mesajul

sâmbătă, 26 decembrie 2015

Nu putem avea cuvântul Crăciun fără Cristos.



Venerabilul Fulton Sheen, arhiepiscop (1895-1979):

"Isus Cristos este Dumnezeu în formă omenească. Eternul care se manifestă în timp. Cuvântul Veşnic, prin care toate lucrurile din lume s-au făcut, este acum respins de lumea pe care El a făcut-o: ”Nu era loc la han.” Pasărea care a construit cuibul universului vine pe lume în el: El, care a făcut-o pe maica Sa, este născut de Maica Sa. Toate naţiunile pământului sunt făcute dintr-un sânge, şi acum Fiul lui Dumnezeu preia şi Îşi asumă acel sânge, ca noul Conducător al Omenirii.
 
La... Betleem cerul şi pământul se întâlnesc: Dumnezeu şi omul se privesc unul pe altul în ochi. Pentru prima dată în univers, o Mamă, ţinând pruncul în braţe priveşte acum “în jos” către cer. Pentru că nimic mai măreţ nu se va mai întâmpla vreodată în lume, iar pacea lumii depinde de acel mare act care se repetă, la o scară redusă, cu fiecare dintre noi. Aşa cum Dumnezeu Și-a asumat natura umană prin consimţământul liber al unei femei, tot astfel El ne roagă, prin consimţământul nostru liber să-i dăm Lui natura noastră, aşa cum Maria I-a dăruit-o Lui. Atunci Cristos va începe să îndrume mintea noastră: atunci noi preluăm mintea lui Cristos, dragostea lui Cristos, Spiritul lui Cristos. Nu mulţi doresc să facă aceasta.

El a venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit.” De aceea există felicitări de Crăciun cu săniuţe şi oameni durdulii. Dar întotdeauna vor exista unii care vor vedea şi vor înţelege înţelesul, şi pentru toţi cei care Îl primesc “El le-a dat puterea de a deveni fiii lui Dumnezeu”. Nu putem avea cuvântul Crăciun fără Cristos: şi nici nu poate fi Fericit Crăciunul în interior fără de El."