mesajul

miercuri, 17 februarie 2016

Isus despre semnificația postului și a sacrificiului




Luni, 16 mai 2011 la ora 11:30

Iubita Mea fiică, în sfârșit îți dai seama că fără Mine nu ești nimic. Prin harurile Mele primești viața în Împărăția Tatălui Meu. Fără prezența Mea, viața ta ar fi goală și lipsită de orice sens real. O, cât de mult mi-ar plăcea ca toți copiii Mei să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat viața pe care Eu doresc să le-o dau, înainte de toate, prin Sfânta Euharistie. Numai atunci veți simți cu adevărat iubirea Mea, când Mă veți primi în sufletele voastre fragile, prin Pâinea și Vinul Divin. Această iubire vă va întări nu numai sufletul, ci și mintea. Prezența Mea vă va înălța ca să deveniți adevărații Mei discipoli.

Acel discipol al Meu care nu se împărtășește regulat cu acest Preasfânt Sacrament va fi ca un vas umplut doar pe jumătate. Ca să vă umpleți cu adevărata Mea prezență, aveți nevoie de Trupul și Sângele Meu, care au fost sacrificate pentru voi toți. Fără Ele nu veți fi în stare să găsiți puterea adevărată pentru a vesti în mod desăvârșit Gloria Mea.
Copii, trebuie să înțelegeți că a crede în existența Mea este doar o parte a călătoriei voastre spirituale. Sunt încă multe lucruri pe care trebuie să le înțelegeți. Numai dacă vă refuzați plăcerile trupului veți deveni cu adevărat împliniți. În virtutea faptului că satana controlează omul prin tentațiile trupului, voi ar trebui să îi refuzați accesul la acele plăceri pe care le caută. Postul este unul dintre cele mai puternice moduri de a vă scăpa sufletul de satana și de demonii săi. Atât de puțini oameni în lume se angajează să aducă această jertfă, deși este foarte simplă și nici nu dăunează sănătății voastre. O zi de post pe săptămână vă va aduce haruri deosebite. Dacă faceți mici sacrificii în onoarea Mea, Divinul vostru Mântuitor, nu numai că veți salva suflete, ci veți și ajunge mai aproape de Mine. Alte jertfe, cum ar fi renunțarea la bunurile materiale, vă vor aduce și mai aproape de Inima Mea Sfântă.

 
Copiii Mei, viața voastră n-ar trebui să se învârtă în jurul bunurilor materiale, mai ales dacă sunt în surplus față de nevoile voastre reale. Dacă veți urmări doar nevoile elementare, iar timpul Mi-l veți oferi Mie, veți simți mulțumirea adevărată. Dar nu numai atât, pentru prima dată în viață veți înțelege ce înseamnă adevărata libertate. Nu uitați că satana controlează omul prin dorințele sale trupești, cum ar fi hrană, îmbrăcăminte, sex, imobile, mașini, vacanțe, viață luxoasă, muzică, alcool și idolatrizarea persoanelor celebre. Dacă acceptați că acestea sunt doar simple iluzii, atunci veți înțelege că nu ar trebui să vă petreceți timpul aici pe Pământ cu astfel de lucruri inutile.
Timpul vostru aici pe Pământ este doar o parte călătoriei spre Veșnicie. După moarte viața voastră va continua în alt fel. Indiferent dacă oamenii cred sau nu în Dumnezeu, Tatăl Veșnic, sufletul lor va exista în continuare și după moarte.
Căutați acum lumina astfel încât în Veșnicie sufletul vostru să simtă adevărata fericire și să primească un loc demn în Paradis. Ca să atingeți acest nivel de sfințenie spirituală vă rog să aduceți jertfe, jertfa trupului, cât timp sunteți încă în viață pe Pământ. Oferiți, de asemenea, tot ce suferiți în viață pentru sufletele pierdute și veți culege recompensele ce vă așteaptă în viața de apoi.


Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

Trăiți o viață simplă
Trăiți într-un mod simplu, faceți totul cu măsură. Atunci când mâncați, beți, dormiți sau vă odihniți, faceți-le cu măsură. Odată ce v-ați satisfăcut necesitățile fizice nu căutați mai mult deoarece este spre dauna sufletului vostru. Ispășirea, copiii Mei, este vitală pentru a ajunge mai aproape de Mine. Prin ispășire înțeleg sacrificiul personal. Postul este doar un exemplu de ispășire. În viața Mea pământească v-am vorbit despre importanta ispășirii. Același lucru l-a făcut și Sf. Ioan botezătorul, profetul Meu iubit.
Postul Meu de 40 de zile a fost un exemplu pentru voi copiii Mei. Numai prin post, copii, veți ajuta să fie îndepărtat cel rău.
Dragii Mei copii, atât de multe lucruri stau încă în fața voastră. Acum încă nu înțelegeți ce se va cere de la voi în anii care vor veni. E foarte important să folosiți acest timp ca să ajungeți mai aproape de Mine, ca să fiți pregătiți pentru încercările la care vor fi supuși în viitor creștinii din întreaga lume. (mesaj din 16 ianuarie 2011 )

Vă rog pe voi, ca în timpul Postului Mare, să vă amintiți povestea Pătimirii Mele, meditând la jertfa Mea pe care am adus-o voluntar pentru voi toți, ca să vă salvați. Apoi, să înțelegeți că Marele Avertisment, Iluminarea Conștiinței, este următorul dar al Milostivirii Mele pentru omenire.
Răspândiți convertirea pretutindeni. Ajutați la înfrângerea înșelătorului prin rugăciunea Rozarului Milostivirii Divine, pentru salvarea sufletelor. Aveți încredere în Mine acum și aduceți-Mă înapoi în inimile voastre. Uniți-vă ca să salvați omenirea prin iubire. (mesaj din 12 aprilie 2011)

Sursa : http://profetieavertisment.ro