Rusalii
14.05.2016
Am
văzut lăcaşul Sfintei Treimi şi în faţa lui toate sufletele mântuiţilor
împreună cu toate cetele îngereşti. Întregul Paradis Îi cânta cu voce tare
Duhului Sfânt, întrucât era seara de dinaintea Rusaliilor. Lăcaşul era atât de
mare şi strălucitor încât depăşea chiar şi strălucirea soarelui. Îngerii
alcătuiau un zid în jurul lăcaşului Sfintei Treimi şi atunci când lăcaşul s-a
deschis, cetele îngereşti, cu cel mai profund omagiu, i-au întâmpinat pe Sfânta
Fecioară şi Fiul ei. Ei sunt atât de uniţi încât nu pot exista unul fără
celălalt, aşa cum e Soarele şi Luna. Cristos s-a înfăţişat ca lumina lumii,
care luminează întregul Pământ, la fel ca şi Soarele. Iar lumina Mariei,
strălucea asemeni Lunii care luminează bolta cerească noaptea.
Apoi am
văzut că Sfântul Duh a păşit din lăcaş şi atunci când a ajuns pe scări, El şi
Isus s-au înclinat unul în faţa celuilat cu cel mai mare respect, ca doi fraţi
ce se iubesc. Sfântul Duh a spus că de ziua Rusaliilor va străbate ierharhia
Bisericii şi îi va umple doar pe cei care sunt în stare de har. Contemplam cu
tristeţe durerea Sfântului Duh, fiindcă mi-a arătat dinainte, cât de puţini vor
fi părtaşi de harurile Sale. Şi apoi a mai adăugat că vor fi şi persoane care
nu vor simţi nimic dar mai târziu vor simţi efectul harului. Referitor la
revărsarea Sa a spus: „Priviţi cerul, pentru că veţi primi semne! Aceste semne
vă vor arăta şi venirea Mea. Voi veni pe neaşteptate şi se vor putea pregăti
pentru întâlnirea cu Mine doar cei care cred şi vor observa semnele trimise din
Cer.” Duhul Sfânt ne-a atenţionat să privim cerul şi să observăm semnele.
În data
de 17 mai, marţi, pe bolta cerească a oraşului Miscolţ a apărut faţa suferindă
a lui Cristos şi am primit de la Isus următorul răspuns:
„Mi-a
apărut pe cer îndurerata Mea faţă cu coroana de spini, pentru că M-a întristat
faptul că sunt atât de puţini credincioşi şi preoţi a căror suflet este în
stare de har pe care Sfântul Meu Duh i-a putut umple în ziua de Rusalii.”
Rusalii
15.05.2016
Pe
calea viziunii, îngerul meu păzitor m-a condus în Paradis pentru a vedea şi a
depune mărturie despre cum este sărbătorit Sfântul Duh de către ierarhia
cerească, a treia Persoană Dumnezeiască, şi naşterea Bisericii. Am văzut că
toate sufletele mântuiţilor şi cetele îngereşti s-au adunat în faţa lăcaşului
Sfintei Treimi şi-L preamăreau pe Dumnezeu şi-I cântau cântare de mulţumire. A
fost minunat să experimentez cât de desăvârşit adoră Biserica Triumfătoare
Sfânta Treime. Într-adevăr este aşa cum scie Sfântul Paul: „Lucruri pe care
ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit,
pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe El.” (1 Cor 2,9) Dacă oamenii ar
vedea cu ochii sufletului, atunci s-ar ruga altfel, s-ar raporta altfel la
semenii lor, la duşmanii lor, ar participa cu o mai mare evlavie la Sfânta
Liturghie. Dumnezeu este desăvârşit şi secretul fericirii veşnice se ascunde în
vederea Lui faţă în faţă. Dumnezeu este un Mister năsăcătuit (inepuizabil) şi
doar în lumea de dincolo pot ieşi la lumină tainele Sale mistice.
I-am
văzut pe cei 12 apostoli şi printre ei pe Maica noastră Cerească, cu toţii
alcătuind un cerc. Deasupra lor era vizibil un nor plin de flăcări, din care se
desprindeau limbi de foc ce se revărsau nu doar asupra tuturor sufletelor ci şi
asupra lumii create. Am văzut că deasupra Pământului Cristos atârna cruce, iar
Tatăl Ceresc Îl învăluia cu totul pe iubitul Său Fiu ce pătimeşte pentru
omenire până la sfârşitul lumii. În timp ce privea la Fiul Său, Tatăl Ceresc
vărsa lacrimi consolatoare asupra lumii. Sfânta Fecioară a spus printre
lacrimi: „ Purificare, purificare, purificare! Dacă omenirea nu se converteşte
şi nu se pocăieşte sincer, atunci nu va putea evita Mânia Sfântă a lui Dumnezeu
şi pedeapsa Lui, pe care o trimite asupra omenirii pentru purificare ei de
păcate.” În această zi am avut parte şi de o altă experienţă: norul înflăcărat
s-a făcut tot mai mare şi a devenit foarte lat şi atunci când a pornit spre
Pământ era asemănător norilor prevestitori de furtună ce duceau la ploi
torenţiale ce inundau oraşe şi treceau desupra tuturor popoarelor. Aceşti nori,
în fine, au fost ca o mare de flăcări. Pe neaşteptate s-au pogorât limbi de foc
în sufletele oamenilor şi în acel moment oamenii şi-au văzut viaţa cu ochii lui
Dumnezeu. Toată lumea a căzut la pământ şi la cei mai mulţi oameni era ca şi
cum ar fi trecut prin flăcările purgatorului, alţii în schimb, au murit pe loc.
Maria
Magdalena
