mesajul

vineri, 22 februarie 2019

Arhiepiscopul Viganò trimite un mesaj Papei și episcopilor


”Voi credeți că aveți rețeta și că depinde de voi să transformați Creștinismul, însă Domnul este Cel care cunoaște Calea. Domnul este Cel care mi-a zis mie, Cel care vă spune vouă: Urmează-Mă!”

Arhiepiscopul Viganò trimite un mesaj Papei și episcopilor , în ziua deschiderii summitului de la Vatican privind abuzul sexual 

Roma, 21 februarie 2019 (LifeSiteNews)
Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò a transmis o scrisoare deschisă Papei Francisc și președinților conferințelor episcopale din întreaga lume, care s-au adunat la Roma pentru deschiderea unui summit al Vaticanului cu privire la abuzul sexual al clerului.
Iată textul integral al mesajului Arhiepiscopului Viganò, dat în ziua Sf. Petru Damian - Episcop, Mărturisitor și Doctor al Bisericii.
***
Nu putem să nu considerăm semn al Providenței, faptul că, voi, Papa Francisc și frații Episcopi care reprezintă întreaga Biserică, v-ați întrunit chiar în ziua în care sărbătorim amintirea Sfântului Petru Damian. Acest mare călugăr din secolul al XI-lea și-a pus toată puterea și zelul apostolic în reînnoirea Bisericii din timpul său, atât de profund coruptă de păcatele sodomiei și simoniei. El a făcut acest lucru cu ajutorul episcopilor și laicilor credincioși, în special cu sprijinul Abatelui Hildebrand din Abația Sf. Pavel, viitorul Papă Grigore al VII-lea.
Permiteți-mi să propun ca subiect al meditației noastre cuvintele scumpului nostru Papă Emerit Benedict al XVI-lea adresate poporului lui Dumnezeu în Audiența Generală de miercuri, 17 mai 2006, comentând tocmai citatul Evangheliei lui Marcu 8: 27-33 proclamat la liturghia de azi.
Petru urma să trăiască un alt moment important al călătoriei sale spirituale, lângă Cezarea Philippi, când Isus le-a adresat ucenicilor o întrebare concretă: "Cine spun oamenii că sunt eu?" (Mk 8,27). Dar pentru Isus, zvonul nu era de ajuns, El dorea de la cei care au acceptat să fie personal implicați cu El o declarație personală a poziției lor. În consecință, El a insistat: "Dar voi, cine spuneți că sunt eu?" (Matei 8:29).
Petru a răspuns în numele celorlalți: "Tu ești Cristosul", Adică Mesia. Răspunsul lui Petru, ce nu i-a fost revelat prin "carne și sânge", ci care i-a fost dat de Tatăl care este în Cer (Mt 16:17), conține, în sămânță, viitoarea mărturie a credinței Bisericii. Cu toate acestea, Petru încă nu înțelesese conținutul profund al misiunii mesianice a lui Isus, noul înțeles al acestui cuvânt: Mesia.
El demonstrează acest lucru puțin mai târziu, când deduce că Mesia pe care îl urmează în visele sale este foarte diferit de (Cel din) adevăratul Plan al lui Dumnezeu. E șocat de anunțul Domnului legat de Patimirea Sa și protestează, provocând o reacție energică din partea lui Isus (conf. Mk 8: 32-33).
Petru a vrut ca Mesia să fie un "om divin" care să îndeplinească așteptările poporului, impunându-și puterea sa asupra tuturor; tot așa și nouă ne-ar plăcea ca Domnul să-și impună puterea și să transforme pe loc lumea. Isus s-a prezentat pe Sine ca un "Dumnezeu om", slujitor al lui Dumnezeu, care a întors așteptările mulțimii cu susul în jos, apucând-o pe calea umilinței și a suferinței.
Aceasta este marea alternativă pe care trebuie să o învățăm din nou și din nou: să acordăm prioritate propriilor noastre așteptări, să-L respingem pe Isus sau, să-L acceptăm pe Isus în adevărul Misiunii Sale și să dăm la o parte prea omeneștile noastre așteptări.
Petru, impulsiv cum era, nu a ezitat să Îl ia deoparte pe Isus și să-L mustre. Răspunsul lui Isus i-a demolat toate falsele așteptări, chemându-l la convertire și la a-L urma: "Mergi în urma mea, Satană, căci nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor!"(Mk 8,33). Nu tu îmi arăți calea; Eu îmi aleg drumul și tu ar trebui să mă urmezi.
Astfel, Petru a învățat ce înseamnă cu adevărat să-L urmezi pe Isus. A fost a doua chemare, asemenea cu cea al lui Avraam din Geneza 22, apoi în Geneza 12. "Dacă cineva vrea să vină după Mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze! Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine, însă, îşi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie o va salva". (Mk 8,34-35). Aceasta este regula exigentă a urmării lui Cristos: trebuie să fim în stare, dacă este necesar, să renunțăm la întreaga lume pentru a salva adevăratele valori, pentru a salva sufletul, pentru a salva prezența lui Dumnezeu în lume (conf.Mk 8 : 36-37). Și, deși cu dificultate, Petru a acceptat invitația și și-a continuat viața călcând pe urmele Stăpânului.
Și mi se pare că aceste transformări din diferitele ocazii ale Sfântului Petru și chiar întreg personajul, sunt o mare mângâiere și o mare lecție pentru noi. Și noi avem o dorință pentru Dumnezeu, și noi dorim să fim generoși, dar și noi așteptăm ca Dumnezeu să fie puternic în lume și să transforme lumea pe loc, în funcție de ideile noastre și de nevoile pe care le percepem noi.
Însă Dumnezeu alege o cale diferită. Dumnezeu alege calea transformării inimilor în suferință și în umilință. Iar noi, ca Petru, trebuie să ne convertim, din nou și din nou. Trebuie să-L urmăm pe Isus iar nu să mergem înaintea Lui: El este Cel care ne arată Calea.
Prin urmare, Petru ne spune: Voi credeți că aveți rețeta și că depinde de voi să transformați Creștinismul, însă Domnul este Cel care cunoaște Calea. Domnul este Cel care mi-a zis mie, Cel care vă spune vouă: ”Urmează-Mă!” Și trebuie să avem curajul și smerenia de a-L urma pe Isus, pentru că El este Calea, Adevărul și Viața ".
Maria, Regina Apostolorum, Ora pro nobis.
Maria, Mater Gratiae, Mater Misericordiae, Tu nos ab hoste protege et mortis hora suscipe.

+ Carlo Maria Viganò
Arhiepiscop de Ulpiana
Nunțiu apostolic
21 februarie 2019
Sărbătoarea Sf. Petru Damian

Sursa : https://www.lifesitenews.com/news/archbishop-vigano-issues-open-message-to-pope-francis-and-bishops-on-day-on?fbclid=IwAR3dxcp_dTB79VR1h8T8w4i7QRYVSGkp6H7xPDBlZguQXonP95Nmd2j7iDU&utm_campaign=LSN&utm_content=buffer046af&utm_medium=LSN%2Bbuffer&utm_source=facebook