mesajul

joi, 16 februarie 2017

Va ieşi, apare în lume

Situaţia e aşa gravă,
Ca să nu mai ies afară?
Ce se întâmplă, ce o să fie?
Întuneric, vijelie?

Că Gabi stă lângă mine,
Asta nu sună a bine.
S-a ajuns la apogeu,
Eu demult simt acest greu.

Să înţeleg că se înteţeşte,
Venind veste după veste?
Nu mă sperii, nu mi-e frică,
De-o fi vânt sau o să ningă.

A mai fost, s-a întâmplat,
Şi la Tine am strigat.
Nu s-a întâmplat nimic,
Era ger şi mare vânt.

Vrei acum să spun la lume?
Sau e numai pentru mine.
Cum îmi spui, eu te ascult,
Aşa mereu am făcut.

-A început un vânt să bată,
Peste lume, ţara voastră.
Ce urmează e cumplit,
Cei din UE au stabilit:

La cei ce afară lucrează,
Şi dacă mai trec prin vamă,
Doar de se bagă în pământ,
Ei mai pot scăpa de cip.

Peste tot cu cip, cu card,
De acum poţi fi angajat.
Cu cardul e mai demult,
Lumea s-a obişnuit.

Însă de acum înainte,
Amândouă să se prezinte,
La cumpărături, la muncă,
De nu ai, nu treci prin strungă.

Că la muncă sau la raft,
Nu poţi fără cip şi card.
Laţu-i pus, urmează strâns,
Că apare Anticrist.

Despre el ştiţi, v-am mai spus,
Pân’ acum a stat ascuns.
În zilele care vine,
Va ieşi, apare în lume.

Documentele sunt făcute,
Mai are a le transmite.
Nu-i problemă nici un pic,
De înregistrat pe stick.

Încă mai este curent,
Până vin ca să-l opresc.
Vor rămâne toţi şocaţi,
Ca şi electrocutaţi.

În mare beznă atunci,
Voi găsi pe ei ascunşi,
Şi ca în priză îi bag,
Să le scot răul din cap.

Au provizii de mâncare,
Apă şi esenţă tare.
Cât s-au pregătit de bine,
Nimic n-or putea atinge.

Dacă vrei, poţi să transmiţi,
Ce ţi-a spus acum Isus.
Cu şoapta Eu am venit,
Ca pân’ acum Duhul Sfânt.


marţi, 14.02.2017, ora 18,19 A. Ciobanu