„Un om a
plantat un smochin în via sa și a venit să caute fructe în el, dar nu a găsit
și i-a spus viticultorului: «Iată, sunt trei ani de când vin să caut fructe în
smochinul acesta, dar nu găsesc. Așadar, taie-l ! De ce să mai secătuiască
pământul?» Acesta, răspunzând, i-a zis: «Stăpâne, mai lasă-l și anul acesta
pentru ca să-l sap de jur împrejur și să-i pun gunoi. Poate va face fructe la
anul. Dacă nu, îl vei tăia»”. (Luca 13, 6-9)
”Nu trei
ani de-a rândul, ci, poate, o viaţă, Dumnezeu ne-a răbdat, aşteptând an de an
să-i aducem roadele cuvenite potrivit îngrijirii deosebite ce ne-a acordat-o
Îngrijitorul Divin al viei, Isus Domnul. Şi, de atâtea ori, văzând neordinea
noastră, nepăsarea şi neconlucrarea cu harurile Sale, oferite prin Fiul Său,
era hotărât să ne taie firul vieţii: “Taie-l, pentru ce mai şi cuprinde
pământul?” Isus însă, arătându-I Tatălui rănile suferite pentru noi, L-a rugat:
“Doamne, mai lasă-l şi în acest an, doar va aduce rod, iar de nu, îl vei tăia
în anul care vine.” Şi Tatăl, în mila Sa, ne-a acordat mereu câte un an, mereu
noi termene.
Şi, acum, după atâtea
infidelităţi, nu ne simţim constrânşi să ne întrebăm: Oare îmi va acorda
Dumnezeu încă un an de probă, ori ca mâine voi fi tăiat, ca un smochin sterp,
şi aruncat în foc? Atunci zadarnic voi
implora păsuire ori milă: “Doamne, mai lasă-mă numai o clipă, să repar ce am
stricat.” Sentinţa va fi definitivă, inapelabilă şi pentru o veşnicie.
… cât de puţin ne
gândim că într-o clipă ne putem pierde veşnicia şi cât de preţios este timpul!
Nu greşesc dacă afirm că timpul valorează cât veşnicia. Într-o clipă de căinţă
desăvârşită, Dismas, tâlharul de-a dreapta lui Isus a primit cerul din mâna lui
Isus: “Astăzi vei fi cu Mine în rai”, îi spune Isus. Ba putem zice, chiar, că
timpul, sub aspectul mântuirii, valorează cât Dumnezeu, deoarece, într-o clipă
bine folosită, îl putem dobândi pe Dumnezeu. Fiecare clipă poartă pe aripile ei
un har, o lumină divină care, după cum conlucrăm cu ea, ne sfinţeşte sau ne
pierde. Acel har divin va fi la judecata particulară ori avocatul nostru, ori
acuzatorul nostru. În acea zi, vom fi traşi la răspundere pentru atâtea ocazii
cu posibilităţi de sfinţire zădărnicite de nepăsarea sau neglijenţa de o clipă.
Un gând bun respins poate avea drept consecinţă un iad, precum unul primit şi
fructificat poate aduce cerul.
Iată de ce trebuie să
trăim fiecare moment în aşa fel încât să fim gata pentru marea întâlnire cu
Dumnezeu, Părintele, Mântuitorul, dar şi Judecătorul nostru şi împlinirea
fericirii noastre. “Am totdeauna valiza pregătită. Sunt gata de plecare”,
spunea în jurnalul său spiritual “il papa buono” (papa cel bun), cum era
supranumit Ioan al XXIII-lea.
Doamne, eu sunt
smochinul neroditor. Anul ce-mi stă în faţă este, poate, pentru mine, anul de
probă, ultimul pe care mila Ta nemărginită mi-l mai acordă, ca în el să-Ţi aduc
roadele pe care atâţia ani de-a rândul le-ai căutat zadarnic în viaţa mea. Te
rog, nu îngădui să-Ţi resping şi de data aceasta harurile, ci fă-mă să
conlucrez cu ele, cu fidelitate, folosind bine fiecare clipă, ca măcar în acest
an să nu Te dezamăgesc, ci să devin smochin roditor, ca Tu, numai Tu, să fii
slăvit în viaţa mea, spre mântuirea şi fericirea mea. Amin.”
(Citate din
predica pr. Gheorghe Neamţiu)
