2016 – DECEMBRIE (2017 - ANUL PREAMĂRIRII)
“MĂRIRE ŢIE
DOAMNE, RECUNOŞTINŢĂ ŢIE DOAMNE PENTRU TOATE,
CHIAR ŞI
PENTRU HARURILE PE CARE NU LE ÎNŢELEGEM OMENEŞTE!”
A 147-a întâlnire de
rugăciune lângă Nuşfalău pe Muntele Sfintei Treimi
Din Sfânta Scriptură să citim şi să medităm capitolele
legate de Crăciun.
Mottoul lunii: „Cine
seamănă puţin, puţin va secera, iar cine seamănă mult, mult va secera!”
(2Cor. 9, 6)
Intenţia comună de rugăciune: să cerem în rugăciune harul ca împreună cu Pruncul Isus să se nască în
lume şi pacea!
Sarcina
noastră concretă va fi: să trăim perioada
Adventului în spiritualitatea rugăciunii, a postului şi a faptelor bune!
N.B. Vă dorim un Crăciun Fericit şi plin
de Iubire şi un An Nou plin de Speranţă!
CE NE-A ÎNVĂŢAT PĂRINTELE CSILIK
DESPRE RECUNOŞTINŢĂ?
În Inima Sfintei Fecioare au fost prezente
permanent recunoştinţa şi preamărirea. Acestea se găsesc şi în Inima lui Isus.
Chiar şi Sfânta Liturghie o numeşte ’Euharistia’, adică recunoştinţă. La Sfânta
Liturghie de duminică, merg numai cei care simt că trebuie să dea recunoştinţă
pentru harurile primite pe parcursul săptămânii. Alţii spun că ei sunt ocupaţi
şi nu au timp pentru aşa ceva. Conform unei legende, Dumnezeu a creat prima
dată îngerii şi apoi a creat întreg Pământul, cu excepţia omului. Le-a arătat
îngerilor creaţia Sa şi le-a cerut părerea. Îngerii I-au spus: „Totul este foarte frumos, dar părerea
noastră este că ar trebui să creezi un om, care să fie recunoscător pentru tot
ce ai creat pe Pământ!” Atunci Dumnezeu a creat omul. Asta este vocaţia
noastră. Plantele, animalele, pietrele îl preamăresc pe Dumnezeu prin existenţa
lor. Noi îl lăudăm şi preamărim pe Dumnezeu cu cuvintele noastre şi în numele necuvântătoarelor. Dacă ne analizăm viaţa, oare
cuvântul ’Mulţumesc’ este prezent în ea? Omul egoist este întotdeauna nesătul,
niciodată nimic nu-i ajunge, dar copilul şi adultul recunoscător mulţumesc
întotdeauna pentru toate.
O persoană le-a luat un interviu sufletește
celor 10 leproşi. Leproşii s-au apropiat de Isus şi i-au cerut să-i vindece.
Isus le-a spus: „Mergeţi şi arătaţi-vă
preoţilor!” Această persoană, care în suflet le-a luat interviul, i-a
întrebat pe cei 10 leproşi de ce nu s-au întors la Isus să-I mulţumească?
Primul a răspuns: „Eu nu am o
spiritualitate recunoscătoare! Prima dată am vrut să arăt familiei mele că m-am
vindecat!” Celălalt a spus: „Eu am
vrut să fiu recunoscător lui Isus, dar nu cu samariteanul! Eu sunt un israelit
adevărat şi nu am putut să mă întorc cu un samaritean!” Al treilea a
răspuns: „Eu am vrut să-I duc un cadou drept
recunoştinţă lui Isus. Dar cum eram sărac nu am găsit un cadou şi de aceea nu
m-am întors să-I mulţumesc!” Al patrulea a spus: „Eu nu am fost sigur de vindecarea mea! Prima dată am vrut să mă
conving că m-am vindecat cu adevărat şi după aceea am vrut să mă întorc să-I
mulţumesc!” Următorul a spus: „Eu
m-aş fi întors la Isus, dar mi-a fost ruşine faţă de oameni că am fost lepros!”
Al şaselea a spus: „Eu am ştiut că
Isus nu aşteaptă recunoştinţă de la nimeni şi de aceea nu m-am întors!” Al
şaptelea a spus: „Atât de mult m-am
bucurat de vindecarea mea, încât am uitat să mă întorc.” Al optulea a spus:
„Eu sunt un israelit adevărat! Eu meritam
să fiu vindecat! Mi se cuvenea ca Isus să mă vindece!” Al nouălea a spus: „Am văzut că majoritatea nu s-au întors şi
de aceea nu m-am întors nici eu!” Al zecelea nu a privit la cei din jur, a
observat că s-a vindecat, s-a prosternat în faţa lui Isus şi i-a mulţumit
pentru vindecare! Domnul Isus a întrebat unde sunt ceilalţi nouă şi l-a lăudat
pe acela în care a existat recunoştinţă! Dacă despre o persoană putem spune că
este nerecunoscătoare, am spus tot răul despre ea. Omul despre care putem spune
că este recunoscător, despre acela am spus tot binele.
Eu vă rog ca atunci când sunteţi
întrebaţi: „Cum eşti?”, să răspundeţi
astfel: „Mulţumesc lui Dumnezeu, pentru că
sunt mult mai bine decât aş merita!” Amin!
Temă de casă pentru luna decembrie:
“AJUTÃ-MĂ DOAMNE, CA RECUNOŞTINŢA SĂ CREASCĂ ÎN SUFLETUL
MEU ZI DE ZI!!!”
RETROSPECTIVA LUNII NOIEMBRIE
2016
VIZIUNE ÎN VIS
Cu câteva
zile înainte de Ziua Morţilor, Domnul mi-a arătat o viziune în vis. Cu câţiva
ani în urmă a murit un membru al familiei mele. Îmi făceam griji pentru
mântuirea sufletului său şi m-am hotărât că îl voi ajuta cu orice preţ. Am
oferit foarte multe Sfinte Liturghii pentru el şi foarte multe fapte bune,
pentru ca să fie eliberat cât mai repede din Purgator. În vis eram împreună cu
familia sa pe malul unei ape curgătoare. Apa era foarte limpede şi plină cu
peşti foarte mari. M-am gândit în sinea mea, ce bine ar fi să prindem un peşte
şi să-l mâncăm la cină. După aceea am privit spre celălalt ţărm al apei unde
pescuia acel membru al familiei. A privit la mine zâmbind şi mi-a spus: „Mergeţi acasă pentru că eu vă voi prinde un
peşte şi vi-l duc acasă.” După acestea am plecat acasă. Nu peste mult timp
ne-a adus un peşte mare într-o cadă, l-a pus jos şi mi-a spus: „Mulţumesc că nu ai uitat de mine!” După
aceea a dispărut. V-am scris această întâmplare ca să învăţăm cât de important
este să-i ajutăm pe cei dragi din Purgator prin Sfinte Liturghii, prin multe
fapte bune, sacrificii, pelerinaje, pe care le oferim cu intenţie bună pentru
mântuirea sufletului acestora. În schimb şi ei ne pot ajuta foarte mult, dacă
le cerem. Ei oferă suferinţele lor pentru intenţiile noastre, ca problemele
noastre să se rezolve după voia Domnului. Să conştientizăm în inima noastră că
suntem răspunzători şi pentru ei. Să existe în noi recunoştinţă pentru toate.
MESAJUL SFINTEI FECIOARE A FOST:
„Dragii
mei trandafiraşi albi! Şi azi am venit între voi cu mare
bucurie şi cu iubirea mea maternă. Copiii mei, în această lună aveţi trei
sărbători minunate: Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, Ziua Morţilor şi sărbătoarea
lui Cristos Rege. Azi vă invit ca prin Spiritul Sfânt să vă deschideţi inimile
şi să aşezaţi în mantia mea toate intenţiile, pe care le-aţi adus în inimile
voastre. Să trăiţi după exemplul sfinţilor, pentru că Biserica mamă i-a ales ca
în viaţa de zi cu zi să vă ajute. Cereţi cu curaj mijlocirea lor şi o veţi
experimenta. Copiii mei, în mare parte sufletele din Purgator vă sunt
recunoscătoare pentru buchetele de flori, pentru coroane şi pentru lumânările
aprinse în amintirea lor, dar mai ales pentru sacrificiile, pelerinajele, rugăciunile
şi Sfintele Liturghii oferite pentru eliberarea lor. Este cel mai mult ce puteți
face pentru ele. Cu privire la voi, în această lună se purifică foarte multe
suflete şi se apropie de iubirea îndurătoare a lui Dumnezeu. Dacă nu aţi aduce
sacrificii şi nu aţi merge în pelerinaje, atunci sufletele ar suferi mult mai
mult aici pe Pământ şi apoi în Purgator. Micuţii mei, vă cer în continuare să
nu obosiţi în munca spirituală: exersaţi rugăciunea, postul şi fapta bună. Prin
micile voastre cărămizi (zeciuială) şi prin sacrificiile voastre puteţi conduce
multe suflete spre calea îngustă. Multe suflete vă sunt încredinţate.
Pregătiţi-vă pentru sărbătoarea lui Cristos Rege, ca prin pocăinţa voastră să
deveniţi nişte buchete de flori înmiresmate pentru Regele vostru şi nu spini
sau un spin – floare, pentru că astfel
îi provocaţi durere. Nu uitaţi că mă bucur pentru voi şi vă iubesc foarte mult.
Mulţumesc că aţi răspuns la chemarea Mea. Acum Sfânta Treime vă
binecuvântează prin Mine cu harul rugăciunii, a postului şi a faptei bune!!!”
A FOST MESAJUL LUI ISUS DE SĂRBĂTOAREA LUI CRISTOS REGE:
„Copiii
mei! Azi vă sunt foarte recunoscător şi mulţumesc pentru
da-ul vostru. Mulţumesc că azi aţi venit pe Muntele Sfintei Treimi să puneţi o
coroană de flori înmiresmate pe capul meu şi astfel să-mi provocaţi o bucurie.
Aţi dori să fiu Regele inimilor voastre? Atunci trebuie să învăţaţi în primul
rând să iubiţi din inimă şi să trăiţi astfel ca în suflet, în fiecare zi să
puneţi o coroană de flori pe capul meu şi nu o coroană de spini. Pentru că
fiecare înţepătură de spin este o durere pentru mine şi fiecare fir de floare
este o bucurie pentru mine. Trăiţi în aşa fel, încât în fiecare zi să fiu
Regele inimii voastre. Acum vă binecuvântez cu harul iubirii din inimă!”
MĂRTURIE
Mă numesc Ursu Margareta, am 49
de ani. M-am născut în Bacău – Gioseni, într-o familie frumoasă catolică, cu 10
copii. La 16 ani am plecat la Braşov pentru studii. La 18 ani l-am cunoscut pe
soţul meu Ionel şi la 20 de ani ne-am căsătorit. Avem doi băieţi: unul de 29 de
ani (Vlad) şi unul de 8 ani (Victor). După mulţi ani de muncă în străinătate
(Italia), acum locuim cu familia soţului meu în Hărman – Braşov. Am aflat de
Muntele Sfintei Treimi de la prietena mea Angela, care în anul 2009 mi-a adus
din pelerinaj crucea vindecătoare şi cartea verde cu rugăciunile muntelui. Am
început să ispăşesc din cartea verde şi să citesc mesajele de pe internet. M-a
cuprins o dorinţă puternică să ajung pe Muntele Sintei Treimi. Am experimentat
de multe ori puterea lui Dumnezeu prin crucea vindecătoare. În anul 2012,
mergând spre Italia, soţul meu mi-a făcut o surpriză ducându-mă pe munte; eram
şi cu cel mic. De atunci am fost de multe ori pe Munte, cu grupul de rugăciune
sau singură, cum am putut. Acum, când scriu aceste rânduri, mă aflu pe munte în
prima joi din octombrie şi vreau să vă împărtăşesc bucuria imensă, pe care o am
în inima mea. Mă străduiesc să ispăşesc din cartea verde, să postesc şi să
recit Sfântul Rozar cu bucurie şi cu iubire şi să trăiesc clipă de clipă în
iubirea lui Dumnezeu. Îi mulţumesc din suflet Sfintei Treimi, Sfintei fecioare,
Sfinţilor protectori şi Muntelui, Mamei Eva, părintelui Csilik, pentru tot ceea
ce au făcut şi fac pentru noi, pentru toate harurile care coboară asupra
noastră şi a lumii întregi. Aici pe munte mă simt acasă şi abia aştept să mă
reîntorc. Dumnezeu este cu noi peste tot, dar aici întradevăr este cerul
deschis, un loc special, un loc Sfânt ales de Dumnezeu pentru noi, ca şi
Fatima, Lourdes, Medjugorje şi multe alte locuri. O iubesc mult pe Iluska şi
comunitatea de ispăşire şi mă bucur foarte mult să ne întâlnim pe munte. Vă
mulţumesc că m-aţi ascultat!
Privire în viitor pentru luna ianuarie 2017
·
Important de ştiut: în
ianuarie 2017 programele de ispăşire vor avea loc în zilele de 5 – 6 – 7 – 8.
Cu privire
la Anul Nou, prima duminică o vom ţine împreună pe 8 ianuarie.
·
Sfânta
Liturghie se celebrează în continuare în biserica din Nuşfalău în jurul orei 15!
Excepţie face prima duminică, în această zi Sfânta Liturghie se ţine înainte de
program, de la ora 12.
·
La
cererea Sfintei Fecioare să continuăm să postim luni – marţi – miercuri după
prima duminică şi să oferim pentru Biserică şi pentru viitorul Muntelui
Sfintei Treimi.
Mesajele de la
Nuşfalău în limba română le găsiţi pe internet la adresa :www.muntelesfinteitreimi.ro,
e-mail: comunitateadeispasire@yahoo.com, inf. 0760-739-518