– I V –
[19 Septembrie 1944 ]1
ISUS:
”Dincolo de faptul că Lucifer este viclean, este şi extrem de
inteligent. Îşi foloseşte viclenia pentru a te prinde în capcană, dar îşi
folosește inteligenţa gândind când şi cum să Mă rănească, ruinând o creatură. Și
crede-Mă că el niciodată nu-și irosește inutil timpul.
Aşadar el este omniprezent pe pământ şi are
atât de multe de făcut în prezența atâtor oameni ce locuiesc pe glob; aşadar
prin orice mică atenţie a unui om bun, dar cu o voinţă slabă, îşi poate atinge
scopul. Dar vă spun, deşi Lucifer având cu adevărat o mare putere - aproape
omnipotentă asupra creaturilor– trebuie să-şi calculeze bine timpul şi nu
pierde nici o clipă lucrând inutil. Util pentru el, ca să-şi umple cuferele
sale infernale cu comori jefuite de la Dumnezeu: suflete.
Cu adevărat el este un lucrător neobosit. În Înalturi, Cel
Neobosit, lucrează binele pentru fiecare dintre voi. Jos, acest neobosit,
muncește diabolic pentru voi. Și adevăr vă spun că are mai mult noroc decât
Dumnezeu. Cuceririle sale sunt mai numeroase decât ale Mele. Dar din ceea ce
v-am spus mai înainte, puteţi înţelege bine că, viclean, inteligent şi ocupat
ce este, el nu îşi poate permite luxul de a fi ocupat cu toţi în aceeaşi
măsură. Și nici nu este.
Oh, în răutatea sa, el este devotat în
totalitate ideii pe care o urmăreşte, dedicându-se în întregime ei. Și nu este
distras, nici nu face compromisuri, nici nu oboseşte, nici nu amână. Oh, voi
oameni, dacă aţi acționa aşa în a face binele precum Satana în a face răul! Dar
nu o faceţi.
Atunci când o o mică creatură se naşte puţin câte puţin pentru
inteligenţă, la început, Lucifer nu se preocupă de ea foarte mult. Se limitează
doar să o privească uitându-se la ea ca la o viitoare capră în turma sa
infernală. Dar pe măsură ce încet-încet această creatură îşi dă seama cum să
voiască şi cum să gândească, ceea ce se petrece începând cam pe la vârsta de
șase ani, Lucifer îşi sporeşte atenția şi începe instruirea.
Ministerul angelic instruieşte şi călăuzeşte spiritele cu cuvinte
de lumină. Ministerul satanic intruieşte şi stârneşte spiritele cu cuvinte ale
întunericului. Este o bătălie fără sfârşit. Îngerul luminii şi cel al
întunericului se luptă în jurul sufletului până în ultima clipă a muritorului,
pentru a smulge prada unul de la celălalt : îngerul de lumină pentru ca să ducă
sufletul la Domnul său, în lumină, dacă a avut acel suflet sub protecţia sa în
toate zilele sale pământești; iar îngerul întunericului să-l tragă cu el în
întuneric, dacă victoria finală este a lui.
Cu toate acestea, între cei doi care se luptă,
există și un al treilea, care la urma urmei este cel mai important personaj.
Există acolo omul, pentru care se bat cele două spirite. Omul: liber să-și
urmeze propria voinţă şi înzestrat cu inteligenţă şi raţiune, întărit prin puterea
incalculabilă a Harului pe care Botezul i l-a redat şi pe care Sacramentele îl menţin şi-l
sporesc în el.
Așa cum ştiţi, harul este uniunea sufletului
cu Dumnezeu. Prin urmare acesta ar trebui să vă dea o asemenea putere încât să
deveniți incoruptibili şi de necucerit la capcanele satanice, deoarece uniunea
cu Dumnezeu ar trebui să vă facă semizei. Dar ca să rămâneți astfel, este
necesar să vreţi, să o doriţi. Este necesar să-i spuneţi Satanei şi vouă înşivă:
”Eu sunt a(l) lui Dumnezeu şi vreau să
fiu doar a(l) lui Dumnezeu.” De aceea sunt
necesare: ascultarea de percepte şi de sfaturi; efortul continuu în a le urma şi a
cuceri binele – şi un bine tot mai mare –; fidelitate absolută şi vigilenţă
constantă, şi prin urmare eroism în a cuceri sinele şi ceea ce îi este extern [sinelui], în seducţia întreită a concupiscenţei *2
şi a multiplelor sale faţete.
Puţini, foarte puţini, prea puţini ştiu
cum să facă aceste lucruri. Și atunci? [ceilalţi], sunt
atât de uşor de prins, atunci când vor să fie, sunt atât de inerţi în a evada
atunci când sunt prinşi, încât Satana este puţin îngrijorat în ceea ce îi priveşte.
El acţionează precum pisica cu șoarecele; îi prinde, îi sufocă un pic , îi ameţeşte
şi apoi îi lasă singuri, limitându-se să le dea un alt răgaz şi-i mușcă din nou dacă aceştia îi arată
orice semn timid în încercarea de a scăpa. Nimic mai mult. El ştie că aceştia
sunt „ai lui” şi nu pierde prea mult timp cu ei, ori prea mult din
inteligenţa [sa].
Dar cu „ai Mei!” Oh! Cu ai Mei este altceva.
Ei sunt prada care îi gâdilă cel mai mult foamea lividă. Ei sunt cei de „necucerit”.
Și Satana, ca vânător expert ce este, ştie că acolo există un merit în câştigarea
unui joc dificil. Ei sunt „bucuriile”
lui Dumnezeu. Și satana tare mai sărbătorește atunci când poate provoca lui
Dumnezeu durere, ofensă şi dezamăgire. El trăiește din ură. Aşa cum Dumnezeu
trăieşte din iubire. El este ura. Dumnezeu este iubirea. Sângele satanei este
ură. Aşa cum al Meu este iubire. Priveşte şi apoi să vezi cum îşi sporește
grija şi supravegherea în jurul unuia dintre „ai Mei”.
E o
joacă de copii a pătrunde
într-o cetate ce stă
să se dărâme.
Crudul rege al iadului nu vrea asta. El vrea cetăţile
lui Dumnezeu, stâncile curate, limpezi ca
cristalul, tari ca oţelul, şlefuite pe toate părțile
chiar şi în
cele mai profunde adâncimi ale lor, cel mai Sfânt Nume: Dumnezeu. -- Acesta este numele pe care
ei Îl iubesc, pe care Îl slujesc, pe care Îl
rostesc cu ardoare cu fiecare bătaie a inimii lor. Pentru
a le prinde, ca să vă
smulgă de lângă Mine, pentru a anihila numele
vostru al fiinţei
voastre trinitare în spirit, trup şi raţiune, pentru
a face din voi – [cei care sunteți] flori din grădina Mea – o necurăţie
pentru iadul lui şi să râdă, scuipând blasfemii împotriva tronului Dumnezeiesc, de
victoria asupra omului şi a lui Dumnezeu: - aceasta este bucuria Satanei.
Cu cât sunteţi mai mult ai Mei cu atât mai
mult el insistă să deveniţi ai lui. Și întrucât voi în permanență sunteţi
vigilenţi şi veţi fi, el, cel viclean nu vă urmăreşte şi nu folosește metodele
sale obișnuite aşa cum o face cu ceilalţi. Dar vă atacă cu perfidie şi
întotdeauna de la mare distanţă în momentele cele mai neprevăzute şi din
motivele cele mai neaşteptate. Profită de durere, de nevoi, de starea de
abandon, de dezamăgire şi se năpustește asupra voastră ca o panteră în
momentele de doliu, de slăbiciune, de dezorientare, sperând să vă cucerească,
cu scopul de a face să-i aparţină tot ceea ce aţi cucerit până atunci.
Căile? Infinite. Metodele? Doar una singură:
acea a unei dulceţe şi minciuni binevoitoare, al unui cuvânt liniştitor,
rezonabil, a unei aparente prietenii ce pare că vrea să ajute.
Aţi avut atacuri din partea lui? Și veţi avea din nou. Multe şi
tot mai viclene. Oh, ce ciudă are pe Mine şi pe voi! Mereu veţi avea [atacuri] tot mai multe şi tot mai subtile pentru a decepţiona chiar şi cea mai
perspicace persoană . Perspicace, din punct de vedere uman vorbind. Deoarece
– și zâmbește – sufletul pe care-l iubesc, este pătruns de Dumnezeu şi
care, în simplitatea lui se păstrează ca atare, este impenetrabil oricărei
subtilităţi.
Vă va răni extern. Dar onoarea soldatului este cicatricea care marchează trupul său şi spune: „Acest semn este dovada unei lupte bărbăteşti.” Și cu cât trupul soldatului este mai brăzdat de asemenea cicatrici, lumea se înclină mai mult în faţa vitejiei lui. În bătăliile spirituale se întâmplă același lucru. Iar rănile voastre – care nu rănesc sufletul şi doar macină (zdrobesc) ceea ce îmbracă spiritul vostru rege - sunt onoarea voastră. Iar pentru aceste răni veţi fi onoraţi în Rai.
Adevăr vă spun că martiri numiți sunt doar cei care pier de
lucrarea tiranilor. Dar toţi sfinții mei sunt martiri. Deoarece, în scopul
de a se sfinţi, au avut de suferit persecuţia Satanei şi totuşi au rămas
credincioşi. Slavă celui care învinge! Laurii Cerului sunt ai lui!”
1.
Maria Valtorta, I Quaderni del 1944 (Edizioni Pisani / Centro
Editoriale Valtortiano srl, Via Po 95, 03036 Isola del Liri (FR), Italia,
1985): 654-657.
2.
”Întreita concupiscență”: definită de Cristos în altă
parte în această lucrare ca: bani, carne, putere; și iarăși ca: senzualitate,
mândrie lăcomie.
Sursa :
