Pricina bucuriei noastre
Marţi, 23.10.2012
Sfântul Papă Ioan Paul
al II-lea: Copiii mei, dacă
întrebi o tânără mamă care tocmai îşi îmbrăţişează copilul cu o mare iubire, îl
pupă şi-l alintă în toate felurile, aţi putea întreba oare de ce se bucură atât
de mult de acel copil, probabil ar răspunde, în primul rând pentru că este al
ei, apoi pentru că este atât de frumos şi pentru că îi întoarce atâta iubire.
Aşa sunteţi şi voi cu Sfânta Fecioară. În primul rând Sfânta Fecioară este a tuturor, respectiv puteţi
spune fiecare în parte: este a mea. Întrucât în Rai, tocmai aceasta este cea mai mare fericire că
acolo toată lumea poate să spună că orice şi oricine este al meu. Acolo, puteţi
spune, în cel mai strict sens al cuvântului, că Domnul Dumnezeu este al meu,
dragul Isus este al meu, Sfânta Fecioară este a mea, sfinţii şi îngerii sunt ai
mei, aşa, laolaltă şi fiecare separat. Însă puteţi fi părtaşi la această
fericire încă de aici de pe pământ în măsura în care îi iubiţi şi voi. Depinde
de voi, nu de cei din Ceruri. Ei întotdeauna sunt gata să fie cu voi.
În sensul pământesc,
este o mare diferenţă între al meu, al tău. De regulă, mult este al altora şi
puţin al meu. În această privinţă, călugării se pot plânge cel mai puţin. Deşi
din punct de vedere juridic, nu au parte de nimic, a lor este mănăstirea şi,
datorită iubirii frăţeşti, a lor este comunitatea călugărească. Fericirea unei
familii iubitoare se manifestă tocmai prin faptul că fiecare poate să-l
considere al său pe celălalt membru al familiei. Este de o mare valoare şi
cercul de prieteni buni. Dar toate acestea îl pot face fericit pe om doar
vremelnic, deoarece simte instinctiv că acest al meu pământesc este o închipuire,
mai mult sau mai puţin, şi nu trece proba timpului, în afară de iubirea
maternă. Iar aceasta din urmă, de asemenea, îl poate îndestula pe om doar în
perioada copilăriei.
Aşadar, pe pământ, este puţin ceea ce omul poate spune că este într-adevăr al
său. Despre bani şi avere nici nu pot vorbi: acelea sunt în stare să trezească
doar vise urâte, dar nu îl pot face cu adevărat fericit. Odată cu moartea, se
termină toate aceste lucruri. De aceea, omul pe pământ, chiar este sărac. Chiar
sărac, deoarece nu are nimic. Şi asta este încă bine, dacă ştie acest lucru!
În schimb, Maica Sfântă, nu doar că poate fi a voastră, ci chiar vrea să şi
fie. Ea, în cel mai strict sens
al cuvântului, îşi deschide braţele către voi, ca să vă poată strânge cu iubire
la inima ei maternă. Iubirea ei vă compensează pentru toate, conducându-vă la
Isus şi la Dumnezeu. Şi încă de pe acum vă face părtaşi la pregustarea
fericirii cereşti. Această iubire maternă
nu este supusă subiectivismului, nu este influenţată nici de vârstă, nici de
boală. Pe pământ, o mamă ce îmbătrâneşte, care-i bolnavă şi, ca urmare a
acestui fapt, de multe ori fiind cicălitoare, cârtitoare, morocănoasă,
poate deveni într-adevăr o mare povară chiar şi pentru proprii copii. Cât de
diferită este ea acum faţă de cea care, acum treizeci-patruzeci de ani îşi
îmbrăţişa, pupa, alinta primul copil! Este de nerecunoscut. În schimb Maica
Sfântă nu îmbătrâneşte, niciodată nu se închide cu amărăciune în sine,
întotdeauna este pe deplin a voastră, fiind la fel atât în copilăria voastră
cât şi în ceasul târziu al vieţii voastre. Ea niciodată nu va avea riduri,
expresia feţei nu va fi acră ci întodeauna este desăvârşit de frumoasă. Aşadar
cum să nu fie pricina bucuriei noastre?
Închipuiţi-vă o frumoasă seară de Crăciun în sânul familiei! Uşa se deschide şi
copii aleargă în încăperea în care se găseşte bradul, se opresc în faţa
spendidului brad ce străluceşte în lumina lumânărilor şi, pentru câteva clipe,
rămân fără cuvinte. Apoi izbucneşte veselia şi fiecare se uită cu bucurie la
cadoul pe care i l-a adus Moş Crăciun. Iar mama lor scumpă care, cu preţul
muncii şi a mari sacrificii, le-a produs această bucurie, umblă printre
ei, savurând-o. Da, cadoul produce bucurie, chiar şi atunci când valoarea lui
în sine este mică, deoarece este expresia iubirii.
Dar dacă omul se comportă astfel la cadourile cu valoare trecătoare, atunci ce
aţi putea spune despre darurile Sfintei Fecioare, întrucât ea este împărţitoarea harurilor şi acestea sunt cele care vă ajută spre
fericirea veşnică şi vă asigură deja, aici pe pământ cea mai mare
frumuseţe, vă asigură pacea sufletească! Şi dacă adăugăm la valoarea acelui
brad de Crăciun şi circumstanţa că mama, cu preţul unei munci istovitoare a
mâinilor ei, a suferit pentru ea, doar pentru a produce copiilor ei un strop de
bucurie, ce să spunem atunci despre
darurile Maicii Sfinte pentru care Ea, pe Golgota, la piciorul crucii, a
suferit cel mai mare martiriu? Nu
veţi şti decât pe lumea cealaltă cât aţi primit de la ea şi cât a fost ea cu
adevărat pricina bucuriei voastre vremelnice şi a celei ce durează veşnic. În
general, doar credinţa trezeşte în voi conştiinţa acestor daruri, întrucât nu
vedeţi aceste haruri, însă dacă vă înrolaţi în slujirea lăuntrică a Maicii
Sfinte, atunci puteţi simţi într-adevăr în ce mod vă copleşeşte cu darurile
sale. Atunci nu veţi mai pune pe seama întâmplării faptul că printre spini veţi
vedea cum se împletesc trandafiri iar şi iar. Ştiţi cui i se datorează. Ştiţi
cine este pricina bucuriei voastre.”
Maria Magdalena
