Dacă vrei să scrii ceva,
Iată care-i vorba
Mea:
Doar de bine vă învăţ,
La rugă, post vă îndemn.
Maica vouă vă vorbeşte,
Înainte de a naşte,
În Betleem într-o
iesle,
Cel Mântuitor vă este.
În vizită vă aşteaptă,
La biserică şi spovadă,
Să scăpaţi de griji, probleme,
Că mai e puţină vreme.
Sunt Mama lui Dumnezeu,
Vorbind poporului Său,
Că în timpul ce urmează,
Starea rău se
agravează,
A pământului şi la
lume.
V-am cerut post,
rugăciune.
Pe unde în lume am
apărut,
Mereu asta v-am
cerut:
Pentru preoţi,
consacraţi,
Să postiţi, să vă rugaţi.
Ce o să faceţi de
acum oare?
Că preoţii vor dispare!
Puţini şi rari veţi găsi,
Îi vor alunga,
fugări,
Din casa Fiului Meu,
Şi a Tatălui Dumnezeu.
Pentru voi Eu plâng întruna,
Şi Fiului îi ţin mâna,
Când o lasă peste voi,
Să reducă din puhoi,
De suferinţă, durere,
De mari şi pedepse grele.
Aseară Tatăl v-a
spus,
Prin Anton ce v-a
transmis,
Că se mai poate încă,
A salva în ultima clipă,
Dar nu fără rugă,
post,
Căci altfel aţi pierdut
tot.
Dragi
copii, seara se lasă,
Şi apoi zorii se
revarsă,
Ca în seara de ajun,
Şi în ziua de Crăciun,
Să fiţi curaţi, plini
de zel,
Că poate coborî El.
Să fiţi bine
pregătiţi,
Cu El să vă întâlniţi.
V-a vorbit Mama
Cerească,
Mama lui Isus şi a
voastră.
De n-aţi fost,
mergeţi în grabă,
Cât mai e timp, la
spovadă.
Ascultaţi ce Maica spune,
Şi nu mai lăsaţi pe mâine,
Că prea târziu poate
fi,
Azi e azi, mâine –
altă zi.
sâmbătă, 10.12.2016,
ora 17.37 Anton Ciobanu