Cine va sta în picioare?

Timpul a trecut demult,
De când trebuia oprit.
Din a Mea îngăduinţă,
Ce sunt Tatăl cu putinţă,

V-am lăsat până acum,
Când urgent o să pun punct,
Cât ai zice scurt pe doi.
Degeaba mă rog de voi!

Nu se prinde, nu se vede,
Că mai mulţi ar înţelege.
Cei ce au rămas şi sunt,
Ascultând al Meu Cuvânt,

Ei se roagă, ei postesc,
Parcă numai lor vorbesc.
Eu la toţi vă spun, vă-ndemn,
Acum înainte de Semn.

La mesageri spun acum,
Cum lui Iona spus atunci,
Ascultând cei din Ninive,
Însă lumea de azi nu aude!

Bat şi clopotele-n sat,
Tot la fel şi la oraş.
La slujbă, la masă-i invită,
Ostia de a fi primită.

O să mai vreţi, mai căutaţi,
De Ea voi n-o să mai daţi;
Va dispare ostensorul.
Tabernacolu-i izvorul,

De iubire, de lumină,
Şi cu putere divină,
De iertare, mântuire,
Pentru întreaga omenire.

Omul nu a fost creat,
De-a umbla prin Rai ca-n parc,
Cu ţinută alandala,
Capul tuns, lăsată barba,

Nici cu capul sus prin nori,
Cu sârme în urechi, în nări.
Oare unde vă treziţi,
Alergând aşa grăbiţi?

Nici respect, nici ziua bună,
Cu fes în loc de căciulă,
Pantalonii noi, nouţi,
Sunt peticiţi sau rupţi.

Ce modă e asta la voi?
Vă dezbrac şi vă las goi.
Şi aşa umblaţi despuiaţi,
Nimic nu mai respectaţi,

Nici pe-ai voştri, nici pe Mine.
Ce-o să mai plângi la Semn, lume,
Când se va cutremura cerul,
Coborând la voi infernul!

Cu vânt, frig şi mare spaimă,
Şi pământul se răstoarnă.
Se va clătina ca sita,
Şi veţi fi ca paraşuta,

Rămasă în văzduh;
Aşa veţi fi voi atunci.
Ciuleşte urechile bine,
Ce încă mai auzi, lume,

De la cer prin mesageri,
Că mâine va fi ca ieri.
Prin purificare veţi trece,
De la cald direct la rece.

De atâta dojeneală,
Ce de ani la voi coboară,
Atunci o să vă amintiţi,
Când în beznă o să fiţi.

Nu noaptea, ziua la prânz,
Va fi beznă pe pământ.
Soarele o să se ascundă,
Atunci luna o să fugă,

Şi stelele vor dispare,
V-aţi gândit cum va fi oare?
Cine va mai sta-n picioare,
Când lumina va apare?

Ca un imens proiector,
De pe pământ până în cer,
Va tuna şi va trăsni,
Asta doar cât ai clipi.

Lume, lume, ce-ţi vorbesc,
Vreau să te pregătesc,
Pentru clipa şi momentul,
Când voi opri tot curentul!

Voi trânti tot la pământ,
Fie ateu, fie sfânt,
De-o fi munte sau colină,
Totul din locu-i se mişcă.

Puteţi număra pe zile,
Cât au rămas de puţine.
V-am spus, repetat mereu,
Să aşteptaţi pe Fiul Meu,

Trupeşte a fi împăcaţi,
Între voi şi cu cei dragi,
Şi în suflet curaţi să fiţi,
Spovediţi, împărtăşiţi.

duminică, 18.12.2016, ora 19,47 Anton Ciobanu