mesajul

marți, 22 decembrie 2015

MILOSTIVII (PAPEI FRANCISC)





Pe vremea sa, Sf. Augustin a trebuit să combată, printre altele, o erezie ce se răspândea în sânul Bisericii de către unii autori al căror nume nu s-a păstrat dar care erau numiţi "misericordiosos" ( "milostivii") din cauza opiniilor lor (V. Bartman, Manuale di teologia dogmatica, Vol. I, pág. 230 y Vol. III, págs. 403 y ss).

Bazându-se pe Sf. Scriptură care preamăreşte imensa şi universala Milă a lui Dumnezeu, "misericordiosos" au ajuns să nege existenţa iadului.

Sfântului Augustin nu i-a fost dificil să observe ca toate punctele din Scriptură pe care se bazau acei eretici se refereau numai la viaţa prezentă, şi niciunul nu făcea referire la viaţa de apoi.

Fără îndoială, Moise, profeţii şi psalmiştii proclamă în mod continuu Milostivirea lui Dumnezeu, pe care însuşi Domnul nostru Isus Cristos, Cuvântul făcut trup, a ilustrat-o prin parabole emoţionante (a fiului rătăcitor, a oii pierdute, etc) şi a practicat-o personal asupra păcătoşilor (Matei, Magdalena, hoţul cel bun, etc). Însă Milostivirea de care vorbesc atât Noul cât şi Vechiul Testament nu este una necondiţionată; ea presupune întotdeauna convertirea păcătosului ("este mare sarbatoare în cer pentru un păcătos care se căieşte"). Aşadar, Dumnezeu nu este un Deus dimidiatus (n. t. - un zeu pe jumătate) : Îndurarea Sa nu exclude dreptatea Sa.

"Dumnezeu este prieten al oamenilor ? – a scris Sf. Ioan Crisostom - Da, însă este în acelaşi timp un judecător drept. Iartă El păcatele ? Da, dar fiecăruia după lucrarea lui. Uită El faptele rele ? Da, dar le şi pedepseşte. Nu cumva este o contradicţie între aceste lucruri ? Nu, dacă le distanţăm în timp". "Aici,  jos, El şterge greşelile, prin botez şi penitenţă, dar le pedepseşte în cealaltă viaţă prin foc şi chinuri" (Omilia la Epistola către Efeseni, 4, 10). De aceea, Sf. Augustin a putut răspunde tezelor scripturale citate de către "misericordiosos", prin acele teze care îi ameninţă cu pedeapsa veşnică pe păcătoşii care nu se căiesc. Iar Sf. Toma explică (S. TH., Suppl. Q. 99 a. 2, ad 1) : "Dumnezeu, prin tot ce are El, are îndurare pentru tot, însă îndurarea Sa, pentru că este subordonată Înţelepciunii Sale, nu se extinde şi asupra celor care s-au făcut nevrednici de milostivire."

Ce ar putea zice părinţii şi doctorii Bisericii despre "milostivirea" actuală şi insipidă care se doreşte a fi extinsă şi asupra celor care nu se căiesc ?

„Marele beneficiu al sufletului nu se obţine gândindu-ne mult la Dumnezeu, ci iubindu-l mult." - Sf Francisc de Sales

articol de Hirpinus în „Adelante la Fe”