Cine sunt cei în care s-a născut pentru prima oară credinţa de la Paşti?
Prima a fost Fecioara Maria. Ea, de la punerea lui Isus în mormânt, a crezut că Sfântul ei Fiu va învia din morţi.
Conform tradiţiei, de dragul Ei Tatăl din Ceruri a scurtat acele zile şi l-a Înviat pe Isus nu după trei zile ci a treia zi. Asta putem calcula şi în ore căci nu 72 de ore au trecut, ci 40. Deci aproape a înjumătăţit cele 3 zile.
După Ea urmează Maria Magdalena şi femeile. Apoi ucenicii din Emaus şi alţii. Şi abia la sfârşit îi pomenim pe apostoli. (În Evanghelie Isus le reproşează necredinţa şi împietrirea inimii lor.)
Isus le-a explicat apostolilor şi după Paşti că scrierile şi profeţii au spus toate acestea şi că acestea aşa trebuiau să se întâmple.
Apostolii s-au mişcat mai greu, dar după ce s-au convins, s-au ridicat din laşitatea lor, s-au dezbrăcat de necredinţă, şi-au învins teama şi l-au primit pe Duhul Sfânt şi deja stau fermi. Nu cedează ameninţărilor. A dispărut din ei teama de oameni iar ei, în faţa Sinedriului care îi ia la rost, răspund: “Judecaţi voi dacă ar fi corect în faţa lui Dumnezeu ca să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu.”
Cum pot fi toate acestea transpuse azi, în situaţia noastră?
Biserica trăieşte azi ceasurile persecuţiei, ale destrămării, ale răstignirii. Consider că asta nu mai trebuie s-o detaliem. Cine are ochi vede, cine are urechi aude.
Preoţii, episcopii, prelaţii de ce nu vor să vadă acestea, de ce nu dau semne că ceva e foarte în neregulă?
Pentru că le-a scăzut credinţa;
pentru că ceea ce au învăţat ei la teologie nu s-a transformat în credinţă proprie;
pentru că nu au urmărit cu un ochi critic cele învăţate la teologie;
pentru că se tem pentru poziţiile lor;
pentru că se tem mai tare de oameni decăt de Dumnezeu;
pentru că, cu păcatele lor, din cauza compromisurilor făcute, nu îndrăznesc să privească realitatea în faţă;
pentru că nu au curaj;
pentru că sunt suprasolicitaţi şi nu au timp să observe cu atenţie ceea ce se întâmplă azi în biserică;
pentru că – din păcate nici asta nu o putem exclude – în stilul lui Iuda, li se par mai importante propriile interese şi pentru acestea sunt capabili chiar să îşi vândă Învăţătorul.
Prima a fost Fecioara Maria. Ea, de la punerea lui Isus în mormânt, a crezut că Sfântul ei Fiu va învia din morţi.
Conform tradiţiei, de dragul Ei Tatăl din Ceruri a scurtat acele zile şi l-a Înviat pe Isus nu după trei zile ci a treia zi. Asta putem calcula şi în ore căci nu 72 de ore au trecut, ci 40. Deci aproape a înjumătăţit cele 3 zile.
După Ea urmează Maria Magdalena şi femeile. Apoi ucenicii din Emaus şi alţii. Şi abia la sfârşit îi pomenim pe apostoli. (În Evanghelie Isus le reproşează necredinţa şi împietrirea inimii lor.)
Isus le-a explicat apostolilor şi după Paşti că scrierile şi profeţii au spus toate acestea şi că acestea aşa trebuiau să se întâmple.
Apostolii s-au mişcat mai greu, dar după ce s-au convins, s-au ridicat din laşitatea lor, s-au dezbrăcat de necredinţă, şi-au învins teama şi l-au primit pe Duhul Sfânt şi deja stau fermi. Nu cedează ameninţărilor. A dispărut din ei teama de oameni iar ei, în faţa Sinedriului care îi ia la rost, răspund: “Judecaţi voi dacă ar fi corect în faţa lui Dumnezeu ca să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu.”
Cum pot fi toate acestea transpuse azi, în situaţia noastră?
Biserica trăieşte azi ceasurile persecuţiei, ale destrămării, ale răstignirii. Consider că asta nu mai trebuie s-o detaliem. Cine are ochi vede, cine are urechi aude.
Preoţii, episcopii, prelaţii de ce nu vor să vadă acestea, de ce nu dau semne că ceva e foarte în neregulă?
Pentru că le-a scăzut credinţa;
pentru că ceea ce au învăţat ei la teologie nu s-a transformat în credinţă proprie;
pentru că nu au urmărit cu un ochi critic cele învăţate la teologie;
pentru că se tem pentru poziţiile lor;
pentru că se tem mai tare de oameni decăt de Dumnezeu;
pentru că, cu păcatele lor, din cauza compromisurilor făcute, nu îndrăznesc să privească realitatea în faţă;
pentru că nu au curaj;
pentru că sunt suprasolicitaţi şi nu au timp să observe cu atenţie ceea ce se întâmplă azi în biserică;
pentru că – din păcate nici asta nu o putem exclude – în stilul lui Iuda, li se par mai importante propriile interese şi pentru acestea sunt capabili chiar să îşi vândă Învăţătorul.
De ce marea partea a creştinilor nu vede ceea ce se petrece azi în
biserică?
Pentru că se iau după preoţii, episcopii şi prelaţii lor. Asta în sine nu e un lucru rău, însă o fac orbeşte;
- pentru că nu şi-au clădit niciodată o credinţă proprie, de sine stătătoare;
- pentru că nu cred în puterea forţelor întunecate ale satanei de a-i înşela;
- pentru că au reţinut doar atât, că în credinţă e importantă ascultarea (supunerea), însă că la fel de importante sunt şi vigilenţa şi discernământul, asta nu au ţinut minte;
- pentru că n-au ajuns până acolo încât să priceapă că în primul rând lui Dumnezeu îi suntem datori cu ascultarea şi abia apoi oamenilor, iar asta doar în măsura în care ne-am convins că şi ei îl ascultă tot pe Dumnezeu în credinţa cea de 2000 de ani.
Ca să putem şi noi vedea limpede trebuie să vedem de păcatele noastre:
Iubirea noastră pentru comoditate, scrupulozitatea noastră (n.tr. exagerată, prost înţeleasă), laşitatea noastră, neştiinţa noastră vinovată în cele ale credinţei, consideraţia pe care o acordăm persoanelor, temerile noastre, etc.... Să le enumerăm în continuare, să le privim direct în faţă şi să ne luptăm cu puterile demonice care, în spatele lor fiind, ne ispitesc şi ne înlănţuie, si sa le alungam de la noi: apage satanas, piei satană.
Ca şi noi să putem vedea limpede şi să acţionăm curajos, avem nevoie de prezenţa în noi a tuturor virtuţilor, a celor de bază, exersate la cel mai înalt nivel; de credinţa matură; de smerenie; de discernământ; de vedere limpede; de curaj... Avem fiecare din plin la ce lucra!
Şi dacă vedem în alţii, în conducătorii bisericilor noastre păcatele şi lipsa acestor virtuţi, atunci nu trebuie să le-o trântim în cap, ci trebuie să procedăm aşa precum au procedat femeile după Paşti şi aceia care deja au ajuns la credinţa de la Paşti.
Cum s-au purtat femeile: Fecioara Maria, Maria Magdalena şi ceilalti cu apostolii care se îndoiau?
Le-au spus pur şi simplu ce au văzut şi ce au trăit.
(Noi am făcut-o?)
Apoi, răbdători, au aşteptat.
Şi, cu siguranţă, s-au rugat pentru ei ca în sfârşit aceştia să vadă limpede, să se regăsească într-un final, să stea în sfârşit pe picioarele lor - căci la urma urmei ei sunt Apostolii...
Pentru că se iau după preoţii, episcopii şi prelaţii lor. Asta în sine nu e un lucru rău, însă o fac orbeşte;
- pentru că nu şi-au clădit niciodată o credinţă proprie, de sine stătătoare;
- pentru că nu cred în puterea forţelor întunecate ale satanei de a-i înşela;
- pentru că au reţinut doar atât, că în credinţă e importantă ascultarea (supunerea), însă că la fel de importante sunt şi vigilenţa şi discernământul, asta nu au ţinut minte;
- pentru că n-au ajuns până acolo încât să priceapă că în primul rând lui Dumnezeu îi suntem datori cu ascultarea şi abia apoi oamenilor, iar asta doar în măsura în care ne-am convins că şi ei îl ascultă tot pe Dumnezeu în credinţa cea de 2000 de ani.
Ca să putem şi noi vedea limpede trebuie să vedem de păcatele noastre:
Iubirea noastră pentru comoditate, scrupulozitatea noastră (n.tr. exagerată, prost înţeleasă), laşitatea noastră, neştiinţa noastră vinovată în cele ale credinţei, consideraţia pe care o acordăm persoanelor, temerile noastre, etc.... Să le enumerăm în continuare, să le privim direct în faţă şi să ne luptăm cu puterile demonice care, în spatele lor fiind, ne ispitesc şi ne înlănţuie, si sa le alungam de la noi: apage satanas, piei satană.
Ca şi noi să putem vedea limpede şi să acţionăm curajos, avem nevoie de prezenţa în noi a tuturor virtuţilor, a celor de bază, exersate la cel mai înalt nivel; de credinţa matură; de smerenie; de discernământ; de vedere limpede; de curaj... Avem fiecare din plin la ce lucra!
Şi dacă vedem în alţii, în conducătorii bisericilor noastre păcatele şi lipsa acestor virtuţi, atunci nu trebuie să le-o trântim în cap, ci trebuie să procedăm aşa precum au procedat femeile după Paşti şi aceia care deja au ajuns la credinţa de la Paşti.
Cum s-au purtat femeile: Fecioara Maria, Maria Magdalena şi ceilalti cu apostolii care se îndoiau?
Le-au spus pur şi simplu ce au văzut şi ce au trăit.
(Noi am făcut-o?)
Apoi, răbdători, au aşteptat.
Şi, cu siguranţă, s-au rugat pentru ei ca în sfârşit aceştia să vadă limpede, să se regăsească într-un final, să stea în sfârşit pe picioarele lor - căci la urma urmei ei sunt Apostolii...
Sursa: http://engesztelok.hu/szent-anna-ret/1063-elsoszombati-szentmise-a-szent-anna-reten-2016-aprilis
