2017 -
ANUL PREAMÃRIRII – FEBRUARIE
“MĂRIRE ŢIE DOAMNE, RECUNOŞTINŢĂ ŢIE DOAMNE PENTRU TOATE,
CHIAR ŞI PENTRU HARURILE PE CARE NU LE ÎNŢELEGEM!”
A 149-a întâlnire de
rugăciune lângă Nuşfalău pe Muntele Sfintei Treimi
Din Sfânta Scriptură să
citim şi să medităm despre vindecările făcute de Isus.
Mottoul lunii: „Am fost bolnav şi m-aţi
vizitat!” (M. 25, 36)
Intenţia comună de rugăciune: rugăciunea, postul şi Sfintele
Liturghii să le oferim pentru vindecarea bolnavilor!
Sarcina nostră concretă va fi: să-i vizităm pe bolnavii din
jurul nostru şi să le oferim o alinare!
CE
NE-A ÎNVĂŢAT PĂRINTELE CSILIK?
De multe ori obişnuim să spunem că cea mai importantă este sănătatea, dar
nu ne gândim la sănătatea sufletească, ci la cea trupească. Cu siguranţă este
foarte importantă. Omul începe să aprecieze sănătatea în momentul în care se
îmbolnăveşte. Însă Dumnezeu ne învaţă că cea mai importantă este sănătatea
sufletească. Trebuie să învăţăm că restul sunt doar secundare. Bolnavii
obşnuiesc să-i invidieze pe cei sănătoşi, dar invidia este un păcat pe care
trebuie să-l spovedim. Domnul ne atenţionează să nu invidiem pe nimeni, pentru
că fiecare om a avut, are sau va avea crucea sa. Cei mai mulţi medici nu se
preocupă de sufletul bolnavilor, de parcă nu ar exista. Ei caută doar
vindecarea trupului. Putem citi multe cărţi despre diferite boli şi modalităţi
de vindecare, dar din păcate Dumnezeu lipseşte din toate. În niciuna nu scrie
că totul depinde de Dumnezeu. Este important ca omeneşte să facem tot posibilul
pentru vindecarea noastră, dar totodată trebuie să ne abandonăm în totalitate
lui Dumnezeu, ca să se realizeze cu noi Voinţa Sa.
Atunci când vedem oameni cu un anumit handicap, trebuie să-i dăm
recunoştinţă lui Dumnezeu că noi suntem sănătoşi: vedem, auzim, putem umbla,
mânca, vorbi! Să ne rugăm pentru cei care îngrijesc asemenea persoane, să se
raporteze la ei cu multă răbdare şi multă iubire. Orice ar permite Dumnezeu în
viaţa noastră putem trăi bine sau rău. Indiferent
de modul în care o trăim, boala există. Putem să o trăim în răzvrătire
întrebându-ne de ce, înjurând sau putem trăi cu sufletul împăcat, acceptând şi
oferind boala şi astfel se va întoarce spre binele nostru. Boala ne ajută să ne
cunoaştem pe noi înşine. Cu adevărat în boală ne dăm seama cine suntem cu
adevărat, dacă avem credinţă şi dacă putem să ne abandonăm lui Dumnezeu. Există
boli incurabile prin care Domnul ne atenţionează că viaţa este finită. Viaţa
noastră mai devreme sau mai târziu se va termina şi trebuie să ne pregătim cu
toţii pentru asta. Pentru vindecare avem nevoie în primul rând să fie în Voia
Domnului şi în al doilea rând de credinţa bolnavului. Şi Isus a spus: „Facă-se ţie după credinţa ta!” Noi
trebuie să credem în atotputernicia lui Dumnezeu. Dar totodată este importantă
mijlocirea vindecătoare. Cu toţii avem acest har. Putem şi chiar trebuie să ne
rugăm pentru vindecarea bolnavilor. De cele mai multe ori Dumnezeu vindecă în
mod indirect: prin intermediul naturii, prin medicamente, prin medici, prin
preoţi, prin sacramente şi sacramentale. Sunt cazuri în care vindecă în mod
direct, prin minuni. Am experimentat şi aici pe munte că Dumnezeu există, are
putere vindecătoare, are putere eliberatoare şi dacă este Voia Sa ne poate
vindeca fără niciun fel de intermediari.
De la cine să nu acceptăm
puterea vindecătoare? De
la cel Rău şi de la oamenii care-l urmează. Şi cel Rău poate vindeca temporar
şi de multe ori oamenii nu se uită de la cine vine ajutorul. Este important
doar să se vindece. Cel Rău nu poate opri boala, doar o mută pe un alt organ al
nostru sau pe un membru al familiei noastre. Nu merită să cerem ajutorul celui Rău
pentru că nu serveşte la binele nostru. Totodată să nu acceptăm vindecarea de
la oamenii care nu cred în Dumnezeu! Să ne ferim de persoanele care vindecă
prin bioenergie, reiki, yoga şi care nu ne conduc spre Dumnezeu prin convertire
şi schimbare.
În Portugalia a apărut Sfânta Fecioară la trei copii. Îngerul păzitor al
Portugaliei i-a pregătit pentru întâlnirea cu Sfânta Fecioară şi chiar şi el
le-a spus să accepte şi să suporte cu răbdare suferinţele pe care le va trimite
Dumnezeu. Copiii i-au promis îngerului că vor accepta toate neplăcerile şi le
vor oferi pentru convertirea păcătoşilor. În timpul războiului mondial când în
lume era multă suferinţă, le-a apărut Sfânta Fecioară şi i-a întrebat: „Vreţi să vă oferiţi Bunului Dumnezeu?
Sunteţi gata să acceptaţi toate suferinţele pentru convertirea păcătoşilor?” Acei
copilaşi au răspuns: „Da. Vrem!” Sfânta
Fecioară le-a spus: „Într-adevăr veţi
suferi mult pentru convertirea păcătoşilor, dar veţi vedea că Dumnezeu vă va
întări!” Foarte mulţi au mers la Fatima şi i-au cerut Sfintei Fecioare prin
copii să-i vindece. Copiii au transmis cerinţele şi răspunsul Sfintei Fecioare
a fost: „Dacă persoana respectivă se
converteşte, se schimbă, atunci se va vindeca în acest an!” Deci vindecarea
are condiţiile ei. Nu putem să-i cerem lui Dumnezeu să ne vindece, dar între
timp să ne lase să ne trăim viaţa fără Dumnezeu. În primul rând noi tebuie să
ascultăm de Dumnezeu! Trebuie să facem ordine în viaţa noastră şi apoi putem
aştepta ajutorul lui Dumnezeu. Au adus în faţa Sfintei Fecioare un paralitic
căruia Sânta Fecioară i-a transmis că nu-l vindecă pentru că asta este Voia lui
Dumnezeu şi să creadă că Dumnezeu ştie ce este spre binele lui. Celorlalţi
bolnavi le-a transmis că mulţi dintre ei se vor vindeca pe parcursul anului
dacă vor spune multe-multe rozarii! Sfânta
Fecioară a vrut să-i pornească pe calea rugăciunii şi ca urmare a acesteia vor primi
vindecarea. Sfânta Fecioară i-a atenţionat pe copii: „Întotdeauna în suferinţă să vă rugaţi: Dumnezeul meu, din iubire
pentru Tine accept pentru convertirea păcătoşilor!” Când a apărut Sfânta
Fecioară pentru a cincea oară, Lucia I-a cerut vindecarea bolnavilor, iar
răspunsul Ei a afost: „Unii se vindecă,
dar altora le va servi spre mântuire purtarea crucii suferinţei!” Când a
apărut în luna august, Sfânta Fecioară le-a spus copiilor: „Sunt mulţumită de voi: cum trăiţi, cum suferiţi, cum vă rugaţi!” La
asta ne invită şi pe noi Sfânta Fecioară: să ne străduim şi noi să trăim, să ne
rugăm şi să suferim astfel, ca Dumnezeu să poată spune de noi toţi: „Sunt mulţumit de voi!” Ámin!
Temă
de casă pentru luna februarie:
“AJUTĂ-MĂ DOAMNE CA SUFERINŢA PE CARE O PERMIŢI ÎN VIAŢA
MEASĂ O TRĂIESC CÂT MAI BINE POSIBIL!!!”
RETROSPECTIVA LUNII IANUARIE 2017
MESAJUL SFINTEI FECIOARE A FOST:
„Dragii mei trandafiraşi albi! Şi azi am venit între voi din încredinţarea Sfintei
Treimi cu mare bucurie şi cu deplinătatea iubirii. Copiii mei, azi este o
sărbătoare unică şi deosebită: aniversarea sfinţirii apei tămăduitoare. Prin
această apă sfântă, multe vindecări trupeşti şi sufleteşti au fost, sunt şi vor
fi, dacă veţi crede în continuare în acest har. Nu este de-ajuns să beţi din apă. Trebuie să credeţi
în puterea sa şi să cereţi în rugăciune vindecarea. Să aveţi întotdeauna în casele
voastre apă vindecătoare pentru că vă aşteaptă timpuri grele. Sfinţiţi casele
voastre cu această apă şi beţi din ea când simţiţi nevoia, chiar şi în fiecare
zi. Sfinţiţi-vă animalele şi daţi-le de băut din apa vindecătoare pentru că
astfel şi ele vor fi protejate. Spuneţi în sinea voastră: „Dă Doamne, ca harul să se reverse, iar cel Rău să plece!” Copiii
mei, prin voi se va răspândi apa tămăduitoare în întreaga lume şi veţi
experimenta că nimic din ce aţi făcut până acum nu a fost degeaba: sacrificiile
voastre, şirul novenelor făcute iarna – vara, în frig – în cald; răspândirea
mesajelor şi trăirea lor; perseverenţa voastră, faptele bune şi recunoştinţa
voastră. Vă rog în continuare micuţii mei să nu obosiţi în munca spirituală, în
ispăşire. Anul 2017 să fie pentru voi un nou început în viaţa spirituală şi
rămâneţi statornici chiar şi cu preţul vieţii voastre. Să vă rugaţi şi să
postiţi ca niciodată până acum. Să începeţi din nou cu curaj marea novenă. Şi
eu sunt cu voi în fiecare zi micuţii mei şi împreună ne rugăm pentru pace. Vă
adun precum cloşca îşi adună puiuţii, vă ascund sub mantia mea şi vă apăr de
cel Rău. Aceasta este calea pe care trebuie să mergeţi până la capăt. Nu vă
pierdeţi speranţa. Micuţii mei, gândiţi-vă că atunci când v-aţi născut Dumnezeu
v-a pus tuturor o comoară în inimă, unul sau mai mulţi talanţi, pe care trebuie
să-i înmulţiţi, nu să-i îngropaţi. Dacă recunoaşteţi ce vă cere Dumnezeu şi de
ce v-a creat, atunci nu v-aţi născut degeaba. „Dumnezeu este calea, adevărul şi viaţa!” Dumnezeu să fie
întotdeauna pe primul loc în viaţa voastră, învăţaţi să iubiţi şi să ispăşiţi
din inimă, să trăiţi în pace şi să faceţi binele unde aveţi posibilitatea. Aşa
să încercaţi să înmulţiţi talanţii, pentru ca atunci când îl veţi întâlni pe
Dumnezeu să fie mulţumit cu voi. Nu uitaţi că eu mă bucur pentru voi şi vă
iubesc. Mulţumesc că aţi răspuns la chemarea Mea. Acum Sfânta Treime vă
binecuvântează prin Mine cu harul înmulţirii talanţilor!!!”
MĂRTURIE
Mă numesc Proina Augustin. Am 58 de ani, sunt de profesie economist şi
confesiune greco-catolic. Sunt căsătorit şi am un băiat. Locuiesc în Cluj –
Napoca. Am venit în acest loc de pelerinaj în urmă cu 8 ani, determinat de o
problemă, pe care o aveam în familia mea, cu gândul că venind în pelerinaj pe
Muntele Sfintei Treimi şi rugându-mă lui Dumnezeu problema mea se va rezolva.
După primele pelerinaje pe care le-am făcut am realizat că Dumnezeu m-a chemat
în acest loc pentru a mă apropia mai mult de El şi pentru a face ispăşire
pentru alte suflete. Eu am conştientizat că am această vocaţie de ispăşitor.
Ajungând să cunosc Muntele Sfintei Treimi am rămas marcat de faptul că la
capela Sfintei Fecioare Maria era aşezată o plăcuţă, pe care era scris, că în
acel loc va fi un izvor de apă cu puteri miraculoase. Astfel eu aşteptam cu
nerăbdare ca acest izvor să izbucnească. Au trecut câţiva ani până când, la
pelerinajul de la începutul lui decembrie din 2011, părintele Janos a anunţat
că la 1 ianuarie 2012 va avea loc sfinţirea izvorului şi cu acea ocazie Cerul
ne va da un semn, un miracol. În cursul lunii decembrie 2011 eu am visat-o pe
Sfânta Fecioară Maria sub forma unei statui, care era ridicată în aer la câţiva
metri de sol. În data de 01.01.2012 când am ajuns la Muntele Sfintei Treimi am
văzut foişorul care s-a construit şi statuia Sfintei Fecioare Maria, care era
amplasată în vârful foişorului şi a fost pentru mine o mare surpriză, deoarece
coincidea cu statuia Sfintei Fecioare Maria pe care o văzusem în vis. Dar
faptul că izvorul nu a apărut la locul unde era amplasată plăcuţa, pe care stă
scris: ‚În acest loc va fi un izvor de
apă vindecătoare”, ci era mult mai jos m-a făcut să mă îndoiesc de apariţia
acestui izvor. În ziua sfinţirii izvorului am participat la tot programul
desfăşurat pe munte. La izvor ne-am rugat şi o decadă de rozar. Eu aveam la
mine un rozar alb. În timp ce ne rugam, trei decade din rozarul meu s-au
schimbat la culoare din alb în galben. Eu am interpretat că acesta este
simbolul Sfintei Treimi. Aceste trei decade au avut culoarea galbenă minute în
şir, iar Dumnezeu prin asta m-a atenţionat să nu mai am îndoială, pentru că tot
ce se întâmplă este de la El. La sfârşitul rugăciunii cu toţii am văzut soarele
dansând în diferite culori. Eu cred că acesta a fost semnul şi miracolul promis
de către Cei din Ceruri. Am experimentat şi personal puterile miraculoase ale
apei de la acest izvor. Eu sufeream de sinuzită cronică şi aveam dureri de cap
insuportabile. Am dus acasă din această apă şi m-am stropit pe cap cu ea.
Durerea a dispărut instantaneu. Recomand tuturor fraţilor şi surorilor să folosească
această apă cu încredere când sunt bolnavi şi să o dea şi bolnavilor care nu
vin aici pe munte. Vă spuneam la începutul mărturiei mele că am venit pe
Muntele Sfintei Treimi pentru a mă ruga lui Dumnezeu pentru o problemă pe care
o aveam în familia mea şi vă mărturisesc cu multă bucurie că Dumnezeu a
ascultat rugăciunea mea. Domnul a rezolvat problema cum numai El poate dându-mi
mult mai mult decât eu am cerut. Avem un Dumnezeu iubitor şi milostiv faţă de
noi. Lui îi mulţumesc şi îl laud pentru tot ce a făcut în viaţa mea personală
şi a familiei mele. Amin.
Privire în viitor pentru luna martie 2017
· În
martie programele de ispăşire vor avea loc în zilele de 2 – 3 – 4 – 5.
· Sfânta
Liturghie se celebrează în continuare în biserica din Nuşfalău în jurul orei 15!
Excepţie face prima duminică, în această zi Sfânta Liturghie se ţine înainte de
program, de la ora 12.
· La
cererea Sfintei Fecioare să continuăm să postim luni – marţi – miercuri după
prima duminică şi să oferim pentru Biserică şi pentru viitorul Muntelui Sfintei Treimi.
Mesajele de la
Nuşfalău în limba română le găsiţi pe internet la adresa: www.muntelesfinteitreimi.ro,
e-mail: comunitateadeispasire@yahoo.com, inf. 0760-739-518