Nu vrem să vă răpim mult
timp, însă permiteţi-ne să vă explicăm despre relicve/moaşte...
De ce catolicii (şi ortodocşii-n.tr.) păstrează oasele,
părul, hainele, chiar şi sângele sfinţilor în cutii strălucitoare de aur?
Dumnezeu nu a condamnat idolatria? În timp ce mulţi protestanţi şi catolici
deopotrivă, sunt adesea confuzi de practica venerării relicvelor/moaşelor,
tradiţia are rădăcini biblice adânci.
CE SUNT RELICVELE?
Relicvele sunt lucruri materiale care au o legătură cu un
sfânt şi sunt clasificate în 3 “categorii/clase”. Relicve de primă clasă sunt
toate, ori părţi ale rămăşiţelor fizice ale unui sfânt. Acestea pot fi o bucată
de os, un flacon de sânge, şuviţă de păr sau chiar un craniu ori un corp
neputrezit.
Relicvele de categoria a doua sunt orice obiecte pe care
sfântul le-a folosit des, ca de exemplu, haine, batiste, etc. Relicve de categoria
a treia sunt orice obiecte care au atins relicve de categoria I-a şi a II-a.
Catolicii sunt cunoscuţi că păstrează relicvele sfinţilor
şi cred că harurile lui Dumnezeu se revarsă asupra sufletelor care le
cinstesc, prin intermediul acestor obiecte.
UNDE SE GĂSESC RELICVELE ÎN SFÂNTA BIBLIE?
Utilizarea unor obiecte fizice ale unei persoane sfinte
are rădăcini care merg până în Vechiul Testament. Vom vedea în a Doua Carte a
Regilor care prezintă utilizarea relicvelor.
„ Elizéu a murit şi a fost îngropat. Nişte cete din
Moáb au venit în ţară la începutul anului. Pe când ei îngropau un om,
iată, au văzut o ceată şi au aruncat omul în mormântul lui Elizéu. Omul a
ajuns, a atins oasele lui Elizéu, a revenit la viaţă şi s-a ridicat pe
picioarele lui.” (2Regi 13:20-21)
Chiar şi în Noul Testament vedem cum Dumnezeu utilizează
obiecte materiale pentru a aduce vindecare. În Evanghelia lui Marcu vedem o
femeie care este vindecată pentru că a atins poala hainei lui Isus.
„...auzind despre Isus şi venind din spate prin
mulţime, i-a atins haina; căci îşi zicea: „De voi atinge chiar şi numai hainele
lui, voi fi salvată”. Îndată, hemoragia ei s-a oprit şi a ştiut în trupul
ei că a fost vindecată de boală.” (Mc 5:27-29)
Mai sunt şi alte exemple în viaţa apostolilor care ne
arată clar cum lucrează Dumnezeu prin intermediul obiectelor care au
legătură cu un sfânt.
RELICVELE AU PUTERE?
În timp ce Biserica încurajează practica cinstirii
relicvelor, este important să ne amintim că de fapt nu obiectul respectiv
cauzează vindecare. O bucată de os nu poate vindeca pe cineva care suferă de
cancer terminal. Însă, Dumnezeu poate utiliza o relicvă a unui sfânt ca să
vindece, aşa cum a folosit mantia Sa ca să vindece femeia cu scurgere de sânge.
Relicva este un instrument al puterii miraculoase a lui Dumnezeu.
Recunoaşterea izvorului de putere poate ajuta pe cineva
să-şi ridice sufletul către Dumnezeu.
BISERICA A ÎNCURAJAT ACEASTĂ PRACTICĂ DE-A LUNGUL
SECOLELOR?
Biserica a apărat încă de la începuturi cinstirea
relicvelor. O scrisoare scrisă după martiriul Sfântului Policart în 154 D.C.
explică cum credincioşii au cinstit oasele sale şi au avut o grijă deosebită de
ele.
„Am luat oasele, care sunt mai valoroase decât
pietrele preţioase şi mai fine decât aurul purificat, şi le-am aşezat într-un
loc potrivit, unde Domnul ne va permite să ne adunăm laolaltă cum putem şi să
celebrăm cu bucurie ziua de naştere a martiriului său.”
În scrisoarea sa către Riparius, Sf. Ieronim (m.420
D.C.), scrie în apărarea relicvelor spunând:” Noi nu ne închinăm, noi nu
adorăm, de teama că ar trebui să ne închinăm creaturii mai degrabă decât
Creatorului, dar noi cinstim relicvele martirilor cu scopul de a-L adora mai
bine pe Cel ai cărui martiri sunt.
Biserica reafirmă iarăşi această practică vrednică în cel
mai recent Director al Pietăţii Populare.
„Conciliul Vatican II reaminteşte că sfinţii au
fost tradiţional cinstiţi în Biserică, precum şi relicvele lor autentice şi
imaginile lor expuse spre venerare....Formele variate de venerare populară a
relicvelor sfinţilor, cum ar fi sărutul, decorarea cu flori şi lumini, purtarea
în procesiune nu exclude în nici un fel posibilitatea de a duce relicvele
sfinţilor la cei bolnavi sau muribunzi spre a fi mângâiaţi sau a folosi
mijlocirea Sfântului respectiv pentru a cere vindecare. Aceste lucru ar trebui
să se facă cu mare demnitate şi să fie motivat de credinţă.”
În fine, relicvele sfinţilor ne permit să ne apropiem de
aceşti bărbaţi şi femei din trecut, iar Dumnezeu se foloseşte de aceste obiecte
materiale ca să dăruiască haruri speciale sufletelor credincioase. Lor
niciodată nu trebuie să ne închinăm sau să le adorăm, ci rolul lor este să ne
călăuzească către Cel căruia trebuie să ne închinăm...lui Dumnezeu.
Traducere: I.B.T.
