Vin valuri multe
divine,
Şi nocturne şi diurne,
Că veţi fugi ca nebuni!
Nu va fi rost de
scăpare,
De credinţa nu e
mare.
Veţi vedea lumina în faţă,
De cât e credinţa voastră.
Tot spunându-vă mereu,
Aţi ajuns la apogeu,
Sus pe culmea cea mai
slută,
De cel rău ce-i
bântuită.
A cuprins lumea,
pământul,
Frumosul care-i
urâtul.
Fuge lumea într-o
goană,
Fără să bage de seamă,
Că pe unde a plecat,
ajuns,
Totu-i fals şi ascuns.
Sunteţi într-o
letargie,
Urmează marea urgie.
Veţi ajunge sau rămâne,
În una din două turme,
Cu Păstorul sau cu
răul,
Pe veci raiul sau infernul.
Vă iubesc, spune Isus,
Locul vostru este sus,
De unde aţi coborât.
Părăsiţi-l pe urât!
Nu averea şi nici banii,
Nici prietenii,
duşmanii,
Nu vă ajută, nu vă scapă,
Decât doar credinţa voastră!
De cum lui Iona spun,
Şi profeţilor din
acest timp:
De a nu fi
confundaţi,
Cei adevăraţi de
falşi.
Să cântăriţi totul
bine,
Cei din cer şi cei
din lume.
Ei îmi ascultă cuvântul,
Scriind de semnele şi
timpul,
Care-i gata. Aţi ajuns,
Calea voastră de
parcurs,
De când m-am urcat la
cer,
Şi acum cobor în Semn.
Să vedeţi câtă lumină,
Are puterea divină!
Şi căldură cât de
mare,
Că despică şi înmoaie!
Că-i ca piatra, ca de
gheaţă,
Înmoaie şi face caldă;
Intră adânc şi pătrunde,
Cum în inimă şi-n
minte.
marţi, 1.03.2017, ora
02,02 Anton Ciobanu
