Din revelaţiile mistice ale Mariei Valtorta
Introducere
De-alungul a nespuse epoci ale timpului prin nenumăraţi eoni* ai tristei
călătorii a omului în această dezastruoasă lume a exilului, încet, au răsărit în
spiritul uman cunoştinţe născute din nenumărate generaţii de experienţă: că omul nu este singur
pe pământ. A devenit gradual conştient că puternice forţe nevăzute de o
inteligenţă mult superioară îi acompaniază
dificila călătorie: forţe benefice
care îl ajută şi-i vor binele dar şi forţe întunecate şi sinistre care-l
pândesc şi vor să-l ruineze.
*Eoni - conform DEX: fiecare
dintre multiplele emanații, ipostaze, forme de manifestare ale divinității supreme unice –
n.tr.
Această experienţă moştenită cumulativ, această cunoaştere intuitivă lăsată
din generaţie în generaţie în misterioasele profunzimi ale psihicului uman,
psihologii Jungiani de astăzi o numesc arhetipul inconştientului colectiv. Că noduri de energie
pot fi constelate dintr-o dată – pornite - de un simbol adecvat îl porneşte pe
om să facă o acţiune necesară.
Oricare ar fi adevărul acestui fenomen în psihicul uman, ceva analog
poate fi găsit în spiritul său. În acel tărâm al misticului şi al uniunii tăcute prin
Comuniunea Sfinţilor şi a credincioşilor, al Trupului Mistic al lui Cristos
unde aceste simboluri arhetipale sunt active şi vibrante.
Un asemenea simbol arhetipal este cuvântul “îngeri”. Conotând ca fiind
spirite bune sau rele, misterioase, invizibile, de o inteligenţă supremă –
externe omului - aceste spirite au fost experimentate iar şi iar influenţând şi
călăuzind puternic omul în treburile sale. Frecvente poveşti în istoria orală cât
şi cea înregistrată, şi în special în Scripturile Iudeo-creştine, sunt martore
ale forţelor angelice nevăzute care acompaniază testarea omului în acest
dureros exil din Eden.
Spiritele bune întotdeauna îl inspiră către bine pentru împlinirea
supremă şi fericirea veşnică. Spiritele rele îl atrag tot timpul către rău
pentru soarta finală: ruina eternă în uniune cu ele.
Din nefericire, agnosticismul omniprezent, sau ateismul psihologiei
moderne sunt gata să conducă către dovezi că asemenea spirite externe de o
inteligenţă superioară sunt nişte componente interne proiectate ale psihicului
uman. Și prin urmare experimentate cu naivitate ca fiind în afara lui. Tot din
păcate, pentru modernismul realistic al binecuscuţilor scolastici biblici
influenţi şi ai teologilor de azi, atât prostestanţi cât şi catolici, cu toţii
sunt pregătiţi să accepte – la fel de naiv – aceste dogme gogonate ale
psihologiei. Aceasta, - ajungând să susţină că, chiar Cristos însuşi - Cuvântul
veşnic al lui Dumnezeu - si El Însuşi Dumnezeu Atotştiutor, a fost condiţionat
cultural acceptând credinţa populară în demoni
când în Noul Testament a scos afară demonii. Prin aceasta, astăzi suntem
informaţi de către aceşti “savanţi iluminaţi” că aceşti aşa-zişi demoni, sunt
de fapt simple maladii neurologice, psihice sau fizice de care străvechii
oameni erau în mare parte ignoraţi. Oare?
Compilaţia prezentată mai jos e formată din patru dictări separate ale
lui Cristos, o viziune descrisă de un mare mistic italian contemporan (M.V.
1961), urmată de un comentariu al lui Cristos asupra viziunii şi în final, o
ultimă Dictare a îngerului păzitor al lui Valtorta, Azariah 1.
- toate asupra misteriosului subiect al
spiritului angelic, aici în mod special spiritul diabolic. Aceste Dictări au
fost traduse în special pentru acest website, din colectia de Revelaţii înregistrate
la datele indicate de marea mistică italiană contemporană, Maria Valtorta, 1961,
în Qaderni din 1944, şi din Quaderni 1945-1950 2.. În speranţa că
acest punct de vedere celestic actualizat asupra acestui subiect, va furniza o
perspectivă mai informată spre evaluarea acestor contribuţii ale teologilor de
astăzi, scolastici scipturistici şi a psihologilor asupra chestiunii spiritelor
anegelice şi demonice.
Traducătorul (din italiană în engleză)
– I –
[11 mai 1944]2
ISUS
"Vreau să-ţi vorbesc,
Maria, asupra unui punct despre care cineva drag3. atât Mie cât şi ţie, şi-a
dorit să afle, şi despre un subiect despre care nu am vorbit până acum şi l-am ţinut
până acum.
Petru al Meu spune 4: " Duşmanul tău, diavolul, se
plimbă ca un leu care rage căutând pe cine să devoreze; rezistă-i, puternic în
credinţă, ştiind că fraţii tăi risipiţi prin lume suferă la fel ca şi
tine."
În ţările africane în care leul este rezident, oamenii şi bestiile ştiu
cum să se comporte cu el. Te-am dus odată cu Mine în est, lângă un izvor de apă
şi ţi-am spus: Aşa să fii. Astăzi te aduc cu Mine în pădurea eternă a cărei
gigantici copaci sunt stră-stră nepoţi a celora care au apărut din nimic prin
Voinţa Tatălui şi care au uimit lăsându-i fără suflare pe primii părinţi. Prin
aceasta vei vedea ceva diferit decât ceea ce te întristează [în prezent].
Priveşte: Sus, adiacent cerului de un alabastru mai profund decât ochii
Mei, stau vârfurile acestor giganţi verzi, bătrâni de mii de ani. Și sunt
interconectaţi unul cu celălalt; vorbind acolo sus cu vântul şi cu stelele
despre evenimente ce se întâmplă jos, pe care vântul şi stelele nu le văd din
moment ce acoperişul verde le acoperă.
Sub ei, în desis, sunt înnodate ca târâtoare, rădăcinile ce par a fi şerpi,
şi împodobiţi cu coliere trădătoare care sunt într-adevăr şerpi ce dau târcoale.
Mai jos de atât în muşchi, iarba deasă, născută în pământul virgin bogat în mii
de seve, în care pasc şi se odihnesc, antilope şi gazele, şi unde milioane de păsări de toate glasurile şi culorile, flori, ferigi
coliere de corole, bârloguri verzi, peşteri cu muşchi şi pârâuri cu apa rece, şi
o lumină verde liniştitoare în mijlocul unui soare care uimeşte oriunde pătrunde:
pe drumuri deschise prin efort omenesc, sau de-alungul unei oglinzi de apă, atât
de lată încât să oblige seiful vegetal să se deschidă într-o baltă verde. În
aceste păduri, leul este rege. Niciunul din aceia care fug şi sar, se târăsc
sau se caţără, zboară sau merg, nu stau în faţa lui. Omul care trece la
marginea pădurii cu armele sale, migrând către zone de păşunat şi viaţă,
construieşte pentru el şi oamenii lui, ţarcuri cu ţepuşe, pentru a-şi închide
turma în nopţile reci şi senine. Când se lasă seara, animalele se ascund în
desiş sau se pitulesc în vârful copacilor pentru a se ascunde de atacul leului.
Pentru că leul nu atacă când soarele este pe cer, aşteaptă noaptea şi umbra
lunii, sau întunericul profund, pentru prada lui. Rage odată cu venirea serii,
rage pe lângă ţarcurile omului şi lângă bârlogurile bestiilor. Nu pătrunde în
ele; aşteaptă. Îl aşteaptă pe cel imprudent care iese din refugiul său. Cată
imprudenţa, întotdeauna. Dorinţa de confort, curiozitatea de a vedea, graba de
a ajunge îi îndeamnă;
iar leul e acolo, aşteaptă. Anticipând gustul prăzii. Îşi bate pulpele cu
coada. Din nerăbdare şi din mânia cauzată de lunga aşteptare, dă târcoale căutând
locul de unde cel imprudent va ieşi. Și când îl găseşte, se poziţionează acolo.
Sau, pândind în ambuscadă, studiază obiceiurile. Și, acum este tăcut, din
moment ce ştie că cel imprudent va ieşi. Este tăcut pentru a crede că el nu mai
este acolo. Și niciodată nu este mai aproape decât atunci când este tăcut. Maria, diavolul acţionează ca şi leul. Îţi dă
târcoale, îşi ia ca avantaj apusul soarelui, dă târcoale sufletului tău. El nu îndrăzneşte
să iasă afară şi să atace cât timp soarele este sus deasupra spiritului tău.
Rage, dar nu atacă. Și ce contează dacă rage? Lasă-l să ragă cu furie, eşti sub
soare, sub Dumnezeu şi nu ai de ce te teme. Nu mai vezi soarele? El este acolo.
Dacă ceasul încercării te orbeşte, învaţă să-l simţi prin căldura sa, din
moment ce nu-i poţi vedea prezenţa. Nu ştii, că ai muri de frig dacă soarele ar
fi mort pentru tine. Dacă spiritul tău trăieşte, deşi Dumnezeu l-a făcut orb,
este din cauză că soarele încă te sărută. Oh! Dacă sufletele ar ştii să rămână
sub veşnicul soare, chiar şi în întunecimea încercării, dacă ar știi să nu iasă
din acel zenit solar şi să spună: stau la locul meu. Aici, unde m-a lăsat, Dumnezeul meu mă va găsi din
nou pentru că nu-mi schimb viziunea asupra credinţei şi a iubirii.
Diavolul dă târcoale, caută o breşă în care să-şi
bage ghearele şi să-l smulgă pe cel neglijent, care stă prea aproape de
deschidere: tentaţia (ispita). Astfel îl aşteaptă să iasă afară: o pradă dispusă
să-şi înveselească simţurile. Sau, din nou, este tăcut şi aşteaptă în ambuscadă:
este cea mai vicleană ambuscadă. Și oricine purcede fără a avea o conexiune la
divinitate îi cade în capcană. Repet, cât
timp rage, el este un pericol mic; dar atunci, după ce se face auzit, este tăcut,
este periculos până la extrem. Este tăcut pentru că ţi-a găsit slăbiciunile şi
obiceiurile şi acum este gata să se năpustească asupra victimei.
Leul, am spus, 4b.cunoaşte
obiceiurile celor pe care vrea să îi rupa în bucăţi. Le studiază obiceiurile
pentru a-i cunoaşte. E foarte inteligent. Înţelege imediat. Diavolul, de
asemenea, este foarte inteligent şi înţelege imediat. Este tot timpul un înger.
Căzut, dar rămâne un înger în raţiunea sa pe care o foloseşte acum pentru rău,
I-am dat o minte puternică pentru a face binele. Leul ştie că prada sa merge
seara la ochiurile de apă care mărginesc pământurile arse de soare. De asemenea
ştie la ce păşuni merge pentru a paşte iarba deasă. Știe când omul se întoarce
acasă de la munci. Trebuie doar să se poziţioneze în aceste locuri de odihnă.
Dorinţa de relaxare fizică,
sau imprudenţa umană, aduce omul şi animalul în colţii lui nemiloşi. Priveşte
la blândele gazele şi la antilopele rapide: atât de atente şi de temătoare în
timpul zilei, ele devin îndrăzneţe la apus. Le conduce setea şi foamea. Și
astfel merg să-si întâlnească moartea. Uită-te la om: prea lacom de câstig,
dornic să lucreze şi după lasarea soarelui. Moartea îl opreşte pentru totdeauna.
Priveşte: apetitul carnal îi conduce pe doi oameni afară, din protecţia zonelor
locuite, pentru a găsi cuib pentru dragostea lor ilicită. Și bestia dizolvă
pentru totdeauna legătura creată de pofta lor. Fie că e vorba de țările
africane sau de regiunile de gheaţă, întotdeauna trei sunt acele puncte care-i
conduc pe oameni spre ghearele satanei. Totodeauna vor fi: pofta trupului, a
banilor şi a puterii. Ceea ce îi pun în aria celui ce le dă
târcoale neobosit, ca un leu care rage.
Adu-ţi aminte că şi Eu am fost
ispitit: în carne - cu foamea în viscerele Mele 4c. şi cu oferta mâncării
pentru simţurile mele; în raţiunea mea - cu lăcomia
de putere; în spiritul Meu, cu tentația de a-L ispiti pe Dumnezeu. (Mat, 11).
Imprudenţa este o ispită faţă de Dumnezeu.
Învaţă cum să Mă imiţi. Fă-l pe Satana să fugă, imitându-L pe Isus, Învăţatorul
tău. " Omul nu trăieşte doar cu pâine, ci şi cu cuvântul lui
Dumnezeu". " Nu-L ispiti pe Domnul Dumnezeul tău". Îl vei adora
pe Domnul Dumnezeul tău
şi doar Lui Îi vei sluji".
Leagă carnea şi spiritul cu bandaje îmbibate cu mirodeniile legii lui Dumnezeu.
Oricine trăieşte înfășurat în ele, îşi conservă trupul şi spiritul de
bacteriile purtătoare de boli, necroză* şi
moarte.....Fii vigilentă. Dacă lumina lui Dumnezeu este de-asupra ta, ea
te va ilumina, şi nimic altceva nu este necesar. Dar dacă eşti în întuneric,
stai ancorat în credinţă. Nimic şi nici un motiv n-ar trebui să te facă să te
abaţi de la ea. Totul pare mort şi anihilat? Spune-ţi: Nu. Totul este ca înainte.
Spune-i Satanei: Nu. Totul este ca înainte. Câți, înaintea ta, au trecut prin
aceeaşi tortură! Fraţii tăi răspândiţi în lume. Fraţii tăi. Răspândiţi în lume.
Lumea, aici nu este pământul pe care tu îl locuieşti, cu fiinţele sale vii.
Lumea este comuniunea tuturor celor vii. Tuturor celor vii. Eu spun: că este a
acelora care sunt în viaţă în veşnicie după ce au vrut şi au ştiut cum să rămână
în viaţă cât timp au fost pe pământ.
*(NECRÓZĂ s.f. Alterare
și distrugere a unui țesut ori organ viu, animal sau vegetal, în urma
întreruperii circulației sanguine – conform DEX)
Deci, aceşti fraţi ai tăi
răspândiţi ca veşnice flori în Gradina Paradisului, nu doar că-şi amintesc
fostele bătălii, şi prin asta le înţeleg şi pe ale tale; dar, prin caritate,
ceea ce este acum viaţa lor, suferă, în beatitudinea lor, că te văd suferind. O
suferinţă a dragostei care nu le ştirbeşte bucuria, dar care se amestecă cu ea
într-o baie de caritate superactivă care îi face să le fie milă de tine şi să
te ajute în zbuciumul tău. Tot Cerul este tensionat pentru aceia care se
chinuie în inimă în numele Meu şi pentru numele Meu, dar toţi [cei din Cer] te
ajută.
Nu ieşi din tripla barieră a virtuţilor teologale: Credinţa, Nădejdea şi Iubirea.
Nici din apărarea sigură a celor patru virtuţi cardinale: dreptatea, cumpătarea,
tăria şi prudenţa – iată apărarea ta. Ghearele satanei se frâng în acestea şi îşi
pierd duritatea, fără a te răni.
Când soarele, Dumnezeul tău,
se întoarce victorios să-ţi lumineze spiritul în noaptea ce te-a torturat, vei fi
uluită să vezi câtă muncă de eliberare a făcut acelaşi demon, împotriva voinţei
sale, dându-ţi mânios târcoale. În furia sa neputincioasă, punându-te în
defensivă, a făcut prin asta, ca cea mai mică imperfecţiune să moară definitiv,
ca iarba subţire, prea des călcată; iar pe pământul acum gol, lumina se coboară
triumfător pentru a-ţi face floarea, spiritul tău creat, să trăiască în Rai, să
fie mai puternic.
Mergi în pace. Întoarce-te cu pace pe crucea ta în întunericul tău. Și
du cu tine această memorie a acelui soare. Du-te, Crede în Mine şi mama Mea,
chiar şi în aceste ore - între șase și nouă – când nu ne poţi vedea pentru că suferinţa
te orbeste.5."
NOTE
1. “Azaria”:
acest nume evreiesc înseamnă „ Ajutorul lui Dumnezeu”. Îngerul păzitor al
Mariei Valtorta i-a dictat de asemenea o serie de comentarii profunde
referitoare la Sfintele Liturghii Tridentine pentru Duminici și Zilele de
sărbătoare, de dinaintea Conciliului Vatican II, adunate în “ Cartea lui
Azaria” (Edizioni Pisani / Centro Editoriale Valtortiano srl, Via Po 95, I
03036 Isola del Liri Fr, Italia, 1993).
2. Maria Valtorta, I
Quaderni Del 1944 (Edizioni Pisani / Centro Editoriale Valtortiano
srl, Via Po 95, I 03036 Isola del Liri Fr, Italia, 1985): 338-341.
3. "...cineva drag....": probabil directorul spiritual al Mariei
Valtorta, Fr. Romuald Migliorini, OSM.
4. 1 Petru 5:8-9.
4b. ".. Leul, am
spus.....boală și moarte" — Următoarele patru paragrafe sunt interpolate aici in
dictarea domnului Isus din 11 mai 1944, ca și continuare a descrierii leului și
a Satanei. De fapt, Cristos, a continuat descrierea Sa în următoarea zi, în
Dictările Sale, în 12 mai 1944.
4c. "...foamea
viscerelor Mele" — Cristos cu
siguranță utilizează aici un eufemism pentru a se referi la tentațiile sexuale.
Unii, posibil din clerul serviților, au pus întrebări Valtortei referitoare la
ispita din deșert a lui Cristos și de-alungul vieții sale de pe pământ – în
special cele „senzuale” ca de exemplu ispitele sexuale cu care Satan L-a
ispitit în deșert așa cum este descris în ”Evanghelia așa cum mi-a fost
revelată ”, opera de căpătâi a Valtortei. Cei care au întrebat, li se părea
nepotrivit ca Cristos să fi experimentat așa ceva. De aceea cititorul este
sfătuit să citească, sau să recitească episoadele ispitirii lui Cristos în
deșert în ”Evanghelia așa cum mi-a fost revelată ”, în Vol.I ”Isus este ispitit în deșert de către Satan”
[ pag. 247 și următoarele – 24 febr. 1944]; și în același volum: “ Isus îi
întâlnește pe Jacob și Ioan” [ pag. 253
și urm. – 25 febr. 1944]; ”Isus îl întâlnește pe Iuda Iscarioteanul” [ pag. 355 și urm. – 3 ian. 1945]; precum și
”Isus se reîntoarce la muntele unde a postit și la Stânca ispitei” [ pag. 424
și urm. –17. ian. 1945]
5.Aceasta se referă la starea
teribilă în care aparent Dumnezeu a părăsit-o în suferință pe Valtorta din data
de 9 aprilie a acelui an. (1944)
