by Cristian Petru Balan. 14.01.2014
Există oare un film vechi de 2000 de ani? Da, trebuie să vă spun că
există! Am să vă povestesc aici un fapt incredibil, aproape deloc cunoscut în ţarã
la noi. Întâmplarea s-a petrecut în Italia. Acolo, la 14 martie 1893, se născuse
o fetiţă, Maria Valtorta, fiică a unui ofiţer de cavalerie şi a unei profesoare
de limba franceză, o femeie dură şi autoritară, având adeseori apucături
despotice. Maria va termina şcoli confesionale şi un colegiu, ”Collegio
Bianconi”, după care mamă-sa o obligă să urmeze un institut tehnic cu gândul să
o facă ingineră, dar fata nu avea înclinaţii în această direcţie. Ea fusese
dotată cu darul poeziei şi al scrierilor în proză, visând să devină scriitoare.
Zilnic scria pagini interesante, ferindu-le însă de ochii iscoditori ai mamei
ei care nu-i permisese nici măcar să aibă un prieten, deşi Maria, fată frumoasă
fiind, era la vârsta când căuta dragostea. Maică-sa intervine şi îi rupe
logodna cu un tânăr, Mario, viitor ofiţer, care o iubea, după ce mai înainte îi
interzisese să continue o iubire platonică cu Robert, un tânăr de vârsta ei. Și anii treceau. Un timp lucrase ca soră de
caritate la un spital din Florenza unde se mutaseră cu toţii. Mama o însoţea
pretutindeni, ferind-o de vreo posibilă mezalianţă. Maria împlinise deja 27 de
ani, fiind oprită să se căsătorească. într-o zi, în timp ce maică-sa o însoţea
pe stradă, un nebun scăpat dintr-un ospiciu, vine tiptil din urma lor şi o izbeşte
pe Maria cu toată puterea cu o bară de fier în spate, apoi fuge râzând. Această
întâmplare imprevizibilă îi va schimba definitiv cursul vieţii. Fata zace trei
luni într-un spital. în septembrie 1924, familia Valtorta se mută în
localitatea Viareggio unde cumpăraseră o căsuţă aşezată într-un peisaj
splendid. Maria stătea adesea în mijlocul naturii citind Biblia, vieţile sfinţilor
şi făcând un legământ ca să-L slujească din toată inima pe Isus. Cinci ani mai
târziu este delegata permanentă a marii organizaţii locale „Acţiunea creştină
universală", organizând conferinţe pe teme religioase care atrag o largă
audienţă, fiind foarte apreciată şi căutată de un numeros public. Lovitura
primită în spinare nu a rămas însă fără urmări. Cu trecerea timpului, se simţea
din ce în ce mai extenuată. În ziua de 1 aprilie 1933, constată că nu se mai
poate ridica deloc din pat şi că nu mai poate merge.
Paralizia era însă parţială, dar faptul că nu putea umbla l-a
considerat ca un semn că trebuie să I se consacre cu trup şi suflet lui Isus,
închinându-l Lui această suferinţă; în mai 1935, o prietenă, Martha Diciotti,
se decide să o ajute; se va muta la ea şi o va sluji cu devotament toată viaţa.
O lună mai târziu, Maria Valtorta va îndura o altă lovitură: decesul tatălui
ei, Iosif, de care se simţea foarte legată. În 1942, un preot misionar, părintele
Romuald M. Migliorini, o vizitează în camera ei de suferinţă rugând-o să-şi
scrie autobiografia. Un an mai târziu, cartea, intitulată Autobiografie, este
terminată şi editorii descoperă că autoarea este o scriitoare cu un talent excepţional.
în acelaşi an, 1943, în ziua de 23 aprilie, Maria va începe să noteze ”dictările"
(vom vedea mai jos cine i le dicta), care va fi opera ei capitală. Peste şase
luni, Iside, mama ei, va muri şi dânsa, după ce îşi chinuise fiica o viaţă
întreagă, însă Maria o iubea şi o va plânge totuşi. Singura care o aprecia mult
şi o îngrijea acum pe Maria va fi doar Martha.
Vor veni anii cumpliţi ai celui de al doilea rãzboi mondial. Între 1943 şi 1947, scrie continuu - cu o întrerupere pentru a se refugia temporar - în condiţiile dificile ale războiului, acele ”dictări", numărul paginilor diminuându-se progresiv, până în 1953. Maria Valtorta nu putea scrie altfel decât stând în pat rezemată pe perne şi notând totul pe un maculator obişnuit, de format ceva mai mare, pe care îl ţinea pe genunchii îndoiţi. Scria încontinuu, zi şi noapte, chiar şi atunci când era chinuită de dureri cumplite în spate, în zona traumatizată. Cu toate acestea, scria fără sforţări, în modul cel mai natural şi fără revizuiri şi corectări. Între timp, nu consulta decât Biblia şi un manual de catechism. Se ruga şi scria; scria şi se ruga. Și astfel Maria Valtorta a completat 15.000 de pagini dintre care aproape două treimi descriu ”Viaţa lui Isus Cristos", sub primul titlu ”Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos, aşa cum a fost dezvăluită lui Ioan cel Mic", apoi sub titlul definitiv ”Il Poema dell * Uomo-Dio” (”Poemul Omului-Dumnezeu"). Din 1956, autoarea va scrie foarte rar, intrând într-o izolare aproape totală. Vorbea foarte puţin şi slăbise mult. Terminase tot ce avusese de spus în scris şi nu mai făcea altceva decât să se roage continuu, ziua şi noaptea. Ochii îi erau însă vii şi zâmbea fiecăruia cu tristeţe. Mulţi o vizitau. La 16 septembrie 1961, sănătatea i se deteriorează şi mai rău şi este transportată de urgenţă cu salvarea la o clinică din Pisa, dar doctorii nu pot face prea mult şi o retrimit acasă, la Viareggio, unde Maria Valtorta va închide ochii în patul ei, în ziua de 12 octombrie 1961, la ora 10;35 dimineaţa, în cel de al 65-lea an de viaţă şi al 28-lea an de suferinţă.
Trupul i-a fost expus în acelaşi pat în care a scris şi s-a chinuit. Toţi vizitatorii au putut observa că mâna dreaptă, cu care scrisese „Viaţa lui Isus”, avea o strălucire aparte faţă de cea stângă, de culoare mult mai închisă. A fost înmormântată cu funeralii foarte simple, precum ceruse scriitoarea, la Cimitirul Milelor din Viareggio, la 14 octombrie 1961. Zece ani mai târziu, la 12 octombrie 1971, trupul i-a fost exhumat şi alăturat părinţilor ei în cavoul familiei din acelaşi cimitir, iar la 2 iulie 1973, cu aprobări eclesiastice speciale, a avut Ioc o a doua exhumare şi înmormântare definitivă, în incinta Bisericii Bunei Vestiri din Florenţa, unde sute de mii de pelerini îi vizitează mormântul în fiecare an până astăzi. Prima ediţie a cărţii ”Poemul Omului-Dumnezeu "a fost tipărită cu puţin înainte ca autoarea să părăsească lumea aceasta, fără a se menţiona numele autorului, precum Maria însăşi ceruse. Deşi s-a publicat în cinci volume, fiecare volum depăşind 800 de pagini, cartea, care cuprinde pagini asemănătoare unui scenariu de film, completat de unele explicaţii, a avut un succes extraordinar, fiind urmată de numeroase ediţii, traduse în principalele limbi de pe glob. Cele cinci volume cuprind: Vol. I Viaţa ascunsă a lui Isus,- Vol. II: Primii ani ai vieţii publice; Vol. III: AI doilea an al vieţii publice; Vol. IV: Al treilea an al vieţii publice; Vol. V: Pregătirea pentru Patimi, Patimile şi Glorificarea.
Dar bine, veţi zice, ce poate fi extraordinar într-o asemenea
carte, mai ales că există zeci de alţi autori care au scris numeroase cărţi ce
prezintă destul de informativ biografia Mântuitorului nostru? Întrebarea este
perfect justificată, numai că prezentarea scrisă de Maria Valtorta nu este doar
o simplă biografie, nu este doar cea mai bună, cea mai originală şi cea mai
completă din câte există şi vor exista, ci are un caracter cu totul şi cu totul
special. Originalitatea ei constă în faptul că, numai cu puţin timp înainte de
a se apuca să o scrie, în momentele unor dureri greu de suportat, autoarea a
avut o revelaţie cum puţini au avut... Lângă patul suferindei a apărut o lumină
puternică în mijlocul căreia i-a apărut Isus care a anunţat-o că Dumnezeu a
ales-o, trimiţându-i această suferinţă, şi predestinând-o să scrie o carte care
nu va completa Noul Testament, ci doar îl va ilustra pe viu. La început, Maria
nu a înţeles bine despre ce ar putea fi vorba, dar ulterior Mântuitorul i-a
explicat că ea va avea o suită întreagă de viziuni, toate în relief, care vor
prezenta integral capitolele din Noul Testament, rugând-o să scrie tot ce vede şi
aude, inclusiv dictările şi comentariile explicative pe care EI i le va face.
Aşadar, ”Poemul Omului-Dumnezeu" este descrierea făcută de un martor ocular contemporan cu noi, care însă a văzut şi a auzit cu claritate evenimente petrecute cu cca. 2000 de ani în urmă. Maria declară că, în fond, a fost exact ca un film în relief, dar chiar cu mult mai mult decât atât, în sensul că ”intra personal în scenă”, participând, ca martor, la acţiune, simţind mirosurile florilor ori al fumului şi... privind cerul înstelat de deasupra ei! Deşi ”filmul" era vorbit în limba aramaică, limba oficială a evreilor de pe timpul lui Isus, ea putea auzi şi înþelege perfect dialogul personajelor. Când cerea să i se repete unele scene, ele erau luate sau întrerupte într-un fel de stop-cadru, iar când spunea că este obosită şi vrea să doarmă, ”proiecţiile" încetau, fiind reluate a doua zi din locul unde se întrerupseseră. In mod firesc, autoarea a întrebat cum de s-au păstrat toate aceste momente vechi (scena Naşterii Domnului, scena Patimilor, cea a Înălţării, etc.) iar răspunsul primit a fost că de vreme ce oamenii înşişi pot realiza ceva similar, Dumnezeu poate mai mult, existând nu numai ”filmul" Creaţiei, în care au fost înregistrate toate momentele dramatice ale facerii universului şi a Terrei ori întreaga istorie a lumii de la începuturi până astăzi, dar chiar şi înregistrarea vieţii fiecărui om de pe pământ, în parte, de la naştere până la moarte, cu tot ce a fãcut el bun şi rău, iar aceste conservări sau înregistrări se vor ”proiecta" în mod similar şi la momentul oportun, ca mărturie de necontestat la judecata finală. Computerele oamenilor sunt nimic pe lângă ”super-computerele" - super-perfecte - din arsenalul divinităţii!
Cartea Mariei Valtorta începe cu descrierea scenei naşterii Maicii Domnului şi se termină cu scenele Apocalipsei, fiind o paralelă absolută a Noului Testament, de la care nu se abate cu nimic chiar dacă ne oferă detalii, descrieri şi dialoguri pe care autorii Noului Testament nu le puteau cuprinde. Descrierile sunt de o măreţie şi frumuseţe excepţională. ”Eu singură nu aş fi putut face aşa ceva - declară autoarea. (...) Pot să afirm că nu am avut vreo sursă omenească abilă să ştie ceea ce am scris şi ceea ce mai scriu încă şi pe care adesea eu însămi nu o înţeleg."
Aşadar, ”Poemul Omului-Dumnezeu" este descrierea făcută de un martor ocular contemporan cu noi, care însă a văzut şi a auzit cu claritate evenimente petrecute cu cca. 2000 de ani în urmă. Maria declară că, în fond, a fost exact ca un film în relief, dar chiar cu mult mai mult decât atât, în sensul că ”intra personal în scenă”, participând, ca martor, la acţiune, simţind mirosurile florilor ori al fumului şi... privind cerul înstelat de deasupra ei! Deşi ”filmul" era vorbit în limba aramaică, limba oficială a evreilor de pe timpul lui Isus, ea putea auzi şi înþelege perfect dialogul personajelor. Când cerea să i se repete unele scene, ele erau luate sau întrerupte într-un fel de stop-cadru, iar când spunea că este obosită şi vrea să doarmă, ”proiecţiile" încetau, fiind reluate a doua zi din locul unde se întrerupseseră. In mod firesc, autoarea a întrebat cum de s-au păstrat toate aceste momente vechi (scena Naşterii Domnului, scena Patimilor, cea a Înălţării, etc.) iar răspunsul primit a fost că de vreme ce oamenii înşişi pot realiza ceva similar, Dumnezeu poate mai mult, existând nu numai ”filmul" Creaţiei, în care au fost înregistrate toate momentele dramatice ale facerii universului şi a Terrei ori întreaga istorie a lumii de la începuturi până astăzi, dar chiar şi înregistrarea vieţii fiecărui om de pe pământ, în parte, de la naştere până la moarte, cu tot ce a fãcut el bun şi rău, iar aceste conservări sau înregistrări se vor ”proiecta" în mod similar şi la momentul oportun, ca mărturie de necontestat la judecata finală. Computerele oamenilor sunt nimic pe lângă ”super-computerele" - super-perfecte - din arsenalul divinităţii!
Cartea Mariei Valtorta începe cu descrierea scenei naşterii Maicii Domnului şi se termină cu scenele Apocalipsei, fiind o paralelă absolută a Noului Testament, de la care nu se abate cu nimic chiar dacă ne oferă detalii, descrieri şi dialoguri pe care autorii Noului Testament nu le puteau cuprinde. Descrierile sunt de o măreţie şi frumuseţe excepţională. ”Eu singură nu aş fi putut face aşa ceva - declară autoarea. (...) Pot să afirm că nu am avut vreo sursă omenească abilă să ştie ceea ce am scris şi ceea ce mai scriu încă şi pe care adesea eu însămi nu o înţeleg."
Desigur, au existat şi dubii dacă nu cumva italianca vizionară, pentru a-şi impune cartea, părând atât de dotată cu un excepţional talent scriitoricesc, ar fi putut recurge la asemenea mistificări, dar două lucruri contrazic categoric orice îndoială: în primul rând, faptul că Maria Valtorta a refuzat cu tărie sş-şi semneze cartea (considerându-L autor pe Isus) sau a semnat-o cu pseudonimul ”Ioan cel Mic", spre a nu se compara cu Sf. Evanghelist şi Apostolul Ioan (abia după moartea ei, i-a apărut numele real pe următoarele ediţii); iar în al doilea rând - şi aceasta este mărturia cea mai convingătoare - într-una din scenele văzute şi descrise de ea, autoarea pomeneşte numele unor localităţi iudaice total necunoscute, descoperite abia recent de arheologi, la mulţi ani după moartea scriitoarei, în urma unor săpături făcute în locurile descrise de carte, conform acelor detalii expuse de autoare, şi care au corespuns exact cu numele şi amplasarea geografică prezentate înainte de a fi fost descoperite.
Am citit aceste volume şi am rămas uimit de frumuseţea limbii literare, de minunatele descrieri, de vivacitatea scenelor care nu vor putea fi uitate niciodată de cititor. Se vede clar că acolo este mâna lui Dumnezeu. Cine începe o asemenea carte, pentru nimic în lume, nu o va mai putea lăsa din mână, fiind mai captivantă decât multe capodopere ale literaturii universale. De altfel, într-una din apariţiile Fecioarei Maria în localitatea Medjugorje, vizitată de mine în Bosnia-Herţegovina, Mama lui Isus a recomandat-o cu insistenţă vizionarilor şi tuturor oamenilor să o citească, spunând că este cea mai completă şi mai exactă biografie a Mântuitorului nostru. Am citit-o şi o mai răsfoiesc din când în când cu emoţie, minunându-mă de paginile ei întru totul cuceritoare, dar regretând totodată profund că o asemenea comoară, tradusă în multe limbi ale pământului, nu numai că în româneşte nu există, dar extrem de puţini români au auzit de ea. Poate, după aceste rânduri, vreun român cu suflet mare de creştin se va găsi să ne-o redea în limba lui Eminescu.
Intre timp au aparut volumele Mariei Valtorta - "Evanghelia, asa cum mi-a fost revelata" si in limba romana, chiar daca momentan numai 8 ...
