 |
| Psst, Belzebut ... nu mai vin astia la spovada ! I-am pacalit ! |
Joannes Romanus March 7,
2016
În perioada imediat premergătoare
vizitei sale apostolice în Mexic, Papa Francisc a făcut în repetate rânduri
declarații extrem de problematice și de îngrijorătoare despre sacramentul
spovezii.
De pildă, la întâlnirea cu un grup de
călugări capucini din 9 februarie 2016, "Sfântul Părinte"
declara, printre altele:
În viață,
există atâtea limbi: limba cuvintelor, și mai există și limba exprimată prin
gesturi. Dacă oamenii mă abordează, în confesional, aceasta este pentru că ei
simt o anumită povară, pe care vor să o îndepărteze. Poate că nu știu cum s-o
spună, dar acesta este gestul. Dacă acești oameni vin, aceasta este pentru că
ar dori să se schimbe, să nu mai facă [acel lucru], să se schimbe, să fie o
altă persoană, iar ei o spun prin gestul abordării. Nu este nevoie să pui
întrebări: “Dar tu, tu …?” Dacă cineva vine, aceasta este pentru că în sufletul
lui sau al ei există dorința de a nu mai face acel lucru. Dar, adesea, oamenii
nu sunt în stare, pentru că sunt condiționați de psihologia lor, de viața lor,
de situația lor. … “Ad impossibilia nemo tenetur”.
Suveranul Pontif a repetat aceste
idei și la audiența acordată
în aceeași zi unui grup de Misionari ai Milostivirii:
Dacă cineva
vine la tine și simte că ceva trebuie îndepărtat din el, dar poate că nu este în
stare să o spună, dar tu înțelegi … este în regulă, o spune în acest fel, prin
gestul de a fi venit. Prima condiție. A doua, se căiește. Dacă cineva vine la
tine, aceasta este pentru că nu vrea să mai cadă în aceste situații, dar nu
îndrăznește s-o spună, îi este frică s-o spună, iar apoi nu este în stare s-o
facă. Dar dacă nu o poate face, ad impossibilia nemo tenetur. Iar Domnul
înțelege aceste lucruri, limbajul gesturilor. Să fiți cu brațele deschise, ca
să înțelegeți ceea ce se petrece înlăuntrul acelei inimi, care nu poate fi
spus, sau spus în acest fel … cumva, din cauza rușinii … mă înțelegeți. Trebuie
să-i primiți pe toți cu limba pe care o pot vorbi.
Și încă o dată, cu doar două zile
mai târziu, la întâlnirea cu clerul Romei de
la Basilica Sf. Ioan Lateran (11 februarie 2016):
Când un om
intră în confesional, atunci el simte că ceva nu este în ordine și vrea să se
schimbe sau să-și ceară iertare, nu știe însă cum să o spună și amuțește. ‘Ah,
dacă nu vorbești, nu îți pot da dezlegarea!’
Nu. El a vorbit
prin gestul de a fi venit, și dacă un om vine, atunci pentru că nu mai vrea, nu
vrea să mai facă același lucru. ‘Nu mai vreau să fac acest lucru’, dar uneori
ei nu pot s-o spună, căci amuțesc, … Dar el a făcut-o, a spus-o prin acest
gest!
Iar dacă un om
spune: ’Nu pot promite’, căci aceasta este o situație ireversibilă, atunci se
aplică principiul moral: ad imposibilia nemo tenetur, nimeni nu este obligat să
facă imposibilul.
Prezența Papei Francisc, la 11
februarie 2016, la întâlnirea tradițională a clerului Romei de la începutul
Postului Mare nu a fost anunțată în prealabil. În plus, organele oficiale de
presă ale Vaticanului nu au publicat cuvântarea lui improvizată. Cuvintele
Papei au ajuns totuși la cunoștința publicului, mulțumită eforturilor unui
redactor al serviciului de știriZenit, prezent în acea zi la Basilica
Sf. Ioan Lateran.
În lumina faptului că validitatea
unui sacrament depinde de respectarea întru totul atât amateriei, cât și
a formei acestuia, semnificația cuvintelor Papei Francisc
ajunge să fie mai clară.
Materia sacramentului spovezii o constituie, pe de o
parte, păcatele comise după botez (de care penitentul nu a
fost încă absolvit), iar pe de alta, actele penitentului – mai
preciscăința (care include și hotărârea fermă de a nu mai păcătui
pe viitor), mărturisirea propriu-zisă a păcatelor și, în
sfârșit, satisfacția, adică împlinirea canonului impus de preotul
duhovnic. Cât despre formă, aceasta este reprezentată de cuvintele
de absoluție (dezlegare de păcat) ale preotului duhovnic: “Te absolv de
păcatele tale”.
Conciliul de la Trento (Sesiunea a XIV-a, Canonul IV) declară infailibil:
Dacă
cineva neagă că, pentru iertarea completă și perfectă a
păcatelor, penitentului i se cer trei acte, care reprezintă, ca să
spunem așa, materiasacramentului penitenței, adică, căința, mărturisirea și satisfacția,
numite cele trei părți ale penitenței; sau spune că penitența are doar două
părți, adică groaza cu care este lovită conștiința condamnată pentru păcat, și
credința, generată de Evanghelie, sau de absoluție, prin care cineva crede că
păcatele îi sunt iertate prin Christos; să fie anatema.
Iar Catehismul Sf. Pius al X-lea subliniază
importanța crucială a mărturisirii complete,sincere și explicite a
păcatelor de moarte:
Cum trebuie să
fie mărturisirea?
Mărturisirea
trebuie să fie:
1) întreagă,
2) sinceră sau fără prefăcătorie,
3) lămurită. (nr. 477)
1) întreagă,
2) sinceră sau fără prefăcătorie,
3) lămurită. (nr. 477)
Când este
mărturisirea întreagă?
Mărturisirea
este întreagă, când mărturisim toate păcatele de moarte, de cari ne amintim,
împreună cu numărul şi împrejurările trebuincioase. (nr. 478)
Ideile expuse mai sus se regăsesc și
în exortația apostolică post-sinodală a Sf. Ioan Paul al II-lea, Reconciliatio et Paenitentia.
În rezumat, condițiile sine
qua non ale unei spovezi valide sunt materia(mărturisirea integrală
și explicită a păcatelor de moarte comise după botez; căința,
însoțită de hotărârea fermă de a nu mai păcătui pe
viitor; satisfacția) și forma sacramentului
(formula corectă de aboluție/dezlegare). Absența oricăruia dintre aceste
elemente duce la invalidarea sacramentului.
Timpul ca păcatul să nu mai fie declarat ca atare
se apropie
Mesajul (1110) din Cartea Adevărului
Joi, 24 aprilie 2014
la ora 16:45
Fiica Mea
mult iubită, acum este
aproape timpul ca păcatele omului să fie considerate, de către Biserica
Mea, a fi insignifiante și inofensive în Ochii Mei.Păcatul nu este ceva ce Eu consider a fi o slăbiciune sau o greșeală. Păcatul este creat din cauza acestor două trăsături, însă ia naștere datorită existenței Satanei. Curând Biserica Mea îi va consola pe discipolii Mei, făcându-i să accepte minciuna potrivit căreia păcatul este doar o simplă metaforă folosită ca simbol pentru copiii lui Dumnezeu pentru a-i îndemna să rămână pe o cale plăcută lui Dumnezeu. Păcatul nu ar trebui să vă facă să vă simțiți separați de ceilalți, vor spune ei. Păcatul, vor zice ei, nu este atât de important, întrucât Dumnezeu este Atotiertător. Da, Eu Sunt Atotiertător și iert orice păcat – cu excepția păcatului veșnic – odată ce păcătosul a manifestat căință și a depus eforturi să îndepărteze toate ispitele, ca să evite repetarea acelui păcat. Nu-Mi puteți cere să vă iert păcatul când voi încă trăiți în acel păcat. Un criminal care omoară, mutilează și ucide, nu-Mi poate cere să îl iert, în timp ce el continuă să ucidă și nu are nicio intenție să se oprească din comiterea crimelor. La ce bun Imi cereți să vă iert de păcat, din moment cei voi în primul rând nu acceptați că păcătuiți ?
Păcatul este cauzat de slăbiciune iar Eu îl iert pe păcătosul care se căiește cu adevărat. Atunci când păcătosul nu mai crede că este vinovat de păcat, acesta devine înrădăcinat în suflet. Timpul ca păcatul să nu mai fie declarat ca atare se apropie. Când va veni acea vreme, va fi o mare ușurare și o sărbătoare pentru oameni, întrucât ceea ce odinioară era considerat un păcat în Ochii Mei nu va mai fi considerat ca atare.
Păcatul va fi considerat un lucru firesc și ceva ce trebuie acceptat de voi toți. Nu vi se va mai spune doar să iubiți păcătosul, așa cum o fac eu. Nu. Veți fi încurajați să acceptați faptul că păcatul nu există. Toate acestea vor duce la ultima trădare a Divinității Mele, când lumea se va idolatriza pe sine, talentele sale, inteligența sa, până când își va declara măreția, în sfidare directă a lui Dumnezeu, Tatăl Veșnic.
O, cât de mulți vor fi induși în eroare, disperare și fărădelege. Biserica Mea va fi folosită pentru a declara erezii în Numele Meu Sfânt. Cei rătăciți o vor întoarce pe toate părțile și niciuna din aceste schimbări nu va fi dirijată de Mine, Isus Cristos. Spiritul Sfânt nu va autoriza urâciunea și va fi mare confuzie, mare mâhnire și un sentiment de neajutorare va fi resimțit de cei care vor rămâne fideli Învățăturilor Bisericii Mele. Învățăturile tradiționale nu vor mai fi tolerate. Iar apoi, când tot ceea ce era sacru se va prăbuși, va veni timpul ca omul pierzării să își ia locul în Biserica Mea.
Al
vostru, Isus
