In
general, viata ne ofera multe surprize. Legea compensatiei exista aici pe
pamant si dincolo. Multe lucruri pe care le facem la tinerete isi gasesc
corespondenta si au repercusiuni la batranete.
Am intalnit un caz cu
un crestin care avusese in viata sa o functie importanta, sotia sa de asemenea,
si s-au ferit toata viata de a naste mai mult de un copil. Totul a fost bine la
tinerete: comoditati, grija numai a unui copil. De la 50 de ani au inceput
problemele: barbatul operatie de prostata, peste un an tumoare la creier, dupa
aceia preinfarct, accident vascular, operatie de hernie, fractura de picior,
etc. Sotia, de asemenea, a inceput cu boli genitale, cancer mamar, boli
psihice, operatie de inima.
Copilul a ajuns la 33
de ani si nu se putea casatori, era bolnav mereu, serviciu foarte greu gasea,
desi avea doua facultati, nu se putea imprietenii nici cu fetele nici cu
baietii. Nu avea niciun prieten de suflet la care sa se confenseze si cu care
sa se sfatuiasca. Parintii au ajuns la 65 de ani si erau epuizati si bolnavi
mereu nu aveau nicio reusita, nicio satisfactie, credinta foarte putina,
consolare la fel. Pe langa toate acestea le-au mai facut niste vecini rai
farmece la casa, adica au gasit niste obiecte suspecte in casa si au dedus ca
este ceva in neregula.
In cele din urma au
ajuns la manastire debusolati, deceptionati, descurajati de viata, fara pic de
credinta, ca si cum ar fi fost foarte drepti in viata si toate aceste necazuri
le-ar fi venit pe nedrept. Atunci am stat impreuna de vorba, i-am spovedit, am
incercat impreuna sa derulam tot filmul vietii de la inceputul casniciei lor
pana la acea data. De unde am dedus ca viata lor nu fusese deloc in
conformitate cu morala crestina.
Pacatele
multe si continue din tinerete s-au strans si s-au repercutat la batranete
peste ei si peste unicul lor copil. Le-am spus ca nu poate fi altfel. Copiii,
peste 10, pe care i-au avortat, i-au omarat, striga „razbunare” inaintea lui
Dumnezeu. De ce au dat viata numai la unu, iar celor zece nu le-au facut
bucuria sa vada lumina zilei, ci se chinuiesc in intuneric pana la sfarsitul
lumii. Deci, au comis un dezechilibru cosmic, din start, prin nenasterea acelor
prunci din comoditate, din indiferenta, din neconstientizare. Actul a fost
facut. Acei 10 copii au fost conceputi ca fiinte umane, dar nu s-au nascut. Ei
sunt fiinte si au suflet din momentul conceperii. Comoditatea si minima
suferinta de a naste si creste copii aduce la batranete acea suferinta mult mai
amplificata peste acei oameni. daca fugim de suferinta la tinerete, ea vine
peste noi la batranete. Si atunci vine pentru compensare. Aceste necazuri i-au
facut pe cei doi crestini sa ajunga in final la manastire, sa ajunga la
biserica si mai ales bucuria cea mare a fost ca ei au constientizat si si-au
recunoscut toata greseala vietii lor. Era tarziu. Insa nu prea traziu de a o
repara. „Trebuie sa facem pocainta pana la ultima suflare a vietii” le-am spus.
Dumnezeu este bun si ne va ierta daca ii vom cere din toata inima iertare.
Problema avorturilor
este cea mai delicata. Majoritatea Sfintilor Parinti recomanda canon cu oprire
de la impartasanie un numar de ani pentru orice pacat, insa pentru avort nu
recomanda niciun numar de ani. Deci, este nevoie de pocainta pentru toata
viata.
Deoarece un pacat
cand il facem fata de un om ne putem cere iertare, sau se poate uita intr-un
final. Dar un avort, o ucidere de om, nu se poate ierta aici pe pamant. Trebuie
sa te intalnesti cu el sa-ti ceri iertare. Or, cu un copil nenascut pe acest
pamant este mult mai grav si nu te mai poti intalni. Acei copii avortati stau
intr-un intuneric pana la sfarsitul lumii, ei se chinuiesc, plang mereu
inaintea lui Dumnezeu, si cer razbunarea sangelui de la mama.
Atat mama cat si
tatal, toata viata trebuie sa se roage la Dumnezeu sa-i ierte, sa dea de pomana
pentru acei copii avortati, sa aprinda lumanari pentru ei, sa boteze copii cel
putin cat numarul celor pe care i-a avortat, sa imbrace copiii oamenilor saraci
si mai ales sa sfatuiasca pe cei pe care ii cunosc sa nu faca avort.
Daca o femeie vrea sa
faca avort si tu ii dai sfat sa nu faca avort, dimpotriva insisti sa nasca
copilul si, daca datorita insistentei tale reusesti si nu face avort si naste
acel copil, acel prunc nascut iti va fi ca stergerea unui avort, a unui pacat
al tau. Dupa cum nasterea unui copil pe acest pamant este o taina mare, este o
bucurie mare, atat pe pamant cat si in ceruri, la fel si nenasterea unui copil
sau uciderea lui este durere foarte mare mai ales in ceruri, daca pe pamant
oamenii nu costientizeaza ce act mare refuza sa faca.
Prin aceasta
infidelitate si egoism omul refuza sa inmulteasca neamul omenesc pe pamant si,
de ce nu, sfintii in ceruri, deoarece un copil avortat poate ajunge un sfant
inaintea lui Dumnezeu daca se nastea pe pamant. Cand ai avortat un copil,
trebuie sa constientizezi ca poate ai avortat un mare om de stiinta, un
profesor, un preot, un ministru, un medic… un sfant.
Cand vin necazurile
peste noi sa le primim ca de la Dumnezeu. El este cel ce le ingaduie pentru
ispasirea unor pacate ale noastre. Niciodata sa nu invinovatim pe nimeni ci
totdeauna noi sa ne socotim vinovati de ceea ce ni se intampla. Si sa nu ne
miram.
De ce? Acel „de ce?”
sa ni-l impropriem si sa gasim raspunsul in propria noastra fiinta. Daca privim
in jurul nostru la familiile care au numai un singur copil voit, iar pe
celilalti pe care i-au zamislit nu i-au dorit si i-au avortat, observam o
nefericire si o multime de necazuri, boli, certuri, etc. In unele cazuri chiar
acel singur copil pe care l-au nascut a ajuns sa-i bata, sa-i batjocoreasca pe
proprii lui parinti creandu-le multa suferinta si lacrimi.
Arhimandrit IOACHIM
PARVULESCU
