mesajul

joi, 14 iulie 2016

Canada va introduce SEXUL NEUTRU pe cardurile de IDENTITATE

Autor: Radu Pădure | luni, 04 iulie 2016 

Premieul Canadei, Justin Trudeau, la parada homosexualilor din Toronto
Guvernul canadian studiază posibilitatea introducerii sexului neutru pe cărțile de identitate, a anunțat premierul Justin Trudeau, după ce a participat la o paradă a homosexualilor în Toronto.

Într-un interviu pentru televiziunea din Toronto CP24, Trudeau a declarat:
„Acesta este o parte a marilor schimbări ale istoriei care stau în fața Justiției.”
Săptămâna trecută, provincia canadiană Ontario a anunțat că va permite folosirea unui al treilea indicator de sex, X, pentru carnetele de conducere, documentul folosit pe scară largă în America de Nord pentru a proba identitatea.
Țări precum Australia, Noua Zeelandă și Nepal folosesc deja X ca al treilea indicator de sex pentru o persoană.
De asemenea, pe 16 iunie, anul acesta, un tribunal din Oregon i-a acordat, în premieră în Statele Unite, unei persoane dreptul de a nu se identifica administrativ cu sexul feminin sau masculin, și, prin urmare, să se declare neutră sau non-binară.