mesajul

duminică, 10 iulie 2016

CERURI NOI ŞI PÃMÂNT NOU. NOUL IERUSALIM

Isaia
Cap. 65

13. De aceea, aşa zice Domnul
                    -   Iată, servii Mei vor mânca, dar voi veţi flămânzi;
 iată, servii Mei vor bea, dar voi veţi înseta;
 iată, servii Mei se vor veseli, dar voi veţi fi ruşinaţi;
14. iată, servii Mei cu bucurie se vor bucura,
 dar voi veţi striga din durerea inimii voastre
 şi din zdrobirea duhului vostru veţi urla.
15. Căci numele vostru îl veţi lăsa spre saţiul aleşilor Mei,
      dar pe voi Domnul vă va da pierzării,
      iar servii Mei vor fi numiţi cu nume nou;
16. ei, cei ce vor fi binecuvântaţi pe pământ;
      căci ei Îl vor binecuvânta pe adevăratul Dumnezeu,
      iar cei ce jură aici, pe pământ, vor jura pe Dumnezeul cel adevărat;
      că necazul de ieri îl vor uita
      şi-n inima lor nu va pătrunde.
17. Că va fi cerul nou şi pământul nou,
      iar ei nu-şi vor mai aminti de cele ce au fost,
      şi nici că ele vor veni în inima lor;
18. ci veselie şi bucurie vor afla într’însul,
      că, iată, Eu fac Ierusalimul bucurie
      şi veselie Îmi fac poporul.
19. Şi Mă voi bucura de Ierusalim,
      iar de poporul Meu Mă voi veseli;
      şi-n el nu se va mai auzi glas de plângere
      şi nici glas de strigare.
20. Nici un copil nu va mai fi acolo
      care să moară fără vreme,
      şi nici bătrân care să nu-şi împlinească vremea;
      căci tânărul va fi de o sută de ani,
      iar păcătosul, chiar de-ar avea o sută de ani,
      fi-va blestemat atunci când va muri.
21. Şi vor zidi case şi vor locui în ele
      şi vor sădii vii şi le vor mânca roadele
      şi vinul lor îl vor bea.
22. Nu vor mai zidi pentru ca alţii să locuiască,
      nici nu vor mai sădi pentru ca alţii să mănânce;
      căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele pomului vieţii;
      ei îndelung se vor bucura de roada ostenelii lor.
23. Aleşii Mei nu se vor trudi în zadar,
      nici că vor naşte copii meniţi blestemului,
      căci ei sunt sămânţă binecuvântată de Dumnezeu,
      şi odraslele lor împreună cu ei.
24. Şi va fi că mai’nainte ca ei să fi strigat,
      eu îi voi auzi,
      şi mai’nainte ca ei să fi sfârşit vorba,
      Eu voi zice:  - Ce este ?
25. Atunci lupii şi mieii vor paşte împreună
      şi leul întocmai ca boul va mânca paie
      şi şarpele pământ precum pâine.
      Strâmbătate nu vor face şi nici vreo stricăciune
      în muntele Meu cel sfânt, zice Domnul.

Cap. 66
22. Că precum cerul cel nou şi pământul cel nou,
      pe care Eu le fac, rămân în faţa Mea, zice Domnul,
      aşa va rămâne seminţia voastră şi numele vostru.

Apocalipsa
Cap. 21

1.    Şi am văzut un cer nou şi un pământ nou; fiindcă cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut, iar marea nu mai este. 2. Şi-am văzut cetatea cea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă’mpodobită pentru mirele ei. 3. Şi am auzit venind din tron un glas puternic care zicea: „Iată locuirea lui Dumnezeu cu oamenii; şi El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Său şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. 4. Şi El va şterge toată lacrima din ochii lor; şi moarte nu va mai fi; nici bocet, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi lucruri au trecut”. 5. Şi Cel ce şedea pe tron a zis: „Iată, Eu le fac pe toate noi”. Şi a zis : „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate”. 6. Şi mi-a zis: „S-a făcut! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce însetează, Eu în dar îi voi da să bea din izvorul vieţii. 7. Biruitorul va moşteni acestea şi Eu îi voi fi Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu. 8. Cât despre cei fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi vrăjitori şi’nchinători la idoli şi toţi cei mincinoşi, partea lor este’n iezerul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este moartea cea de-a doua”.

Cartea Adevarului:

Sâmbătă, 30 martie 2013 la ora 20:40
Copiii Mei, Învierea preaiubitului meu Fiu este cel mai important Dar, deoarece înseamnă că viața veșnică poate fi dată tuturor copiilor lui Dumnezeu.

Ridicându-se din moarte, Fiul meu a biruit moartea. Moartea nu mai are putere asupra voastră dacă voi vreți acest lucru. Viața, care v-a fost dată vouă, în curând se va schimba, căci va fi doar o singură Viață în Dumnezeu.

Când Cerurile Noi și Noul Pământ se vor contopi atunci va fi doar viața veșnică. Moartea trupului, a minții și a sufletului nu va mai fi. Nu trebuie să vă fie niciodată teamă de această Viață nouă, întrucât ea vă va elibera. Multă iubire se va revărsa peste pământ în curând, prin Milostivirea Fiului meu. Acest mare, mare har va fi următorul pas pe care Dumnezeu îl face pentru a-i salva pe copiii Săi de la moartea sufletului. Moartea trupului nu va mai fi atunci când Fiul Meu va coborî cu Noul Ierusalim.

Trebuie să arătați mare curaj în aceste timpuri rele, căci aceste încercări se vor termina curând. Voi doar concentrați-vă asupra Vieții minunate pe care o așteptați și rugați-vă ca toate sufletele să accepte acest Dar Miraculos.

Acele suflete care refuză să accepte Adevărul Vieții Veșnice, vor alege, în schimb, condamnarea veșnică. Sunt doar două opțiuni, și totuși multe dintre aceste suflete cred că există o a treia. Cei care urmează sectele, create prin puterea celui rău, cred în mod eronat într-o altă viață mistică în care le va fi dată o mare putere. Ei cred în îngeri falși. Idolatrizează îngeri falși, și din păcate, mulți dintre aceștia există, dar sunt îngeri care nu provin de la Dumnezeu. Ei suferă în lanțuri în abisul Iadului, și totuși reușesc să-i înșele pe copiii lui Dumnezeu care cred că ei sunt îngeri ai Luminii. Singura Lumină pe care trebuie să o urmați este Lumina lui Dumnezeu – Adevărul.

Împărăția, Noul Paradis, care vă așteaptă, este cel promis vouă de Dumnezeu, peste care Fiul meu va domni.

Acceptați Mâna Fiului meu și veți intra în Paradis.

Preaiubita voastră Mamă,
Mama lui Dumnezeu,
Mama Salvării.

476. Noul Paradis: Veți primi un corp pur, ferit de stricăciune, de boală, de moarte fizică și de îmbătrânire

Marți, 26 iunie 2012 la ora 20:00

Fiica Mea prea iubită, Noul Paradis a fost finalizat în gloria sa deplină, fiind pregătit pentru toți copiii lui Dumnezeu de pe pământ.

El va fi prezentat în toată splendoarea sa, la fel ca și Paradisul creat de Tatăl Meu Veșnic pentru copiii Săi la începutul timpurilor.

Îngerii cântă și se bucură pentru că timpul este foarte aproape pentru dezvăluirea acestei mari splendori în fața unei lumi neîncrezătoare.

El va fi prezentat de către Mine când Noul Ierusalim va coborî pe pământ, în momentul vestirii celei de a Doua Mea Veniri.

Ție, fiica Mea, ți se va spune să anunți acest lucru chiar înainte de a Mă face cunoscut.

Numai cei care Mă acceptă ca Mântuitor vor fi capabili să intre prin porțile sale magnifice.

Chemările din Cer se vor face auzite mereu, pentru a ajunge la toți aceia care continuă să respingă marele Meu dar, până va răsuna ultima trompetă.

Atunci va fi prea târziu pentru acele sărmane suflete. Ele nu vor mai putea fi ajutate după aceea, pentru că Mila Mea Îmi va fi fost aruncată în Față, în semn de respingere.

Tot ceea ce contează acum este să îi avertizați pe toți cei care sunt în pericol de a-și pierde sufletele lor în favoarea satanei.

Adunați-i, discipolii Mei. Conduceți-i cu blândețe în turma Mea. Nu renunțați niciodată la rugăciune pentru a-i salva.

O, discipolii Mei iubiți, dacă ați putea vedea Noul Paradis, atunci când Cerul și Pământul se vor uni, ați cădea în genunchi și ați plânge de bucurie și de ușurare.

Pentru aceia dintre voi care se tem de timpurile din urmă, atunci când pământul precum îl știți se va schimba, lăsați-Mă să vă alin grijile.

Vă veți lua familiile cu voi și vă veți bucura cu toții în iubire pură și totală armonie.

Veți primi un corp pur, ferit de stricăciune, de boală, de moarte fizică și de îmbătrânire.

Voi toți veți avea propria locuință, cu iarbă, copaci, munți, râuri, pâraie și flori ce vă vor înconjura în toată splendoarea lor.

Animalele vor fi blânde și vor trăi în pace și în armonie cu toți copiii lui Dumnezeu.

Veți vedea copiii cum se căsătoresc, au copii și veți fi martorii minunii familiilor înviate din morți.

Această înviere va fi ca nicio altă bucurie imaginabilă.

Vă veți reuni cu cei dragi vouă, care au trecut din această viață și s-au dus în Cer.

Veți avea națiuni, douăsprezece în total, toate simbolizate de cele douăsprezece stele din coroana ce încununează capul Mamei Mele Imaculate, și toate națiunile vor fi conduse de către Mine, împreună cu Apostolii și Profeții Mei.

Aceasta este Împărăția Mea, promisă de către Tatăl Meu de la crearea Paradisului pe Pământ. Oricine o respinge va pieri.

Rugați-vă pentru ca toți copiii lui Dumnezeu să aibă sufletul pur, ca să le permită să vină acasă în Împărăția Tatălui Meu de pe Pământ, așa cum a fost la început, este acum și va fi mereu, o lume fără sfârșit, pentru totdeauna.