„Dragi copii,
cuvintele mele sunt simple, dar sunt pline de iubire și grijă maternă. Copiii
mei, peste voi se adună tot mai mult umbrele întunericului și ale înșelăciunii,
dar eu vă chem la lumină și adevăr, eu vă chem la Fiul meu. Doar El poate
schimba disperarea și durerea în pace și seninătate, doar El poate da speranță
în durerile cele mai adânci. Fiul meu e viața lumii. Cu cât mai mult Îl
cunoașteți, cu cât mai mult vă apropiați de El, cu atât Îl veți iubi mai mult,
căci Fiul meu e iubire, iar iubirea transformă toate, face să fie preafrumos și
ceea ce, fără iubire, vi se pare fără sens. De aceea, din nou vă spun că
trebuie să iubiți mult dacă doriți să creșteți spiritual. Știu, apostolii
iubirii mele, că nu e mereu ușor, dar, copiii mei, și căile dureroase sunt căi
ce duc la creștere spirituală, la credință și la Fiul meu. Copiii mei,
rugați-vă, gândiți-vă la Fiul meu, înălțați inima voastră către El în toate
momentele zilei, iar eu voi culege rugăciunile voastre ca pe flori din cea mai
frumoasă grădină și le voi dărui Fiului meu. Fiți adevărați apostoli ai iubirii
mele, oferiți tuturor iubirea Fiului meu, fiți grădinile celor mai frumoase
flori. Cu rugăciunea ajutați-vă păstorii, ca să poată fi părinți spirituali
plini de iubire față de toți oamenii. Vă mulțumesc. ”