mesajul

duminică, 5 februarie 2017

NOVENA MÂNTUIRII: FEBRUARIE 2017

Mesajul (984) din Cartea Adevărului

Duminică, 01 decembrie 2013 la ora 16:12

Copila mea, eu sunt femeia înveșmântată în soare iar soarele este cel care reprezintă în lume Lumina lui Dumnezeu. Fără soare nu există Lumină. Fără Lumină nu există Viață. Fără Dumnezeu, nu există decât moarte.

Rolul meu ca Mamă a Mântuirii, în care îl asist pe Fiul meu în Misiunea Sa finală, Planul Său final de a împlini Legământul Tatălui Său de a aduce fiecărui suflet mântuirea, înseamnă că eu voi face tot ce pot pentru a-i aduce sufletele pe care El le dorește. Doresc să se știe că eu am fost numită nu numai Regină a Cerurilor, ci și Regină a celor 12 triburi ale lui Israel. Douăsprezece națiuni vor domni în Noul Ierusalim. Cele douăsprezece stele din coroana mea, care mi-a fost așezată pe cap de către multiubitul meu Fiu Isus Cristos, în timpul Încoronării mele, semnifică exact această profeție. Fiecare dintre aceste stele reprezintă una din cele douăsprezece națiuni ce se vor forma în Ziua judecății.

Toate sufletele, inclusiv cele ale celor care vor învia din morți, ca și cele ale celor care trăiesc acum în lume și care vor rămane în Lumina lui Dumnezeu, vor face tranziția spre Noul Cer și Noul Pământ. Ei se vor contopi ca unul, în uniune cu Fiul meu, și vor fi înviați în trup și suflet perfecte, exact așa cum a fost când Fiul meu a înviat din morți. Această stare de perfecțiune este cel mai mare Dar al lui Dumnezeu și dovedește cât de Milostiv este El. Aceasta este Mântuirea pe care Fiul meu a promis-o când a îndurat Agonia de pe Cruce. Și, datorită marii Sale iubiri pentru omenire, El dorește să salveze fiecare suflet, și în special pe cele care sunt pierdute pentru El.

Vă dăruiesc acum tuturor un Dar special, binecuvântat de Fiul meu, pentru ca tuturor sufletelor să le fie acordată imunitatea față de flăcările iadului și să le fie oferită mântuirea. Fiul meu dorește ca toate sufletele să fie salvate, indiferent cât de grave sunt păcatele lor. Vă cer să începeți acum Novena Mântuirii. Trebuie să o începeți imediat, și să o continuați conform instrucțiunilor mele, până la sfârșitul timpurilor. Trebuie să recitați această Rugăciune timp de șapte zile consecutiv în fiecare lună calendaristică, începând de luni dimineața. Trebuie să o recitați de trei ori în fiecare din cele șapte zile și în una din acele zile trebuie să postiți. Când postiți, vi se cere să mâncați numai o masă principală de-a lungul zilei și apoi doar pâine și apă în locul celorlalte două mese. 

Aceasta este rugaciunea pe care trebuie să o spuneți în fiecare din cele șapte zile.

Rugăciunea (130) a Cruciadei de Rugăciune: Novena Mântuirii

"Iubita mea Mamă a Mântuirii, te rog ca prin Milostivirea Fiului tău Isus Cristos să obții Darul Mântuirii Veșnice pentru toate sufletele. Te implor să te rogi ca prin mijlocirea ta să fie eliberate toate sufletele din robia satanei.  Te rog, cere Fiului tău să arate Milostivire și iertare acelor suflete care Îl resping, care Îl rănesc cu indiferența lor și care adoră false doctrine și falși dumnezei.
Te implorăm, iubită Mamă, cere cu stăruință harurile care să deschidă inimile acelor suflete ce au mai mare nevoie de ajutorul tău. Amin!"

Promisiunea mea de a-l ajuta pe Fiul meu Isus Cristos în Planul sau pentru omenire este ca eu să vă aduc împreună pe voi toți cei care recunoașteți rolul meu ca Mediatoare a tuturor harurilor și Co-Răscumpărătoare, astfel ca întreaga lume să se poată contopi ca unul, în uniune cu Isus Cristos, Salvatorul și Răscumpărătorul vostru.

Mergeți în pace. Eu mă voi ruga întotdeauna pentru voi, dragi copilași, și voi răspunde întotdeauna solicitarii voastre de a răscumpăra omenirea în Ochii lui Dumnezeu. 

Mama voastră, Mama Mântuirii