mesajul

sâmbătă, 5 martie 2016

Gest în premieră al preoţilor greco-catolici în România



DCNews Team / 05 Martie 2016 / 18:58

Preoţii Eparhiei Greco-Catolice de Oradea au participat, în premieră, la o serie de cursuri de formare permanentă privind leadership-ul, gestiunea financiară şi comunicare.

Este pentru prima dată când acest gen de cursuri de formare continuă a preoţilor se organizează la nivelul Eparhiei Greco-Catolice de Oradea. Acest demers este rezultatul concret al unui proiect iniţiat şi fundamentat de părintele Antoniu Chifor, vicar responsabil cu preoţii al Episcopiei de Oradea, cu binecuvântarea Preasfinţitului Virgil Bercea, episcop de Oradea”, a precizat sâmbătă, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Eparhiei, preotul Eugen Ivuţ. Cursurile au avut loc recent timp de trei zile, la Zalău, Carei, Stâna de Vale şi Oradea, fiind organizate pe vicariate, cu participarea în total a 135 de preoţi.

Scopul declarat al acestor cursuri este acela de a contribui la dezvoltarea şi eficientizarea întregii activităţi a preoţilor în comunităţile pe care le păstoresc, şi în special în ceea ce priveşte administrarea patrimonială şi a activităţilor specifice ca premisă de eficientizare a întregii munci pastorale.

Desfăşurarea cursurilor a constituit totodată un bun prilej pentru membrii clerului de a clarifica o serie de probleme de natură administrativă cu care se confruntă aceştia şi comunităţile în teritoriu; o posibilitate de a socializa şi de a spori coeziunea de grup, de a întări legăturile de solidaritate cu ceilalţi preoţi din protopopiatele de care aparţin şi nu numai”, se arată în comunicatul eparhiei. Cursurile vor continua cu o nouă sesiune în perioada mai-iunie 2016, când vor fi dezvoltate două module practice pentru partea de gestiune financiară a parohiei şi comunicare în situaţii conflictuale, la care se va adăuga un curs de omiletică, psihologia amvonului şi catehizarea vârstelor. 


P.S.