Spune
Maria:
„Pe cel care îşi recunoaşte greşeala, căindu-se de ea, învinuindu-se cu
umilinţă şi inimă sinceră, Dumnezeu îl iartă. Și nu doar că îl iartă, dar îl şi
răsplăteşte. O, cât de bun este Domnul meu cu cel care este umil şi sincer, cu
cel care crede în El şi i se încredinţează Lui !
Înlăturaţi de la spiritul vostru tot ceea ce îl face împiedicat şi leneş.
Deschideţi-l pentru a primi Lumina. Precum un far în întuneric, Aceasta este călăuză
şi sfântă mângâiere.
Comuniune cu Dumnezeu, fericire a celor credincioşi lui, bogătie fără
seamăn, cel care te are nu este niciodată singur şi nu simte gustul amar al
disperării. Sfântă comuniune, tu nu înlături durerea – deoarece durerea a fost
soarta Dumnezeului întrupat şi poate fi deopotrivă soarta omului – dar, în amărăciunea
ei, faci această durere dulce, amestecând în ea lumină şi mângâiere care -
precum o atingere cerească – uşurează crucea.
Iar atunci când Bunătatea dumnezeiască vă dă un har, folosiţi acest bine
primit pentru a aduce mărire Domnului. Nu vă asemănaţi celor necugetaţi care
transforma un lucru bun într-o armă distrugătoare, ori celor rătăcitori care
preschimbă bogăţia în sărăcie.
Prea multă durere îmi daţi, copiii mei, atunci când văd dincolo de
chipurile voastre apărând Vrăşmaşul, care se azvârle asupra lui Isus al meu.
Prea multă durere ! Aş vrea ca pentru toţi să fiu Izvorul Harului. Însă mulţi
dintre voi nu doresc Harul. Cereţi „haruri”, însă cu sufletul lipsit de Har. Și
cum poate Harul să vă vie în sprijin dacă voi îi sunteţi duşmani ?
Taina cea sfântă a Vinerii mari se apropie (Preasfânta Fecioară îi dicta aceste cuvinte în Miercurea mare). În
biserici totul aminteşte de acesta şi o comemorează. Este însă de trebuinţă să
vi-o amintiţi şi să o comemoraţi în inimile voastre, bătându-vă pieptul cu
pumnii, precum aceia care, coborând de pe Golgota, spuneau: „Acesta este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”;
spuneţi : „Isuse, pentru numele Tău, mântuieşte-ne !”
şi „Tată, iartă-ne !”, ori iarăşi: „Doamne, eu nu sunt vrednic de aceasta, însă dacă Tu mă
ierţi şi vii la mine, sufletul meu va fi vindecat, iar eu nu mai vreau, nu, nu
mai vreau să păcătuiesc pentru a nu mă îmbolnăvi iarăşi şi pentru a nu deveni
urâciune înaintea-ţi”.
Rugaţi-vă, copiii mei, cu vorbele Fiului Meu. Spuneţi-i Tatălui pentru
duşmanii voştrii: „Tată, iartă-le lor !”.
Chemaţi-l pe Tatăl, care s-a retras supărat de greşelile voastre: „Tată, Tată, pentru ce m-ai părăsit ? Păcătos sunt eu, însă,
dacă Tu mă părăseşti, am să pier. Întoarce-te, Părinte sfânt, pentru ca eu să mă
mântuiesc!”. Încredinţaţi binele vostru veşnic, sufletul vostru,
Singurului care îl poate feri neatins de demon : „Tată,
în mâinile tale încredinţez sufletul meu !”. Ah, dacă în chip umil şi
iubitor îi încredinţaţi sufletul vostru lui Dumnezeu, El vi-l călăuzeşte precum
un tată îşi călăuzeşte micuţul, neîngăduindu-i ca vreun lucru să facă rău
sufletului vostru.
Agonizând, Isus s-a rugat pentru a vă învăţa să vă rugaţi. Eu v-o
amintesc în aceste zile ale Patimii.
Iar tu, Maria (Valtorta), tu care vezi
bucuria mea de Mamă şi rămâi extaziată înainte-i, gândeşte-te şi aminteşte-ţi că
l-am dobândit pe Dumnezeu printr-o durere mereu crescândă. Aceasta a coborât în
mine odată cu Vlăstarul lui Dumnezeu şi, precum un copac uriaş, a crescut până
să atingă Cerul cu vârfu-i şi iadul cu rădăcinile-i atunci când am primit la
pieptu-mi trupul făr’ de viaţă al celui ce era Carne din carnea mea, văzându-i şi
numărându-i rănile şi atingându-i Inima sfâşiată pentru a bea potirul durerii până
la ultimul strop”.
Sursa:
„Evanghelia,
aşa cum mi-a fost revelată” – Maria Valtorta, vol 1.
