Curs crestin - Putere interioara (10 cursuri)

1. Tatal, Fiul, si Duhul Sfant.

2. Numele lui Dumnezeu.

3. Puterea Cuvantului lui Dumnezeu.

4. Persoana si Lucrarea Duhului Sfant

5. Bucuria de a Sti ca Esti Iertat.

6. Intoarcerea la Dumnezeu. 

7. Nascut a Doua Oara. 

8. Puterea CREDINTEI in Dumnezeu

9. Primeste Favorul lui Dumnezeu

10. Maretia Dragostei lui Dumnezeu.

Ati primit voi pe Duhul Sfânt ?

Pentru ca vorbeste un evanghelic poate ca multi nu vor voi sa vizioneze acest video. Dar pentru ca il iubesc pe Duhul Sfant si pentru ca "Adevarul va va face liberi" (Ioan 8, 32), atunci vor viziona si la sfarsit vor fi liberi si bucurosi. 

Aleluia ! Glorie, Cinste si Marire Domnului Isus ! Amin !

MARTURIA UNUI LUPTATOR AL LUI ISUS CRISTOS : AM FOST PREOT SATANIST !

 

MARTURIA LUI CEZAR ELISEI

Marturia lui Jane Porter - un ritual pagan amazonian mi-a adus 48 de ani de atacuri demonice

"Cum un ritual pagan amazonian mi-a adus 48 de ani de atacuri demonice, pana cand Cristos m-a eliberat"

In 1968, Jane Porter, o Catolica britanica, crescuta cu valorile traditionale ale Bisericii, se afla ca studenta la o facultate din Brazilia, la Rio de Janeiro. Statea in gazda la doua surori profesoare care proveneau din populatia indigena si ale caror familii locuiau inca in favelas, mahalalele foarte sarace si mizere din Rio.

Dupa un timp Jane Porter s-a imbolnavit de o boala de piele care o desfigura. Cele doua surori profesoare la care statea erau foarte atente cu ea si o ingrijeau. Intr-una din zile se stransesera mai multe persoane la gazdele ei - si-a dat seama ca membrii familiei incepusera in camera alaturata un ritual pentru vindecarea ei; intrand acolo a observat o lumanare aprinsa, un pahar de apa (simbol al sanatatii, dupa cate a inteles) si doi sfinti Catolici din ghips, Cosma si Damian, inveliti fiecare intr-o punga de plastic (pentru a “tine” spiritele inauntru, i s-a spus).

In mijlocul celor care se aflau acolo era o femeie cu infatisare mai degraba masculina, cu haine largi, care isi smulgea parul din cap, si tipa. Tanara Jane a fost impinsa catre ea, femeia si-a pus mainile pe fata ei si pe corpul ei continuand incantatia. Apoi s-a prabusit la pamant.

Toata lumea a parasit camera in liniste si un tanar a venit si a ridicat-o usor pe femeia prabusita, care nu era altcineva decat mama fetelor care o gazduiau pe Jane. Apoi au cinat impreuna si in timpul cinei, Jane si-a dat seama ca toate semnele si ranile de pe fata ii disparusera in mod miraculos. Primise “vindecarea”.

Tanara s-a intors in Marea Britanie si la 6 luni s-a imbolnavit grav din nou si nu si-a mai putut continua studiile. A inceput sa lucreze si s-a pensionat anticipat din cauza unei boli autoimune in 1997.

Privind inapoi Jane Porter si-a dat seama ca suferinta fizica pe care o avusese pe cand statea la Rio a fost intensificata de falsa “vindecare” pe care o primise acolo. A aflat ulterior ca aceasta practica se numeste Umbanda si este vindecarea prin asa-zisa “magie alba”, ca parte a religiei oculte cunoscute sub numele de Macumba.

Ea si-a adus aminte si o alta imprejurare cand, mergand la o seara de salsa, ritmurile cunoscute ale muzicii s-au transformat la sfarsitul serii intr-un ritual de ura si razbunare Macumba, in timpul caruia au fost omorati mai multi pui pentru a intensifica “spiritele naturale” si a ajuta la uciderea cuiva inainte de sfarsitul noptii. Faimoasele poesias si cantecele care acompaniaza salsa pot fi foarte intunecate, invitand la evitarea luminii si sinucidere. Contrar culturii occidentale, viata omeneasca avea un pret foarte mic in Brazilia, unde in acei ani zareai deseori pe strazi cadavre invelite in hartie, care nu scandalizau pe nimeni, nici macar pe autoritati.

A existat si o urmare spirituala negativa, nu numai fizica, dupa acea falsa vindecare. La 10 ani dupa acea intamplare, Jane Porter a inceput sa experimenteze atacuri constante si vizite ale spiritelor intunecate, care au durat timp de cinci ani, cu intensitati variabile. Dupa convertirea profunda a mamei ei la Medjugorje si Jane a reinceput sa spuna Rozarul si sa mearga la un grup de rugaciune. O prietena i-a recomandat un preot exorcist, cunoscut pentru experienta lui si pentru iubirea lui fata de Maica Sfanta. Cu ajutorul lui si al echipei lui Jane a primit vindecarea adevarata, care vine doar de la Dumnezeu.

Cativa ani mai tarziu, in 2016, Jane a cunoscut un episcop care studiase si el in Brazilia si care intelegea profund practicile religioase sincretice din aceasta tara, adica amestecul de Catolic cu ritualuri pagane provenite din culturile amerindienilor si ale populatiilor provenite din Africa.

Din momentul in care Jane a marturisit la spovada ca a fost “beneficiara” unei astfel de practici oculte de vindecare, a simtit o perfecta si completa eliberare de orice rau, ca atunci cand femeia suferinda s-a atins de mantia lui Cristos si “a simtit in interiorul ei ca era vindecata” (Marcu 5:25-35). Astfel a simtit si ea acel moment. Vindecarea completa a venit dupa 48 de ani de lupta si suferinta.

Jane Porter spune ca a scris aceasta marturie din recunostinta pentru Dumnezeu si Maica Sfanta pentru completa vindecare si ca un avertisment pentru sinodul Pan-Amazonian si pentru cei care vor sa introduca tehnici sincretice, care risca sa deschida trupurile celor expusi la asemenea practici catre boala si sufletele lor catre atacurile celui rau si moarte spirituala.

Intrebata despre sinodul care avea sa inceapa (interviul a fost luat inainte) si despre aspectele ingrijoatoare legate de acesta, Jane Porter a raspuns:

"In mod evident instrumentum laboris indica dorinta de a introduce astfel de practici sincretice in Biserica Catolica, practici ce provin din cultura cosmologica a triburilor amazoniene si sunt pagane si oculte. Cateva citate din documentul de lucru al sinodului ilustreaza aceasta: “Armonizarea relatiilor dintre natura, oameni, fiinta suprema si variatele forte spirituale (12-13) ... credintele si drepturile vindecatorilor batrani (88-89) ... dialogul cu spiritele (75) ... divinitatea cu multe nume (87) ... sa traim in armonie cu Mama Pamant (85)” - toate aceste formulari descriu religia sincretizata a vindecarilor oculte Umbanda, care mi-a oferit mie o falsa vindecare, dar m-a legat prin boala fizica, atacuri ale celui rau si intuneric spiritual timp de 48 de ani.

Acestea sunt originile practicilor New Age care s-au dezvoltat in tarile occidentale: muzica salsa, incantatiile, tobele si dansul ritmic care cheama spiritele, si simbolul central, Gaia, Mama Pamant.

Documentul sinodului insista pe adaptarea practicilor Catolice la obiceiurile popoarelor autohtone, ceea ce ar permite “vindecatorilor batrani” (88), precum si femeilor, sa performeze ritualuri samanice in cadrul ritualurilor sacramentale ale Bisericii fara niciun control structural, adica “cenzura, dogmatism si discipline rituale”.

Daca Biserica Catolica nu isi mentine controlul asupra Liturghiei si nu protejeaza Traditia Sacra, o puternica influenta a celui rau, a intunericului si a mortii risca sa o copleseasca. Acest fapt ar avea un impact devastator asupra sufletelor credinciosilor – incurajand si sacrilegiul si pangarirea Euharistiei, odata cu sacrificii pagane si promovarea crimei, asa cum se practica in ritualurile Macumba. Omul isi da seama ca este subjugat cand este prea tarziu.

Desi multi preoti cumsecade mi-au ascultat povestea, putini au inteles pe deplin natura si pericolele experientei mele cu cel rau si efectele practicilor oculte.

De aceea mi-e teama ca sunt preoti si persoane consacrate la sinod care nu sunt constiente de aceste pericole si care pot fi de acord cu anumite sugestii din bunavointa si dorinta de a include popoarele indigene, nu prin evanghelizrea lor, asa cum ar fi corect, ci incluzand de fapt cultura si practicile lor, care se afla in opozitie cu Adevarul."

La intrebarea daca “inculturarea”, care presupune a prelua elemente dintr-o cultura, in acest caz unele practici si traditii ale popoarelor amazoniene - poate sa devina o forta a binelui, Jane Porter a raspuns:

"Singura mea experienta cu acestea se leaga de Umbanda si Macumba din Rio de Janeiro si sunt constienta de raul activ care emana din asemenea practici. Brazilienii indigeni si de rasa mixta sunt oameni calzi, primitori, cu puternice legaturi de familie, dornici sa ajute si sa vindece pe cineva care e bolnav sau are un necaz. Intentiile gazdelor mele fusesera bune si este clar ca ei cred cu fermitate in puterea de vindecare a spiritelor, dar nu recunosc implicatiile de lunga durata ale acestor practici.

Credintele acestor oameni sunt adanc inculcate timp de generatii si ei nu sunt pregatiti sa renunte la ele, mai ales la acelea care au fost deja sincretizate cu credinta lor Catolica, in care Maria, Maica lui Dumnezeu este venerata ca o Zeita, Iphagenu, zeita marii, si sfintii Catolici sunt invocati posibil impreuna cu alte spirite care nu sunt divine.

Cardinalul Raymond Burke si Episcopul Athanasius Schneider au semnalat serioase erori teologice in documentul de lucru al sinodului si pe buna dreptate. Experienta falsei mele vindecari m-a facut sa inteleg ca credinta popoarelor indigene din Brazilia nu admite un Dumnezeu unic supranatural si creator al lumii naturale si al universului, dar care se afla deasupra lor. Credinta lor este panteista.

Biserica trebuie sa vorbeasca raspicat despre influentele oculte care sunt la baza practicilor indigene. Autorii documentului de lucru al sinodului par sa nu constientizeze pericolul acestor influente. Noi trebuie sa sustinem adevarul ca exista “un unic Mantuitor, Isus Cristos si Biserica este unicul Sau Trup Mistic si Mireasa Sa”, asa cum afirma Burke si Schneider in declaratia lor comuna.

In religiile pagane omul este redus la o simpla veriga in lantul ecologic; astfel este ascunsa responsabilitatea pe care i-a dat-o Dumnzeu de a stapani creatia in acord cu planul divin si de a-si folosi libertatea pentru a se dezvolta dupa chipul si asemanarea cu Dumnezeu. Dupa ce mi-am castigat in sfarsit libertatea de a creste asa cum Dumnezeu m-a creat, nu doresc sa fiu parte din nicio alta credinta care neaga aceasta.

Preotii il reprezinta pe Cristos, Eternul si Marele Preot, si de aceea ei trebuie sa fie puri si celibati, primind binecuvantarea apostolica in linie directa de la apostolul Petru. Ritualurile samanice si preotii femei nu au ce cauta in Biserica; femeile pot sa sustina preotii, cum a facut-o Maica lui Dunnezeu si a Bisericii.

Propria mea experienta m-a ajutat sa vad cum acele ritualuri oculte nu numai ca mi-au compromis credinta, sanatatea fizica si spirituala, ci mi-au redus si increderea si stima de sine. Toate acestea le vor experimenta credinciosii daca ritualurile pagane vor fi acceptate de Biserica. Adevarata vindecare vine prin puterea Crucii lui Cristos si prin interventia Maicii Sfinte.

... Si doresc sa inchei cu o cantare foarte frumoasa de la Sfanta Liturghie, tinuta la Catedrala din Glasgow:

“Caci prin sfintii care s-au consacrat lui Cristos

De dragul Imparatiei Cerurilor,

Este bine sa celebram minunile providentei Tale,

Prin care chemi natura umana inapoi la sfintenia sa originara

Si o aduci pe pamant ca sa experimenteze\

Darurile promise in lumea care va veni ...”

Sursa: http://m.ncregister.com/blog/edward-pentin/amazon?fbclid=IwAR2zhbpqvvhpB2xCHnQ3BcnQ4oOElzeKL7twYxRNbInDSrDdN1fxcERHTIY

Lăsându-se intimidați de păgâni, ei vor deveni asemenea păgânilor. Nu este loc în Împărăția Mea pentru cei care nu Mi se dăruiesc Mie așa cum i-am învățat Eu când am venit pe Pământ. În anii care urmează, va fi dificil să rămâneți loiali Învățăturilor Mele, pentru că aceia care pretind că Mă reprezintă pe Mine vă vor induce într-o gravă eroare, după cum a fost profețit. Fiți vigilenți. (MDM 27.03.2014)

În zilele din urmă, religia va deveni un concept păgân, iar venerarea Pământului, a soarelui, a lunii și a stelelor vor deveni substitutele, când ei Îi vor aduce omagiu lui Dumnezeu.
Cea mai mare parte a lumii se va întoarce la păgânism și vor aduce moarte sufletelor lor. (MDM 29.03.2014)

http://profetieavertisment.ro/mesaje/1091/oamenii-de-stiinta-vor-depune-toate-eforturile-in-urmatorii-doi-ani-pentru-a-combate-existenta-lui-dumnezeu/

Petrica Kalberer - Marturie cutremuratoare 26-05-2019

Cersetorul

Marturie Silvia Tarniceriu

Minunata marturie a fratelui Dumitru Duduman

Marturia unui tanar eliberat de homosexualitate

TIMPUL S-A SFARSIT !

Un lider palestinian, un lider evreu, un lider ecumenic si papa francisc s-au intalnit acum, recent, ca sa discute despre reconstruirea templului !

Dumnezeu i-a arătat sufletele din sânul lui Avraam

Trebuie să existe frica de Dumnezeu, nu de moarte! - Marturia lui Mihai Nesu

http://premium.gsp.ro/premium/interviu/exclusiv-trebuie-sa-existe-frica-de-dumnezeu-nu-de-moarte-interviu-ravasitor-cu-mihai-nesu-acasa-la-fostul-fotbalist-546639.html

APOSTAZIA GENERALĂ A POPOARELOR EUROPEI

Renașterea unui top model: „Acum fac ceea ce Dumnezeu așteaptă de la mine”

http://www.e-communio.ro/stire8145-renasterea-unui-top-model-acum-fac-ceea-ce-dumnezeu-asteapta-de-la-mine

Marturia puternica a unui fost Musulman

si a sotiei sale

Marturia unei catolice, care s-a convertit prin mesajele primite de Maria Divinei Milostiviri (MDM)

Iată, printre altele, ce ”efecte” au mesajele MDM:
(mărturie primită de la ”un ostaș al Rămășiței” și postată cu acordul autorului)

Povestea convertirii mele

Numele meu e M. și sunt din România.
Aceasta este o povestire adevărată despre cum Isus mi-a schimbat viața. Eu cred acum că fiecare convertire este de fapt un miracol! Cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată a fost aceea de a-L urma pe Isus.
Pentru început, aș vrea să vă împărtășesc despre mine, cea ”veche”: am fost botezată în Biserica Ortodoxă și copilă fiind mi-am însoțit uneori mama, care e catolică, la Liturghie. Ca familie, noi nu ne-am practicat credința iar la biserică ne-am dus foarte rar!

Privind în urmă, cei treizeci și doi de ani trăiți până în momentul convertirii au fost un dezastru. Am încălcat toate cele Zece Porunci trăindu-mi viața în nepăsare ca și când Dumnezeu nu ar exista. N-am realizat că în tot acest timp am fost orbită de Satana. Nu eram conștientă, în păcătoșenia mea, că Îl ofensam pe Dumnezeu. Ceea ce știam însă, era că viața mea devenise mizerabilă!
2012 a fost pentru mine un an de criză, cu multe probleme profesionale și financiare. Mă simțeam prinsă într-o capcană. Lucrurile mergeau din rău în mai rău. Bunul meu prieten din Germania avea probleme similare și discutam mult despre cum am putea să ni le rezolvăm.

În iunie 2013 am luat decizia să mă duc mai des la Liturghie, Duminica. Îmi cădea bine, chiar dacă știam prea puține despre credința catolică. În tot acest timp am continuat să duc aceeași viață lumească și plină de păcat, căci nu știam altceva.
Mulți dintre prietenii mei erau protestanți, unul fusese catolic dar se convertise la protestantism. Când eram împreună, Dumnezeu devenise de acum principalul subiect al unor lungi conversații. În acea perioadă începusem să caut adevărul. Îmi agasam prietenii cu întrebările mele și protestanții, după cum știți, au multe vederi optimiste legate de Creștinism iar acestea mi-au atras atenția. Ei m-au invitat la biserica lor și eu am acceptat să mă duc. Mi-au oferit multe cărți, literatură creștină, să citesc inclusiv ceva scris de Joel Osteen și mi-am dat seama că se străduiau să mă convertească la protestantism.

În adâncul inimii știam că ceva nu e în regulă așa că am început să citesc Biblia dar înțelegeam prea puțin și aveam o senzație ciudată în stomac care mă făcea să mă simt rău. Am continuată să deschid Biblia la întâmplare cu toate că aveam în continuare acea senzație neplăcută și adesea voiam să o las baltă după câteva minute. Căutam o poveste a cuiva care să semene cu a mea, și nu găseam. Totul îmi părea prea ”profund” pentru a putea înțelege ceva.

Lucrurile au luat o turnură pozitivă când într-o zi am început să citesc Cartea Apocalipsei. A fost foarte derutantă pentru mine, era ca și cum aș fi încercat să citesc în limba chineză. Și atunci mintea mi-a fost străfulgerată de o idee și anume să caut pe Internet interpretări legate de cele citite. Răsfoind diferite pagini web am găsit niște rugăciuni minunate și le-am descărcat pentru a le citi mai târziu. Legat de aceste rugăciuni erau niște informații referitoare la o Carte a Adevărului. Am început să citesc mesaj după mesaj ... nu mă mai puteam opri. Am absorbit ca un burete tot ce citeam și nu mă mai săturam. Rugăciunile erau și ele atât de frumoase. Pentru prima dată am fost convinsă că inima mea era atinsă de ceva Măreț. Nu puteam sta fără mesaje nici măcar o zi.

După ce am găsit această profeție, Cartea Adevărului, am început să împărtășesc totul cu bunul meu prieten din Germania și l-am întrebat dacă am putea de acum să ne transformam viețile trăind așa cum o cere Dumnezeu. Răspunsul lui a fost că ar trebui să fiu atentă, nu cumva să devin fanatică în credința mea.

Am continuat să citesc fiecare mesaj din Cartea Adevărului deoarece credeam că fiecare cuvânt provine din Cer. Am început să mă rog rugăciunile pe care le iubesc. Am învățat despre credința mea Catolică din Cartea Adevărului și nu cum te-ai aștepta să se facă în mod normal. Am început să învăț despre Rozar, Spovedanie, Liturghie, Sfânta Împărtășanie, Milostivirea Divină, despre iubirea necondiționată a lui Dumnezeu față de fiecare copil al său, indiferent de religie sau crez. Mă simțeam ca și cum dintr-o dată aș fi devenit moștenitoarea unei neprețuite mine de aur. Voiam să strig lumii, în gura mare, despre Cartea Adevărului!

Liturghia zilnică a devenit regulă pentru mine. Am început să fac o listă cu toate păcatele din viața mea și să mă duc la Spovedanie. Mă rugam acum zilnic Rozarul și Cruciada de rugăciune. Am învățat despre sora Faustina și minunatul dar al Milostivirii Divine și rugăciunea Coroniței. Am început să citesc și viețile sfinților de la care am învățat multe.

Cu toate că inima mea înflorea, simțeam totuși o tristețe imensă pentru cum îmi trăisem viața de dinaintea convertirii. Nu am cuvinte să exprim cât de rușine îmi era. Știam că iubirea și iertarea lui Isus au învins toate păcatele mele odată cu marea Sa Jertfă pe Cruce. Voiam să spun oricui și tuturor despre ce efect a avut Cartea Adevărului asupra mea, mai ales mamei mele. Am vorbit despre această Misiune a Salvării tuturor preoților pe care îi cunoșteam. Acum, cred că multă lume m-a ascultat din politețe, căci adesea mi se părea că vorbesc cu pereții.
Am continuat să-i citesc mesajele, prin telefon, prietenului meu în speranță că într-o zi și cu el se va întâmpla ceea ce mi s-a întâmplat mie. Și sunt bucuroasă să vă spun că, între timp, și el a avut parte de o convertire, și-a întocmit o lungă listă cu păcate comise în întreaga viață și s-a spovedit pentru prima oară în 32 de ani. Când am aflat această veste bună m-am emoționat profund și am fost fericită până la lacrimi pentru el. Mi-a mărturisit că după spovedanie s-a simțit extrem de liber. Domnul nostru lucrează într-un mod pe care noi nu-l putem înțelege.

Internetul mi s-a părut un mod excelent pentru a deveni parte activă a Misiunii de Salvare, căci prin el am putut să împărtășesc povestea convertirii mele și astfel să încurajez și alți membri ai acestei misiuni. Dumnezeu și-a format Rămășița Armatei pentru ca ostașii ei să se înmulțească și să se roage pentru convertirea omenirii, de aici și denumirea grupurilor Cruciadei de rugăciune – Isus pentru omenire. Deși aceasta e lucrarea lui Dumnezeu, El are nevoie de noi ca să ne rugăm. Liturghia, Rozarul, Coronița Milostivirii Divine, Pecetea Dumnezeului Celui Viu, Rugăciunile și Litaniile Cruciadei, timpul petrecut în fața Sfântului Sacrament, spovedirea păcatelor noastre la preot - toate acestea ne sunt cerute prin mesaje. Suntem în lupta pentru suflete. Lupta se duce în Cer între Dumnezeu și Satana, între Îngeri și demoni. Nu există nici avioane, nici tancuri, vase de război sau arme... doar Rugăciune.

În acest an (2017) în iunie va fi a treia aniversare a convertirii mele. An de an, credința mea în Dumnezeu continuă să evolueze, să devină mai profundă. Acum mi-e drag să mă rog Rozarul și chiar am început să fac eu însămi rozare, ca să-i ofer la rândul meu ceva Maicii Domnului. Cred cu adevărat că suntem într-o Misiune pentru Dumnezeu, care nu poate eșua.

Cred că prin Cartea Adevărului Dumnezeu ne pregătește pentru a Doua Venire Glorioasă a Lui Isus Cristos. Și aș dori să subliniez o chestiune foarte importantă: am încercat din răsputeri să spun oamenilor despre Cartea Adevărului, au fost mai multe ocazii în care aceeași oameni s-au întors la mine spunându-mi că alții i-au convins că Maria Divinei Milostiviri este un profet fals. Oamenii cred toate minciunile scrise pe Internet despre ea. Oamenii cred că dacă un preot sau un teolog, pe care ei îl plac, nu crede în revelații și le cere să nu creadă nici ei, acesta are dreptate. Eu cred că oamenii ar trebui mai întâi să se roage pentru a fi ghidați de Duhul Sfânt și apoi să își urmeze propria inimă în ceea ce privește aceste profeții. Să se roage pentru darul Discernământului așa cum n-au mai făcut-o niciodată. Profeții adevărați au fost și vor fi atacați și persecutați întotdeauna. Așa s-a întâmplat și cu Isus, care a fost condamnat pe nedrept la moarte tocmai de marii preoții și de propriul popor, acuzat fiind că este un profet fals, care vorbește și vindecă cu puterea celui rău. Cum e posibil ca doi preoți serioși să nu cadă de acord asupra aceleiași profeții autentice? 

Pot să vă spun că Dumnezeu vorbește poporului său prin Maria Divinei Milostiviri și eu simt că nici un preot, episcop sau cardinal nu ar putea să-mi schimbe părerea în ce privește Cartea Adevărului. Am auzit vocea lui Isus prin aceste mesaje și ele mi-au oferit o mare consolare.

În final, mărturisesc în mod sincer că, convertirea mea s-a produs tocmai prin faptul că am descoperit Cartea Adevărului. Citind aceste mesaje am avut parte de cunoștințe și înțelepciune și am primit haruri uriașe prin Rugăciunile Cruciadei pe care continui să le spun zilnic. M-am schimbat complet, am trecut de la o viață deprimantă, în păcat, la una în care simt în fiecare moment speranța și bucuria de a trăi pentru Isus și Maria.

Aștept cu nerăbdare A Doua Venire a lui Isus și momentul în care am să vă întâlnesc pe toți în Noul Paradis, unde sper să ajung prin harul lui Dumnezeu.

Cu sinceritate, uniți în Cristos,
M.

Un preot osândit vorbește în timpul unui exorcism

(Confesiunile iadului .Ed .TRC; Exorcismul din 5 aprilie 1978)

Demon: Verdi-Garandieu, demon uman.

Mesaj către preoți, avertizări și îndemnuri pentru a reveni la viața Evangheliei

Abatele Verdi-Garandieu, demon uman, fost preot al Diecezei de Tarbes, în secolul al XVII-lea, adresează, prin intermediul îndrăcitului, acest mesaj patetic fraților săi întru preoție, ca să îi adjure – la ordinul Preasfintei Treimi și a Fecioarei Maria - să reia calea îngustă a Evangheliei, și astfel, să evite să sufere la rândul lor, în iadul veșnic, soarta oribilă care i-a revenit din cauza infidelităților lui față de har. În urma exorcismului lui Leon al XIII-lea folosit în acest caz, au fost rostite multe invocări, inclusiv cele ale Sf. Vincent Ferrer, marele misionar spaniol dominican din sec.XIV-XV, care a umblat predicând prin Spania, Italia, Elveția și Franța; el a murit la Vannes în 1419. El a fost de temut pentru demon, de la care a smuls multe suflete, prin viața lui de dragoste și penitență și prin propovăduirile lui înflăcărate.

Pe scurt: Sfântul Vincent Ferrier (a cărui sărbătoare liturgică este tocmai în 5 aprilie) este un model de imitat iar abatele Verdi-Garandieu, un exemplu de NE urmat.

Demonul va vorbi aproape două ore și jumătate, aproape neîntrerupt. Reproducem textul adjurărilor sale, din ordinul Cerului, către preoții din vremea noastră. De fapt, pentru întregul cler, căci după cum spune demonul Garandieu, este adresată și "episcopilor, cardinalilor și vicarilor" (superiori bisericești). Pentru a asigura continuitatea acestui mesaj, atât de important, și ușurința lecturii, am eliminat, în mod excepțional, menționarea intervenției exorcistului prin care obliga demonul să continue să vorbească la ordinul Preasfintei Treimi.

(Verdi-Garandieu, după ce a subliniat că și el a devenit "un demon printre demoni", începe imediat să țipe, spunând:) ”Ce prostie am făcut că nu am corespuns harului, că am dus viața pe care am dus-o!”

(Apoi, scoțând strigăte groaznice, exclamă făcându-l pe posedat să se rdice în picioare):

”De ce m-am lăsat dus așa, dar de ce? De ce am acceptat să primesc preoția, această povară foarte grea, din moment ce nu eram în stare, dacă nu m-am străduit să mă ridic la înălțimea acestui mare ideal? De ce am dat un exemplu greșit, așa cum fac astăzi mii și mii de preoți, ne corespunzând preoției mele. De ce nu am învățat catehismul, așa cum ar fi trebuit să o fac?

Mi-am petrecut timpul uitându-mă după fustele femeilor, mai degrabă, decât respectând poruncile lui Dumnezeu. Într-adevăr, nu eram nici fierbinte, nici rece, am fost căldicel și Domnul m-a vărsat din Gura Sa! În tinerețe, eram încă bun, încă corespundeam harului. (În timp ce vorbea, am auzit strigătele lui prin gura posedatului). Mai târziu, am devenit călduț. Atunci am intrat pe calea cea plăcută și ușoară și am abandonat calea îngustă a virtuții, care nu mai corespunde harului; și apoi, am căzut mai jos și mai jos. La început încă m-am mărturisit, am vrut să mă convertesc, dar nu am reușit pentru că nu știam să mă rog suficient. Nu am corespuns harului, deoarece din călduț am devenit rece. Între călduț și rece, există o distanță subțire numai cât o coajă de ceapă. Dacă aș fi fost fierbinte și arzătoar, n-aș fi cunoscut această soartă mizerabilă. Dacă preoții nu își revin, în zilele noastre, ei bine! vor cunoaște aceeași soartă ca și mine. Astăzi există mii, zeci de mii de preoți care sunt ca mine, care dau exemplu greșit, care sunt călduți și care nu mai corespund harului lui Dumnezeu. Toți, dacă nu se convertesc, nu vor avea un destin mai bun decât cel pe care l-am avut, eu, Verdi-Garandieu.

Ah! Ce soartă pentru mine, dracu'. Dacă măcar nu m-aș fi născut! Dacă aș putea trăi din nou! Ah! Cum aș vrea să mă întorc pe pământ pentru a trăi mai bine! Ah! Ce mi-ar place să-mi petrec nopțile și zilele, în genunchi, în rugăciune, invocându-L pe Cel PreaÎnalt! Aș chema Îngerii și Sfinții din Cer, să mă ajute să părăsesc calea pierzării, dar nu mă mai pot întoarce, eu sunt osândit (termină el cu o voce lamentabilă) .

Din păcate, preoții nu știu ce înseamnă să fii condamnat la iad și ce este iadul. În prezent, aproape toți cei de pe pământ urmează calea minimei rezistențe/calea mai ușoară. Ei vor să guste plăcerile vieții. Ei sunt convinși că a practica umanismul, cum zic ei, și a avea mentalitatea epocii în care trăiesc, este ceva care a fost dobândit de acum pentru totdeauna.

Episcopii, cardinalii și vicarii nu dau un exemplu mai bun decât cel oferit de subordonații lor. Trăiesc ei, oare, conform simplității pe care Cristos a practicat-o la mâncarea Sa și la masa Sa? După cum spune Evanghelia, Isus Cristos a participat cu siguranță la mese întinse, invitat de unii sau de alții, dar la aceste mese nu a mâncat prea mult. Și dacă a mâncat puțin în timpul acestor banchete, trebuie să subliniem și că de multe ori El a preferat să rabde foame. Și Sfânta Familie și Apostolii au postit mult. Altfel, nu ar fi primit toate harurile de care au avut parte. Și totuși, Isus nu trebuia să dobândească harul, deoarece el însuși era Autorul harului, însă voia să dea un exemplu apostolilor săi, desigur, dar și tuturor cardinalilor, episcopilor și preoților din toate secolele. Dar la ce bun, căci în zilele noastre, cardinalii, episcopii și preoții stau la masă într-un cadru luxos și gustă mâncăruri delicioase.

Ei merg atât de departe încât își strică sănătatea, urmând acest mod de viață, dar își închipuie că acest lucru se cuvine poziției lor de episcop, cardinal sau (alte funcții) jurisdicționale. Sărmane bucătărese, care își imaginează că dacă servesc episcopi sau personalități, trebuie să prezinte lucruri sofisticate la masă. Ele își imaginează, săracele, că ar fi o rușine pentru ele să nu pună toate aceste feluri de mâncare pe masă. Ele au uitat că făcând astfel nu-i ajută pe episcopi să-L imite pe Cristos și nici pe preoți. Ar fi mai bine ca bucătăresele să le spună acestor personalități că Cristos a trăit mult mai simplu.

Cei de Sus (și a arătat în sus) țin la respectarea imitației lui Isus Cristos; iar ceea ce se face acum este exact opusul imitației lui Isus Cristos. Se trăiește în rafinament, lux, abundență, până la exces, chiar și până la păcat. Păcatul, de multe ori, a început deja cu masa. Deja începem să păcătuim, când trebuie să practicăm un anumit ascetism și refuzăm să facem acest lucru.

Refuzarea spiritului de sacrificiu nu este păcat, ci este ușă deschisă păcatului, prin care acesta poate intra. Lipsa ascetismului duce încet la păcat. Între cele două, există doar o foiță de ceapă. Dacă preotul nu urmează învățăturile Bisericii, noi (demonii) suntem cei care venim să-l tragem de un capăt al hainei pentru a-l aduce pe căile noastre. Pe moment, apucăm doar un colț al hainei, însă o facem cu speranța de a o înșfăca pe toată.

Mult timp am avut intenția de a deveni un preot bun; însă trebuie remarcat faptul că preoții sunt atacați de noi (demonii) mult mai mult decât laicii. Desigur, și laicii sunt în pericol, în special cei care se străduiesc să fie drepți și cei care au o sarcină importantă. Dar, fiindcă preotul are o mare putere de binecuvântare, preferăm să-l atacăm pe preot, în primul rând pe el.

În ceea ce mă privește, îmi amintesc că eram preot și, la început, îmi exercitam serios preoția. Apoi, cu timpul, mi s-a părut monotonă și, uitând de rugăciune, am uitat și de celibat. Am suprimat rugăciunea, mai întâi pentru că am crezut că sunt foarte ocupat, apoi, în alte zile, am reluat-o și, în cele din urmă, am abandonat-o complet. Am considerat că aceste rugăciuni lungi ale Breviarului erau plictisitoare, inutile și, în final, am pierdut gustul pentru rugăciune.

Când am eliminat Breviarul, am căzut în păcatul impurității și, din acel moment, nu mai aveam dorința de a spune Liturghia. Era un lanț de reacții. Când am căzut în impuritate, a fost o succesiune de reacții. Nu mai spuneam Liturghia cu evlavie, pentru că nu mai eram în starea de har. În starea în care ajunsesem, citirea Bibliei și a Evangheliei, în special, precum și vederea poruncilor lui Dumnezeu, au devenit un reproș pentru mine. Acesta a fost un avertisment pentru mine, și pentru că nu am ținut seama de avertisment, am hotărât să nu-i învăț pe copii așa cum ar fi trebuit să-i învăț. Cum aș fi putut să-i învăț binele dacă nici eu nu-l practicam? Însă cei care se numesc astăzi umaniști și moderniști știu bine acest lucru, așa ca mine. Cum ar putea impune oamenilor laici și copiilor lucruri pe care ei (preoții) nu le cred și nu le practică? Cum ar putea îndura să-i învețe pe oameni așa cum ar fi trebuit, știind că învățătura lor nu corespunde cu ceea ce cred și că astfel ar spune minciuni enorme? Pentru mulți, în timp, inima lor a devenit un abis al morții. Sunt mult mai mulți decât am crede în această stare. Acestea sunt poame stricate; cum ar putea un măr putred să dea un miros bun?”

(Confesiunile iadului .Ed .TRC; Exorcismul din 5 aprilie 1978)

Este Verdi-Garandieu, un preot osândit, care este obligat de Puterea Divină să avertizeze preoții aflați în pericol.

«Doar un preot, care se străduiește la virtute, poate atinge sufletele și le poate da ceea ce ele au nevoie. Dacă preoții dădeau un exemplu de virtute, mai ales tinerilor, aveam o lume complet diferită de cea pe care azi o cunoaștem. Ați avea o lume de o mie de ori mai bună decât cea pe care o aveți acum. Cum vreți să răspândiți binele, dacă nu-l aveți în voi? Cum pot să vorbesc despre Duhul Sfânt, dacă eu mă bucur să nu-L ascult? Cum să prezentăm calea de urmat când noi am părăsit-o? Este o tragedie mult mai profundă decât vă puteți imagina. Tragic e că în momentul în care preotul părăsește calea virtuții, el este tentat să atragă după sine multe suflete.

Aceasta incepe cu Sfântul Sacrificiu al Liturghiei, care, de la început până la sfârșit, e spusă fără tragere de inimă. Prin urmare, nu beneficiem de ea. În orice caz, pentru mine așa a fost, și am dezvoltat o aversiune față de Liturghie și față de textele sale sfinte, care pentru cineva care nu e în regulă sunt ca un reproș permanent.

În ce mă privește, precum și pentru alte mii de preoți, exista cel puțin Transsubstanțierea, cea care permitea credincioșilor să participe într-adevăr la Liturghie, deoarece acești oameni nu pot cunoaște ceea sălășluiește în profunzimea inimii unui preot; dar vai de preoții care nu mai spun ceea ce trebuie să spună pentru a asigura Liturghia și care nu o mai trăiesc.

Vai de cel care îi conduce pe credincioși pe calea greșită. Acești preoți ar face mai bine, să strige de la amvon în public: "Am păcătuit, nu mai sunt capabil să practic virtutea. Rugați-vă pentru mine, ca să mă convertesc și, din nou, să învăț căile virtuții." Ar fi mult mai bine să vorbim astfel, iar noi, demonii, nu am mai avea puterea de a domina acești preoți, pentru că ei ar fi făcut un act de smerenie.

Chiar dacă unora le-ar fi provocat dispreț ca un preot să vorbească astfel, majoritatea celor care-l auzeau ar fi fost convinsă de umilința lui și putea să-l ajute să se recupereze. Majoritatea credincioșilor ar avea respect pentru un preot care se exprimă astfel și așa ar fi mult mai bine decât să continuăm pe calea minciunilor și a ipocriziei.

La ce folosește celebrarea Liturghiei cu fața la popor și a spune oamenilor: "Apropiați-vă ! Dumnezeu vă iartă toate păcatele, El vă înțelege. Apropiați-vă de Tatăl luminilor; și dacă sunteți în întuneric, El vă va așeza din nou în har." Toți uită că mai trebuie făcut ceva înainte, pentru ca Tatăl să vă poată lua înapoi în brațele Sale și să vă readucă în harul Său. Este adevărat că Tatăl își ia copiii în brațele Sale, dar înainte de aceasta este necesar să se căiască și să promită schimbarea direcției vieții lor. Trebuie evitate căile care duc la pierzare.

Preotul trebuie să se gândească: "Trebuie să încep cu mine însumi. Aceasta ar fi singura modalitate de a fi model pentru toți și de a putea predica învățătura Duhului Sfânt și a lui Isus Cristos întregii comunități. Aceasta ar fi și misiunea pe care Cel PreaÎnalt consideră că trebuie să o predic și s-o împlinesc printre oameni".

Vorbim prea mult despre dragostea aproapelui nostru, uitând că această dragoste rezultă din dragostea pe care o avem pentru Dumnezeu. Cum putem vorbi de iubirea față de aproapele nostru, de apropierea unul de altul, dacă uităm prima poruncă, porunca principală: „Să-L iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta, din tot sufletul tău, cu toate puterile tale". Indicația de a-ți iubi aproapele vine doar pe locul al doilea.

Dacă preotul a făcut întâi pace cu Cei de Sus (arată în sus), dragostea față de aproapele va rezulta imediat. Este mascaradă Francmasonică să se spună: "Trebuie să ne iubim unii pe alții, să ne ajutăm unul pe celălalt, să ne sprijinim unul pe celălalt". Dar unde se termină asta? Chiar dacă vorbim despre caritate, sau iertare sau sprijin reciproc, vedem rezultatul, (care e) doar numărul de sinucideri curente.

Este adevărat că este o poruncă să ne iubim aproapele ca pe noi înșine, dar asta vine după cea care spune să-L cinstim și să-L adorăm pe Dumnezeu în primul rând, deci trebuie să începem cu începutul acestei porunci, și mai întâi să-L iubim pe Dumnezeu, ceea ce include cu adevărat și iubirea aproapelui. Întreaga poruncă rezidă în prima parete. Dacă într-adevăr L-am iubi pe Dumnezeu, nu am vorbi mereu despre iubirea aproapelui, sprijinirea lui, ajutarea lui ...

Dar nu se întâmplă așa. În sălile parohiilor, în conferințele episcopilor și chiar la Roma se pălăvrăgește despre asta tot timpul. Pălăvrăgim, discutăm, rezolvăm, ștergem, vrem să primim totul într-un mod pe care Cei de Sus (arată mai sus) nu-l acceptă.

Cei de Sus (arată în sus) nu sunt numai milostivi, ci și drepți și eu, Verdi-Garandieu, știu ceva. Dacă aș fi practicat virtutea, m-aș fi rugat, aș fi făcut penitență, atunci nu aș fi cunoscut pe propria-mi piele, ceea ce cunosc acum. Aș fi cerut cruci, pentru a-mi ajuta oile să se sfințească și să mă sfințesc și eu; dar toate acestea, am uitat să le cer.

În zilele noastre, majoritatea preoților uită că trebuie să practice Calea Crucii, să se sacrifice, să se roage pentru alții, să uite de ei înșiși. Trebuie strigat, în zilele noastre, de la amvoane, (în sens material, demonul amintește că amvonul indică faptul că Cuvântul lui Dumnezeu vine de Sus) credincioșilor noștri, să facă penitență pentru a repara și a-i scoate din noroi pe toți cei care se bălăcesc, acum, acolo. Aceasta ar fi o modalitate de a practica caritatea în adevăr.

Toate, desigur, au importanța lor, dar toate dispar în praf, mai ales că Dumnezeu însuși a promis să ne dea ceea ce avem nevoie pentru a trăi, mai ales în epoca noastră când distribuirea lucrurilor materiale e organizată remarcabil. De aceea, ele nu trebuie să constituie scopul carității noastre, ci mijloacele care ne permit să accedem la cealaltă, cea a lui Dumnezeu.

Bineînțeles că trebuie să-l ajutăm pe cel care are nevoie, dar de aici până la exagerarea de a da deoparte datoria față de Dumnezeu, este prea mult. Ar trebui mai degrabă, să ne preocupăm, de la înalțimea amvonului, să conducem credincioșii să se roage pentru x sau y care este în mare dificultate spirituală, și, prin urmare, în mare pericol; să cerem să fie aprinsă o lumânare binecuvântată, sau să se folosească crucea și apa sfințită, fără să uităm de rozariu, pentru a oferi un ajutor acelei persoane.

Toate acestea aduc binecuvântări, chiar dacă sunt făcute de laici; acestea se fac în mod discret și în tăcere. Iar noi (demonii), în acest caz, trebuie să cedăm în fața acestor lucruri.

Trebuie să se reamintească oamenilor, din înălțimea amvonului, că trebuie să ia religia în serios, să se dedice unul altuia, pentru a menține perseverența în inima tuturor, și, astfel, oamenii să rămână pe calea virtuții. Laicilor ar trebui să li se spună, de asemenea, că trebuie să se roage pentru cler și pentru toate responsabilitățile acestuia, astfel încât clerul să rămână în serviciul lui Dumnezeu și nu cadă în capcanele diavolului. Trebuie să se roage pentru ca preoții să conducă bine credincioșii. Și eu sunt un preot și de aceea sufăr înfricoșător, în iad, din cauza (lipsei) sfințeniei mele. Preoții din amvon, de asemenea, ar trebui să-i invite pe credincioși să se roage pentru ei înșiși, pentru că ar trebui să le aducă la cunoștință credincioșilor că demonii atacă mult mai puternic decât ar crede. Ei trebuie să se roage pentru preoți, ca aceștia să persevereze în lucrarea lor și în direcția corectă, până în ceasul morții lor. Este nevoie, de asemenea, că laicii să se roage unii pentru alții, pentru ca să rămână pe calea virtuții și, în orice caz, a binelui; nu doar ocazional, ci în mod regulat.»

(Confesiunile iadului .Ed .TRC; Exorcismul din 5 aprilie 1978)

Este Verdi-Garandieu, un preot osândit, care este forțat de către Toată Puterea Divină să-i avertizeze pe preoții aflați în mare pericol.

«Este tragedia a mii și mii de preoți și laici că au crescut ca iarba verde. Dintr-o dată, în momentul ispitei, ei sunt călcați în picioare de diavol, așa cum Isus Cristos a spus în Evanghelie, pentru că le lipsește sau soarele sau apa, sau soarele i-a ars. Asta cu atât mai mult cu cât laicii sunt astăzi deturnați de pe calea cea bună de către înșiși preoții, care le spun că ceea ce se făcea pe vremuri e acum aruncat deoparte. Printre ei (preoți și laici), erau unii care practicau o mare virtute, apoi brusc s-au scufundat, pentru că nu erau suficient de înrădăcinați în pământ, în pământ bun.

Eu, Verdi-Garandieu, vă spun că, trebuie mereu să vă rugați pentru preoți și laici pentru a-și menține perseverența. Este necesar să știe cum să spună, mai ales preoții, din amvon, că rugăciunea pentru perseverență este, în zilele noastre, tot mai necesară. Trebuie amintit că perseverența pe Calea Crucii este legea fericirii, pentru că acela care știe să suporte (încercările), se situează pe calea spre Cer. În special, este necesar să li se spună oamenilor săraci că trebuie să fie fericiți că-și poartă nenorocirea, pentru că după aceea vor fi foarte fericiți în Ceruri. Chiar dacă cei săraci trebuie să suporte (lipsuri), ei sunt totuși foarte departe de postul și de jertfele acceptate, de exemplu, de Parohul de Ars și de alți mari sfinți, până la limita extremă a vieții lor. Săracilor trebuie să li se spună că trebuie să-i mulțumească Domnului pentru soarta în care i-a așezat, pentru că această sărăcie acceptată îi poate ajuta mai mult să-L imite pe Isus Cristos.

Dați slavă Domnului, pentru că, în funcție de sărăcia pe care o aveți, aveți mult mai puțin timp să puteți ceda ispitei, deoarece trebuie să lucrați mereu. Cei care au o familie mare și, prin urmare, au multe de făcut pentru a-i educa și hrăni pe membrii ei, trebuie să-i mulțumească BunuluI Dumnezeu de trei ori pe zi, pentru că ei au toate ocaziile de a scăpa de plăcerile acestei lumi și de a se pregăti mai bine pentru Împărăția Cerurilor, unde locul lor este rezervat.

Când, în familii, se ajunge la cel de-al patrulea copil, atunci este o tragedie, și pentru anturaj și pentru familia în sine. Ce să facă? Ceea ce este adevărat despre cel de-al patrulea este, de asemenea, adevărat, uneori, pentru al doilea sau al treilea; și, din păcate, preoții intră într-o empatie în fața acestor plângeri și acceptă ca acești credincioși să folosească pilula pentru a evita copilul. Credincioșii nu-și dau seama de pericolul în care se pun, deoarece, între luarea pilulei (greșeală deja gravă) și avort (greșeală și mai gravă), distanța este mică.

Avortul este o crimă și, prin urmare, un păcat foarte grav.

În zilele noastre, nu se mai vrea să se recunoască a fi adevărat ceea ce a fost cu mii și mii de secole în urmă. Deci, chiar dacă Dumnezeu nu pedepsește direct onanismul, cum a pedepsit păcatul lui Onan, Dumnezeul nostru consideră mijloacele anticoncepționale la fel de grave ca faptul în sine. Atunci imaginați-vă ce poate să gândească de avort! Pentru că toate aceste fărădelegi sunt contrare planului mântuirii gândit de Dumnezeu.

Astfel, eu, Verdi-Garandieu, mă văd obligat de a spune tuturor, episcopi, cardinali și preoți, că trebuie să strige din amvon – ce anume? - "Urmați calea Domnului, pentru că acolo unde există renunțare și sacrificiu, există și posibilitatea de har".

În cazul în care nu există nici sacrificiu, nici renunțare, nu e posibil nici harul.

Și acolo unde nu există nici renunțare, nici sacrificiu, cea mai mică fisură ne oferă ocazia (nouă demonilor) de a deveni cu ușurință stăpâni, cu viclenia noastră. Această mică fisură ne este suficientă pentru a răsturna întreaga casă, ceea ce este cazul tuturor bisericilor voastre acum.

Este necesar să se reia misiunile populare (exerciții spirituale, cateheze) și poporului să i se propovăduiască, nu de la pupitru, ci de la amvon, așa cum am spus deja mai înainte. Există chiar biserici în care trebuie să se coboare spre altar în loc să se urce și oamenii sunt distrași, deoarece privirea lor nu mai este îndreptată în sus, ci spre distragerile care vin de jos și chiar de foarte jos, de la noi (demonii). Aceste misiuni populare ar trebui reintroduse, pentru că atunci când calea virtuții este propusă astfel, o ploaie de haruri este oferită poporului.

Influența unui preot care trăiește conform legilor Domnului este enormă, este cea care poate fi observată în viața Parohului de Ars. Parohul de Ars nu a salvat sufletele prin călătorii, mâncând la o masă foarte bogată, participând la tot felul de conferințe, ci rămânând în camera lui și în fața Preasfântului Sacrament, ceea ce ar fi trebuit să fac și eu, Verdi-Garandieu. În schimb, mi-am neglijat îndatoririle pastorale în fața întregii mele parohii și am condus-o în acest fel, în această direcție. În zilele noastre, ar fi nevoie de mii și mii de Parohi de Ars și, dacă nu există încă, ar trebui să ne gândim să imităm acest om.

Asta este ceea ce eu, Verdi-Garandieu, sunt obligat să spun: că preoții trebuie să evite contactul obișnuit cu femeile și trebuie să recite Breviarul complet. În realitate, dacă preoții nu se roagă Breviarul, ei sunt în mare pericol de a ceda tentației; pe de altă parte, dacă ei îl spun, Cel PreaÎnalt îi ajută să o depășească, deoarece preoții sunt supuși unor mari ispite pe această temă. Trebuie remarcat că, chiar și atunci când preotul cade în păcat și, în ciuda acestui fapt, se roagă Breviarul, Cel PreaÎnalt îi oferă posibilitatea de a-și continua lucrarea și de a fi un instrument folositor pentru credincioși.

Trebuie să spunem tuturor celor care se confruntă cu dificultăți majore, că trebuie să persevereze în a-și pune speranța în Domnul, pentru că Domnului îi place să-i încerce pe cei care-L iubesc, mai ales într-o epocă în care resursele financiare permit oamenilor să se apere de suferință și încercări. Trebuie repetat de multe ori, din amvon, că trebuie mai întâi să se încreadă în Domnul, ca să poată lupta împotriva încercărilor lor și să le poată suporta.

În momentul de față, trebuie să insistăm foarte mult asupra acestui punct, deoarece aceste mijloace financiare reprezintă o oportunitate pentru slăbiciuni, mai ales în comunitățile parohiale și, pentru că viața ușoară și plină de plăceri (sau nepăsare) a preoților și chiar a episcopilor, nu aduce cu ea imitația lui Isus Cristos, ci mai degrabă duce la pierderea sufletelor. Cum ar putea Duhul Sfânt să intervină în suflete, dacă preotul crează căi ușoare, ne dându-le oamenilor sentimentul păcatului și fluturându-le pe sub nas că Dumnezeu este milostiv și iartă totul foarte ușor, fără ca vreunul să fie chemat la căință și la practicarea căinței. Trebuie să se strige, de pe fiecare acoperiș, că Calea Crucii este cerută de Cer. Urmând Crucea lui Isus Cristos, ajutăm cel mai mult la mântuirea aproapelui nostru, pentru că această penitență, Bunul Dumnezeu o folosește; sau mai degrabă, Bunul Dumnezeu folosește această penitență pentru a ajuta la mântuirea aproapelui. Pentru că, dacă se realizează prima parte a poruncii lui Dumnezeu, se realizează și a doua parte a acestei porunci a iubirii.

Înseamnă într-adevăr că practicăm dragostea pentru Dumnezeu dacă celebrăm Liturghia cu fața la popor, ca și cum ar fi adresată poporului și nu lui Dumnezeu? Preoții trebuie să spună Liturghia în așa fel încât să se înțeleagă că prin această jertfă se caută doar slujirea și cinstirea lui Dumnezeu. Tot restul este doar supliment sau completare; preoții predică prea mult despre lucrurile din viața de zi cu zi; și despre iubirea față de aproapele, în general sau în particular, uitând că iubirea lui Dumnezeu e cea care duce la adevărata iubire a aproapelui și la adevărata practică a carității. Acest mod de a face și de a acționa ar permite, prin practica renunțării și a penitenței, mântuirea a mii și a mii de suflete, dacă am aplica-o cu adevărat. Atât de multe suflete cad ca niște fulgi de zăpadă, în iad, așa cum ne-au amintit deseori sufletele privilegiate.

Dacă episcopii și preoții persistă în menținerea acestei situații dezastruoase, mii și mii de biserici nu vor mai fi Biserica, ceea ce începe să se întâmple chiar acum. Pentru mii și mii de credincioși, slujbele curente din biserici sunt oportunități de a rămâne fleșcăiți la slujba Domnului; în consecință, ele sunt instrumente ale morții, deoarece ele nu conduc direct la Cer și nu ne fac să ne gândim la el.

Toate acestea s-au întâmplat deoarece preotul însuși s-a lenevit și nu a mai trăit nici el prima poruncă a iubirii lui Dumnezeu. Ca un măr, el are viermele în interior și nu mai este ghid, așa cum ar trebui să fie. Dacă episcopii, preoții și parohii ar fi trăit conform regulilor stabilite de Domnul, nu ați avea parte de catastrofa pe care o vedeți acum la Roma. Dacă așa s-ar fi întâmplat, Domnul nu ar fi tolerat că altul înafară de Papa Paul al VI-lea să pretindă că domnește sub numele său.

Această realitate, care a izbucnit incidental în afara Vaticanului, este opera Francmasoneriei. Dar dacă, în întreaga lume, milioane de credincioși s-ar fi adunat în exerciții spirituale pentru a se ruga și a face penitență și a cere, în același timp, Domnului să ne scoată din această situație, Cerul ar fi evitat și nu nu ar fi permis ca această catastrofă să sosească. Dacă ar fi început cruciadele de rugăciune, Roma ar fi în continuare Roma.»

(Confesiunile iadului .Ed .TRC; Exorcismul din 5 aprilie 1978)

Este Verdi-Garandieu, un preot osândit, care este forțat de către Toată Puterea Divină să-i avertizeze pe preoții aflați în pericol teribil.

«Trebuie să spun și asta: trebuie să le spun miilor și miilor de preoți din prezent că femeile pot deveni pierzarea lor și că asta nu s-ar întâmpla dacă s-ar înarma cu rugăciunea. Dacă preoții își luau Breviarul și se hrăneau cu doctrina Doctorilor Bisericii care, prin rugăciune, au avut o experiență umană, atât de mare, lucrurile ar fi diferite pentru ei; în timp ce, în caz contrar, ei vor face parte dintre acei mii și mii de preoți care, în prezent, trăiesc în păcat de moarte.

Mii de preoți trăiesc în afara harului și nu mai spun Breviarul, așa cum m-am făcut și eu. Dacă, cel puțin, i-aș fi cerut ajutorul Îngerului meu păzitor; dar nu, am refuzat toate mijloacele care mi-ar fi permis să mă recuperez și, urmând acest mod de viață, am neglijat, cu siguranță, educarea tinerilor; și totuși, am fost mult mai puțin rău decât ceea ce se face acum cu preoții și tinerii. Acest avertisment ar trebui să fie o lumină pentru preoții care se află pe calea pierzării.

În trecut, mai erau încă mulți preoți care vegheau la propria sfințire, dar astăzi au adoptat calea cea largă și, în același timp, calea pierzării. Dacă nu se roagă cineva pentru ei, dacă nu apar suflete penitente pentru ai apăra și pentru a le obține haruri, ele se vor pierde. Sună incredibil, este tragic, dar trebuie să spun aceasta așa cum este.

Acest lucru este și mai tragic, pentru că Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu care seamnană cu un om de zahăr. El a creat legi, aceste legi sunt veșnice. Ei trebuie să le asculte, iar credincioșii nu trebuie să-i asculte pe aceia din cler care susțin schimbarea, pentru că nu clerul este cel care stabilește legile, ci Domnul, și Legile Lui rămân veșnic. Nu degeaba a subliniat Domnul în Evanghelie ”că este mai bine să intri în Împărăția Cerurilor cu un singur ochi, decât cu doi ochi în iad".

De fapt, privirea este cea din cauza căreia preotul se pierde din ce în ce mai mult, în zilele noastre. Astăzi, preoții nu își mortifică suficient privirea. Ei acceptă în inimile lor prea multe imagini care constituie o pacoste pentru viața lor interioară. Începe la televizor și continuă în lucrările de la parohie, unde femeile sunt acum multe. În vremurile vechi, femeile din biserică aveau capul acoperit. În prezent, nu se mai întâmplă așa. Deci, de ce întoarceți altarul cu fața la popor? Eu, Verdi-Garandieu, am spus Liturghia, cu spatele la oameni, dar totuși am fost sedus de femei; actualii preoți, cu liturghiile ținute spre popor, au mai multe ispite decât oricând.

Nu degeaba a spus Domnul în Evanghelie, că este mai bine să intri orb (în Împărăție), sau doar cu o singură mână și un singur picior, decât să pătrunzi în chinul teribil al iadului cu ambii ochi, ambele mâini și ambele picioare. Cred, oare, preoții că Evanghelia și-a pierdut astăzi valoarea și că ei o pot prepara pe gustul lor? Cred, oare, că Domnul Isus a vorbit numai pentru oamenii cărora le-a dat atunci mesajul? În zilele lui, se purtau haine lungi. Nu le vine în minte gândul că, probabil, El ar fi vorbit mai degrabă pentru oamenii din vremea noastră, când pierzarea se răspândește din ce în ce mai mult prin mijloace tehnice și când nimeni nu poate opri nimic. Este un cuptor arzând al pierzării, care nu poate fi stins de ploaia eforturilor unui anumit număr de preoți buni care luptă ici colo.

Domnul se adresează mereu libertății fiecăruia. Mai mult, Biblia este acolo, în special Evanghelia; precum și toate mesajele care ne amintesc în mod constant de directivele pe care le-a stabilit Domnul. Dacă refuzăm să le ascultăm, Cerul nu poate face nimic în această privință, mai ales dacă ne face plăcere să adaptăm Evanghelia după pofta noastră.

Dacă aruncăm toate aceste îndurări în vânt, ce poate face Cerul?

Cum poate să acționeze harul dacă nu se mai citesc cărți sfinte sau cărți ale sfinților, cum ar fi viața lui Catherine Emmerich sau cea a Parohului de Ars sau chiar cea a lui Padre Pio, care a dat un mare exemplu în zilele noastre. Fiecare dintre acești sfinți simte aceeași iubire pentru același sacrificiu, în aceeași renunțare, din iubire față de ceilalți. Penitența acestor sfinți a fost acceptată de PreaÎnalt.

Acesta din urmă ar fi gata să accepte și alte reparații, alte sacrificii, în scopul convertirii. Adesea, Bunul Domn ar dori ca noi să putem să-i spunem: "Eu accept suferințele pe care mi le veți trimite. Dați-mi harul de a le suporta, pentru convertirea acestuia sau a celuilalt". Dar vedem mai degrabă că atunci când Domnul trimite suferință, de cele mai multe ori creștinii o resping cu oroare și cu toată puterea lor. Omul prea adesea face tot posibilul pentru a evita suferința. Ar fi de datoria preoților să trăiască aceste moduri de a vedea lucrurile și să le predice credincioșilor.

Toți aceia care refuză suferința și nu căută decât să o elimine, nu trăiesc în conformitate cu prima poruncă a lui Dumnezeu. A fi mai în concordanță cu Voia lui Dumnezeu este mai mult decât a spune: "Să se facă voia Lui, nu a mea!" Această modalitate de a se uni cu agonia lui Cristos ar fi cea mai bună cale de a cinsti iubirea Domnului. Dacă suferința ar fi unită cu acceptarea voinței lui Dumnezeu, ar avea o valoare foarte mare.»

adjurá vt [At: CADE / Pzi: adjúr / E: fr adjurer, lat adjurare] (Rar) 1 A ruga stârnitor în numele divinității. 2 A ruga stăruitor pe cineva Si: a conjura, a implora.

Sursa: https://magazinelavoixdedieu.wordpress.com/2018/04/17/un-pretre-damne-parle-au-cours-dun-exorcisme/