte de către Falsul Profet.
Cei doi măslini sunt Vechiul Ierusalim Israel și Noul Israel.
Ei, evreii, vor ști în sfârșit că Eu sunt Mesia, iar învățătura lor despre Adevăr va fi de asemenea aruncată la o parte și scoasă în afara legii de către falsul profet și anticrist pentru a putrezi ca și un leș. Din nou, acest popor ales nu va muri.
Ambele se vor simți înfrânte, dar nu va fi cazul, pentru că veți alcătui, împreună cu toate celelalte religii, una adevărată Biserică, Noul Ierusalim, care se va ridica din cenușă.
Veți supraviețui teribilei domnii a celui rău care se va ridica sub domnia celor doi: Falsul Profet și Anticristul. Amândoi vor fi aruncați în iazul de foc care va fi iadul însuși.
Această prigoană nu va dura mult, iar voi veți primi mare putere și protecție.
Veți primi ajutor și mulți lideri se vor ridica dintre voi pentru a vă călăuzi de-a lungul acestei perioade.
Mulți dintre voi vor deveni sfinți în Noul Meu Paradis și, datorită faptului că ați ajutat la construcția Rămășiței Bisericii Mele de pe pământ, veți domni cu Mine în Noul Cer și Noul Pământ care va apărea imediat la Doua Mea Venire.
Acelora dintre voi care nu sunteți cu Mine vi se va da un timp scurt pentru a alege.
Voi veți putea alege să fiți de partea profetului fals și împotriva Mea, sau veți putea fi de partea Mea.
Dacă îl alegeți pe primul atunci sufletul vostru va fi furat de către înșelător. Sună dur, dar acesta-i adevărul.
Dovada existenței Mele va fi dată tuturor copiilor lui Dumnezeu în timpul Marelui Avertisment.
Rugați-vă ca să acceptați Adevărul că sunt Eu, iubitul vostru Isus, Cel care vă cheamă din ceruri ca să vă deschidă ochii pentru a putea vedea, respectiv pentru a asculta și a putea auzi, înainte de a fi prea târziu.
Iubitul vostru Isus



Sursa: http://profetieavertisment.ro/mesaje/402/ramasita-bisericii-mele-cei-doi-martori-la-care-se-refera-cartea-apocalipsei/

miercuri, 20 martie 2019

Cardinalul Sarah: Biserica a devenit "bârlogul întunericului" !


Cardinalul Sarah: Biserica a devenit "bârlogul întunericului", deoarece episcopii evită adevărul și claritatea
Biserica trăiește un "mister al trădării", un "mister al lui Iuda", scrie Cardinalul Robert Sarah în noua sa carte "Le soir approche et déjà le jour baisse" (Seara se apropie și ziua scade deja).

"Biserica e pe moarte pentru că păstorii se tem să vorbească cu adevăr și claritate", adaugă el, "Ne este frică de mass-media". În consecință, catolicii sunt "confuzi".

Pentru Sarah, Biserica a devenit "bârlogul întunericului" și "peștera hoților". Anumiți oameni ai lui Dumnezeu s-au transformat în "agenți ai Celui Rău". Și "am trădat precum Iuda". Sarah numește relativismul "masca lui Iuda, îmbrăcat în intelectual".

"Noi tolerăm totul" și "Doctrina Catolică este pusă sub semnul întrebării", subliniază Sarah, "În numele perspectivei, pe care ei o numesc "intelectuală", teologii se delectează cu deconstrucția dogmelor și golirea moralei catolice de semnificațiile ei profunde".



duminică, 3 martie 2019

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din 2 martie 2019 prin Mirjana (Medjugorje)

„Dragi copii, vă numesc apostolii iubirii mele, vi-L arăt pe Fiul meu care este pacea adevărată și iubirea adevărată. Ca Mamă, prin harul lui Dumnezeu, doresc să vă conduc la El. Copiii mei, de aceea vă chem să vă priviți pe voi înșivă pornind de la/prin Fiul meu, să priviți cu inima la El și cu inima să vedeți unde vă aflați voi și încotro se îndreaptă viața voastră. Copiii mei, vă chem să conștientizați că mulțumită Fiului meu trăiți – prin iubirea și jertfa Lui. Voi îi cereți Fiului meu să se arate milostiv față de voi, iar eu vă cer VOUĂ să fiți milostivi. Voi îi cereți să fie bun și să vă ierte, dar eu de cât timp vă rog pe voi, copiii mei, să iertați și să îi iubiți pe TOȚI oamenii pe care-i întâlniți? Dragii mei copii, când veți înțelege cu inima cuvintele mele, veți înțelege și veți cunoaște adevărata iubire și veți putea fi apostolii acestei iubiri, apostolii mei. Vă mulțumesc. ”

Sursa: https://www.medjugorje.ws/ro/messages/

vineri, 22 februarie 2019

Arhiepiscopul Viganò trimite un mesaj Papei și episcopilor


”Voi credeți că aveți rețeta și că depinde de voi să transformați Creștinismul, însă Domnul este Cel care cunoaște Calea. Domnul este Cel care mi-a zis mie, Cel care vă spune vouă: Urmează-Mă!”

Arhiepiscopul Viganò trimite un mesaj Papei și episcopilor , în ziua deschiderii summitului de la Vatican privind abuzul sexual 

Roma, 21 februarie 2019 (LifeSiteNews)
Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò a transmis o scrisoare deschisă Papei Francisc și președinților conferințelor episcopale din întreaga lume, care s-au adunat la Roma pentru deschiderea unui summit al Vaticanului cu privire la abuzul sexual al clerului.
Iată textul integral al mesajului Arhiepiscopului Viganò, dat în ziua Sf. Petru Damian - Episcop, Mărturisitor și Doctor al Bisericii.
***
Nu putem să nu considerăm semn al Providenței, faptul că, voi, Papa Francisc și frații Episcopi care reprezintă întreaga Biserică, v-ați întrunit chiar în ziua în care sărbătorim amintirea Sfântului Petru Damian. Acest mare călugăr din secolul al XI-lea și-a pus toată puterea și zelul apostolic în reînnoirea Bisericii din timpul său, atât de profund coruptă de păcatele sodomiei și simoniei. El a făcut acest lucru cu ajutorul episcopilor și laicilor credincioși, în special cu sprijinul Abatelui Hildebrand din Abația Sf. Pavel, viitorul Papă Grigore al VII-lea.
Permiteți-mi să propun ca subiect al meditației noastre cuvintele scumpului nostru Papă Emerit Benedict al XVI-lea adresate poporului lui Dumnezeu în Audiența Generală de miercuri, 17 mai 2006, comentând tocmai citatul Evangheliei lui Marcu 8: 27-33 proclamat la liturghia de azi.
Petru urma să trăiască un alt moment important al călătoriei sale spirituale, lângă Cezarea Philippi, când Isus le-a adresat ucenicilor o întrebare concretă: "Cine spun oamenii că sunt eu?" (Mk 8,27). Dar pentru Isus, zvonul nu era de ajuns, El dorea de la cei care au acceptat să fie personal implicați cu El o declarație personală a poziției lor. În consecință, El a insistat: "Dar voi, cine spuneți că sunt eu?" (Matei 8:29).
Petru a răspuns în numele celorlalți: "Tu ești Cristosul", Adică Mesia. Răspunsul lui Petru, ce nu i-a fost revelat prin "carne și sânge", ci care i-a fost dat de Tatăl care este în Cer (Mt 16:17), conține, în sămânță, viitoarea mărturie a credinței Bisericii. Cu toate acestea, Petru încă nu înțelesese conținutul profund al misiunii mesianice a lui Isus, noul înțeles al acestui cuvânt: Mesia.
El demonstrează acest lucru puțin mai târziu, când deduce că Mesia pe care îl urmează în visele sale este foarte diferit de (Cel din) adevăratul Plan al lui Dumnezeu. E șocat de anunțul Domnului legat de Patimirea Sa și protestează, provocând o reacție energică din partea lui Isus (conf. Mk 8: 32-33).
Petru a vrut ca Mesia să fie un "om divin" care să îndeplinească așteptările poporului, impunându-și puterea sa asupra tuturor; tot așa și nouă ne-ar plăcea ca Domnul să-și impună puterea și să transforme pe loc lumea. Isus s-a prezentat pe Sine ca un "Dumnezeu om", slujitor al lui Dumnezeu, care a întors așteptările mulțimii cu susul în jos, apucând-o pe calea umilinței și a suferinței.
Aceasta este marea alternativă pe care trebuie să o învățăm din nou și din nou: să acordăm prioritate propriilor noastre așteptări, să-L respingem pe Isus sau, să-L acceptăm pe Isus în adevărul Misiunii Sale și să dăm la o parte prea omeneștile noastre așteptări.
Petru, impulsiv cum era, nu a ezitat să Îl ia deoparte pe Isus și să-L mustre. Răspunsul lui Isus i-a demolat toate falsele așteptări, chemându-l la convertire și la a-L urma: "Mergi în urma mea, Satană, căci nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor!"(Mk 8,33). Nu tu îmi arăți calea; Eu îmi aleg drumul și tu ar trebui să mă urmezi.
Astfel, Petru a învățat ce înseamnă cu adevărat să-L urmezi pe Isus. A fost a doua chemare, asemenea cu cea al lui Avraam din Geneza 22, apoi în Geneza 12. "Dacă cineva vrea să vină după Mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze! Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine, însă, îşi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie o va salva". (Mk 8,34-35). Aceasta este regula exigentă a urmării lui Cristos: trebuie să fim în stare, dacă este necesar, să renunțăm la întreaga lume pentru a salva adevăratele valori, pentru a salva sufletul, pentru a salva prezența lui Dumnezeu în lume (conf.Mk 8 : 36-37). Și, deși cu dificultate, Petru a acceptat invitația și și-a continuat viața călcând pe urmele Stăpânului.
Și mi se pare că aceste transformări din diferitele ocazii ale Sfântului Petru și chiar întreg personajul, sunt o mare mângâiere și o mare lecție pentru noi. Și noi avem o dorință pentru Dumnezeu, și noi dorim să fim generoși, dar și noi așteptăm ca Dumnezeu să fie puternic în lume și să transforme lumea pe loc, în funcție de ideile noastre și de nevoile pe care le percepem noi.
Însă Dumnezeu alege o cale diferită. Dumnezeu alege calea transformării inimilor în suferință și în umilință. Iar noi, ca Petru, trebuie să ne convertim, din nou și din nou. Trebuie să-L urmăm pe Isus iar nu să mergem înaintea Lui: El este Cel care ne arată Calea.
Prin urmare, Petru ne spune: Voi credeți că aveți rețeta și că depinde de voi să transformați Creștinismul, însă Domnul este Cel care cunoaște Calea. Domnul este Cel care mi-a zis mie, Cel care vă spune vouă: ”Urmează-Mă!” Și trebuie să avem curajul și smerenia de a-L urma pe Isus, pentru că El este Calea, Adevărul și Viața ".
Maria, Regina Apostolorum, Ora pro nobis.
Maria, Mater Gratiae, Mater Misericordiae, Tu nos ab hoste protege et mortis hora suscipe.

+ Carlo Maria Viganò
Arhiepiscop de Ulpiana
Nunțiu apostolic
21 februarie 2019
Sărbătoarea Sf. Petru Damian

Sursa : https://www.lifesitenews.com/news/archbishop-vigano-issues-open-message-to-pope-francis-and-bishops-on-day-on?fbclid=IwAR3dxcp_dTB79VR1h8T8w4i7QRYVSGkp6H7xPDBlZguQXonP95Nmd2j7iDU&utm_campaign=LSN&utm_content=buffer046af&utm_medium=LSN%2Bbuffer&utm_source=facebook

joi, 7 februarie 2019

V-am mai spus

http://lumina-pentru-suflet.blogspot.com/2019/02/v-am-mai-spus-anton-ciobanu-18012014.html

“N-am crezut niciodată că voi încerca atâta perplexitate...”


de Aldo Maria Valli - 06.02.2019

Am primit de la un preot această scrisoare.

Sunt un preot din dieceza de Genova și nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să simt o atât de mare perplexitate față de cel care stă pe scaunul lui Petru. Mereu m-am gândit la papă ca la un punct de referință de nezdruncinat în existența mea creștină. Cine, ca și mine, a crescut cu Ioan Paul II, a văzut în pontifi mari exemple de credință trăită concret și în sfințenie.

Am primit cu părere de rău demisia papei Benedict XVI. El nu folosea niciodată cuvinte la întâmplare, era înțelept, mă ajuta să mă ridic către transcendent: un om a lui Dumnezeu..

Alegerea arhiepiscopului de Buenos Aires am văzut-o fără prejudecăți: nu-l cunoșteam, și apoi, totuși, papa este papa.

Luni de zile am ascultat cu interes cuvintele lui, văzând în el o simplitate care mă făcea să-mi spun: ținând seama de capacitatea lui de a intra în inima omului, sensibilitatea lui față de cei care suferă, va reuși probabil să fie mai incisiv în proclamarea lui Cristos și a adevărurilor de credință, astfel încât să trezească popoarele occidentale din această anestezie a conștiinței”.

Zi după zi în schimb am început să observ o creștere a ambiguității foarte subtil. Observam în mesajele sale ceva deformat. La început nu am înțeles bine, dar era ca și cum din cuvintele sale, din glumele lui, din interviurile sale, a apărut un aspect orizontal asupra vieții, cu excluderea planului vertical și a judecății lui Dumnezeu și cu o lipsă de respect față de cei cu alte opinii.

Astăzi trebuie să spun, că în Biserica Catolică, mă simt aproape ca într-o religie diferită, față de cea în care am crescut ca și copil. Obsesia pentru temele sociale este insuportabilă. Par a fi uitați marii sfinți ai carității, pentru care atenția față de frate se năștea dintr-o contemplare și o adorare a lui Cristos. Apelurile lui Bergoglio sună ca cele ale unui politician. Biserica ”în ieșire” și ”spitalul din câmp” este văzută ca o agenție de servicii sociale.

Sincer, în timp ce împărtășim importanța asistenței pentru cei săraci și nevoiași, o astfel de Biserică nu mă atrage, nu este comunitatea celor mântuiți de Cristos...

Am rămas marcat de ambiguitatea asupra temeor legate de familie. Uneori discursurile papei par frumoase, dar apoi, gândindu-mă la ele, îmi dau seama că nu transmit o viziune clară. Amoris letitiae la ce a dus? La o mare confuzie. Concret, azi toți fac ceea ce vor, îl pun pe om pe primul loc și uită de porunca divină...

Această confuzie, această lipsă de claritate, este deranjantă: se pare că este dorită. Dar de ce?

În credință eu caut claritate, soliditate. Caut mântuirea. Dar astăzi pare că papa ne spune că ajunge să faci puțin bine celuilalt și pentru restul e totul bine. Nu mai există proclamarea lui Cristos ca unicul Mântuitor, nu mai este chemarea la viața veșnică și la lucrurile cerești.

Niciodată nu m-am gândit că voi încerca atâta perplexitate față de figura urmașului lui Petru, dar sincer nu-l înțeleg, mă simt pierdut. Merg înainte pentru că fără Domnul viața este doar disperare și încerc să rămân credincios la acel depozit al credinței bimilenare care nu poate fi anulat. Mă hrănesc cu viețile sfinților, ascult cuvintele Mariei din apariții care amintesc de sensul vertical al vieții. Și mărturisesc  cu durere, că în Liturghie mi-e greu să pronunț numele papei. Mi-e greu să-l văd la televizor, și când oamenii mă întrebă despre el, încerc să schimb subiectul. Mă oprimă gândul că cel care ar trebui să fie călăuză pentru Biserica de pe pământ, pentru mine este doar un obstacol pe care acum prefer să-l evit...

Unde ne conduce succesorul lui Petru? Unde vrea să ne conducă această Biserică care nu indică păcatul de moarte și nu ne ajută să-l evităm? Ce vrea să ne spună atunci când uită să afirme că, Cristos este unicul mântuitor și că religiile nu sunt toate egale? Vrea să ne ducă în paradis sau în altă parte?

Un preot




luni, 4 februarie 2019

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din 2 februarie 2019 - Apariţia avută de Mirjana (Medjugorje)


„Dragi copii, iubirea și bunătatea Tatălui Ceresc dau revelații care fac să crească credința, care o fac să fie explicată, să aducă pace, siguranță și speranță. La fel și eu, din iubirea milostivă a Tatălui Ceresc, din nou și din nou vă arăt calea către Fiul meu, către mântuirea veșnică. Dar, din păcate, mulți dintre copiii mei nu vor să mă audă, mulți dintre copiii mei se îndoiesc. Însă eu L-am preamărit mereu pe Domnul, și în timp și în afara timpului, pentru tot ceea ce a făcut în mine și prin mine. Fiul meu vi se dăruie, frânge Pâinea cu voi, vă vorbește cuvintele vieții veșnice ca să le duceți tuturor. Iar voi, copiii mei, apostolii iubirii mele, de ce vă temeți când Fiul meu e cu voi? Oferiți-i sufletele voastre, ca să poată fi în ele și ca să poată să facă din voi instrumente ale credinței, instrumente ale iubirii. Copiii mei, trăiți Evanghelia, trăiți iubirea milostivă față de aproapele, și mai presus de toate, trăiți iubirea față de Tatăl Ceresc! Copiii mei, nu din întâmplare sunteți uniți. Tatăl ceresc nu adună pe nimeni la întâmplare. Fiul meu vorbește sufletelor voastre. Eu vorbesc inimii voastre. Ca Mamă vă spun: porniți la drum cu mine, iubiți-vă unii pe alții, dați mărturie! Nu vă temeți să apărați, prin exemplul vostru, adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu care e veșnic și care nu se schimbă niciodată. Copiii mei, acela care acționează în lumina iubirii milostive și a adevărului e mereu ajutat de Cer și nu e singur. Apostolii iubirii mele, fie ca mereu să fiți recunoscuți între toți după modestia, iubirea și seninătatea voastră. Eu sunt cu voi. Vă mulțumesc. ”


Sursa: https://www.medjugorje.ws/ro/messages/190202s/

marți, 15 ianuarie 2019

Muntele Sfintei Treimi - ianuarie 2019


2019 – ANUL EUHARISTIEI – IANUARIE
“MĂRIRE ŢIE DOAMNE, RECUNOŞTINŢĂ ŢIE DOAMNE PENTRU TOATE, 
CHIAR ŞI PENTRU HARURILE PE CARE NU LE ÎNŢELEGEM!”
A 172 -a întâlnire de rugăciune lângă Nuşfalău pe Muntele Sfintei Treimi



Din Sfânta Scriptură: să medităm predica lui Isus de pe munte. (M. 5, 6, 7)
Motto-ul lunii: „Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea! Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri! (M. 5, 11-12)!
Intenţia comună de rugăciune: să ne rugăm ca Iubirea lui Isus să se nască și să crească în toți oamenii!
Sarcina noastră concretă va fi: să ne rugăm pentru cei de alte confesiuni în spiritul reconcilierii!!!

A MESAJUL SFINTEI FECIOARE DIN LUNA DECEMBRIE A FOST:
„Dragii mei copilași! Aș dori să vă ascund pe voi toți sub mantia Mea și să vă apăr de toate atacurile celui Rău. În acest timp de Advent, când aniversați reconcilierea dintre etnii, vă mulțumesc cu recunoștință că de ani de zile vă rugați împreună cu iubire persoane de etnii și confesiuni diferite. Tot Cerul se bucură de această frumoasă ispășire. Doresc să rămâneți statornici în aceasta ca Dumnezeu să se glorifice în voi.
Acest Advent și acest Crăciun să fie altfel pentru voi decât cele de până acum. Să luați mai în serios viața spirituală, rugați-vă și postiți după posibilități pentru pace în lume. Să exersați iubirea față de dușmani. Să vă pregătiți pentru sărbătoarea nașterii lui Isus așteptând și întorcându-vă spre interior. Să nu puneți accentul pe podoabele lumești strălucitoare, ci pe cele sufletești, pentru că acestea vă conduc spre fericire. Pregătiți-vă și trăiți astfel ca Pruncul Isus să se simtă bine în voi. Copilașii Mei, toate acestea vor fi har pentru voi și pentru întreaga lume.
Să nu fiți obosiți de ispășire, veniți să începem împreună o nouă novenă mare, pentru că este mare nevoie de rugăciune. Viața voastră să devină o înșiruire de novene.
Mulțumesc că ați răspuns la chemarea Mea. Sfânta Treime vă binecuvântează prin Mine cu harul statorniciei și al recunoștinței!!!”

MESAJUL SFINTEI FECIOARE LA ISPĂȘIREA DIN DATA DE 13
Aceste întâlniri sunt cu siguranță foarte importante pentru că Dumnezeu ne educă prin Sfânta Fecioară pentru sarcina specială să devenim apostoli ai ultimelor timpuri.
Așteptăm în continuare toți pelerinii care simt în inimă că Isus și Maria îi cheamă pe munte.
„Dragii mei copilași! Vă mulțumesc că ați acceptat pe tot parcursul anului jertfa și ați venit aici să învățați de la Mine. Se apropie sărbătoarea nașterii lui Cristos, pe care voi o numiți și sărbătoarea iubirii. În acest timp cel Rău îi atacă pe cei mai slabi, pentru că el nu se bucură de bucuria voastră. Oferiți totul lui Dumnezeu ca să se nască pacea și iubirea în familia voastră, în Biserică și în întreaga lume. Unde este neliniște să duceți pacea. Unde lipsește iubirea să duceți iubire. Unde este deznădejde să duceți speranța. Copilași să salvăm împreună ce se mai poate salva, pentru că puterea este în unitate. Să construiți unitatea cu familia și cu comunitatea voastră, pentru că rugându-vă împreună puteți învinge răul. Vă aștept și de acum încolo și vă rog să nu uitați că mă bucur pentru voi și vă iubesc.
Mulțumesc că ați răspuns la chemarea Mea!”


Temă de casă pentru luna ianuarie:
DOAMNE AJUTĂ-MĂ SĂ-ȚI OFER DUREREA SUFLETULUI CA RUGĂCIUNE PENTRU CREȘTEREA MEA SPIRITUALĂ!!!

  Privire în viitor pentru luna februarie 2019
·      În luna februarie programele de ispăşire vor avea loc în zilele de 1 – 2 – 3 – 7, de la ora 13!
·      Sfânta Liturghie se celebrează în continuare în biserica din Nuşfalău în jurul orei 15! Excepţie face prima duminică, în această zi Sfânta Liturghie se ţine înainte de program, de la ora 12.
·      În februarie, pe data de 13, se face ispășire pe Muntele Sfintei Treimi, începând de la ora 15.

Mesajele  de la Nuşfalău  în limba română  le găsiţi pe internet  la adresa: www.muntelesfinteitreimi.ro,
e-mail: comunitateadeispasire@yahoo.com,  inf. 0040-768-973-598


Învățătură de la Spiritul Sfânt

Dragii mei! Cei care sunt cel mai aproape de Mine trec printr-o mare purificare, ca să li se dovedească statornicia, pentru a-i putea învăţa pe cei care vor trece ulterior prin purificare. Vă puteţi aştepta cu toţii la purificare înainte de marea Mea revărsare. Oricât de neplăcută ar fi purificarea, ulterior veţi vedea că a fost un mare har pentru voi.
În prezent stau în faţa uşii şi aştept momentul, considerat cel mai potrivit şi de Tatăl, când să-i umplu cu puterea Mea extraordinară pe toţi aceia care se deschid spre Mine. Pentru toţi cei care-l acceptă pe Isus va fi un mare dar tot ce va urma. Vă spun dinainte că toţi cei care în prezent îl refuză conştient şi voit pe Isus,  în curând vor întâlni mânia Tatălui.
Când Isus a trăit pe Pământ oamenii L-au calomniat spunând multe rele despre El, pentru că se temeau că trebuie să se schimbe. Au spus despre Isus că: e beţiv, e nebun, e posedat, nu respectă legile,… Duşmanii au spus toate acestea despre acel Isus care era cel mai lucid; cu mintea cea mai limpede; care respecta întocmai legile. Dacă priviţi vieţile apostolilor, sfinţilor, martirilor…, şi ei s-au întâlnit cu calomniile oamenilor, şi mulţi chiar şi-au dat viaţa pentru Isus.
Vă rog ca toate durerile sufleteşti pe care vi le provoacă cei care vă calomniază să le oferiţi ca rugăciune lui Dumnezeu pentru convertirea lor.
Pe voi vă rog să nu calomniaţi pe nimeni, pentru că limba mincinoasă vă ucide sufletul. Să observaţi şi să vorbiţi despre multul bine care este în oameni. Calea voastră să fie recunoştinţa şi preamărirea pentru toate pe care le permit spre binele şi purificarea voastră. Vă recomand să-i iubiţi pe toţi cu adevărata iubire a lui Isus!
Acum vă spun să nu fiţi trişti, să fiţi fericiţi dacă vă vor calomnia şi minţind vor spune tot cuvântul rău împotriva voastră din pricina lui Isus! Veţi vedea că răsplata voastră va fi mare deja pe Pământ.
Vă rog, rugaţi-vă şi postiţi pentru cei care vă calomniază ca şi ei să se convertească şi să fie aducători de bucurie. Vă rog insistent, feriţi-vă de toate păcatele limbii! Învăţaţi ca întâi să gândiţi şi numai după aceea să vorbiţi. Vă spun să fiţi precauţi cu oamenii, pentru că cei în care aveţi încredere pot să vă devină duşmani.
Nu vă temeţi de viitor, încredeţi-vă în victorie!
Ca încurajare vă spun că cei care cer cu pocăinţă ajutorul lui Dumnezeu se vor salva! Dumnezeu nu-i va părăsi niciodată pe copiii Săi care se căiesc pentru păcatele lor!
Vă binecuvântez cu spiritualitatea precauţiei !!!”