„FERICE DE MINE DE AM SĂ FIU ÎNFOMETAT ȘI ÎNSETAT DE DREPTATE”.
Din clipa în care se naşte şi până în cea
în care moare, omul tinde lacom către hrană. Îşi deschide gura îndată ce se naşte
ca să prindă sfârcul, îşi desface buzele în chinurile agoniei pentru a înghiţi
ceva care să-l aline. Munceşte pentru a se hrăni. Face din Pământ un sfârc uriaş
din care suge fără a se sătura vreodată, suge hrănind ceea ce este muritor. Dar
oare ce este omul ? Este el un animal ? Nu. El este un fiu al lui Dumnezeu,
aflat în surghiun pentru un număr mai mare ori mai mic de ani. Însă viaţa nu ia
sfârşit atunci când îşi mută sălaşul.
În această viaţă se află o altă viaţă, la
fel după cum într-o nucă se găseşte miezul. Nuca nu este doar coaja, ci miezul întreg
este nuca. De veţi semăna o coajă de nucă nu va răsări nimic, însă, de veţi semăna
coaja cu ce are înăuntru va răsări un copac mare. La fel este şi cu omul. Nu
trupul dobândeşte nemurirea, ci sufletul şi de aceea se cere hrănit pentru a
ajunge la nemurire, la care, din iubire, el va duce şi trupul întru învierea
fericită. Hrana pentru suflet sunt Înţelepciunea şi Dreptatea. Asemeni celor pe
care le bem şi cu care ne hrănim acestea sunt asimilate şi se amestecă şi, cu cât
mai mult gustăm din acestea, cu atât ne sporeşte sfânta poftă de a avea Înţelepciunea
şi de a cunoaşte Dreptatea.
Va veni însă o zi în care sufletul care
nu-şi poate potoli această foame sfântă are să fie îndestulat. Va veni.
Dumnezeu are să se dăruiască celui născut din El, are să-l aşeze de-a dreptul
la pieptu-i, iar cel născut pentru Paradis are să se sature hrănindu-se de la
minunata Mamă care este însuşi Dumnezeu şi nu va mai şti nicicând ce este
foamea, odihnindu-se fericit la sânul dumnezeiesc. Nicio cunoaştere omenească
nu face cât aceasta dumnezeiască. A minţii curiozitate mai poate fi potolită, însă
trebuinţele spiritului nu. Mai mult, în noianul de gusturi, spiritul se simte
dezgustat şi-şi întoarce gura de la sfârcul cel amar, socotind că e mai bine să
sufere de foame mai degrabă decât să se umple de hrana care nu vine de la
Dumnezeu.
Nu vă temeţi, o, voi cei care sunteţi însetaţi,
o, voi cei care sunteţi înfometaţi de Dumnezeu ! Rămâneţi credincioşi şi veţi
fi îndestulaţi de Acela care vă iubeşte.
Sursa
: "Evanghelia, asa cum mi-a fost revelata" - Maria Valtorta, vol. 3,
pag. 90.
